Mama este cu un pas inaintea tatalui, si aceasta inca din timpul sarcinii. In mod evident, experienta sarcinii nu este resimtita in maniera identica de tata si de mama.
Oricat se straduieste tatal sa fie prezent si sa o sprijine pe mama, el nu traieste simbioza care se creeaza intre mama si copilul „ei”. In timpul sarcinii, fatul face parte integranta din corpul mamei, aceasta este diferenta esentiala! Cu toate ca s-a admis faptul ca relatia mama-copil este unica si fundamentala, ea nu trebuie sa constituie un obstacol in implicarea tatalui.
Cu cat tatal se implica mai devreme, cu atat ii va fi mai usor sa isi gaseasca locul si sa isi asume rolul in mod corespunzator. Trebuie asadar sa inceapa inca din timpul sarcinii (cursuri prenatale, ecografii, asistare la nastere, prezenta linistitoare in primele saptamani, in primele luni).
Toate acestea il vor ajuta pe tata sa ocupe locul care ii revine si sa construiasca rapid o legatura afectiva importanta tata-copil. Aceasta relatie frumoasa va constitui o baza solida pentru anii viitori, din copilarie pana in adolescenta… si chiar dupa aceea!
