Corpul său este de multe ori copleşit de multitudinea de informaţii care îi vin prin canalele senzoriale. Uneori vede, aude, miroase, simte prea multe. Sunt prea multe informaţii care vin din exterior şi este greu pentru el să sţie la care dintre ele să fie atent. Şi devine copleşit şi are nevoie de o pauză. O pauză pe care o semnalizează de multe ori într-un mod poate neplăcut pentru ceilalţi, poate prea zgomotos (ţipă, plânge, îşi acoperă urechile, cântă, se leagănă, vrea să plece din acel loc etc).
El percepe oamenii şi lucrurile din jurul său prin mirosurile lor, prin suentele pe care le scot, prin culorile pe care le au, prin felul în care se simt la pipăit. Când acestea sunt prea intense, copilul devine agitat şi are nevoie să se depărteze de acea persoană sau acel obiect.
Copilul cu autism va vedea cu uşurinţă detaliile şi piesele unui întreg, dar va avea mai dificultăţi în a vedea întregul. Îi este greu să se uite în ochii unei persoane pentru că ochii nu sunt niciodată ficşi şi se mişcă mereu. De aceea, el îşi va fixa privirea spre bărbia, sau spre nasul sau spre gâtul persoanei respective. Aşa e mai uşor de controlat situaţia şi de înţeles ceea ce i se transmite.
Copilul cu autism este mult mai sensibil şi mult mai deschis din punct de vedere senzorial. El simte mult mai intens şi mult mai repede ceea ce oamenii din jurul său îi transmit din punct de vedere emoţional (simte când cineva îl respinge, când cineva nu îl acceptă fără ca acestea să fie spuse sau arătate prin gesturi). El simte atitudinea celor din jurul său şi va reacţiona în consecinţă.
Ce putem face noi este să fim atenţi la nevoia lui, la felul în care el percepe lumea din jur şi să ne adaptăm comportamentul la nevoile lui. Astfel, el se va simţi în siguranţă şi va fi capabil să comunice cu noi.
Psiholog Alina Mirela Trofin
