“Ma trezesc dimineata, fara vlaga, dar totusi agitata, pun repede de o cafea, intre timp o trezesc pe cea mica sa o pregatesc pentru gradi, sotul imi spune din baie sa ma grabesc cu mancarea…reusesc sa ne rezolv pe toti si in scurt timp sa iesim pe usa. Spre seara, acasa, epuizata dupa o zi infernala la munca, las fetita sa se joace cat pregatesc eu ceva rapid de mancare pana vine tati…imi aduc aminte ca trebuie sa platim gradinita, ratele si intretinerea, dar banii ne intra abia peste doua saptamani…ajung in bucatarie si pe aragaz gasesc cafeaua de dimineata neatinsa, uitasem complet de ea. Imi reamintesc de zilele cand nu trebuia sa imi fac atatea griji. Sunt fericita cu viata mea de acum, dar totusi un sentiment de neliniste nu imi da pace. Expresia mea faciala, oricat as incerca sa imi lipesc un zambet permanent pe fata pentru copil, imi tradeaza starea. Iar asta mica tocmai acum s-a gasit sa se agite pe langa mine cu cerintele ei. O trimit inapoi sa se joace, sa ma lase se fac mancarea…incepe sa planga…”
Cate dintre mamici nu au macar o astfel de zi, in care sunt atat de solicitate si fizic si psihic incat rabdarea lor este pusa serios pe butuci? Si cate nu isi cearta copilul atunci cand acesta face o criza fix in momentele lor dificile?
Ei bine, exact aceste momente dificile pe care le traieste parintele sunt pentru copil de maxima importanta. Copilul crede ca tot ce se intampla in jurul lui are legatura cu el. Are nevoia constanta de a-i fi validate actiunile si de a fi valorizat, asigurandu-se astfel de iubirea parintelui. Este stiut faptul ca judecata rationala apartine adultilor, desi uneori suntem luati prin surprindere de logica impecabila a prichindeilor nostri. Dar cat e mic, copilul se ghideaza dupa principii predominant emotionale, iar rationamentele lui sunt de tip cauza-efect. El nu stie ce sunt alea rate, intretineri, servicii solicitante s.a.m.d. El stie doar ca tu esti trista (unul din primele sentimente pe care invata sa le diferentieze) si ca atunci cand esti trista el are de suferit: este fie neglijat, fie certat.
Unii copii in astfel de cazuri se agita, ca fetita din exemplul de mai sus, incercand sa capteze atentia mamei parca exact in ideea de a verifica daca mamica ei este suparata pe ea sau nu. Daca i se raspunde ca in exemplul dat, atunci sentimentele fetitei devin contradictorii, deoarece ea intelege ca este de vina pentru supararea mamei. Alti copii pot prelua starea parintelui si stau cat mai cuminti intr-un loc, incercati de o stare de anxietate, pana in momentul in care primesc un semn de afectiune de la parinte. In acelasi timp mai sunt si copiii care sufera cot la cot cu parintele, ei fiind cei care vin si cauta apropierea parintelui pentru a-i oferi alinarea de care are nevoie.
Oricat de mic ar fi, ai grija sa ii explici copilului tau atunci cand esti suparata ca nu este din cauza lui si sa il asiguri de iubirea ta prin suficienta recompensare afectiva. Trebuie sa stie ca mami il iubeste tot timpul, fie ca este vesela, fie ca este trista. Confirmarea iubirii nu este un moft, ci o nevoie a celui mic.
Psiholog Cristina Nenciu
