In jurul varstei de 3 ani, micutele noastre comori intra in minunata perioada a curiozitatii. Cum majoritatea achizitiilor de baza sunt marcate, interesul copilului este focalizat acum pe mediul exterior. Observa el o multitudine de fenomene care il inconjoara si pe care nu prea le intelege, astfel ca la fiecare pas rasare un “Mami, ce e asta?” sau “Tati, de ce…?” Pentru linistirea parintilor asupra normalitatii intrebarilor infinite venite din partea copiilor, va informam ca statisticile au stabilit: In medie, un copil de 4 ani pune cam 437 de intrebari pe zi, adica in mare, verbalizarea lui este sub forma de intrebari. Asadar, rabdare multa si creativitate din belsug, pentru ca parintii sunt principala sursa de informare a micutilor lor.
Ce ne facem insa cand ne trezim in fata acelor intrebari care incuie orice parinte? Da, da, cele despre de unde vin bebelusii, de ce sunt diferite fetitele de baietei, ce se intampla cu cineva cand moare…aceste intrebari inevitabile din existent ta de parinte.
Ei bine, ceea ce nu multi parinti fac este sa verifice ce anume stie copilul deja despre subiectul in cauza. Intr-o astfel de situatie, instinctiv iti vine sa creezi o poveste frumoasa, in speranta de a lamuri copilul fara a-l bulversa. Dar de multe ori povestile noastre pot aduce si mai multa confuzie in mintea copilului, fiindca noi, ca adulti, elaboram povestile in functie de multitudinea de cunostinte pe care le avem despre notiunile respective. Ori copiii nici nu se duc cu gandul atat de departe cand adreseaza intrebarile. Asadar, cel mai corect pentru cel mic este sa il intrebam ce intelege el prin lucrul respectiv si cum crede ca se intampla. Acesta este cel mai potrivit punct din care sa plecam cu explicatiile noastre.
Totodata, incercati sa va folositi de notiuni cat mai reale, pentru a-i permite copilului sa isi creeze o imagine clara a celor explicate. Nu e nimic in neregula in a cunoaste realitatea asa cum e ea. Cu atat mai mult cu cat ceea ce isi reprezinta copilul in mintea lui la acest moment ii contureaza atitudinea fata de aceste lucruri in viitor. Prin urmare, autoanalizati-va perceptia asupra lucrurilor, fiindca asa cum sunt ele resimtite de catre parinti, asa sunt transmise mai departe copiilor. Daca aveti anumite subiecte pe care le tratati ca tabu-uri, ele se pot concretiza sub forma de inhibitii sau trairi reprimate ulterior de catre copii.
Ne oprim de la a elabora raspunsuri concrete, pentru ca fiecare copil are propriul mecanism de intelegere a lucrurilor, pe care numai parintele lui il cunoaste cel mai bine. Fiti calzi, deschisi si autentici, iar copilul nu va avea decat de castigat.
Iar ca regula generala de urmat atunci cand raspundem copiilor, este sa fim bine informati, sa ne putem explica noua insine fenomenul in cauza, pentru a transmite ceea ce este mai bun mai departe. Asa cum Einstein spunea “ Daca nu poti explica ceva unui copil, atunci nici tu nu ai inteles.”
