Terapia florala

Semnificatia si efectele psihologice ale aranjamentelor florale

Sunt pretutindeni, la indemna oricui, de nenumarate culori sau miresme si invioreaza privirea intr-o secunda. Este vorba, bineinteles, despre flori. Cadoul preferat al femeii si mesagerul discret al barbatului.

Stiati ca principalul efect al florilor, desi neconstientizat, este cel tearapeutic? Prin simpla lor prezenta, florile inspira ceva, iar acel ceva este dat in primul rand de culoarea lor, iar secundar, de mirosul lor. Despre psihologia culorilor si efectele lor am vorbit aici. Iar florile sunt catalizatorul ideal al acestor efecte benefice asupra starii psihologice si emotionale. Florile au un impact imediat asupra starilor de stres sau depresie, aducand armonie si fericire in vietile noastre si oferind un efect pozitiv pe termen lung starii noastre de spirit.

Terapia florala este un nou tip de terapie complementara. Se crede ca dispozitiile noastre emotionale pot fi schimbate, imbunatatite din unele negative in unele pozitive, prin terapia cu flori. Aceste beneficii au ca sursa fie forma florilor, fie culoarea sau parfumul lor. Principiul pe care se bazeaza aceasta terapie este cel sinestezic.

Sa dam cateva exemple:

Trandafirii rosii sporesc energia si ne fac mai activi prin stimularea glandelor suprarenale.

Culoarea indigo a irisilor ne face mai linistiti si increzatori prin eliminarea fricii sau a inhibitiei.

Floarea soarelui stimuleaza si ea energia si de asemenea ne face mai optimisti.

Margaretele sau gerberele portocalii actioneaza favorabil asupra sistemului imunitar si a plamanilor prin protectia impotriva factorilor alergenici.

Liliacul si carciumaresele elimina stresul si anxietatea.

Zambilele sau clopoteii elimina in organismul nostrum melotonina – “proteina somnului”, inducandu-ne astfel un somn placut.

Culoarea ne poate ajuta sa gasim echilibrul pe care il cautam in jurul nostru, iar florile reprezinta intrumentul cel mai accesibil de a ne colora ambientul intr-un mod placut. Este dovedit faptul ca florile prezente la locul de munca sporesc nivelul de productivitate si energie, imbunatatind in acelasi timp memoria de scurta si de lunga durata. Totodata, au efecte benefice si asupra relatiilor dintre colegii de munca.

Raspunsul nostru la culoare este intens emotional, astfel ca florile pot fi un mobilizator al sentimentelor. Un aranjament floral potrivit poate transmite un sentiment sau poate crea o stare de spirit fara a folosi cuvinte, doar culoare.

Intr-un articol viitor vom vorbi despre tipurile de aranjamente florale si efectele transmise de acestea prin culoarea predominanta. Pana atunci, sa fiti dezmierdati de culori si parfumuri florale.

Lasa un comentariu