Structurarea personalităţii, a unei identităţi distincte, este un proces care constă în adoptarea de către copil a unor atitudini, credinţe, valori şi comportamente manifeste în conduita adultului din imediata lui apropiere, proces care se numeşte identificare.
Freud explică structurarea identităţii prin prisma conflictului Oedip/Electra. Exponenţii teoriei învăţării sociale consideră că identificarea este consecinţa observaţiei şi a imitării comportamentelor unei persoane-model sau personaj-model.
Cel mai frecvent modelul este unul din părinţi, dar poate fi şi bunic, erou de desen animat, film, etc, altfel spus persoane sau eroi care populează lumea copilăriei. În mod obişnuit, imitaţia nu înseamnă o preluare necondiţionată şi nediscriminativă a comportamentelor celuilalt, ci o preluare activă în care se combină caracteristici aparţinând diferitelor persoane percepute ca puternice şi/sau protective.
Fetele imită comportamentele mamelor, ale femeilor din imediata apropiere, iar băieţii pe cele ale taţilor, ale bărbaţilor.
Identificarea se realizează în patru secvenţe intercorelate şi implică procese din sfera cogniţiei, afectivităţii, motivaţiei manifeste la nivel comportamental.
Finalul procesului de identificare este o structură care poate fi considerată o primă variantă de identitate, care se va modela şi restructura prin preluarea altor caracteristici de la alte modele astfel încât la sfârşitul adolescenţei teoretic se definitivează o identitate matură.
