La ce vârstă trebuie să nu îi mai dăm suzeta ?

La ce vârstă trebuie să nu îi mai dăm suzeta ?

Nu există o vârstă anume, dar este sigur că cei mai mulţi copii îşi vor abandona progresiv suzeta începând cu vârsta de 2-3 ani.

Odată depăşită această vârstă, pe lângă faptul că poate deveni obiectul unor remarci negative sau ironii din partea prietenilor sau chiar a adulţilor, folosirea intensă a suzetei poate genera probleme de dentiţie şi de pronunţie.

Trebuie să menţionăm că pentru unii copii despărţirea de suzeta lor este un proces foarte dificil şi marchează într-o anumită măsură îndreptarea spre lumea „celor mari”. Este prin urmare important ca părintele să fie alături de copilul său în acest demers(şi nu bona, de exemplu).

Spre vârsta de 2-3 ani, cei mai mulţi copii vor renunţa progresiv la suzetă şi se vor consacra jucăriei preferate. La această vârstă, copilul este atras din ce în ce mai mult de prieteni şi de jocuri, fapt ce favorizează abandonarea suzetei. Dacă acest lucru nu se întâmplă, trebuie să respectaţi ritmul copilului şi să-i impuneţi cu tact anumite limite (evitaţi să-l dezobişnuiţi în mod brutal, aruncând suzeta la gunoi, de pildă!).

Pe scurt, nu trebuie să perceperi această etapă ca pe o probă cu care părintele trebuie să se confrunte cât mai curând posibil. Trebuie să ajungeţi la ea încetul cu încetul, în funcţie de ritmul copilului.

Lasa un comentariu