Cata bucurie in sufletul unui parinte cand vede primii pasi ai copilului sau, cand aude primele lui cuvinte, cand il admira cu ochii umezi cum mananca singurel. Fericirea de a-ti vedea copilul inflorind este unica. Pana nu demult era un ghemotoc zambaret, neindemanatic si dependent 100% de tine, mai ieri intra la gradi cu ghiozdanelul in spate, neindraznind sa iti dea drumul la mana, iar astazi se intoarce nemultumit de la scoala, se inchide in camera, refuzand sa iti povesteasca ce se intampla cu el.
Si nu vorbim despre un adolescent, ci despre copilul de 10-14 ani. Aceasta este varsta la care nu te-ai fi gandit ca el sa se loveasca deja de astfel de probleme emotionale. Doar este inca un copil. Intr-adevar, este inca un copil, care insa incepe sa se dezvolte intr-un adolescent. Preadolescenta sau debutul pubertatii poate pune psihicul copilului la mari incercari.
Acestea sunt principalele problematici ale pubertatii:
- Compararea cu ceilalti copii. Primele modificari ale trupului de copil aduce tanarul, in special in randul fetelor, in postura de a se compara cu cei de aceeasi varsta. Iar imaginea de sine este construita pe baza perceptiei celorlalti. Orice diferenta resimtita critic poate duce la tulburari de alimentatie, de dispozitie sau de conduita.
- Schimbarea perceptiei asupra persoanelor de sex opus. Odata cu primele schimbari fizice, fetele si baietii incep sa se observe si sa se priveasca sub o alta lumina. Acum apar primele atractii si neavand experienta gestionarii unor astfel de afecte puternice, pot suferi cu usurinta.
- Pierderea controlului. Dezvoltarea fizica, aduce cu sine ideea ca perioada copilariei a trecut. Prin urmare, tot mai multi tineri vor sa detina controlul in mai multe aspecte ale vietii lor, dar dezvoltarea mentala si capacitatea emotionala de a face fata cerintelor vietii adulte sunt de departe atinse. Riscul apare atunci cand tinerii simt ca nu se descurca in a-si gestiona nevoile si dorintele, astfel ca pot deprinde tot felul de comportamente distructive care sa le ofere falsa impresie ca pot detine controlul a ceva al lor.
- Parintii sunt ancorele. Este demonstrat faptul ca pana la varsta adulta, partea creierului care se ocupa cu luarea deciziilor si controlul impulsurilor (cortexul prefrontal) nu este suficient dezvoltata. Asadar, parinti, puteti sta linistiti: Inca mai e mare nevoie de voi. Inarmati-va cu toata rabdarea disponibila si actionati acolo unde vedeti ca se impotmoleste copilul. Nu va fie teama ca ii subminati autonomia si independenta. Urmariti unde este vorba despre nevoile sau dorintele lui. Nevoile trebuie respectate, dar dorintele trebuie educate.
Crearea unei atmosfere de confort in relatia cu copilul tau este imperios necesara. Acesta are nevoie de intelegerea si suportul tau in aceasta etapa critica a formarii identitatii lui. Incurajeaza discutiile libere, transforma criticile in sfaturi prietenesti si adu-ti aminte ca si tu ai fost acolo si ti-ar fi prins tare bine un parinte-prieten asa cum poti fi tu pentru copilul tau.
