Criticile, cu masura

Copiii sunt ca bureţii. Absorb tot ce facem şi spunem noi. Învaţă în fiecare clipă de la noi, indiferent dacă suntem sau nu conştienţi de acest lucru.

Dacă vom adopta o atitudine critică, plângându-ne de ei, de alţii sau de lumea care ne înconjoară, le arătăm cum să-i condamne pe ceilalţi sau – şi mai rău – cum să se condamne pe ei înşişi. Îi învăţăm să vadă mai degrabă ce este rău în lume decât ce este bun. Putem critica în nenumărate feluri: prin cuvinte, prin tonul vocii, prin comportament sau printr-o privire.

Dar uităm de cele mai multe ori cât de sensibili sunt copiii şi cum pun toate acestea la inimă. Toţi mai criticăm câteodată. Dar important este ca această critică să nu fie permanentă, să nu fie, practic, un climat pentru copil.

 

Lasa un comentariu