Proiectul “Mic Şi ecologist”

Mic si ecologist – proiect de responsabilitate sociala

Mic Şi ecologist – proiect de responsabilitate socială

Visezi ca aerul pe care îl respiri să fie proaspat şi să-ţi petreci duminicile în pădurile din jurul oraşului?

Vrei să-ţi creşti copilul ca pe un iubitor al naturii? Alătură-te campaniei noastre! Campania„Mic si ecologist”.

Copii plantând copăcei… nu, nu este o imagine-clişeu, ci una cât se poate de reală.

Începând din această toamnă, proiectul „Mic şi ecologist” îi va antrena pe cei mai jucăuşi locuitori ai Bucureştiului să susţină dreptul nostru, al tuturor, la aer curat şi la sănătate prin împădurirea unor importante suprafeţe de teren din jurul Capitalei şi nu numai.

Ce avem de facut

Cei mai mici şi mai entuziaşti iubitori ai naturii se vor implica, alături de părinţii lor, în acţiuni concrete de protejare a mediului, organizate de Asociaţia „Familie Sănătoasă”. Aşa vor lua naştere pădurile plantate în campania „Mic şi ecologist”, în care fiecare copăcel va purta numele copilului care l-a sădit.

Astfel, toţi copăceii vor avea câte un „părinte” care să-i îngrijeasca si vor fi ocrotiti întocmai ca adevăraţi membri ai familiei.

Campania „Mic şi ecologist” începe la 1 septembrie 2011 iar prima plantare o vom realiza în jurul datei de 29 octombrie 2011 (vă puteţi înscrie voluntari).

Asociaţia „Familie Sănătoasă” lansează prima etapă a proiectului “Mic şi ecologist” în parteneriat cu Vavian PharmaAsociaţia „Mai Mult Verde” şirevista Click! pentru femei.

Împreună începem să plantăm şi nu ne vom opri decât atunci când un milion de copăcei vor reîmpăduriRomânia!

Noi suntem părinţii pădurilor de mâine!

Poţi şi tu să donezi un copăcel unui copil fără posibilităţi materiale. Află cum pe www.familiesanatoasa.ro

 

Lasa un comentariu