Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Tag Archives: parinti

Adoptia: Copiii respinsi de temerile noastre

adoptie    A oferi o familie iubitoare este cel mai frumos cadou pe care il poti face unui copil. Aceste mici suflete curate nu au nicio putere in a-si alege mediul in care se nasc sau vreo vina pentru disfunctiile familiei de origine. Si cu toate acestea ei sunt cei care sufera cel mai mult din neasumarea rolurilor parintesti.

In acelasi timp, numeroase familii care nu pot avea copii pun varianta adoptiei pe ultimul loc sau nici macar nu o iau in calcul. Pe langa nenumaratele prejudecati ale oamenilor si oricat de multe motive ar fi invocate, la baza refuzului adoptiei stau trei factori principali: teama de insusire a identitatii, atat a cuplului ca parinti, cat si a copilului ca fiu/fiica a lor,  teama de un atasament instabil si anxietatea sociala.

Este foarte adevarat ca adoptia presupune si ea riscurile ei. Ca de altfel orice forma prin care devii parinte. Si in asteptarea copilului biologic petreci luni intregi in care iti faci tot felul de griji vizavi de starea bebelusului, sa nu aiba deficiente, sa fie sanatos si odata ce ajungi sa il tii in brate urmeaza alte si alte griji privitoare la evolutia lui. Asadar si in cazul adoptiei, diferente mari nu ar fi, doar ca ai puterea de decizie asupra starii lui initiale de sanatate.

Ce ne facem insa cu ideea conform careia copilul adoptat vine cu “mostenirile” sale genetice si proaspetii parinti raman neputinciosi in aceasta privinta? Aici problema vine din lipsa de informare. Intr-adevar copilul vine cu bagajul sau genetic, ca oricare dintre noi si are propriile sale predispozitii, ca oricare dintre noi. Stiati ca fiecare om are o predispozitie genetica pentru o anumita boala mentala? Dar asta nu inseamna ca intr-o zi vom fi cu totii schizoizi, nevrotici, dementi sau depresivi. Si copilul biologic poate avea aceleasi inclinatii. Dar de tine ca parinte depinde buna lui crestere. Mediul familial in care ne dezvoltam are o influenta mult mai mare decat orice sensibilitate interna.

Cea mai frecventa problematica ramane cea a atasamentului. Copilul adoptat este un copil care a trecut printr-o trauma, aceea a abandonului. Cu cat e mai marisor copilul, cu atat problema afectivitatii e mai pregnanta. Deoarece el si-a dezvoltat afectivitatea fata de parintii naturali, carora nu le-a pasat si l-au parasit, micutul  isi va construi bariere emotionale, pentru ca se asteapta sa fie abandonat din nou.

Mediul familial continator, plin de grija si de iubire ii va asigura micutului nou venit mediul propice de dezvoltare. Totul se invata! Asadar cu putina daruire din partea parintilor, copilul va invata sa se deschida, sa iubeasca, sa aibe incredere si sa se bucure de copilaria frumoasa pe care o are in fata.

De cine depinde succesul scolar al copilului?

tema       Auzim zilnic despre nemultumirea oamenilor vizavi de educatia copiilor. Ba rezultatele elevilor sunt tot mai slabe, ba in incinta institutiilor de invatamant se promoveaza mai nou orice, numai educatie de calitate nu. Speram sincer sa fie vorba doar despre obisnuinta omului cu stirile de senzatie, iar in realitate majoritatea sa se centreze in continuare pe valori sanatoase.

Si totusi, ce e de facut pentru a asigura copilului sansa la o educatie adecvata?

Parintele este primul si cel mai important profesor al copilului. Bazele succesului scolar al copilului nu sunt stabilite nici de banii, nici de nivelul de educatie al parintilor. Ci de ceea ce transmite familia prin actiunile ei directe si indirecte. Interesul copilului pentru scoala este declansat de atentia acordata acestui aspect in familie. Atunci cand copilul este sustinut si incurajat sa invete, deoarece are acest drept al educatiei si cunostintele ii fac viata mai frumoasa si mai usoara, are toate sansele sa aleaga calea cunoasterii.

Felul in care copilul percepe ideea de “a invata” stabileste reusitele sale ulterioare. Daca invatatul este inteles ca o obligatie, avem de a face cu o problema cu doua taisuri:

  • In primul rand intalnim elevul care va invata atat cat sa scape de aceasta activitate frustranta caruia nu ii intelege sensul. In aceasta categorie, cel mai adesea sunt intalniti copiii care accepta cu greu sa isi faca temele sau care cauta in permanenta scuze pentru a lipsi de la scoala. Ei au implementata ideea ca viitorul se asigura prin cu totul alte aptitudini decat cele ce tin de cultura intelectuala.
  • In al doilea rand avem copilul care a inteles ca trebuie numaidecat sa invete pentru a se ridica la nivelul asteptarilor parintilor. Si pentru ca presiunea de a nu-i dezamagi pe parinti este atat de mare, rezultatele de multe ori oscileaza, fiindca invatatul devine mecanic.

Pe langa asteptarile parintilor, cele ale copilului stabilesc mult mai pregnant evolutia sa scolara. Metoda cea mai simpla de a testa atitudinea copilului tau fata de scoala este sa afli ce asteptari are el de la semestrul in curs, spre exemplu. Asteptarile sale sunt direct proportionale cu performantele, efortul depus si persistenta de care da dovada in privinta educatiei.

Atitudinea pozitiva spre invatare poate fi cultivata prin ceea ce facem si spunem zi de zi. Aratandu-i copilului ca valorizezi cunoasterea si te folosesti de ea la orice pas in actiunile tale zilnice ii oferi un model puternic de urmat si aduci un aport semnificativ la succesul lui scolar.

Psiholog Cristina Nenciu

Copilul certurilor noastre

copilul certurilorCele mai multe solicitari de consiliere psihologica sunt initiate de catre parinti iubitori, ingrijorati de problemele aparute in comportamentul copiilor lor. Lipsa interesului pentru scoala, iritabilitate accentuata, stare apatica, tulburare de limbaj sunt doar cateva din problematicile intalnite.

Stiati ca in nenumarate randuri, toate aceste manifestari ale copiilor sunt de fapt simptome ale disfunctiilor relatiei dintre parinti? Mai exact, efectele disputelor dintre soti sunt resimtite in mod direct de catre copil.

Greutatile zilnice, oboseala si stresul aduc partenerii de cuplu pe marginea prapastiei. Inevitabil intervin reprosurile si victimizarea, factori de capatai pentru izbucnirea conflictelor verbale. Nemultumirile se aduna de pe o zi pe alta si astfel se ajunge la dezvoltarea unui stil toxic de comunicare conjugala.

In cazul copiilor mici, efectele acestui stil de comunicare pot fi de-a dreptul tulburatoare. Pentru un copil care abia acum invata sa vorbeasca, limbajul perceput devine un exemplu negativ. Si cum deja stim din articolele anterioare, gandirea simpla a copiilor este ghidata de principiul cauza-efect. Deci, ce ii transmitem copilului printr-o astfel de atitudine: Comunicarea este ceva incarcat cu sentimente urate, care o face pe mami sa planga si pe tati nervos, deci nu, mai bine nu vorbesc.

Oricat ati incerca sa va feriti de copii, tensiuni dintre parinti sunt resimtite de copil si in lipsa cuvintelor. Faptul ca va evitati sau va vorbiti pe un ton rece il incarca pe copil cu sentimente contradictorii. Stiti sentimentul acela ciudat ce va incearca atunci cand intrati intr-o incapere si brusc se face o liniste mormantala. Ai impresia ca este din cauza ta. Asa si copilul ia asupra lui intreaga situatie. Si ce se intampla cand el tocmai isi facusera lectiile sau realizase ceva frumos si vine sa impartaseasca parintilor bucuria lui? Intra pe usa si este intampinat de o atmosfera cat se poate de ciudata, eventual ii este raspuns bucuriei lui cu un “bravo,bravo” fara prea mult suflet. La ce bun sa citesc si sa scriu atat, oricum nu le pasa prea mult de mine.

O alta situatie dificila este atunci cand neintelegerile dintre parinti pun copilul in situatia de a alege de partea cui este. Iar pentru a se contrazice intru totul, cei doi soti ajung chiar sa intervina in educatia copilului, incurajandu-l pe acesta in directii diferite. Niciun copil nu vrea sa aleaga intre parintii lui, fiindca are nevoie in egala masura de amandoi. Dar pentru ca este in acesta postura, intelege practic ca poate face orice doreste. Deci pot face ce vreau, sa tip, sa lovesc, sa raspund, sa vad cine ma vrea mai mult.

Prin urmare, dragi parinti, oricat de complexe ne-ar fi necesitatile noastre, sa nu uitam ca nevoile copiilor nostri sunt simple. Iar daca inevitabil, neintelegerile exista, de dragul copilului trebuie sa comunicam cu el, nu sa evitam subiectul. Are nevoie sa fie asigurat de dragostea si sprijinul nostru neconditionat, oferindu-i astfel motivatia spre o crestere frumoasa.

Psiholog Cristina Nenciu