Psihologii spun ca, in principiu, povestile se spun copiilor intre 3 si 9 ani. Daca scopul urmarit prin poveste este unul terapeutic, dupa varsta de 9 ani, sunt sanse mai mari ca micutul sa isi dea seama de acest lucru.
De aceea e foarte important ca povestile terapeutice sa contina anumite metafore care sa exprime propriile lor experiente, cat mai delicat cu putinta, astfel incat sa ii atraga, pe furis, fara a le starni amintiri dureroase. Ideea e ca ei sa recunoasca experienta si sa gaseasca rezolvare “de unul singur”.
Evident, trebuie evitate povestile care contin orice forma de conflict, abuz sau cele care induc spaima, gen horror. Pentru copiii mai mici, de 3 – 4 ani, povestile potrivite sunt cele care au un fir epic liniar, simplu si in care se repeta o anumita experienta, refren etc.
Pentru ei e important sa retina macar o idee, o formulare. Pe masura ce inainteaza in varsta, copilului i se pot citi povesti tot mai complexe, cu mai multe personaje, conflicte, intamplari si mai multe morale de retinut. Daca copilul are peste 9 ani, povestile care contin relatari de experiente personale sau biografii sunt ideale.
