In situatia in care copilul nu te asculta si sfarsesti de fiecare data prin a striga de cateva zeci de ori “Strange-ti jucariile!”, cel mic va deveni insensibil la vocea ta si la ceea ce ii ceri sa faca. In mod asemanator, daca folosesti prea des schimbarea tonului ca pe un semnal, copilul va deveni imun si la acest lucru.
Daca stai cu spatele la cel mic, prepari mancare in bucatarie si strigi „Mananca tot din farfurie!”, cuvintele tale tot nu vor avea niciun efect. Fa in asa fel incat sa interactionezi cu copilul, iar atmosfera sa fie una vesela, destinsa, pozitiva, chiar daca esti obosita. Atunci cand comunici cu micutul observa-ti in oglinda expresia fetei.
Verifica-ti limbajul corpului. Esti tensionata, rigida si ii transmiti copilului o stare de neliniste ? Gandeste-te la animatorii de petreceri pentru copii, la modul cum intra acestia in contact cu pustii prin intermediul vocii, expresiei fetei si limbajului corpului, coborandu-se la nivelul lor. Incearca sa le urmezi exemplul. Fa ca ei. De dragul copilului tau vei reusi!