Iti amintesti cat de mult te speria ideea cresterii unui nou-nascut, cand credeai ca nu ai nici cel mai mic habar de cum sa ai grija de o mogaldeata care depinde in totalitate de tine? Ei bine, cel mai probabil acum, cand bebelusul tau a devenit “peste noapte” un preadolescent in adevaratul sens al notiunii, incepi sa ai cu adevarat dubii referitoare la ceea ce stii sau trebuie sa faci. Iti spui ca era floare la ureche atunci, doar tu decideai fiecare actiune si puteai detine controlul tuturor situatiilor ce tineau de cel mic. Pe cand acum, cresterea copilului te supune unor provocari constante, care iti pun la indoiala capacitatile tale de bun parinte.
Preadolescentul este in acea perioada minunata, situata intre granitele copilariei si adolescentei. Si se comporta absolut normal pentru situatia data. E destul de mare sa creada ca poate lua propriile decizii, dar e inca prea tanar sa isi recunoasca limitele. El are nevoie sa se afirme acum, iar viata sociala si pararea celorlalti sunt foarte importante. Tu trebuie sa fii foarte constient de acest lucru si sa nu il blamezi. E nevoia lui naturala de cautare a individualitatii, de autodescoperire, iar tu trebuie sa ii fii alaturi, sa ii isufli o formare sanatosa, nicidecum sa ii impui un fel de a fi.
Un lucru de care trebuie sa tii cont este faptul ca acest moment al dezvoltarii sale este marcat de subiectivism. Oricat ai incerca tu sa ii explici diverse teorii gen “Daca…atunci”, cel mai probabil vor trece pe langa urechile lui fara sa se lipeasca mare lucru sau ajungeti in mijlocul unei dispute bazate pe contraziceri.
Daca vrei sa aibe efect ceea ce ii transmiti, trebuie fii putin mai smechera decat copilul tau si sa transpui fiecare pledoarie in cuvintele lui. Spre exemplu, atunci cand sunteti la cumparaturi si bineinteles, gusturile voastre in materie de haine potrivite varstei nu sunt deloc pe acceasi lungime de unda, raspunsuri ca:“ Mami, nu iti putem lua hainele astea, fiindca esti prea mic/a sa porti asa ceva “ vor duce probabil la un conflict, pe cand “ Da, sunt frumoase, dar parca le lipseste ceva ca sa te puna in valoare. Nu vrei sa cautam ceva si mai frumos?” va aduce in stadiul negocierii, pentru a colabora in gasirea celor mai potrivite solutii. Aici trebuie sa fie subliniata diferenta dintre maturitatea unui copil si a unui adult. Copilul reactioneaza impulsiv, pe cand adultul detine autocontrolul ce ii permite exprimarea cu tact.
Copilul tau e acum mare si tie iti e greu sa slabesti fraiele. Dar asta nu inseamna ca el nu mai are nevoie de tine, ba dimpotriva. Prezenta ta suportiva si afectiva e absolut vitala pentru buna lui dezvoltare. Permite-i doar un spatiu mai mare al vietii sale private. Vei observa cu cata bucurie va veni de la prietenii lui sa iti povesteasca ce s-a mai intamplat, fiindca se simte valorizat prin acceptarea ta.
Prietenii lui sunt catalizatori, dar tu trebuie sa ii fii ancora!
Psiholog Cristina Nenciu
.
