Primul şi principalul mod de comunicare al nou-născutului este mişcarea corpului, precum şi reacţia acestuia la diverse sunete sau la diferite expresii ale feţei, îndeosebi la cele ale mamei.
Poate că în prima lună de viaţă acest lucru nu este foarte evident, dar nou-născutul reacţionează la stimuli externi, mai ales la auzul vocii mamei. Cele mai frecvente sunete în primele luni sunt interjecţiile nearticulate şi nedirecţionate, şi mai ales plânsul, de care se foloseşte pentru a-şi exprima nevoile.
Din a 3-a până în a 6-a luna, când sugarul deţine deja controlul asupra capului, el va fi în măsură să se întoarcă în căutarea sursei care produce diferitele sunete pe care le aude. Pe măsură ce creşte poate să audă şi să participe la «discuţii», pe care bineînţeles nu le înţelege; este însă foarte important să i se „dea cuvântul”.
Este deosebit de important ca dialogul dumneavoastră să fie purtat cu voce calmă şi blândă. Începând din luna a 7-a – a 8-a participarea lui devine mai serioasă, poate vorbi deja folosind cuvinte bisilabice şi îşi poate forma propriul vocabular.
Ascultă cu atenţie discuţiile care au loc în faţa lui şi, în încercarea de a atrage atenţia, scoate ţipete şi rosteşte tot felul de cuvinte în manieră proprie. Aşteaptă să-i răspundeţi şi să simtă că ştiţi că şi el este prezent.
