Ca parinte iti doresti sa ii oferi copilului tau cea mai buna educatie. Sa fie un copil respectuos, independent, sincer, sa nu se lase influentat de ceilalti s.a.m.d. Si tu stii prea bine cat ai incercat sa ii insufli si sa ii explici copilului aceste valori, doar ca uneori observi ca cel mic nu le respecta intocmai.
O posibila cauza aflata in spatele nerespectarii celor invatate de catre cel mic este mesajul dublu perceput de copil din partea parintelui. Mai exact este vorba de dualitatea ta vizavi de ceea ce incerci sa ii transmiti verbal copilului si ceea ce, involuntar, ii expui in fapte.
Sa urmarim niste exemple:
“Pentru a fi independent trebuie sa ai libertatea de a alege ce e bine pentru tine si ce nu.”
Intr-o forma sau alta, orice parinte la un moment dat incearca sa ii dezvolte independenta copilului sau. Ce se intampla insa, atunci cand acest mesaj ajunge la copil si el incearca sa il performeze, dar in unele situatii ceea ce simte el nu este respectat. Cum ar fi alegerea cantitatii de mancare: copilul simte ca s-a saturat, desi a mancat doar jumatate din portia de mancare, dar parintele, grijuliu ca de obicei, isista sa termine. Si exemplele pot continua.
In acest moment copilul devine frustrat, iar daca a mai trait experiente similare va renunta la liberul sau arbitru si va lasa parintele sa decida in locul lui. Rezultatul acestui tip de ambivalenta il puteti recunoaste in postura copilului care atunci cand este intrebat ceva lasa parintele sa raspunsa il locul lui sau cand i se ofera ceva se uita la parinte asteptand acordul de a-l primi. Este un exemplu des intalnit in cazul parintilor hiperprotectivi.
“Sentimentele sunt personale, nu trebuie sa iti dicteaze nimeni ce simti.”
Si totusi, daca vine buni in vizita, chiar daca cel mic nu da niciun semn de dorinta de afectiune, primul imbold al unor parinti este sa spuna: “hai, vino la buni sa ii dai un pupic”. Cu cat se repeta mai des astfel se situatii, cu atat in mintea copilului incolteste ideea ca e responsabilitatea lui sa satisfaca fizic si emotional dorintele altor persoane, gestionarea propriilor emotii devenind contradictorie.
Poate suna dur, dar responsabilitatea parintelui este aceea de a respecta nevoia spatiului privat al copilului, de a-l invata ca este in regula sa spuna “nu” atunci cand nu se simte confortabil in anumite cazuri.
Sa nu uitam ca tiparele comportamentale se formeaza in copilarie si nu putem decat sa avem grija ce influenta avem asupra copiilor, astfel incat sa le asiguram formarea unei identitati frumoase si sanatoase.
