Acest articol vine drept raspuns la intrebarile – nu putine – exprimate de catre parintii grijulii cu privire la rostul psihologului in viata micutilor lor. “De ce sa imi duc copilul la psiholog? Pe vremea noastra nu erau psihologi si am crescut cu totii fara probleme. Cine stie ce idei ii induce copilului? Pot sa imi educ si singur copilul.” Cam aceasta forma ia scepticismul parintelui ingrijorat, care este intru totul justificat, in conditiile in care nu exista alta sursa “palpabila” de informare in aceasta directie, decat experienta concreta a sedintelor psihologice. Psihologia este un domeniu nou, mai mereu confundat cu psihiatria – care este asociata cu bolile mentale – si nimeni nu isi doreste sa fie confundat cu aceasta ramura. Aceasta confuzie este una din sursele reticentelor afisate de oameni in vederea serviciilor psihologice. Dar psihologia este o ramura distincta de servicii pentru oameni. De-a lungul vietii invatam continuu cum sa functionam la exterior: cum sa vorbim, cum sa ne miscam, cum sa ne incadram in diverse contexte sociale etc. Ori de cele mai multe ori aceste directii ne sunt impuse, nicidecum izvorate din adevaratele noastre nevoi sau abilitati. Psihologia ne ajuta sa invatam cum sa functionam din interior. Ne permite sa ne descoperim acele resurse mobilizatoare pe care fiecare dintre noi le detinem, dar pe care putini ajungem sa le cunoastem si sa ne orientam in dezvoltarea noastra umana si sociala prin intermediul acestora, atingandu-ne astfel adevaratul potential.
Sa intelegem mai bine cele spuse, raspunzand la neclaritatile de mai sus:
“Pe vremea noastra nu erau psihologi si am crescut cu totii fara probleme.”
– Adevarat, pana acum cativa ani nu se punea problema de psihologi si fiecare dintre noi am evoluat asa cum am putut.
Pe plan social si profesional: Unele persoane mai norocoase si-au gasit drumul potrivit de urmat, alegandu-si meseria si contextele sociale si personale cele mai implinitoare pentru ei. Dar de ce sa nu recunoastem, pentru multi altii viata reprezinta o sursa continua de obligatii, fiindca astfel ajung sa fie resimtite activitatile zilnice ghidate de ceea ce trebuie facut. Neavand oportunitatea de a ne descoperi si valorifica punctele forte, ne lasam angrenati in diverse activitati dintre cele mai nesatisfacatoare doar pentru a dovedi ceva sau pentru a obtine putinul care sa ne ajute sa mergem mai departe. Cati tineri, dupa terminarea studiilor nu se intreaba“Oare ce vreau cu adevarat sa fac?” sau cati adulti nu realizeaza dupa ani de munca intr-un domeniu nepotrivit ca nu este ceea ce vor cu adevarat si se reprofileaza, uneori prea tarziu.
Pe plan personal: Unele persoane se dedica unor relatii distructive pentru simplul fapt ca, inconstient, nu simt ca merita mai mult. Sau chiar gasirea partenerului de viata devine dificila, pe un fond emotional sensibil din copilarie. In unele familii cresterea copiilor poate fi ghidata de nevoia de a indrepta ceva din relatia cu proprii parinti, ceea ce duce la nerecunoasterea adevaratelor nevoi ale micutilor.
Sunt diverse dificultati aparute de-a lungul vietii, pe care uneori nu le constientizam, dar care isi pun amprenta asupra evolutiei noastre si care deseori ne impiedica sa obtinem ceea ce ne dorim. Astfel ca da, am crescut cu bine si fara psihologi, dar cati dintre noi ne cunoastem nevoile reale si stim ce ne face fericiti cu adevarat?
“Cine stie ce idei ii induce copilului? “/ “Pot sa imi educ si singur copilul.”
– Rolul psihologului nu este acela de a oferi educatie copilului. Parintele este cel care alege si decide educatia oferita copilului sau. Psihologul, prin programul desfasurat – consiliere, psihoterapie sau dezvoltare personala – ofera cadrul optim copilului de exprimare a necesitatilor lui subiective, iar ulterior, prin observarea acestora, indruma copilul in gasirea propriilor solutii si in exersarea abilitatilor detinute, dar neconstientizate. Un bun psiholog niciodata nu sugereaza copilului ce trebuie sa faca si nu da solutii, astfel ca nu intra in discutie “inducerea de idei”, ci insoteste copilul in gasirea propriilor resurse si solutii, respectandu-i ritmul, nevoile si mecanismele acestuia de functionare.
Prin urmare, bineinteles ca se poate trai si fara psiholog. Nu este nicidecum o obligatie apelarea la acesta, ci o optiune. Avem oportunitatea prin intermediul lui de a ne evalua capacitatile si de a ne descoperi inzestrarile naturale pe care de cele mai multe ori le detinem, dar nu stim sa le exploatam. Astfel ca, la intrebarea “ De ce sa imi duc copilul la psiholog?”, raspunsurile raman la aprecierea dumneavoastra.
Psiholog Cristina Nenciu
