Evitaţi cu orice preţ ca, la sosirea ultimului născut, să îl neglijaţi pe cel „mai mare”, acordând toată atenţia bebeluşului!
Părinţii trebuie să fie deosebit de atenţi la nevoile tuturor copiilor şi să continue să-i acorde un timp special întâiului născut (jocuri, poveşti, momente de afecţiune).
Acest lucru este în special valabil pentru mame, care au uneori tendinţa de a se ocupa numai de nou-născut (spunându-şi că tatăl le va înlocui pentru tot ceea ce este legat de cel mare). Copiii au la fel de multă nevoie de ambii părinţi.
Au nevoie să fie siguri de iubirea pe care părinţii le-o poartă. Trebuie aşadar să răspundeţi în mod pozitiv la această nevoie şi să fiţi atenţi la astfel de comportamente, uneori deranjante, ale întâiului născut, interpretându-le ca pe moduri de a vă atrage atenţia.
Reţineţi că nevoile copilului mai mare rămân aceleaşi şi după sosirea mezinului. Unii părinţi nu văd lucrurile astfel şi au tendinţa de a fi automat puţin mai severi în privinţa primului născut.
Trebuie să vă aduceţi aminte că,în ciuda faptului că primii născuţi dintr-o familie vi se par dintr-odată„uriaşi” în raport cu nou-născutul, nu este mai puţin adevărat că aceştia nu au de cele mai multe ori decât 2, 3 sau 4 ani!
Nu le cereţi să „crească” mai repede, doar pentru că au un frate mai mic.
