Mai devreme sau mai târziu, tuturor copiilor le e frică de ceva: de întuneric, de câini, de monştri, de tunete. Este absolut natural să aibă temeri: ele fac parte din procesul firesc de dezvoltare. Teama de întuneric este cea mai comună pentru micuţii de 1-3 ani.
În întuneric, copilul îşi pierde reperele, controlul asupra mediului, nu îşi mai vede jucăria preferată sau decorul liniştitor al camerei. Se simte lipsit de apărare şi se trezeşte într-o lume care dă frâu liber bogatei sale imaginaţii… Nu degeaba plânge sau ne cheamă pentru a-1 linişti!
Deşi temerile pot apărea încă de la naştere (teama de zgomote, teama de a nu cădea…), ele se manifestă mai puternic de la 10 luni, perioadă în care copilul începe să distingă cunoscutul de necunoscut.
Faptul că devine conştient de ceea ce îi este necunoscut sau de situaţiile care nu îi sunt familiare creşte riscul de a se speria. De altfel, de la această vârstă, unii copii nu mai acceptă să fie luaţi în braţe de străini.
Dezvoltă apoi, spre 18 luni, o teamă sau o frică de străini, ce corespunde cu ceea ce numim angoasa separării. Copiii de această vârstă sunt de asemenea speriaţi de evenimente cotidiene care până atunci nu le creau probleme: se tem de tunet, de aspirator, de anumite zgomote intense.
