Dintre toate situațiile traumatizante existente în copilărie, cele mai impactante pentru copil sunt trauma de separare și trauma de pierdere. Să ne întoarcem la piramida nevoilor ale lui A. Malsow, privind primele patru nivele, când copilul are nevoie de părinții/substitutorii lui pentru a-l ține de mână în timp ce urcă treptele acestei scări a trebuințelor; în acest context este foarte important să menționăm că ieșirea din peisajul cotidian a unuia dintre părinți sau a substitutorului ce ajută copilul în această urcare, reprezintă cel mai traumatizant eveniment din viața copilului.
Diferențierea clară între trauma de separere și trauma de pierdere face copilul să reacționeze diferit. Trauma de separare se produce nu neapărat cu pierderea persoanei în raport cu care apare separarea. Dar în cazul traumei de pierdere acesta cuprinde și trauma de separare (sunt practic două într-una). În cazul copiilor abandonați, există probabilitatea ca unii să simtă această traumă de separare ca pe o traumă de pierdere. De aceea, este important să analizăm viziunea pe care copilul o are asupra acestei traume și modul în care el o interpretează (separare sau pierdere).
Conform lui Bolwby, exprimările emoţionale şi comportamentale ale copilului (dar nu numai), sunt similare cu cele din procesul de deces al unei persoane dragi.
Putem defini trăirile persoanei traumatizate în ordinea următoare: negarea, izolarea, mânia, negocierea, acceptarea. Etapele de integrare a pierderii, pentru o persoană care a trecut prin trauma de pierdere sunt:
- Acceptarea realităţii pierderii;
- Stăpânirea durerii pierderii;
- Adaptarea la noul mediu după pierdere;
- Îndepărtarea de persoana pierdută.
Toate acestea ajută substitutorul să ghideze cu blândețe și răbdare copilul spre acceptarea și asumarea realității.
