Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Category Archives: 2. Bebelusul

Varstele povestilor

 Psihologii spun ca, in principiu, povestile se spun copiilor intre 3 si 9 ani. Daca scopul urmarit prin poveste este unul terapeutic, dupa varsta de 9 ani, sunt sanse mai mari ca micutul sa isi dea seama de acest lucru. De aceea e foarte important ca povestile terapeutice sa contina anumite metafore care sa exprime propriile lor experiente, cat mai delicat cu putinta, astfel incat sa ii atraga, pe furis, fara a le starni amintiri dureroase. Ideea e ca ei sa recunoasca experienta si sa gaseasca rezolvare “de unul singur”. Evident, trebuie evitate povestile care contin orice forma de conflict, abuz sau cele care induc spaima, gen horror. Pentru copiii mai mici, de 3 – 4 ani, povestile potrivite sunt cele care au un fir epic liniar, simplu si in care se repeta o anumita experienta, refren etc. Pentru ei e important sa retina macar o idee, o formulare. Pe masura ce inainteaza in varsta, copilului i se pot citi povesti tot mai complexe, cu mai multe personaje, conflicte, intamplari si mai multe morale de retinut. Daca copilul are peste 9 ani, povestile care contin relatari de experiente personale sau biografii sunt ideale.

Pot bea alcool in timp ce alaptez?

Este bine sa eviti pe cat posibil consumul de alcool, deoarece acesta trece in laptele matern, afectandu-l atat din punct de vedere cantitativ, micsorand cantitatea de lapte produs, cat si calitativ, afectand ulterior copilul, la nivelul somnului, provocand tulburari de somn.

Al patrulea trimestru

bebe sling     Da, da…ati citit bine. Vorbim despre un al patrulea trimestru de purtare a bebelusului, atat de putin cunoscut in acest fel, dar atat de benefic de constientizat astfel pentru buna-crestere si adaptare a micutului bebe in noul mediu in care traieste. Acest al patrulea trimestru reprezinta de fapt primele trei luni de viata ale bebelusului.

Datorita dependentei puternice fata de mama si a trecerii bruste a copilului din mediul intrauterin in mediul extern, trebuie considerata aceasta prima etapa de viata drept o continuare justa a relatiei simbiotice intre mama si bebelus.

Cu ce schimba aceasta perspectiva cresterea pruncului dupa nastere?

 Ideea unui al patrulea trimestru promoveaza continuitatea apropierii dintre mama si copil, indemnand mama sa isi tina bebelusul aproape de ea, aratandu-i micutului ca desi a schimbat mediul, lucrurile se petrec in mare parte in aceeasi formula.

Nu stiu cum se face, dar multi parinti, odata cu nasterea bebelusului incep sa se ingrijoreze de asa-zisa educare a copilului. Iau in calcul tot felul de teorii de crestere a copilului care ii indeamna de la programarea meselor si a somnului, pana la invatarea micutului sa se autolinisteasca. Ori, aceasta abordare a cresterii bebelusului este cat se poate de exagerata, daca luam in calcul faptul ca pana sa se nasca, micutul a fost purtat in permanenta de mama, i s-a asigurat un contact securizant permanent, a mancat si a dormit oricand a avut nevoie. Iar acum, brusc, a trecut intr-o lume in care este pus singur intr-un loc static (patut) si unde lucrurile functioneaza dupa un obicei ciudat, numit de catre adulti “program”. Singurul program care ar trebui sa existe in cazul cresterii bebelusului este acela al nevoilor lui, pentru ca raspunzand la ele atunci cand apar, i se ofera micutului senzatia ca si aici este la fel de acceptat, ingrijit si iubit ca in burtica la mami.

Nu iti fie teama sa porti bebelusul cu tine.

bebe purtatTimp de noua luni te-a insotit in permanenta oriunde ai mers, ti-a trait stilul de viata si a crescut frumos in timp ce tu iti indeplineai sarcinile zilnice. De ce nu ati continua in aceeasi formula? Pentru bebelus asta inseamna normalitate. In primele luni de viata ale bebelusului cele mai mari griji ale mamicilor sunt acelea de a nu raspunde la timp nevoilor copilului sau de a-l neglija, fara voie, in timp ce intreprind altceva. Tinandu-l alaturi de tine vei ii vei simti fiecare miscare, fiecare scancet, nemaiexistand riscul de a-l neglija. Ca sa nu mai vorbim de legatura puternica de atasament ce se va crea intre mama si copil.

Cat despre riscul de rasfat sau de dependenta creata fata de mama, nici nu se pune problema. La bebelusi nu exista notiunea de rasfat, ci doar de iubire. Iar iubirea in exces nu poate sa ii cauzeze micutului decat puternice sentimente de siguranta si acceptare.

Bineinteles, aceasta abordare nu presupune privarea bebelusului sau a mamei de libertate, aceasta simbioza nefiind permanenta, ci mai mult un ritual de facilitare a adaptarii copilului la noul mediu in care va creste.

Psiholog Cristina Nenciu

Criteriile de diagnostic pentru Tulburare prin Anxietate de separare

AnxietateAsa cum am vazut in articolul anterior, anxietatea de separare este un fenomen cu care multi dintre noi interactionam, chiar daca uneori nu suntem constienti de acest lucru.

 

Experientele copilariei care dau nastere fricii de necunoscut ne pot determina comportamentul si ne pot influenta covarsitor modul in care reactionam si privim lumea si experientele vietii. Primul pas catre tratarea anxietatii se face o data cu dorinta noastra de a ne vindeca. Criteriile de diagnostic corect, succinct prezentate sunt:

 

A. Din punct de vedere al dezvoltarii armonioase anxietatea nepotivita si excesiva in legatura cu separarea de locuinta sau de aceia fata de care persoana este atasata, este dovedita de trei (sau mai multe) din urmatoarele manifestari:

  1. Suferinta recurenta excesiva la separarea sau la anticiparea unei separari de casa sau de o figura majora de atasament;
  2. Ingrijorare persistenta sau excesiva in legatura cu pierderea suferita sau in legatura cu posibilul rau care s-ar putea intampla unor figuri majore de atasament;
  3. Ingrijorare persistenta sau excesiva ca un eveniment nedorit va duce la separarea de o figura majora de atasament (de ex: ca se va rataci sau ca va fi rapit);
  4. Lipsa dorintei sau refuzul, persistente, de a merge la scoala sau in alta parte, din cauza fricii de separare;
  5. Frica, persistenta si excesiva, sau ezitarea/lipsa dorintei de a ramane acasa singur sau fara figura majora de atasament ori de a ramane singur in alte medii, fara adulti semnificativi;
  6. Ezitare sau refuz, persistente, de a merge la culcare fara sa fie aproape de o figura majora de atasament ori ezitare sau refuz persistente de a dormi in alta parte decat acasa;
  7. Cosmaruri repetate, implicand tema separarii;
  8.   Acuze repetate de simptome somatice (cum ar fi cefalee, dureri de stomac, greata sau varsaturi) atunci cand se produce sau este anticipata o separare de figuri majore de atasament.

B. Durata tulburarii este de cel putin 4 saptamani.

  1. Debutul este inaintea varstei de 18 ani
  2. Tulburarea cauzeaza suferinta semnificativa clinic sau alterari sociale, academice (ocupationale) sau in alte domenii importante ale functionarii.
  3. Tulburarea nu apare numai in cursul unei tulburari pervazive a dezvoltarii, al schizofreniei sau unei alte tulburari psihotice si (la adolescenti si adulti) nu este explicata mai bine de tulburarea prin panica cu agorafobie.

Debut precoce = daca debutul s-a manifestat inaintea varstei de 6 ani.

 

Sursa: Manual de buzunar de Psihiatrie Clinica, de Kaplan and Sadock

 Constanta Vasile – Psiholog clinician/Consilier analitic

 

 

 

 

 

 

Anxietatea de Separare

Boy holding onto his motherAnxietatea de separare este un fenomen cu care multi dintre noi interactionam, chiar daca uneori nu suntem constienti de acest lucru.

Un exemplu in care anxietatea de separare este prezenta se regaseste in momentul in care copiii se despart de parintii lor in prima zi de scoala.

Ei plang si isi manifesta opozitia fata de timpul scurt pe care nu il mai petrec cu parintii lor.

Aceasta afectiune este activata in momentul in care interactionam cu o experienta traumatica (o boala incurabila, o despartire, moartea unei persoane dragi).

Astfel, persoanele care sufera de anxietate de separare se ingrijoreaza mai usor si se tem ca ceva tragic se poate intampla cu ele sau cu persoanele pe care le iubesc.

Aceasta este modalitatea in care reactioneaza copiii atunci cand sunt se despart de parinti pentru a merge la scoala, insa la varsta adulta, monstrii copilariei se transforma in boli, accidente sau orice alte evenimente neplacute care ii pot indeparta de cei dragi.

Mai mult decat atat, exista studii care arata ca anxietatea de separare este o extensie a unui atasament disfunctional stabilit intre noi si parintii sau ingrijitorii nostri atunci cand eram copii.

Aceasta legatura ne determina sa fim mai vulnerabli la varsta adulta, in special in momentele mai tensionante.

Experientele copilariei care dau nastere fricii de necunoscut ne pot determina sa ne simtim infricosati sau anxiosi.

Acest scenariu apare in special in cazul familiilor cu o situatie materiala dezavantajoasa, cu dificultati emotionale sau cu abuz de droguri sau alcool.

Aceste “preocupari” stresante ii pot determina pe parinti sa-si neglijeze copiii, ceea ce-i determina pe cei din urma sa simta instabilitatea iubirii sau atentiei parintilor lor.

Pe de alta parte, daca parintii isi protejeaza copiii in mod exagerat, acest fapt poate conduce la o stare de anxietate crescuta in randul copiilor cu privire la lucrurile negative care li se pot intampla.

Desi anxietatea de separare difera in functie de fiecare persoana in parte, cercetatorii au descoperit cateva caracteristici general valabile ale acestei afectiuni:

  1. Anxietatea de separare este prezenta mai mult in viata femeilor decat in cea a barbatilor.

  2. In cazul anumitor persoane, anxietatea de separare aparuta in copilarie poate continua la varsta adulta.

  3. Simptomele acestei afectiuni apar in urma unui eveniment traumatic. Insa exista si anumite schimbari care pot activa aceste simptome in cazul anumitor persoane (schimbarea job-ului, a partenerului, etc).

  4. Anxietatea de separare are perioade in care poate fi profund activata si altele in care nu isi face simtita prezenta.

  5. Printre simptomele pe care le putem enumera, amintim: gandul exagerat ca ii putem pierde pe cei dragi, cosmarurile in care aceste frici sunt prezente, tristetea, incapacitatea de a ne concentra, evitarea de a dormi departe de fiintele iubite.

  6. Anxietatea de separare este prezenta mai mult in cazul adultilor decat in cazul copiilor.

Desi tratamentul acestei afectiuni se intinde pe o durata mai lunga de timp, anxietatea de separare poate fi vindecata.

Fie ca alegem varianta medicamentelor, a sedintelor de psihoterapie sau a imbinarii acestora, primul pas catre tratarea anxietatii se face o data cu dorinta noastra de a ne vindeca.

Resurse: http://www.psychologyineverydaylife.net

Sursa: www.damaideparte.ro

Ar trebui sa alaptez daca sunt bolnava?

Chiar daca nu reusesti sa scapi de raceala sau gripa, trebuie sa continui sa alaptezi copilul, fiindca laptele matern il poate ajuta, datorita continutului de anticorpi, protejandu-l de boala ce i-o poti transmite. Ai mare grija insa la ce medicamente iei atunci cand alaptezi, fie ele si sub forma homeopata. Apeleaza intotdeauna la sfatul medicului, deoarece substantele din medicamente sunt usor transmisibile in laptele matern.

„Ascultator” de la trei luni

     S-a dovedit că lectura are efecte benefice asupra copiilor încă de la vârsta de 3 luni.

Este atât de plăcut să îi asculţi pe tati sau pe mami spunând o poveste, să le auzi vocea atât de reconfortantă şi de stimulantă…

De altfel, se remarcă foarte devreme curiozitatea de care copiii dau dovadă la descoperirea cărţilor-obiecte, a cărţilor de baie, a cărţilor de jucărie sau a ceea ce numim „cărţi pentru copii”, care sunt pline de culori, de texturi şi de forme incitante.

Părinţii pot deci să profite de această fascinaţie pentru a începe să le spună poveşti încă de când sunt foarte mici, chiar şi de la 3 sau 6 luni.

De fapt, cu cât copilul este pus în contact mai devreme cu cărţile, cu atât le va percepe ca făcând parte dintre jucăriile sale obisnuite şi îşi va dori să le descopere.

 

Ce este angoasa de la 8 luni

Copilul tău atât de zâmbitor şi de sociabil manifestă subit, pe la 8 luni, o nelinişte, chiar o teamă iraţională în faţa unui chip necunoscut sau puţin familiar? Începe să plângă când îl laşi singur, chiar şi pentru câteva momente, sau atunci când o altă persoană îndrăzneşte să îl ia în braţe? Nu te speria, această fază este perfect normală: este angoasa de la 8 luni sau angoasa separării. Trebuie să precizăm că această fază se distinge de anxietatea separării, pe care unii copii o pot trăi mult după ce au trecut de 8 luni.

Angoasa separării este o nelinişte bruscă de a nu fi despărţit de mamă, şi se datorează descoperirii de către copil a propriei individualităţi. Pe când înainte se afla în simbioză sau în perioada fuzională cu mama, îşi dă seama dintr-odată că este o persoană distinctă, că „există” şi că este diferit de mama sa.

Începe de asemenea să înţeleagă că mama poate să plece, să îl părăsească şi nu înţelege că ea nu a dispărut de tot doar pentru că nu se află în câmpul său vizual. Devine prin urmare foarte anxios, fapt ce explică numeroasele reacţii de nelinişte şi de supărare în absenţa acesteia. Toţi copiii trec prin această angoasă „sănătoasă”.

Ea este normală şi chiar de dorit. Este o fază de tranziţie esenţială pentru buna dezvoltare a copilului.

 

Si cel mai important….

Apelati la ajutorul unui specialist daca este nevoie. Trebuie sa intelegeti si sa acceptati ca anumite situatii grave de impas pot justifica apelul la un ajutor specializat (psiholog, medic, asistenta etc.).

– pentru depresia post-natala

– bebelusii hipersensibili si foarte dificili, greu de potolit;

– situatiile de criza in cuplu (conflicte, dificultati de adaptare).

Se impune asadar sa deveniti constienti ca rolul de parinte consta in primul rand in a fi la dispozitia copilului, in a raspunde la nevoile acestuia, dar, mai ales, in a va acorda timp pentru a va adapta.

Trebuie sa intelegeti ca nu deveniti parinti peste noapte. Ca in orice noua deprindere formata, exista momente agreabile si momente mai dificile. Este indicat sa va ocupati de fiecare lucru la timpul lui si sa profitati din plin de micile bucurii pe care vi le aduce acest rol nou, un rol cu care trebuie sa va acomodati incetul cu incetul.

Continuarea:  Cateva trucuri psihologice…


Manifestari de anxietate la varsta 15-30 luni

Un bebelus in varsta de 15-30 luni isi manifesta protestul prin urmatoarele simtome: plange, tipa,cauta parintii din priviri, respinge contactul cu persoane straine, ciupeste, musca, incearca sa fuga.

Acestea sunt primele simtome apoi intervine: Disperare care se manifesta prin: inactivitate, neinteresat de mediu, necomunicativ, regresie a achizitiilor psihomotorii, biberon, enurezis, refuzul alimentatiei

Si ila final: Detasare incepe sa prez interes fata de mediu, relatii superficiale cu strainii, pare fericit….

Anatomia unei casnicii fericite

cuplu    Satisfactia maritala sau divortul nu tin de noroc sau de soarta, cum ar spune unii, ci sunt fenomene inalt predictibile. In cadrul consilierii de cuplu, un bun psiholog poate identifica cu usurinta rata de succes al unui mariaj. Dr. John Gottman, cel mai renumit cercetator la ora actuala in domeniul mariajului si a parentalitatii, ne ajuta sa intelegem ca relatiile intime puternice se bazeaza pe urmatorii patru factori importanti: Prietenia, Intimitatea emotionala, Stilul conflictual si Visele impartasite.

Atunci cand casnicia este bazata pe prietenie, te bucuri de compania partenerului si il admiri pentru ceea ce este. Timpul petrecut impreuna este unul placut si distractive. Cooperati bine in negocierea sarcinilor zilnice, pentru ca va leaga sentimente de corectitudine si respect.

Dar prietenia fara intimitate emotionala duce la o convietuire asemanatoare celei cu un “coleg de camera” sau atunci cand sunt copii implicati, sunteti parteneri intr-o aventura a responsabilitatilor de parinte. Este, bineinteles, o aventura implinitoare pentru rolurile de parinti, dar nu sustine un mariaj fericit. Intimitatea emotionala implica o conectare zilnica sau saptamanala la un nivel mult mai profund. Impartasirea reciproca a trairilor si consolidarea atractiei sunt indici de sanatate emotionala. Iar un procent de 15-20% din intimitatea emotionala depinde de intimitatea sexuala.

Conflictele maritale sunt cele care umbresc fericirea unei casnicii. Dar nu ele in sine duc la separare sau divort, ci stilurile conflictuale adoptate de parteneri. Conflictele sunt prezente in orice casnicie. Am fi absurzi sa nu recunoastem acest lucru. Iar secretul unui mariaj functional consta tocmai in a sti cum sa depasim aceste piedici. Inchiderea in sine, criticile, atacurile, defensive, mandria sau injuriile sunt caracteristicile acelor stiluri conflictuale care mai devreme sau mai tarziu vor duce la destramarea cuplului.

In cele din urma, visele impartasite iau forma lipiciului ce incheaga si dau directia potrivita de-a lungul anilor unei casnicii. Visele si telurile impartasite ne inspira in crearea unui orizont comun. Acest lucru nu presupune renuntarea la propriile vise, ci pe alocuri sa facem ca aceste vise sa se intersecteze cu ale partenerului, pentru ca dorinta si pasiunea din cadrul casniciei sa dureze o viata.

A intretine o casnicie durabila, functionala si fericita nu este deloc un lucru usor. Iar a astepta ca aceasta sa mearga de la sine este din start un pas gresit. Ca partener ai datoria de a te devota si a-ti folosi toate resursele pentru a crea armonie in caminul tau. Acum stii de unde sa incepi, asa ca nu uita: prietenie, intimitate emotionala, stil conflictual si vise comune!

Psiholog Cristina Nenciu