Daca privim din perspectiva parintilor, vedem ca unii dintre ei privesc cu teama la intrarea copilului in gradinita si, la cel mai mic esec, se grabesc sa-l mute sau sa-l retraga. De multe ori se sperie sau se supara cand educatoarea le spune cu mai mult sau mai putin tact despre “ispravile” micutului. Alteori se simt jigniti ca educatoarea indrazneste sa-i “invete” cum sa-si creasca propriul copil. In alte situatii se simt rusinati cand sunt confruntati cu probleme pe care nu stiu sa le abordeze sau se simt depasiti. Multi dintre copiii care nu vorbesc, care se bat cu ceilalti, care musca, plang sau tipa, care nu mananca sau nu dorm la gradi, care sunt timizi etc au dificultati la gradinita, sunt mutati dintr-o grupa in alta, de la o gradinita la alta, sunt tinuti acasa cand, de fapt, aceste schimbari nu le fac deloc bine, ei avand nevoie de un mediu stabil, de relatii constante pentru a se putea adapta, sa-si faca prieteni, sa-si poata depasi temerile. Deci, comunicarea parintelui cu educatoarea, cu restul personalului, cu prietenii pe care copilul ii are la gradi, este foarte importanta. Daca parintele reuseste sa discute cu educatoarea si cu copilul despre cele intamplate peste zi, sa afle ce-i place si ce nu, cu ce copii se joaca, ce activitati il atrag, atunci problemele, mai mici sau mai mari care apar isi vor gasi o solutie spre binele micutului
Salvarea e in comunicare
