Atașamentul apare încă din perioada de bebeluș și descrie raportul între copil și părinte/ substitutor. Legătura de atașament apare pe baza nevoii copilului de a fi îngrijit, protejat, securizat de un adult. De regulă, aceste legături de atașament se realizeză cu mama, aceasta fiind persoana adultă din jurul copilului de care depinde în prima parte a vieții lui.
Dezvoltarea timpurie a conștiinței se formează pe un atașament securizant, marcat de o relație mamă-copil bazată pe valorizare, iubire, îngrijire și încredere. Pe măsură ce crește, legăturile de atașament nu se mai realizează exclusiv cu mama, copilul intră în contact cu ceilalți adulți din mediu și realizează legături de atașament și cu aceștia.
Dacă mama nu este prezentă în mediul de creștere al copilului, atunci acesta va creea legături de atașament cu oricine îi va oferi îngrijirea și securizarea de bază.
La vârstă mică copilul copilul ține strâns legătura de atașament cu îngrijitorul său (oricare ar fi această persoană), pentru că supraviețuirea este primordială, dar odată cu creșterea, la vârstele preșcolare, încă ține de această legătură; odată însă cu mersul la școală, această legătură se diminuează ca intensitate, făcând separarea de îngrijitorul său mult mai ușoară.
Încrederea copilului în adulții de lângă el are de suferit și pentru că aceștia sunt obișnuiți să gândescă toate trăirile (sentimente, emoții și câteodată comportamente), astfel încât de multe ori acesta se comportă cum ar trebui și nu cum ar simți față de copilul său. Modelul de atașament dictează dependența de sine a copilului prin dezvoltarea competenței sociale și reglarea emoțională.
Atașamentul are patru etape de dezvoltare:
- Preataşamentul – apare la vârsta de 0 – 2 luni între copil și adultul care îl îngrijește și se manifestă ca o oglindire a adultului. Este perioada în care copilul recunoaște vocea mamei și poate face diferența între mamă și o persoană străină.
- Ataşamentul de acțiune – apare la vârsta de 3 – 8 luni între copil și adultul care îl îngrijește, oglindindu-se cu acesta. Este vârsta la care copilul devine anxios dacă în preajma lui nu este nici o persoană.
- Ataşamentul delimitat – apare la vârsta de 9 – 24 luni între copil și adultul care îl îngrijește. Perioada aceasta de vârstă este asimilată cu învățarea și dobândirea cognitivă a permanenței obiectului. Dacă nu apare această deprindere cognitivă, copilul va fi indiferent și nu va reacționa dacă mama nu este în preajmă.
- Formarea unei relații reciproce – apare la vârsta de 24 – 36 luni între copil și adultul care îl îngrijește. Adultul are o personalitate distinctă față de cea a copilului. La această vârstă se diminuează anxietatea de separare de mamă, dar apar alte modalități de apropiere.
Psihoterapeut Pîrșean Corina
Bibliografia:
Laible Deborah J., Ross A. Thompson – Mother–Child Discourse, Attachment Security, Shared Positive Affect, and Early Conscience Development.
Bowlby John – Loss, sadness and depression , Basic Books; Reprint edition (October 20, 1982).
Sroufe L. Alan – Attachment and development: A prospective, longitudinal study from birth to adulthood
