Copiilor le place să vină lângă părinţi în pat şi de multe ori este dificil să fie dezvăţaţi de acest „obicei prost”, care poate începe de la vârste fragede şi poate dura mai mulţi ani dacă părinţii nu intervin. Există o nouă tendinţă, prezentă mai ales în Europa, numită co-sleeping.
Această şcoală de gândire promovează fără echivoc ideea împărţirii patului parental atât timp cât copilul simte nevoia. Este o practică foarte controversată deoarece contrazice tot ce s-a recomandat de ani buni încoace.
Dormitul cu bebeluşul prezintă într-adevăr anumite pericole; posibilitatea ca micuţul să cadă din pat (din clipa în care acesta este capabil să se întoarcă singur), ca părinţii să facă o mişcare bruscă în timpul somnului sau ca bebeluşul să se sufoce – de exemplu, din cauza unui pat prea moale.
O soluţie de compromis, recomandată în special pentru primele luni, este să aduceţi pătuţul copilului aproape de al dumneavoastră. Este, evident, cea mai bună soluţie (şi pentru părinţi, şi pentru copil), ce permite de asemenea o tranziţie mai blândă după cele 9 luni de fuziune sau de intimitate intensă dintre mamă şi copilul ei.
Astfel, este mai uşor pentru mamă şi pentru bebeluş să fie împreună în timpul nopţii (pentru alăptare sau hrănit cu biberonul, pentru a readormi după trezirile nocturne etc.). Această perioadă de tranziţie ar trebui totuşi limitată la câteva săptămâni sau luni.
