Dacă copilul mic s-a liniştit după câteva nopţi de plâns prelungit, unii părinţi cred că au rezolvat problema, dar rezultatul poate fi mai puţin bun pe termen mediu.
Copilul care s-a oprit din plâns pur şi simplu a cedat după ce a înţeles că nimeni nu va răspunde nevoilor sale şi şi-a dat seama că nimeni nu va veni să-1 liniştească. Sentimentul de a putea conta pe cineva şi de a-şi vedea nevoile afective satisfăcute se află totuşi la baza ideii de siguranţă personală. Copilul care suferă pe acest plan riscă să devină anxios mai târziu.
Reţineţi că abia spre vârsta de 1 an copilul devine conştient că se poate folosi de lacrimi pentru ca cineva să se ocupe de el sau pentru a atrage atenţia (ceea ce unii descriu ca manipulare!).
Nu îi credeţi aşadar pe primii veniţi care vă spun că intenţia de manipulare sau capriciul se află în spatele plânsetelor bebeluşului. Pe scurt, copiii noştri sunt mici fiinţe care se dezvoltă.
Au nevoie de noi zi şi noapte ca să le oferim baze sănătoase pentru tot restul vieţii lor… Este datoria noastră să clădim aceste baze!
