Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Category Archives: 1) Stadiile dezvoltarii 0-12 luni

Trucuri psihologice pentru a renunta la suzeta

1. Evitati renuntarea brutala (nu ii luati suzeta dintr-odata). Trebuie sa treceti prin aceasta etapa incetul cu incetul.

2. Respectati ritmul copilului. Spre 2-3 ani, cei mai multi copii sunt gata sa reduca folosirea suzetei.

3. Alegeti momentul oportun pentru a incepe dezobisnuirea (o perioada stabila).

4. Fiti prezenti si ocupati-va personal (ca parinti) de aceasta etapa importanta din viata copilului.

5. Incurajati-l in mod pozitiv si evitati observatiile negative („Te porti ca un bebelus”).

6. Utilizati un calendar in care sa notati progresele copilului.

7. Odata ce i-ati luat suzeta, nu dati inapoi (oricum, ea a plecat in regatul suzetelor!). Dati dovada de rabdare, de intelegere si compensati absenta ei printr-o atentie sustinuta.

 

Somn usor, puisor!

Sugarul nu are preferinte pentru locul unde doarme. Isi poate savura somnul oriunde: pe canapea, in port-bebe, cand merge la plimbare sau in patutul lui. Este suficient doar sa se simta in siguranta. Acest fapt vine in ajutorul mamei, care poate astfel sa il supravegheze, evitand efortul de a se deplasa fara rost. Mai tarziu, cand somnul de noapte devine mai liniştit, este bine ca micutul sa aiba un loc stabil, al lui, unde sa doarma.

✓ Nu este obligatoriu sa existe o liniste absoluta cand sugarul doarme. Nu este nevoie sa existe o schimbare radicala in programul dumneavoastra cotidian (numai in cazul in care obisnuiti sa ascultati muzica foarte tare). Sugarul se obisnuieste cu zgomotele şi nu se simte deranjat.

✓ Nu il imbracati foarte gros, lasati-l sa ia aer si sa se miste liber. Caldura excesiva poate sa duca la supraincalzire. Temperatura cefei va va face sa intelegeti daca ii este cald sau nu.

✓ Faceti placuta ora de somn, adoptand un plan: faceti-i patul, dati-i laptele, faceti-i baie, spalati-l pe dinti, puneti-i pijamaua, cititi-i o poveste si sarutati-l dulce de noapte buna! Urmand un „program de seara”, copilul se obisnuieste cu un ritual care il relaxeaza si il invata sa se bucure de somnul sau.

✓ Este recomandabil ca sugarul sa doarma fara perna, mai ales cand este foarte mic (poate sa-i impiedice respiratia).

✓ Cu scutece de unica folosinta, foarte bune absorbante, copilul se va simti uscat si va dormi mai linistit.

✓ Sunetele catifelate si miscarea calma a jucariilor muzicale il „leagana” si il relaxează. Nu ii rapiti placerea de a dormi cu una dintre jucariile sale favorite; este suficient sa fiti convinsa ca se afla in siguranta.

Cu voi vorbesc!

Primul şi principalul mod de comunicare al nou-născutului este mişcarea corpului, precum şi reacţia acestuia la diverse sunete sau la diferite expresii ale feţei, îndeosebi la cele ale mamei.

Poate că în prima lună de viaţă acest lucru nu este foarte evident, dar nou-născutul reacţionează la stimuli externi, mai ales la auzul vocii mamei. Cele mai frecvente sunete în primele luni sunt interjecţiile nearticulate şi nedirecţionate, şi mai ales plânsul, de care se foloseşte pentru a-şi exprima nevoile.

Din a 3-a până în a 6-a luna, când sugarul deţine deja controlul asupra capului, el va fi în măsură să se întoarcă în căutarea sursei care produce diferitele sunete pe care le aude. Pe măsură ce creşte poate să audă şi să participe la «discuţii», pe care bineînţeles nu le înţelege; este însă foarte important să i se „dea cuvântul”.

Este deosebit de important ca dialogul dumneavoastră să fie purtat cu voce calmă şi blândă. Începând din luna a 7-a – a 8-a participarea lui devine mai serioasă, poate vorbi deja folosind cuvinte bisilabice şi îşi poate forma propriul vocabular.

Ascultă cu atenţie discuţiile care au loc în faţa lui şi, în încercarea de a atrage atenţia, scoate ţipete şi rosteşte tot felul de cuvinte în manieră proprie. Aşteaptă să-i răspundeţi şi să simtă că ştiţi că şi el este prezent.

Ce muzica prefera

Muzica acţionează pozitiv asupra dezvoltării nou-născutului. El preferă sunetele armonioase şi melodioase, care îl satisfac şi îl liniştesc.

Formarea nervilor acustici ai nou-născuţilor este aproape definitivă încă de la debutul său în viaţă. Sunetele spontane şi puternice îi canalizează interesul, pot să-1 sperie, să-i facă să-şi mişte pleoapele sau să tresară, în timp ce tonurile scăzute îl relaxează şi îl mulţumesc.

De asemenea, copilaşul se calmează mai repede auzind vocea mamei, decât vocea mai gravă a tatălui. Studiile arată că acesta este în măsură să diferenţieze din prima lună vocea unei persoane dragi, îndeosebi a mamei, care îi este familiară încă din perioada sarcinii, de vocea unei alte persoane. Pentru că nu are însă capacitatea de a se concentra asupra multor activităţi în acelaşi timp, un zgomot care de obicei îl provoacă sau îl mulţumeşte poate să-i fie indiferent dacă este preocupat de altceva. Funcţionarea corectă a auzului copilului influenţează ulterior capacitatea lui de vorbire.

De aceea este necesar controlul medical periodic pentru prevenirea şi evitarea surzeniei sau a scăderii auzului, care se datorează de regulă factorilor ereditari, anomaliilor din timpul sarcinii sau unor boli netratate la timp.

 

Vad totul!

La naştere şi în primele zile de viaţă sugarul ţine ochii de obicei închişi. În primele luni poate vedea până la o distanţă de 25 – 40 cm. Mişcarea ochilor este de multe ori dezordonată. Privirea lui se îndreaptă în general în spaţiu, indiferent de poziţia capului. Reacţionează la lumina puternică, tremurându-şi pleoapele, însă capacitatea de a-şi proteja vederea o va obţine abia din a doua lună de viaţă. Îi atrag atenţia obiectele viu colorate, precum roşu, albastru, verde, contrastele puternice de culori, deschise şi închise, dar şi motivele în alb-negru.

Câmpul optic al sugarului se lărgeşte în cel de al doilea trimestru de viaţă. În principal există doi factori care stimulează câmpul optic al acestuia: mişcarea şi chipul uman. Din luna a 4-a până în luna a 6-a copiii încep să dobândească vederea tridimensională, absolut necesară pentru ca să se poată mişca şi să poată merge.

Puteţi controla capacitatea copilului de a vedea un obiect, apropiindu-l la o distanţă de 20 – 25 cm şi observând răspunsul acestuia la zâmbetul, expresia şi mişcarea feţei dumneavoastră. De altfel, privindu-l în ochi şi apoi lipindu-l de pieptul dumneavoastră, el se va simţi în siguranţă şi iubit.

Trucuri psihologice pentru un somn sanatos

1. Respectati ciclul de somn al copilului dumneavoastră: lasati-i timp sa se adapteze (si dati dovada de rabdare)!

2. Creati un mediu diferit pentru siesta din timpul zilei: lasati sa patrunda lumina soarelui, tineti usa deschisa si  nu impuneti o tacere absoluta.

3. Introduceti o rutina specifica serii pentru ca bebeluşul sa isi dea seama ca se apropie somnul din timpul noptii (faceti-i baie, dati-i biberonul, fredonati-i cantece de leagan).

4. Retineti ca este posibil ca un copil sa nu doarma intreaga noapte inainte de a implini 3-4 luni (pentru el o noapte completa inseamna 5-6 ore).

5. Mergeti sa il linistiti daca se trezeste: este o nevoie, nu un moft!

 

Simtul tactil

Simţul tactil este cel mai extensiv simţ al organismului, receptorii fiind dispersaţi pe întreaga suprafaţă a corpului. Dezvoltarea sensibilităţii tactile se face progresiv.

0 – 1 lună: nou născutul reacţionează doar la temperatura ambiantă si la mângâierea mâinii.

3 – 4 luni: plânge când este ud, se linişteşte când este luat în braţe si schimbat, se joacă cu jucăriile atârnate deasupra patului.

5 – 6 luni: se joacă cu propriile degetele, atinge cu mâna obiecte si le aruncă.

8 – 9 luni: vrea să atingă hrana cu degetele.

1 an: foloseşte mâna pentru a mânca, bate din palme prin imitaţie, arată cu degetul.

1 an si jumătate: îşi foloseşte degetele pentru a mânca.

2 ani: reacţionează diferit la diverşi stimuli din exterior, învaţă că se poate răni, se teme de foc şi poate întoarce paginile unei cărţi.

2 ani si jumătate: sensibilitatea tactilă devine sofisticată, poate diferenţia obiecte prin pipăire, fără să le vadă.

3 ani: face distincţia între rece şi fierbinte.

 

Toti copiii au tendinta sa muste

Aproape toţi copiii simt, la un moment dat, nevoia sau tentaţia de a muşca. La vârste fragede, copilul nu îşi poate exprima verbal emoţiile (durerea, teama, mânia, frustrările) şi are aşadar tendinţa de a se exprima prin gesturi precum muşcatul, împunsul, ciupitul. Copiii au tendinţa să muşte din mai multe motive:

  • Poate fi vorba de un comportament specific fazei orale. Această perioadă se situează între 0 şi 3 ani, dar este mai accentuată între 12 şi 18 luni. Pentru un copil de această vârstă, muşcatul este un joc sau un mijloc de a-şi descoperi mediul.
  • Copilul poate simţi spontan dorinţa de a muşca atunci când îi erup dinţii. Este probabil cazul în special dintre 6 luni şi 2 ani. Muşcătura poate fi astfel o cale de a-şi suporta durerea.
  • Copilul este surescitat. Muşcătura poate deveni, pentru unii copii de 1-2 ani, un mod extrem de a vă da un pupic sau de a vă arăta că vă iubesc. Acest lucru se întâmplă adesea atunci când sunt surescitaţi
  • Gestul de a muşca poate fi în cazul unor copii o reacţie la un eveniment nou din viaţa lor (schimbarea domiciliului, venirea pe lume a unui alt copil, schimbarea creşei etc). La apariţia unui nou-născut, de exemplu, copilul poate fi tentat să apeleze la această tehnică pentru a demonstra că este gelos.
  • Poate fi vorba de un mijloc de a se afirma. Gestul de a muşca poate fi un mod de a se opune autorităţii sau celorlalţi în general (într-un grup de prieteni). Copilul doreşte să se afirme. Când se află în faza lui nu (faza teribilei vârste de 2 ani) poate dezvolta acest reflex ca formă de opoziţie. El apelează la această metodă pentru a-şi exprima mânia, nemulţumirea sau pur şi simplu pentru a-şi înfrunta părinţii.

Vizitati cresa inainte de a inscrie copilul!

Atunci când aţi găsit creşa care vă convine, este foarte important să o vizitaţi. Veţi putea astfel să întâlniţi persoana sau persoanele care se vor ocupa de copilul dumneavoastră şi să verificaţi dacă puteţi stabili o legătură bazată pe încredere. Nimic nu poate egala prima impresie pe care o are părintele în timpul vizitei. Personalul zâmbeşte, vi se prezintă mediul în care va evolua copilul, vi se explică cu pasiune cum decurge o zi sau ce activităţi speciale îi vor fi propuse copilului?
Această vizită vă va permite de asemenea:
• să vedeţi care este atitudinea personalului faţă de copii;
• să observaţi reacţia sau atitudinea copiilor la intervenţiile educatoarelor (ar trebui să se simtă în largul lor);
• să verificaţi limbajul şi modul de a se adresa copiilor (cu respect, cu prietenie);
• să vedeţi dacă micuţii de acolo par fericiţi şi relaxaţi;
• să inspectaţi spaţiul (curăţenia, organizarea, siguranţa);
• să examinaţi dotările (spaţii de joacă, jucării/cărţi disponibile) ;
• să puneţi întrebări suplimentare despre metodele de intervenţie etc.

Fiecare în patul lui

Copiilor le place să vină lângă părinţi în pat şi de multe ori este dificil să fie dezvăţaţi de acest „obicei prost”, care poate începe de la vârste fragede şi poate dura mai mulţi ani dacă părinţii nu intervin. Există o nouă tendinţă, prezentă mai ales în Europa, numită co-sleeping. Această şcoală de gândire promovează fără echivoc ideea împărţirii patului parental atât timp cât copilul simte nevoia. Este o practică foarte controversată deoarece contrazice tot ce s-a recomandat de ani buni încoace. Dormitul cu bebeluşul prezintă într-adevăr anumite pericole; posibilitatea ca micuţul să cadă din pat (din clipa în care acesta este capabil să se întoarcă singur), ca părinţii să facă o mişcare bruscă în timpul somnului sau ca bebeluşul să se sufoce – de exemplu, din cauza unui pat prea moale. O soluţie de compromis, recomandată în special pentru primele luni, este să aduceţi pătuţul copilului aproape de al dumneavoastră. Este, evident, cea mai bună soluţie (şi pentru părinţi, şi pentru copil), ce permite de asemenea o tranziţie mai blândă după cele 9 luni de fuziune sau de intimitate intensă dintre mamă şi copilul ei. Astfel, este mai uşor pentru mamă şi pentru bebeluş să fie împreună în timpul nopţii (pentru alăptare sau hrănit cu biberonul, pentru a readormi după trezirile nocturne etc.). Această perioadă de tranziţie ar trebui totuşi limitată la câteva săptămâni sau luni.

Optiuni in ingrijire

Mai devreme sau mai târziu, majoritatea părinţilor trebuie să găsească pe cineva care să stea cu copilul.
Aceşti părinţi se confruntă cu un proces delicat şi extrem de important: copilul lor va petrece cea mai mare parte a zilei în acest mediu şi în compania unor persoane care vor avea un impact direct asupra dezvoltării sale. Cu siguranţă creşa nu trebuie să devină o sursă de stres pentru copil şi de nelinişte sau de griji pentru părinţi!
Ce opţiuni au?
Într-o primă etapă, părinţii trebuie să afle ce tip de îngrijire li se potriveşte. Cele mai importante sunt următoarele:

• Creşe colective (şi familiale): creşe administrate de primării sau de judeţe.
• Creşe parentale: creşe administrate de o asociaţie de părinţi, ajutaţi de specialişti în îngrijirea copiilor, care sunt plătiţi de asociaţie.
• Asistentă maternală acreditată: un mod de supraveghere foarte des întâlnit, mai ales pentru părinţii care nu găsesc un loc la creşă. Asistenta maternală îngrijeşte 1-3 copii la domiciliul ei.
• îngrijire în comun la domiciliu: părinţii (adesea 2 familii) împart cheltuielile de îngrijire şi pun la dispoziţie locul, care poate fi alternativ la un domiciliu sau la celălalt.
• Îngrijirea copilului la domiciliu: o persoană se deplasează acasă la dumneavoastră pentru a avea grijă de copil.