Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Tag Archives: parinte

Ce se schimba incepand cu varsta de 7 ani? – Dezvoltarea cognitiva a scolarului

scolar     Dezvoltarea cognitiva presupune dezvoltarea abilitatilor de a gandi, intelege si judeca.

Incepand cu varsta scolara, copilul incepe sa isi schimbe perspectiva asupra lucrurilor. El lasa in urma gandirea egocentrica (a nu se confunda cu egoismul) si incepe sa dezvolte o intelegere mai matura a ceea ce-l inconjoara.

La o scurta analiza a achizitiilor cognitive ale acestei perioade vom observa ca inceperea scolii la aceasta varsta nu este intamplatoare.

Daca pana la aceasta varsta procesele cognitive ale copilului erau slab sistematizate si confuze, incepand de acum au loc schimbari importante la acest nivel.

Cele mai importante transformari ale scolarului:

→ Caracteristica principala a acestei varste este trecerea gandirii copilului in stadiul operatiilor concrete. Mai exact se face trecerea de la gandirea intuitiva, unde se lasa inselat de aparente, la gandirea operationala, unde intervine judecata, iar gandirea magica este inlocuita de cea concreta, logica. Copilul incepe sa stapaneasca operatii precum clasificarea si serierea si sa inteleaga concepte ca identitatea stabila/conservarea – modificarea unui aspect nu duce la schimbarea celorlalte- si reversibilitatea – capacitatea gandirii de a executa aceeasi actiune in doua sensuri de parcurs (ex: inlocuirea adunarii cu scaderea sau a inmultirii cu impartirea)-. Scolarul gandeste preponderent concret, in termeni tangibili, exacti si uni-directionali, bazandu-se pe experientele reale si concrete;

→ Se constata largirea campului vizual central si periferic, precum si cresterea diferentierii nuantelor cromatice;

Creste capacitatea de autocontrol al exprimarilor verbale, perfectionandu-se intonatia – un scolar va recita o poezie cu totul altfel fata de un copil de gradinita -;

→ Acum copilul poate aprecia pe cale auditiva distanta dintre obiecte, dupa sunetele pe care acestea le produc;

→ Creste acuratetea perceptiei spatiului si a timpului, formandu-se simtul orientarii spatiale si temporale;

→ Apare metacognitia: abia la aceasta varsta copilul poate deveni introspectiv, avand acum abilitatea de a reflecta asupra propriei gandiri;

→ In aceasta etapa copilul invata ca ceilalti oameni au propriile ganduri, sentimente si dorinte.

Pentru a-i oferi copilului o educatie echilibrata, fiecare parinte trebuie sa cunoasca capacitatile reale ale acestuia, oferite de stadiile naturale de dezvoltare. Numai in acest fel parintele va sti sa isi limiteze asteptarile, sa ceara cand si cat trebuie de la copilul sau.

Psiholog Cristina Nenciu

Impactul dezvoltarii fizice asupra psihicului copilului

preadolescent       Cata bucurie in sufletul unui parinte cand vede primii pasi ai copilului sau, cand aude primele lui cuvinte, cand il admira cu ochii umezi cum mananca singurel. Fericirea de a-ti vedea copilul inflorind este unica. Pana nu demult era un ghemotoc zambaret, neindemanatic si dependent 100% de tine, mai ieri intra la gradi cu ghiozdanelul in spate, neindraznind sa iti dea drumul la mana, iar astazi se intoarce nemultumit de la scoala, se inchide in camera, refuzand sa iti povesteasca ce se intampla cu el.

Si nu vorbim despre un adolescent, ci despre copilul de 10-14 ani. Aceasta este varsta la care nu te-ai fi gandit ca el sa se loveasca deja de astfel de probleme emotionale. Doar este inca un copil. Intr-adevar, este inca un copil, care insa incepe sa se dezvolte intr-un adolescent. Preadolescenta sau debutul pubertatii poate pune psihicul copilului la mari incercari.

Acestea sunt principalele problematici ale pubertatii:

  • Compararea cu ceilalti copii. Primele modificari ale trupului de copil aduce tanarul, in special in randul fetelor, in postura de a se compara cu cei de aceeasi varsta. Iar imaginea de sine este construita pe baza perceptiei celorlalti. Orice diferenta resimtita critic poate duce la tulburari de alimentatie, de dispozitie sau de conduita.
  • Schimbarea perceptiei asupra persoanelor de sex opus. Odata cu primele schimbari fizice, fetele si baietii incep sa se observe si sa se priveasca sub o alta lumina. Acum apar primele atractii si neavand experienta gestionarii unor astfel de afecte puternice, pot suferi cu usurinta.
  • Pierderea controlului. Dezvoltarea fizica, aduce cu sine ideea ca perioada copilariei a trecut. Prin urmare, tot mai multi tineri vor sa detina controlul in mai multe aspecte ale vietii lor, dar dezvoltarea mentala si capacitatea emotionala de a face fata cerintelor vietii adulte sunt de departe atinse. Riscul apare atunci cand tinerii simt ca nu se descurca in a-si gestiona nevoile si dorintele, astfel ca pot deprinde tot felul de comportamente distructive care sa le ofere falsa impresie ca pot detine controlul a ceva al lor.
  • Parintii sunt ancorele. Este demonstrat faptul ca pana la varsta adulta, partea creierului care se ocupa cu luarea deciziilor si controlul impulsurilor (cortexul prefrontal) nu este suficient dezvoltata. Asadar, parinti, puteti sta linistiti: Inca mai e mare nevoie de voi. Inarmati-va cu toata rabdarea disponibila si actionati acolo unde vedeti ca se impotmoleste copilul. Nu va fie teama ca ii subminati autonomia si independenta. Urmariti unde este vorba despre nevoile sau dorintele lui. Nevoile trebuie respectate, dar dorintele trebuie educate.

       Crearea unei atmosfere de confort in relatia cu copilul tau este imperios necesara. Acesta are nevoie de intelegerea si suportul tau in aceasta etapa critica a formarii identitatii lui. Incurajeaza discutiile libere, transforma criticile in sfaturi prietenesti si adu-ti aminte ca si tu ai fost acolo si ti-ar fi prins tare bine un parinte-prieten asa cum poti fi tu pentru copilul tau.

Psiholog Cristina Nenciu

Crescand un preadolescent

preadIti amintesti cat de mult te speria ideea cresterii unui nou-nascut, cand credeai ca nu ai nici cel mai mic habar de cum sa ai grija de o mogaldeata care depinde in totalitate de tine? Ei bine, cel mai probabil acum, cand bebelusul tau a devenit “peste noapte” un preadolescent in adevaratul sens al notiunii, incepi sa ai cu adevarat dubii referitoare la ceea ce stii sau trebuie sa faci. Iti spui ca era floare la ureche atunci, doar tu decideai fiecare actiune si puteai detine controlul tuturor situatiilor ce tineau de cel mic. Pe cand acum, cresterea copilului te supune unor provocari constante, care iti pun la indoiala capacitatile tale de bun parinte.

Preadolescentul este in acea perioada minunata, situata intre granitele copilariei si adolescentei. Si se comporta absolut normal pentru situatia data. E destul de mare sa creada ca poate lua propriile decizii, dar e inca prea tanar sa isi recunoasca limitele. El are nevoie sa se afirme acum, iar viata sociala si pararea celorlalti sunt foarte importante. Tu trebuie sa fii foarte constient de acest lucru si sa nu il blamezi. E nevoia lui naturala de  cautare a individualitatii, de autodescoperire, iar tu trebuie sa ii fii alaturi, sa ii isufli o formare sanatosa, nicidecum sa ii impui un fel de a fi.

Un lucru de care trebuie sa tii cont este faptul ca acest moment al dezvoltarii sale este marcat de subiectivism. Oricat ai incerca tu sa ii explici diverse teorii gen “Daca…atunci”, cel mai probabil vor trece pe langa urechile lui fara sa se lipeasca mare lucru sau ajungeti in mijlocul unei dispute bazate pe contraziceri.

Daca vrei sa aibe efect ceea ce ii transmiti, trebuie fii putin mai smechera decat copilul tau si sa transpui fiecare pledoarie in cuvintele lui. Spre exemplu, atunci cand sunteti la cumparaturi si bineinteles, gusturile voastre in materie de haine potrivite varstei nu sunt deloc pe acceasi lungime de unda, raspunsuri ca:“ Mami, nu iti putem lua hainele astea, fiindca esti prea mic/a sa porti asa ceva “ vor duce probabil la un conflict, pe cand “ Da, sunt frumoase, dar parca le lipseste ceva ca sa te puna in valoare. Nu vrei sa cautam ceva si mai frumos?” va aduce in stadiul negocierii, pentru a colabora in gasirea celor mai potrivite solutii. Aici trebuie sa fie subliniata diferenta dintre maturitatea unui copil si a unui adult. Copilul reactioneaza impulsiv, pe cand adultul detine autocontrolul ce ii permite exprimarea cu tact.

Copilul tau e acum mare si tie iti e greu sa slabesti fraiele. Dar asta nu inseamna ca el nu mai are nevoie de tine, ba dimpotriva. Prezenta ta suportiva si afectiva e absolut vitala pentru buna lui dezvoltare. Permite-i doar un spatiu mai mare al vietii sale private. Vei observa cu cata bucurie va veni de la prietenii lui sa iti povesteasca ce s-a mai intamplat, fiindca se simte valorizat prin acceptarea ta.

Prietenii lui sunt catalizatori, dar tu trebuie sa ii fii ancora!

 Psiholog Cristina Nenciu 

.

Mami, cand esti trista, ma iubesti?

little-girl-sad-mom-1“Ma trezesc dimineata, fara vlaga, dar totusi agitata, pun repede de o cafea, intre timp o trezesc pe cea mica sa o pregatesc pentru gradi, sotul imi spune din baie sa ma grabesc cu mancarea…reusesc sa ne rezolv pe toti si in scurt timp sa iesim pe usa. Spre seara, acasa, epuizata dupa o zi infernala la munca, las fetita sa se joace cat pregatesc eu ceva rapid de mancare pana vine tati…imi aduc aminte ca trebuie sa platim gradinita, ratele si intretinerea, dar banii ne intra abia peste doua saptamani…ajung in bucatarie si pe aragaz gasesc cafeaua de dimineata neatinsa, uitasem complet de ea. Imi reamintesc de zilele cand nu trebuia sa imi fac atatea griji. Sunt fericita cu viata mea de acum, dar totusi un sentiment de neliniste nu imi da pace. Expresia mea faciala, oricat as incerca sa imi lipesc un zambet permanent pe fata pentru copil, imi tradeaza starea. Iar asta mica tocmai acum s-a gasit sa se agite pe langa mine cu cerintele ei. O trimit inapoi sa se joace, sa ma lase se fac mancarea…incepe sa planga…”

Cate dintre mamici nu au macar o astfel de zi, in care sunt atat de solicitate si fizic si psihic incat rabdarea lor este pusa serios pe butuci? Si cate nu isi cearta copilul atunci cand acesta face o criza fix in momentele lor dificile?

Ei bine, exact aceste momente dificile pe care le traieste parintele sunt pentru copil de maxima importanta. Copilul crede ca tot ce se intampla in jurul lui are legatura cu el. Are nevoia constanta de a-i fi validate actiunile si de a fi valorizat, asigurandu-se astfel de iubirea parintelui. Este stiut faptul ca judecata rationala apartine adultilor, desi uneori suntem luati prin surprindere de logica impecabila a prichindeilor nostri. Dar cat e mic, copilul se ghideaza dupa principii predominant emotionale, iar rationamentele lui sunt de tip cauza-efect. El nu stie ce sunt alea rate, intretineri, servicii solicitante s.a.m.d. El stie doar ca tu esti trista (unul din primele sentimente pe care invata sa le diferentieze) si ca atunci cand esti trista el are de suferit: este fie neglijat, fie certat.

Unii copii in astfel de cazuri se agita, ca fetita din exemplul de mai sus, incercand sa capteze atentia mamei parca exact in ideea de a verifica daca mamica ei este suparata pe ea sau nu. Daca i se raspunde ca in exemplul dat, atunci sentimentele fetitei devin contradictorii, deoarece ea intelege ca este de vina pentru supararea mamei. Alti copii pot prelua starea parintelui si stau cat mai cuminti intr-un loc, incercati de o stare de anxietate, pana in momentul in care primesc un semn de afectiune de la parinte. In acelasi timp mai sunt si copiii care sufera cot la cot cu parintele, ei fiind cei care vin si cauta apropierea parintelui pentru a-i oferi alinarea de care are nevoie.

Oricat de mic ar fi, ai grija sa ii explici copilului tau atunci cand esti suparata ca nu este din cauza lui si sa il asiguri de iubirea ta prin suficienta recompensare afectiva. Trebuie sa stie ca mami il iubeste tot timpul, fie ca este vesela, fie ca este trista. Confirmarea iubirii nu este un moft, ci o nevoie a celui mic.

Psiholog Cristina Nenciu