Nu o vom sublinia niciodata indeajuns: atasamentul se dezvolta petrecand timp cu copilul nostru si raspunzand la toate nevoile sale. Pentru un bebelus, aceasta inseamna sa fie leganat, tinut in brate, consolat… Acestea sunt nevoi esentiale pe care trebuie sa le satisfacem. Inainte de a implini un an, copilul se afla intr-o perioada foarte „fuzionala”, cand resimte puternic nevoia de contact fizic cu parintii. Prin plansul sau, manifesta nevoi fiziologice foarte reale. Nu putem vorbi aici de capricii. Bebelusii plang pentru ca trebuie sa isi satisfaca anumite nevoi si noua, ca parinti, ne revine sarcina de a le identifica (foame, teama, indispozitii, scutec ud, oboseala etc.).
Exista parinti care ezita sa isi atinga, sa isi ia in brate sau sa isi „deranjeze” bebelusul (care sta linistit in parutul sau) claca nu este neaparat necesar (pentru a-1 hrani cu bibe¬ronul, pentru a-i face baie…). Este important sa intelegem ca orice contact fizic corespunde unei nevoi reale a suga¬rilor. Se stie ca nou-nascutii nu vad foarte bine si ca starea lor de confort si de siguranta nu va putea fi satisfacuta decat prin numeroasele contacte fizice primite din partea adultilor din jurul lor. Sugarii simt nevoia sa fie mangaiati, leganati, rasfatati si incurajati, pentru ca nu pot stabili o relatie decat pe cale senzoriala.
Unii copii sunt mai anxiosi decat altii si simt nevoia de a fi luati in brate, de a fi linistiti sau leganati mai des. Nu putem spune, doar din acest motiv, ca sunt „capriciosi”. Parintii nu trebuie sa creada in mitul copiilor „razgaiati”. Daca il lasati sa planga, nu rezolvati nimic. Acesti copii au
pur si simplu mai multe nevoi decat ceilalti. Trebuie asadar sa dam dovada de rabdare si de intelegere si sa incercam sa raspundem nevoilor lor.
Sa ne luam copilul in brate, sa-1 mangaiem, sa-i cantam ca sa adoarma, sa-1 leganam, sa-i spunem povesti, sa ne jucam cu el, sa-i facem masaj… Toate aceste comporta¬mente ne vor permite, in timp, sa cladim aceasta legatura afectiva atat de importanta.