A oferi o familie iubitoare este cel mai frumos cadou pe care il poti face unui copil. Aceste mici suflete curate nu au nicio putere in a-si alege mediul in care se nasc sau vreo vina pentru disfunctiile familiei de origine. Si cu toate acestea ei sunt cei care sufera cel mai mult din neasumarea rolurilor parintesti.
In acelasi timp, numeroase familii care nu pot avea copii pun varianta adoptiei pe ultimul loc sau nici macar nu o iau in calcul. Pe langa nenumaratele prejudecati ale oamenilor si oricat de multe motive ar fi invocate, la baza refuzului adoptiei stau trei factori principali: teama de insusire a identitatii, atat a cuplului ca parinti, cat si a copilului ca fiu/fiica a lor, teama de un atasament instabil si anxietatea sociala.
Este foarte adevarat ca adoptia presupune si ea riscurile ei. Ca de altfel orice forma prin care devii parinte. Si in asteptarea copilului biologic petreci luni intregi in care iti faci tot felul de griji vizavi de starea bebelusului, sa nu aiba deficiente, sa fie sanatos si odata ce ajungi sa il tii in brate urmeaza alte si alte griji privitoare la evolutia lui. Asadar si in cazul adoptiei, diferente mari nu ar fi, doar ca ai puterea de decizie asupra starii lui initiale de sanatate.
Ce ne facem insa cu ideea conform careia copilul adoptat vine cu “mostenirile” sale genetice si proaspetii parinti raman neputinciosi in aceasta privinta? Aici problema vine din lipsa de informare. Intr-adevar copilul vine cu bagajul sau genetic, ca oricare dintre noi si are propriile sale predispozitii, ca oricare dintre noi. Stiati ca fiecare om are o predispozitie genetica pentru o anumita boala mentala? Dar asta nu inseamna ca intr-o zi vom fi cu totii schizoizi, nevrotici, dementi sau depresivi. Si copilul biologic poate avea aceleasi inclinatii. Dar de tine ca parinte depinde buna lui crestere. Mediul familial in care ne dezvoltam are o influenta mult mai mare decat orice sensibilitate interna.
Cea mai frecventa problematica ramane cea a atasamentului. Copilul adoptat este un copil care a trecut printr-o trauma, aceea a abandonului. Cu cat e mai marisor copilul, cu atat problema afectivitatii e mai pregnanta. Deoarece el si-a dezvoltat afectivitatea fata de parintii naturali, carora nu le-a pasat si l-au parasit, micutul isi va construi bariere emotionale, pentru ca se asteapta sa fie abandonat din nou.
Mediul familial continator, plin de grija si de iubire ii va asigura micutului nou venit mediul propice de dezvoltare. Totul se invata! Asadar cu putina daruire din partea parintilor, copilul va invata sa se deschida, sa iubeasca, sa aibe incredere si sa se bucure de copilaria frumoasa pe care o are in fata.
