Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Tag Archives: copil

De ce sa imi duc copilul la psiholog?

 prorpiul vis    Acest articol vine drept raspuns la intrebarile – nu putine – exprimate de catre parintii grijulii cu privire la rostul psihologului in viata micutilor lor. “De ce sa imi duc copilul la psiholog? Pe vremea noastra nu erau psihologi si am crescut cu totii fara probleme. Cine stie ce idei ii induce copilului? Pot sa imi educ si singur copilul.” Cam aceasta forma ia scepticismul parintelui ingrijorat, care este intru totul justificat, in conditiile in care nu exista alta sursa “palpabila” de informare in aceasta directie, decat experienta concreta a sedintelor psihologice. Psihologia este un domeniu nou, mai mereu confundat cu psihiatria – care este asociata cu bolile mentale – si nimeni nu isi doreste sa fie confundat cu aceasta ramura. Aceasta confuzie este una din sursele reticentelor afisate de oameni in vederea serviciilor psihologice. Dar psihologia este o ramura distincta de servicii pentru oameni. De-a lungul vietii invatam continuu cum sa functionam la exterior: cum sa vorbim, cum sa ne miscam, cum sa ne incadram in diverse contexte sociale etc. Ori de cele mai multe ori aceste directii ne sunt impuse, nicidecum izvorate din adevaratele noastre nevoi sau abilitati. Psihologia ne ajuta sa invatam cum sa functionam din interior. Ne permite sa ne descoperim acele resurse mobilizatoare pe care fiecare dintre noi le detinem, dar pe care putini ajungem sa le cunoastem si sa ne orientam in dezvoltarea noastra umana si sociala prin intermediul acestora, atingandu-ne astfel adevaratul potential.

Sa intelegem mai bine cele spuse, raspunzand la neclaritatile de mai sus:

“Pe vremea noastra nu erau psihologi si am crescut cu totii fara probleme.”

–          Adevarat, pana acum cativa ani nu se punea problema de psihologi si fiecare dintre noi am evoluat asa cum am putut.

Pe plan social si profesional: Unele persoane mai norocoase si-au gasit drumul potrivit de urmat, alegandu-si meseria si contextele sociale si personale cele mai implinitoare pentru ei. Dar de ce sa nu recunoastem, pentru multi altii viata reprezinta o sursa continua de obligatii, fiindca astfel ajung sa fie resimtite activitatile zilnice ghidate de ceea ce trebuie facut. Neavand oportunitatea de a ne descoperi si valorifica punctele forte, ne lasam angrenati in diverse activitati dintre cele mai nesatisfacatoare doar pentru a dovedi ceva sau pentru a obtine putinul care sa ne ajute sa mergem mai departe. Cati tineri, dupa terminarea studiilor nu se intreaba“Oare ce vreau cu adevarat sa fac?” sau cati adulti nu realizeaza dupa ani de munca intr-un domeniu nepotrivit ca nu este ceea ce vor cu adevarat si se reprofileaza, uneori prea tarziu.

Pe plan personal: Unele persoane se dedica unor relatii distructive pentru simplul fapt ca, inconstient, nu simt ca merita mai mult. Sau chiar gasirea partenerului de viata devine dificila, pe un fond emotional sensibil din copilarie. In unele familii cresterea copiilor poate fi ghidata de nevoia de a indrepta ceva din relatia cu proprii parinti, ceea ce duce la nerecunoasterea adevaratelor nevoi ale micutilor.

Sunt diverse dificultati aparute de-a lungul vietii, pe care uneori nu le constientizam, dar care isi pun amprenta asupra evolutiei noastre si care deseori ne impiedica sa obtinem ceea ce ne dorim. Astfel ca da, am crescut cu bine si fara psihologi, dar cati dintre noi ne cunoastem nevoile reale si stim ce ne face fericiti cu adevarat?

“Cine stie ce idei ii induce copilului? “/ “Pot sa imi educ si singur copilul.”

–          Rolul psihologului nu este acela de a oferi educatie copilului. Parintele este cel care alege si decide educatia oferita copilului sau. Psihologul, prin programul desfasurat – consiliere, psihoterapie sau dezvoltare personala – ofera cadrul optim copilului de exprimare a necesitatilor lui subiective, iar ulterior, prin observarea acestora, indruma copilul in gasirea propriilor solutii si in exersarea abilitatilor detinute, dar neconstientizate. Un bun psiholog niciodata nu sugereaza copilului ce trebuie sa faca si nu da solutii, astfel ca nu intra in discutie “inducerea de idei”, ci insoteste copilul in gasirea propriilor resurse si solutii, respectandu-i ritmul, nevoile si mecanismele acestuia de functionare.

Prin urmare, bineinteles ca se poate trai si fara psiholog. Nu este nicidecum o obligatie apelarea la acesta, ci o optiune. Avem oportunitatea prin intermediul lui de a ne evalua capacitatile si de a ne descoperi inzestrarile naturale pe care de cele mai multe ori le detinem, dar nu stim sa le exploatam. Astfel ca, la intrebarea “ De ce sa imi duc copilul la psiholog?”, raspunsurile raman la aprecierea dumneavoastra.

Psiholog Cristina Nenciu

Secretele intarzierii limbajului

limbaj

     In ultima perioada am inregistrat o rata tot mai ridicata a solicitarilor bazate pe ingrijorarea parintilor cu privire la intarzierea vorbirii micutilor lor. Si cu siguranta se mai afla in fata monitoarelor si alti parinti la fel de grijulii, care poate au amanat sau inca nu au gasit raspunsurile potrivite la aceste dificultati intampinate vis-à-vis de dezvoltarea limbajului la copii.

Pentru a veni in ajutorul dumneavoastra va prezentam “secretele” naturale ce stau la baza acestor intarzieri:

  • Limbajul este de doua feluri: expresiv (exprimarea cuvintelor) si receptiv (intelegerea cuvintelor). Atunci cand copilul are limbaj receptiv, adica intelege foarte bine ceea ce ii transmiteti si raspunde fizic la acestea fara niciun alt ajutor, lipsa exprimarii este un lucru voluntar, nu o incapacitate;
  • Varsta vizata este in general cea de 2-3 ani, tocmai pentru ca pana la 3 anisori copiii fac primele achizitii in toate ariile principale de dezvoltare: motricitate, limbaj, congnitiv, social si autoservire. Ori mititeii nu le pot perfectiona pe toate in egala masura, astfel ca ajung sa fie “maestrii” pe unele arii, iar altele raman in urma. Si acest lucru este valabil pentru fiecare din categoriile mai sus numite, numai ca exprimarea limbajului, sau mai bine zis absenta acestuia, este cea mai evidenta pentru ochii si urechile noastre. Acest lucru nu inseamna ca aceste abilitati nu vor fi insusite, ci le va veni randul atunci cand copilul se va plictisi de imbunatatirea celorlalte sau i se va starni interesul pentru cele lasate in urma;
  • Fetitele vorbesc mai devreme si mai mult decat baieteii. Prin urmare, daca sunteti parinti de baietel cu varsta de pana la 3 anisori, care intampina dificultati in ceea ce priveste exprimarea limbajului, iar aceasta pare a fi singura problema ce tine de dezvoltarea lui, puteti respira usurati pentru moment;
  • Persoanele care ingrijesc copilul, in special mamicile, au in mod natural un limbaj expresiv bogat. In acest caz copilul poate deveni usor frustrat legat de folosirea cuvintelor pentru ca fie exista tendinta de a se raspunde in locul lui, fie simte ca nu se poate ridica la nivelul asteptarilor sau refuza sa vorbeasca pentru ca limbajul nu reprezinta o placere, ci o obligatie. Mare atentie, deci, la presiunea facuta asupra vorbirii!;
  • Comunicarea in cadrul familiei este tensionata. Daca certurile sau tonurile ridicate devin o obisnuinta in familie, copilul percepe limbajul ca pe ceva negativ, astfel ca cel mai probabil va alege sa nu vorbeasca;
  • Mamelor le este greu sa accepte ca puiutii lor cresc si au tendinta de a se manifesta fata de ei ca si cand ar fi in continuare niste bebelusi. Aceasta dificultate de a accepta si a recunoaste nevoia de autonomie a copilului nu face decat sa ii transmita copilului: “Mami are nevoie de tine sa ramai bebelusul ei”, iar el o intelege si o asculta. Ori bebelusii nu vorbesc, ci in cel mai bun caz au un limbaj propriu.

Asadar, pe fondul unei dezvoltari normale, limbajul ramane o problematica de alegere. Pentru copil comunicarea trebuie sa reprezinte o placere si sa resimta exprimarea sa verbala ca fiind o sursa de satisfactie, in caz contrar va alege ca nu are nevoie de ea.

Incurajarea si rasplatirea afectiva a fiecarui sunet, fara a pune presiune asupra copilului, este in continuare cea mai buna solutie!

Multe rezultate frumoase va dorim si sa auzim numai de bine!

Psiholog Cristina Nenciu

Sa luam aminte de la copii

pozitivO primavara frumoasa si ani minunati, tuturor doamnelor si domnisoarelor!

      Astazi, fiindca tot e prima zi de primavara si prima zi de revigorare, cel putin spirituala, pentru ca vremea nu tine cu noi sa ne dezmortim si fizic, vom medita la schimbare. Mai exact la schimbarea atitudinii noastre, fata de ceea ce ne inconjoara. Vom incerca sa ne redescoperim latura pura, calda, simpla si onesta a personalitatii noastre, adica cea care ne ajuta sa abordam viata cu o atitudine pozitiva. Si care alta ar putea fi sursa noastra de inspiratie catre aceasta schimbare, daca nu chiar minunatiile de copii de langa noi sau chiar copilul din noi, ce cu atata strictete il suprimam.

Uitati-va la un copil si o sa vedeti cu cata lejeritate abordeaza lucurile. Cu cata seninatate zambeste daca ceva nu merge sau cat de usor trece peste frustrarile zilnice. Nu degeaba se zice ca stresul este unealta adultului. Pentru noi, daca ceva nu functioneaza cum trebuie, ne da toata ziua peste cap. Cu cat inaintam in varsta, cu atat ne complicam mai mult si ne complacem cu starile de tensiune, pe care nu de putine ori le atribuim responsabilitatii de care trebuie sa dam dovada. Ori a fi responsabil inseamna a-ti asuma si accepta lucrurile asa cum sunt ele, fara a afecta celelalte aspecte ale vietii tale.

Sa nu ne uitam, deci, prioritatile, sa nu ne lasam prada grijilor trecatoare, sa ne amintim pentru ce traim si sa ne bucuram cu sufletul curat de tot ceea ce inseamna ea, VIATA!

Iar in caz ca ati uitat ce inseamna atitudinea pozitiva, va invitam sa urmariti un scurt spot publicitar, care a reusit sa capteze intreaga esenta a celor de mai sus.

Fricile induse si efectele lor necontrolate

bau bau

Inducerea fricii unui copil pentru a-l cuminti, pe cat este de la indemana parintelui, pe atat de traumatizanta este pentru copil.

Nu multi isi dau seama de acest aspect si utilizeaza sisteme indirecte de cumintire ce pot avea repercursiuni pe termen mediu sau lung pentru copil. Nimeni nu face cu buna stiinta acest lucru propriului copil. Tocmai de aceea am considerat oportun sa va informam prin  relatarea unui astfel de caz. Exemplul poate fi adaptat de catre fiecare dintre noi pentru nevoile sau aspectele personale ce trebuie rezolvate cat mai curand posibil, pentru binele copiilor, dar si al nostru, al parintilor.

“Baietelul meu e impresionat si foarte atent cand aude sunetul de la masina salvarii si noi am profitat cand era mai obraznic si i-am spus ca salvarea cauta copii obraznici. Pana aici nimic rau poate. Insa daca se intampla sa doarma si sa auda sunetul salvarii se trezeste speriat si buimac. Am incercat sa il linistim spunandu-i ca el e cuminte si ca nu il ia salvarea. Cum as putea remedia greseala aceasta?! “ – este intrebarea adresata de un parinte bun si responsabil, dar care fara sa-si dea seama a facut, ca multi dintre noi poate, o nevinovata greseala de asociere care acum s-a intors impotriva copilului si a lor, a parintilor.

Cristina Nenciu, psiholog clinician, raspunde direct pe cazul expus mai sus:

“Inducerea fricii unui copil pentru a-l cuminti, pe cat este de la indemana parintelui, pe atat de traumatizanta este pentru copil. Inteleg ca in clipa de fata sunteti in impas datorita riscurilor posibile in urma luarii unei decizii. Daca o sa continuati povestea, copilul ramane cu sentimentul de anxietate provocat de sunetul salvarii, iar daca rectificati povestea, riscati sa pierdeti increderea copilului, datorita faptului ca l-ati mintit. Tocmai ati testat pe propria piele cat de mult cantereste cuvantul dvs. in fata copilului, prin urmare puteti avea incredere ca va asculta.

In acest caz trebuie sa va bazati pe doua principii simple dupa care se ghideaza copiii: Lucrurile se intampla dupa formula cauza – efect: “Daca…atunci” (“Daca nu e cuminte, il ia salvarea”) si Imaginatia domina ratiunea (“daca sunt cuminte nu vine dupa mine”, “dar daca intelege gresit ce fac eu?”, sau “daca s-a plictisit de copii obraznici si intr-o zi vine si dupa copii cuminti?”, etc.). Este suficienta inserarea ideii de mediu amenintator in mintea copilului si imaginatia lui va prinde aripi.

Chiar daca ii spuneti ca el e cuminte si nu il ia salvarea, notiunea de “cuminte” nu are limite clare pentru el, astfel ca poate trai cu teama ca in orice moment, datorita cine stie carui lucru l-a facut, sirena se aude din cauza lui. La fel se intampla in cazul multor copii, care dupa ce fac o boroboata, chiar si din greseala, se uita crispati pe sub pat sau pe geam dupa “bau bau” sau “politistii” care vin sa-i ia.

Va recomand sa incercati urmatoarea metoda:

Ajutandu-va de resursa cea mai puternica a copilului si anume imaginatia; va puteti juca impreuna cu el, folosind o masinuta, care sa simbolizeze o salvare (sau daca aveti, chiar o salvare), care sa fie interpretata de dvs. si o papusa care sa simbolizeze un copil, interpretata de baietel, dramatizand o situatie de genul – “Intalnirea copilului cu salvarea”. In aceasta poveste interpretati si vizati urmatoarele aspecte: cunoasterea fiecaruia; ce si-ar spune unul altuia?;  salvarea poate fi rea, dar are si latura ei buna;  imprietenirea cu salvarea; pot face o intelegere cei doi: salvarea isi schimba meseria, de acum o sa salveze oameni, se dedica binelui, iar copilul o sa incerce sa fie cuminte, sa faca si el lucruri bune, etc. Ghidati-va dupa discursul natural al copilului, incurajati-l si sprijiniti-l cand vedeti ca bate in retragere.

Mai intai asigurati-va, insa, ca baiatul se simte confortabil intr-un astfel de joc, iar daca nu, sa nu il fortati.  Ii inoculati ideea incetul cu incetul. Inarmati-va cu rabdare si incercati cu pasi marunti. Daca baietelul este prea mic pentru a putea avea rabdarea sau capacitatea de a dramatiza un asemenea scenariu, puteti inventa dvs. o poveste simpla a unui baietel pe care il cheama eventual ca pe el sau ca pe un bun prieten, urmarind ideile de mai sus, pe care sa i-o spuneti seara, inainte de culcare. Mult, mult succes!”

Mult succes tuturor celor care au nevoie sa aplice imediat tot ceea ce am expus mai sus si sa auzim numai vesti bune!

Daca mami ma pupa mai des decat tati, inseamna ca ma iubeste mai mult?

picioruse bebeFiindca tot suntem inconjurati de parfumul iubirii emanat de faimoasa zi a indragostitilor, despre iubire vorbim si noi, dar despre o iubire altfel…cea vazuta prin ochi de copil.

“Oare daca mami ma pupa mai des decat tati, inseamna ca ma iubeste mai mult?”

Miruna, la cei 3 anisori ai ei, masoara iubirea in pupici. Fiindca mami i-a spus ca o pupa atat de mult din cauza ca o iubeste. Suficient pentru cea mica sa ia ca etalon al iubirii…pupicul. Deci cu cat e pupata mai des, cu atat e iubita mai mult. “Dar stai asa…tati nu prea ma pupa…inseamna ca nu prea ma iubeste?” Copilul nu sta sa faca insiruiri de conexiuni, el crede ce i se spune si ce vede. S-a linistit repede micuta, cand a inteles ca fiecare om isi exprima in felul lui iubirea pe care o simte. Nici ea nu il pupa pe tati prea des, cu toate astea il iubeste foarte mult, spune ea.

O sa conturez o concluzie la care s-a ajuns in final: iubirea e atunci cand cineva face in mod constant un lucru considerat placut de catre persoana in cauza, pentru o alta persoana. “Asa cum tati ma face avion mereu cand vine de la serviciu, buni imi face gris cu lapte cand ma duc la ea, mami ma pupa si Rex (catelul familiei) doarme la mine in camera”.

Poate ar trebuia sa mai luam si noi aminte din cand in cand de la copii. Iubirea este pura, izvorata din lucruri simple, incarcata de intentii sincere. In fond, dragostea adevarata nu este dictata de asteptarile noastre, ci ea este acolo, in fata ta, pregatita de a fi descifrata si de cel mai simplu ochi. Sa lasam barierele aparentelor jos si sa ne bucuram sincer de frumusetea unor gesturi simple, pornite din sufletul cuiva, care poate chiar azi ti-au fost dedicate si tu nu le-ai observat. Tot ce trebuie sa faci este sa fii fericit/a. Este singurul lucru pe care iubirea il asteapta de la tine!

 

Atentie la mesajele duble!

neintelesCa parinte iti doresti sa ii oferi copilului tau cea mai buna educatie. Sa fie un copil respectuos, independent, sincer, sa nu se lase influentat de ceilalti s.a.m.d.  Si tu stii prea bine cat ai incercat sa ii insufli si sa ii explici copilului aceste valori, doar ca uneori observi ca cel mic nu le respecta intocmai. O posibila cauza aflata in spatele nerespectarii celor invatate de catre cel mic este mesajul dublu perceput de copil din partea parintelui. Mai exact este vorba de dualitatea ta vizavi de ceea ce incerci sa ii transmiti verbal copilului si ceea ce, involuntar, ii expui in fapte.

Sa urmarim niste exemple:

“Pentru a fi independent trebuie sa ai libertatea de a alege ce e bine pentru tine si ce nu.”

Intr-o forma sau alta, orice parinte la un moment dat incearca sa ii dezvolte independenta copilului sau. Ce se intampla insa, atunci cand acest mesaj ajunge la copil si el incearca sa il performeze, dar in unele situatii ceea ce simte el nu este respectat. Cum ar fi alegerea cantitatii de mancare: copilul simte ca s-a saturat, desi a mancat doar jumatate din portia de mancare, dar parintele, grijuliu ca de obicei, isista sa termine. Si exemplele pot continua.

In acest moment copilul devine frustrat, iar daca a mai trait experiente similare va renunta la liberul sau arbitru si va lasa parintele sa decida in locul lui. Rezultatul acestui tip de ambivalenta il puteti recunoaste in postura copilului care atunci cand este intrebat ceva lasa parintele sa raspunsa il locul lui sau cand i se ofera ceva se uita la parinte asteptand acordul de a-l primi. Este un exemplu des intalnit in cazul parintilor hiperprotectivi.

“Sentimentele sunt personale, nu trebuie sa iti dicteaze nimeni ce simti.”

Si totusi, daca vine buni in vizita, chiar daca cel mic nu da niciun semn de dorinta de afectiune, primul imbold al unor parinti este sa spuna: “hai, vino la buni sa ii dai un pupic”. Cu cat se repeta mai des astfel se situatii, cu atat in mintea copilului incolteste ideea ca e responsabilitatea lui sa satisfaca fizic si emotional dorintele altor persoane, gestionarea propriilor emotii devenind contradictorie.

Poate suna dur, dar responsabilitatea parintelui este aceea de a respecta nevoia spatiului privat al copilului, de a-l invata ca este in regula sa spuna “nu” atunci cand nu se simte confortabil in anumite cazuri.

Sa nu uitam ca tiparele comportamentale se formeaza in copilarie si nu putem decat sa avem grija ce influenta avem asupra copiilor, astfel incat sa le asiguram formarea unei identitati frumoase si sanatoase.

Psiholog Cristina Nenciu

Chiar tu esti o super mami!

super mamiFiecare femeie ajunge la un moment dat sa se gandeasca si sa analizeze daca e pregatita sau nu sa devina mama. Are grija sa isi construiasca mediul favorabil cresterii unui copil, prin obtinerea unui loc de munca bun, a unui sot grijuliu si iubitor, a unui camin confortabil, insa aceste aspecte palesc in fata grijii de a nu fi o mama buna. Cate femei nu isi pun problema: ” Oare o sa fiu o mama buna?”, “O sa stiu de ce are nevoie copilul meu?”, “Daca nu imi dau seama de ce plange?”, “Cum o sa ma descurc si cu bebelusul si cu treburile prin casa, si cu munca?”. Ei bine, nimeni nu se naste pregatit si invatat, insa poate deveni astfel. Un lucru este cert: cu cat se apropie femeia gravida de termenul nasterii, un al saselea simt pare sa se dezvolte, permitandu-i acesteia sa fie mai calculata si capabila de a face fata noii situatii cu mult tact. Acest fenomen se numeste “Baby brain” si se explica prin schimbarile hormonale atat de criticate de femeile gravide.

Ce presupune mai exact acest fenomen?

In timpul sarcinii, oricat de ciudat vi s-ar parea, creierul gravidei se contracta, scazand in volum. De aici pleaca toate problemele la nivel cognitiv, pe care le intampini in perioada sarcinii. Astfel ca nu trebuie sa te mire daca iti uiti telefonul in congelator sau pleci cu telecomanda in geanta. I se poate intampla oricui…este gravid. Aceasta schimbare permite creierului sa se odihneasca intr-un mod sanatos pe parcursul sarcinii.

Frumusetea fenomenului vine dupa nastere, cand decontractarea creierului aduce un aport in volumul acestuia, lucru ce se traduce in plan cognitiv printr-o usoara sporire a IQ-ului.

De ce se intampla acest lucru? Pentru ca pana sa il tii in brate pe cel mic, nu a depins nimeni in totalitate de tine, iar atentia ta nu a trebuit sa fie permanent distribuita decat intr-o singura directie…a nevoilor tale. Acum totul se imparte la minim doi si tu poti face asta cu brio.

Iar daca sotul tau se minuneaza de abilitatile tale de Napoleon renascut, fiindca in timp ce la telefon prietenele tale te pun la curent cu noutatile, ai si mancarea aproape facuta, pe foc, iar copilul e curat, hranit si vesel, tu poti zambi in coltul gurii fiindca stii prea bine ca acum esti… o super mami!

Psiholog  Cristina Nenciu

Mami, cand esti trista, ma iubesti?

little-girl-sad-mom-1“Ma trezesc dimineata, fara vlaga, dar totusi agitata, pun repede de o cafea, intre timp o trezesc pe cea mica sa o pregatesc pentru gradi, sotul imi spune din baie sa ma grabesc cu mancarea…reusesc sa ne rezolv pe toti si in scurt timp sa iesim pe usa. Spre seara, acasa, epuizata dupa o zi infernala la munca, las fetita sa se joace cat pregatesc eu ceva rapid de mancare pana vine tati…imi aduc aminte ca trebuie sa platim gradinita, ratele si intretinerea, dar banii ne intra abia peste doua saptamani…ajung in bucatarie si pe aragaz gasesc cafeaua de dimineata neatinsa, uitasem complet de ea. Imi reamintesc de zilele cand nu trebuia sa imi fac atatea griji. Sunt fericita cu viata mea de acum, dar totusi un sentiment de neliniste nu imi da pace. Expresia mea faciala, oricat as incerca sa imi lipesc un zambet permanent pe fata pentru copil, imi tradeaza starea. Iar asta mica tocmai acum s-a gasit sa se agite pe langa mine cu cerintele ei. O trimit inapoi sa se joace, sa ma lase se fac mancarea…incepe sa planga…”

Cate dintre mamici nu au macar o astfel de zi, in care sunt atat de solicitate si fizic si psihic incat rabdarea lor este pusa serios pe butuci? Si cate nu isi cearta copilul atunci cand acesta face o criza fix in momentele lor dificile?

Ei bine, exact aceste momente dificile pe care le traieste parintele sunt pentru copil de maxima importanta. Copilul crede ca tot ce se intampla in jurul lui are legatura cu el. Are nevoia constanta de a-i fi validate actiunile si de a fi valorizat, asigurandu-se astfel de iubirea parintelui. Este stiut faptul ca judecata rationala apartine adultilor, desi uneori suntem luati prin surprindere de logica impecabila a prichindeilor nostri. Dar cat e mic, copilul se ghideaza dupa principii predominant emotionale, iar rationamentele lui sunt de tip cauza-efect. El nu stie ce sunt alea rate, intretineri, servicii solicitante s.a.m.d. El stie doar ca tu esti trista (unul din primele sentimente pe care invata sa le diferentieze) si ca atunci cand esti trista el are de suferit: este fie neglijat, fie certat.

Unii copii in astfel de cazuri se agita, ca fetita din exemplul de mai sus, incercand sa capteze atentia mamei parca exact in ideea de a verifica daca mamica ei este suparata pe ea sau nu. Daca i se raspunde ca in exemplul dat, atunci sentimentele fetitei devin contradictorii, deoarece ea intelege ca este de vina pentru supararea mamei. Alti copii pot prelua starea parintelui si stau cat mai cuminti intr-un loc, incercati de o stare de anxietate, pana in momentul in care primesc un semn de afectiune de la parinte. In acelasi timp mai sunt si copiii care sufera cot la cot cu parintele, ei fiind cei care vin si cauta apropierea parintelui pentru a-i oferi alinarea de care are nevoie.

Oricat de mic ar fi, ai grija sa ii explici copilului tau atunci cand esti suparata ca nu este din cauza lui si sa il asiguri de iubirea ta prin suficienta recompensare afectiva. Trebuie sa stie ca mami il iubeste tot timpul, fie ca este vesela, fie ca este trista. Confirmarea iubirii nu este un moft, ci o nevoie a celui mic.

Psiholog Cristina Nenciu

Gadgeturile, noii “tutori” ai copilului?

games_2132888bNascuti in era tehnologiei moderne, tot mai multi copii cad prada comoditatii induse de gadgeturile actuale. Aceste minuni ale tehnologiei sunt bineinteles foarte utile, pentru noi, adultii, scutindu-ne de multe eforturi, atat fizice cat si mentale, dar nu si pentru cei mici. Noi am avut ocazia sa ne exersam abilitatile motorii si creative de-alungul copilariei. Acum avem datoria sa oferim si tinerelor generatii mediul propice de dezvoltare, fiindca noi trebuie sa ne crestem copiii, iar rolul de a-i stimula spre o dezvoltare sanatoasa ne apartine noua si nu electronicelor.

Achizitiile ce tin de motricitate sunt foarte importante pentru copil, iar o buna motricitate fina (manuirea obiectelor) ii permite puiului tau sa devina o persoana indemanatica si organizata. Cum isi poate dezvolta o astfel de abilitate, daca in loc sa se joace cu masinutele, cu papusile sau cu lego, care ii permit sa se miste din toate incheieturile si in plus de asta ii pun la treaba si imaginatia, sta ore in sir imobilizat cu tableta, smartphone-ul sau playstation-ul portabil in brate, efectuand miscari stereotipe ale mainilor si degetelor?

Creativitatea are si ea la randul ei foarte mult de suferit atat timp cat copilul, pentru a combate plictiseala si a-si elibera energia, nu mai creeaza propriile scenarii in joc, ci urmeaza tiparele prestabilite ale jocurilor video ora dupa ora.

Un alt aspect deloc de neglijat vizeaza sanatatea fizica a copilului. Stand imobil, micutul isi pierde energia, ii induce o stare de lentoare si cel mai probabil il transforma in adeptul comoditatii neproductive. Daca se mai adauga si o dieta alimentara nu tocmai sanatoasa, avem terenul propice dezvoltarii problemelor metabolice.

In concluzie, atunci cand ai un program incarcat, nu ii pune in brate copilului vreun gadget care sa il tina ocupat pana iti rezolvi tu treburile. Sunt atatea forme de activitate mult mai productive care ii pot mentine atentia ocupata celui mic. Un desen, un puzzle, o constructie lego sunt intotdeauna binevenite. Iar cand iti termini activitatea, copilul are sansa de a-ti povesti ce inseamna pentru el creatia sa.

Psiholog Cristina Nenciu

“ Unde il pui, acolo sta…”

SONY DSC“ Unde il pui, acolo sta…” este o vorba de suflet a multor parinti sau bunici, fiindca in spatele ei se afla linistea oferita de un copil care, prin comportamentul lui ireprosabil, ii fereste de griji.

Mare atentie, insa! La baza cuminteniei afisate se poate afla un copil inhibat.

Studiile indica existenta a numeroase cazuri de inhibitie cognitiva sau relationala. Acestea sunt dezvoltate pe fondul unor temeri ale copiilor.

Copilul inhibat cognitiv prezinta dificultati in citire, imaginatie blocata evidentiata prin jocuri in care exista repetitivitate sau statornicie indelungata ori se joaca foarte putin. Are teama de evaluare sau ascultare, concretizata prin vid intelectual ( nu mai intelege nimic din ce i se spune).

Inhibitia relationala ia forma copilului calm si submisiv care isi petrece timpul singur, iar cu alti copii se joaca doar daca are ocazia. Sau refuza activitatile de grup, nu pentru ca nu are nevoie de ele, ci pentru ca se teme, aratandu-se tensionat sau intristat.

Sunt si cazuri de mutism extrafamilial, copilul nesimtindu-se confortabil sa comunice cu persoane din afara familiei.

In cazuri mai grave copilul se izoleaza, pentru ca timiditatea sa accentuata il pune in imposibilitatea de a construi relatii cu ceilalti. Ii e teama sa fie in centrul atentiei sau sa fie criticat.

Un lucru e cert: joaca reprezinta un important indicator de sanatate psihica a copilului; are rol organizator, structurandu-i personalitatea. Maniera in care isi desfasoara cel mic activitatea ludica e definitorie pentru abilitatile sale de socializare .

Si nu te baza pe ideea conform careia timiditatea “trece odata cu varsta”. La varsta adulta, aceasta forma de anxietate se poate transforma in fobie sociala, afectandu-i persoanei in cauza atat performantele sociale, cat si cele profesionale.

Ce poti face tu, ca parinte:

Observa, pe cat de obiectiv poti, comportamentul copilului acasa, in parc si intereseaza-te si la gradinita sau la scoala asupra felului in care isi petrece pauzele.

In cazul in care iti ridici un semn de intrebare, apeleaza la parerea unui specialist.

Psiholog Cristina Nenciu

Clasa 0 din perspectiva copilului

first-day-of-schoolIn mare parte neinteleasa, aceasta initiativa a clasei pregatitoare aduce parintele sau cadrul didactic in postura de a o discredita. Insa, daca s-ar explica adevaratele asteptari de la aceasta clasa, poate multi dintre opozanti si-ar pune cel putin un semn de intrebare. Intregul fenomen este concentrat asupra legilor, sistemului “diagnosticat” ca deficitar si a populatiei deja obisnuita sa fie sceptica vis-à-vis de schimbare in general.

Schimbarea nu are legatura cu tine, nici cu ministerul, nici cu parlamentul, ci cu cel mic. Totul este pentru si despre el. Esti invitat sa privesti acum din perspectiva beneficiilor copilului, fiindca in fond si la urma urmei acesta este singurul aspect important al subiectului atat de mult dezbatut.

→   Acomodarea

Schimbarea mediului, cu tot ce inseamna el, poate fi resimtita ca o ruptura pentru copil.

Gandeste-te ca el renunta, involuntar, la un mediu familiar, unde era inconjurat de copii asemeni lui, in care cel mai mare accent se punea pe socializare si pe invatarea prin joc. Ori din clasa I, s-ar afla intr-o institutie cu copii mai mari, cu uniforme si rigori, unde accentul ar fi pus pe invatat, competitie si notare. Pentru multi dintre copii, efortul de adaptare poate fi prea mare, unii reusind sa se adapteze, altii nu. Iar performantele viitorului scolar depind in mare masura de aceasta adaptare a copilului, de amprenta pe care si-o pune asupra ideii de “scoala”. Astfel, se doreste o “imblanzire” a acestei treceri prin mai sus numita clasa pregatitoare. Indiferent de locul desfasurarii, gradinita sau scoala, castigul copilului este garantat, datorita imbinarii metodelor si obiceiurilor aferente celor doua tipuri de institutii.

Denumirea clasei “pregatitoare” este relevanta pentru obiectivul sau, acela de a-i pregati pe copii. Dar ce incearca nou, aceasta clasa pregatitoare fata de grupa pregatitoare?

→   Deprinderea notiunilor

Copilul, practic in acesta clasa va fi invatat cum sa invete. I se da sansa de a intelege si a exersa ce i se cere si cum sa foloseasca notiunile invatate, intr-un mediu nestimulat de teama de calificative (caci clasa zero nu se noteaza). Se aduce astfel spiritul didactic-scolar in fata elevului, sub o forma suportiva, mai usor asimilabil de catre copil.

→   Responsabilizarea

Copiii vor invata sa respecte programe prestabilite, de care se vor lovi ulterior, incepand cu clasa I.

Acest an de tranzitie este pentru copil o simulare a ceea ce inseamna scoala. Iar tu, ca parinte, nu poti decat sa ii oferi posibilitatea de a avea acces, in fond, la o experienta de crestere prin invatare.

bio