Era odata o ferma frumoasa ce se-ntindea pe doua dealuri. La aceasta ferma traiau doi frati ce aveau casele unul pe un deal si unul pe celalalt deal. Cei doi frati de cand se stiau aveau opinii diferite si nimic in comun. Ce mai, nu s-au prea inteles niciodata. Fratele cel mare era casatorit, avea trei copii si animale multe pe langa casa, cu ajutorul carora isi intretinea familia. Fratele cel mic era singur si nu avea nimic pe langa casa, fiindca tot timpul si-l dedica distractiei si calatoriilor. Desi diferiti, ce aveau impreuna cei doi frati era un mare si frumos lan de cereale ce se intindea intre cele doua dealuri. Era mostenirea primita si impartita in mod egal pentru cei doi frati de catre parintii lor.
Toamna, dupa strangerea granelor, ambii frati aveau hambarele pline. Intr-o noapte de toamna, ce se gandi fratele mai mic: “Eu sunt singur si nu imi trebuie atatea grane. Pe cand fratele meu are copii si animale de hranit. Ia sa incarc eu vreo doi saci din cerealele mele si sa i le duc lui in hambar.” Zis si facut. Si-a pus in spate doi saci de grane si a plecat in miez de noapte catre casa fratelui sau. Tiptil, i-a descarcat acolo in hambar si s-a intors multumit si vesel acasa.
Nu stiu cum se face, dar tot in acea noapte, fratele mai mare se gandea: “Eu am copii, in curand or sa creasca mari si or sa ma ajute in gospodarie, avem multe animale care ne dau hrana, pe cand fratele meu mai mic este singur si nu are nimic. Ia sa ii duc eu vreo doi saci din granele mele. Poate vrea sa le vanda, sa aiba din ce sa se intretina.” Zis si facut. Incarca doi saci, ii pune in spate si pleaca spre casa fratelui. Ajuns, descarca incet sacii peste granele fratelui si se intoarce cu inima impacata acasa.
A doua zi, ambii frati isi faceau de lucru pe langa hambarele lor si observa ei ca cerealele lor tot sunt mai mult decat suficiente pentru ei si hotarasc ca la noapte sa incarce si mai multi saci pe care sa ii duca. Si asa a fost. Cand se lasa noaptea, fiecare s-a incarcat cu cat a putut si au plecat fiecare spre casa celuilalt.
Mare minune le-a fost dat sa vada, cand osteniti de greutatea ce-o aveau in spate, se intalnesc cei doi la mijlocul drumului. Cand si-au dat seama ce faceau au izbucnit in lacrimi si s-au imbratisat. “Esti cel mai bun si iubitor frate” si-au spus fiecare. Si de atunci au devenit atat de apropiati incat nimic nu i-a mai putut desparti.
Am fost binecuvantat
Cand Dumnezeu mi te-a dat.
Un frate ca tine,
Cel mai bun prieten pentru mine.
Si ma voi bucura mereu
Ca esti tu fratele meu.
