Spre vârsta de 18 luni, copilul socializează mai mult, intră în contact cu diverse persoane şi este mai conştient de capacităţile sale şi de propria identitate.
Ar vrea să poată decide mai des, să se afirme mai mult, să se opună. Începe astfel să aibă accese de mânie din orice: o bomboană sau o jucărie ce îi este refuzată, o plimbare pe care nu vrea să o facă…
Plânge, dă din picioare, ţipă, loveşte cu pumnii, refuză să asculte şi face uneori crize care pot deveni stânjenitoare pentru părinţi. Cum în general la această vârstă ştie să vorbească, izbucnirile sale sunt însoţite de „nu”-uri categorice sau de fraze care pot răni: „Eşti rea”, „Nu te mai iubesc”…
Copilul intră aşadar într-o nouă etapă din viaţa sa, specifică micuţilor între 1 şi 3ani. Este începutul tranziţiei de la stadiul de bebeluş la cel de copil, în cadrul căreia îşi construieşte propria identitate.
Toţi copiii trec prin această tranziţie, dar o trăiesc la niveluri de intensitate diferite. Crizele sunt foarte frecvente şi perfect normale, în special pentru copiii foarte mici, pentru că nu au învăţat să îşi exprime aşa cum vor dorinţele, nevoile sau frustrările. Neavând maturitatea şi mijloacele (sau vocabularul) necesare pentru a se exprima într-un mod „acceptabil” din punct de vedere social, crizele devin singura soluţie.
Există de asemenea copii care au descoperit că scenele sunt un bun mijloc de a atrage atenţia sau de a obţine ce doresc, mijloc pe care, prin urmare, îl utilizează în mod repetat!
Este aşadar o etapă dificilă pentru părinţi, dar şi pentru copii. Adulţii trebuie să dea dovadă de răbdare şi să conştientizeze că această situaţie este în general temporară, deoarece spre vârsta de 3 ani crizele devin tot mai rare.
