Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Category Archives: 4) Primul contact cu …

Scrisoarea copilului catre parintii sai !

Povesti terapeuticeManutele mele sunt inca mici, de aceea nu te astepta la perfectiune cand fac patul, cand pictez sau cand arunc mingea. Treaba pe care am făcut-o eu, te rog sa nu o faci înca o data. Voi simti ca nu am făcut fata asteptarilor tale. Încearca sa iei partea buna din tot ceea ce fac; bucura-te ca m-am chinuit sa ma leg singur la pantofiori, chiar dacă n-a iesit decat un nod.

Piciorutele mele sunt inca mici, te rog frumos nu face pasi mari, ca sa pot tine si eu pasul cu tine. Nu uita ca sunt la început de drum. Ai rabdare cu mine. Voi învăta totul, dar treptat-treptat. Nu ma grabi, nu ma condamna si nu te necaji cu mine! Lumea aceasta are atatea mistere pentru mine, iar tu trebuie sa-mi fii invatator pe drumul vietii.

Ochii mei sunt inca mici, nu au vazut lumea asa cum ai văzut-o tu. Te rog, lasa-ma sa aflu totul, fara sa ma pedepsesti pentru curiozitatea mea. Si nu mă limita inutil! Nu te enerva cand intreb prea mult, prea des si cateodata acelasi lucru. Eu nu cunosc lumea din jurul meu si nici nu am pe altcineva în afara de tine sa intreb. Fa-ti, te rog, timp si pentru mine, explicandu-mi ce stii despre lumea aceasta frumoasa si fa aceasta bucuros si plin de dragoste.

Nu te teme sa-mi fixezi limite si reguli. Sigur le voi respecta dacă esti consecvent în aplicarea lor. Insa dacă astazi spui una si maine alta, sigur voi deveni confuz si nu voi mai sti ce este interzis si ce nu. Nu ma compara mereu cu fratii mei, cu colegii mei sau cu oricine altcineva. Sunt unic si niciodata nu voi fi la fel ca altii.Sigur am si eu ceva special, fa-ti doar putin timp si vei vedea si partile mele bune. Eu nu voi fi pentru multa vreme copil, lasa-ma sa-mi trăiesc copilăria si sa  ma bucur de ea. Nu îmi incarca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru varsta mea. Acum lasa-ma doar sa ma joc!Sufletul meu este foarte sensibil, sentimentele mele sunt înca foarte gingase. Nu ma face mai mic decat sunt! Fii întelegator la greselile mele si la stangaciile pe care le fac mereu. Daca ma critici constant voi deveni stingher si lipsit de încredere în fortele proprii. Gandeste-te: poti sa-mi critici faptele, fara sa ma critici ca persoana!

Respecta-mi drepturile de copil si demnitatea. Nu mă umili si nici nu folosi violenta verbala sau fizica cu mine. Din asta voi învata numai sa ma ascund de tine, sa mint si sa-mi fie frica. La un comportament pozitiv intotdeauna voi raspunde pozitiv, deci incearca sa fii blând, iubitor si intelegator. Pastreaza-mi sufletul curat! Nu ma lasa sa vad si sa invat lucruri rele. Tu esti modelul meu. Nu ma minti, caci o sa cred ca minciuna este singura cale în viata; nu folosi forta, caci o sa cred ca forta este ceva normal în relatiile cu ceilalti; nu ma critica, caci astfel voi invata sa judec; nu ma respinge, caci voi crede că nu ma doresti si as putea incepe sa te urasc pentru asta. Ajuta-ma sa invat valorile morale: credinta, adevarul, cinstea, increderea, bunatatea, iubirea.

Tu stii ca eu vin de la Dumnezeu si tot ce vine de la El nu are cum sa fie “bun de nimic”. Nu ma face sa ma simt vinovat pentru ceea ce sunt si pentru ca nu sunt asa cum ai visat. Eu sunt copilul tau si tu esti parintele meu. Asa ne-a dat Bunul Dumnezeu unul altuia.

 Accepta-ma si iubeste-ma asa cum sunt !”

De Jacques Salome

 

Am nevoie de consiliere sau psihoterapie?

soare noriEste o intrebare des intalnita, iar raspunsul adecvat ar fi “depinde de profunzimea dificultatii intampinate”.

– Daca esti intr-o dilema si ai nevoie de cineva care sa te insoteasca in gasirea unor solutii, ai dificultati in a-ti gestiona emotiile, esti nemultumit de tine sau ai trecut printr-o situatie traumatizanta si nu stii cum sa iti revii, atunci consilierea psihologica este cea potrivita pentru tine. In cadrul acesteia, optimizarea personala este cuvantul cheie, psihologul consilier ajutandu-te sa iti descoperi adevaratele nevoi, sa iti constientizezi resursele si sa le activezi spre a-ti facilita atingerea obiectivelor propuse.

– Daca esti victima unui abuz, ai suferit o pierdere semnificativa, esti deprimat, simti cum pierzi controlul asupra vietii sau ai nevoie de o analiza in profunzime pentru gasirea unor raspunsuri, atunci psihoterapia este cea mai potrivita. In cadrul acesteia, prin tehnici specifice, psihoterapeutul te va insoti in descoperirea, intelegerea, acceptarea si integrarea a ceea ce te apasa, pentru a-ti reda echilibrul necesar.

Care este diferenta dintre psihiatru, psiholog, psihoterapeut, psiholog clinician, consilier psihologic?

diplomaPsihiatrul este absolvent al Facultatii de Medicina, care a urmat un rezidentiat pe specialitatea Psihiatrie. Este singurul care are competenta de a trata bolile mintale grave de nivelul dementelor, schizofreniilor, depresiilor majore, etc. si poate prescrie tratament medicamentos.

Psihologul este cel care a terminat Facultatea de Psihologie, obtinand astfel licenta in Psihologie. Pentru a putea fi insa, cu adevarat in serviciul oamenilor, psihologul trebuie sa urmeze o formare, pe una din urmatoare specializari: psihologie clinica, consiliere psihologica, psihoterapie, psihologie educationala, psihologia muncii, psihologie judiciara s.a.m.d.

Psihoterapeutul este fie medicul psihiatru, fie psihologul care a facut ulterior si o formare in psihoterapie. El se ocupa de interventia prin mijloace specifice asupra acelor probleme ale omului, care ii perturba sistematic viata psihica, emotionala sau sociala sau care ating pragul de afectiune patologica.

Consilierul psihologic este psihologul care a urmat specializarea pe consiliere psihologica. El se ocupa de optimizarea si dezvoltarea personala a oamenilor sanatosi, care se afla intr-un impas ce le afecteaza viata de zi cu zi.

Psihologul clinician este psihologul cu formare in psihologie clinica. Acesta evalueaza, stabileste factorii psihologici relevanti pentru starea de sanatate sau boala si intervine prin consultanta acolo unde este necesar.

Minunile hidroterapiei: terapie prin sursa vietii

hidroterapia     Apa este sursa vietii. Fara ea, oamenii si celelalte fiinte nu ar putea supravietui. Hidroterapia sau terapia prin apa inseamna reabilitare prin utilizarea apei. In unele tari hidroterapia este vazuta ca o parte vitala a medicinii conventionale. De o reala importanta este pentru persoanele cu diverse forme de arsuri, apa rehidratand pielea si ajuta la o mai buna recuperare. Reabilitarea nu se refera doar la persoanele cu nevoi speciale, ci este valabila pentru fiecare dintre noi, de la nou nascuti la pensionari, prin faptul ca pe langa efectul fizioterapeutic, ajuta la recuperarea echilibrului psihologic si emotional.

Mediul acvatic in care se desfasoara aceasta terapie reprezinta stimulul necesar pentru detasarea de cotidian. Apa ia greutatea “de pe umerii” persoanei si o sustine in procesul de echilibrare generala.

In acest articol insa, ne vom referi la beneficiile terapiei prin apa pentru copii.

Copiii mici si foarte mici

Pentru copiii foarte mici, apa are mare impact pozitiv. Mediul acvatic reface lagatura inconstienta cu mediul placentar intrauterin. Din aceasta cauza multi specialisti recomanda nastera in apa, unde trecerea copilului din mediul intrauterin in cel extern nu mai reprezinta un soc atat de puternic pentru bebelus.

Este important de precizat ca bebelusii au o serie de reflexe innascute, care cu timpul vor fi inlocuite de actiunile voluntare, dar in primele luni de viata le ofera ocazia oportuna de deprindere a diverselor abilitati. Printre acestea se afla si reflexul scafandru: acest reflex este prezent la bebelusii de pana la 2-3 luni sau chiar mai mult daca sunt dusi la inot si duce la inchiderea automata a cailor respiratorii la contactul cu apa.

Pentru bebelusi, apa este sursa deprinderii cu usurinta a achizitiilor motorii, fiindca preia o mare parte din greutatea corporala, inlesnind miscarile. Odata obisnuit piticul cu miscarea agila din apa, pe uscat se va folosi de satisfactia data de mobilitatea in apa, incercand sa reproduca miscarile. Astfel ca sansele de a merge mai repede si de a avea o mai buna coordonare corporala cresc considerabil.

Iar pentru parinti, terapia prin apa a copilului este o sursa de liniste. Facilitarea contactului cu apa cat mai timpuriu va va scapa de multe griji pe viitor, pentru ca micutul va avea o deprindere naturala de dominarea a apei.

Copiii cu diverse afectiuni

ADHD si Autism

Pentru acesti copilasi, hidroterapia poate fi o mina de aur. Apa in sine reprezinta un stimul puternic, care in momentul in care te inconjoara nu iti mai permite sa te concentrezi la altceva. In consecinta, pentru copiii cu tulburare de atentie sau de concentrare, a se afla intr-un bazin cu apa este lectia necesara de concentrare intr-o singura directie. Ii ajuta sa se relaxeze, sa se destinda si sa fie mai receptivi la mediul extern. Pentru spectrul autist pe de alta parte, mediul acvatic diminueaza frecventa stereotipiilor, faciliteaza contactul vizual si ajuta in egala masura la o mai buna receptivitate.

Copiii cu tulburari neuromusculare

Pentru aceasta categorie, rezultatele hidroterapiei sunt cele mai elocvente. Sustinerea data de apa favorizeaza inainte de toate miscarea libera, care pe uscat este mult mai dificil de realizat, fortifica rezistenta musculara si imbunatateste functia pulmonara. Totodata creste imaginea de sine, prin deprinderea capacitatii de miscare, scade anxietatea si asigura o stare de bine generala.

     Terapia prin apa trebuie asistata de un specialist in domeniu, care va sti exact ce sa urmareasca pentru fiecare copil in parte. In acelasi timp prezenta parintelui alaturi de copil este extrem de benefica, facilitandu-se crearea unei legaturi mai puternice intre parinte si copil prin petrecerea unui timp de calitate impreuna.

Ziua mondiala a apei…..citeste mai mult…

Copilul divortului: In spatele “culiselor”

 divort       Desi la ora actuala cazurile de divort sunt tot mai intalnite, trecerea acestora sub eticheta de “trend” este o greseala. Ce e drept, este o decizie mult mai usor luata decat cu cateva zeci de ani in urma, pentru ca in trecut, pe langa faptul ca “ce se strica se repara, nu se arunca”, institutia casatoriei prima in fata multor alte nevoi, atat personale cat si ale copiilor.  Acum oamenii detin o alta constiinta de sine si in incercarea lor de a evolua: fie vor sa evite plafonarea intr-o relatie nu tocmai constructiva, fie isi reneaga adevaratele nevoi in lupta pentru indeplinirea dorintelor.

Indiferent de motivul din spatele deciziei si oricat de inteligenta ar fi abordarea sotilor, pentru familiile in care exista si copii, trauma pierderii reprezinta un subiect foarte delicat ce trebuie gestionat in timp, cu mult tact. In cele ce urmeaza vom sublinia unele din elementele cheie ce trebuie avute in vedere spre facilitarea acestei situatii.

Am tot vorbit in articolele anterioare despre culpabilitatea resimtita de catre copil in cazul supararii parintilor. Ganditi-va cat de mult poate suferi copilul la gandul ca din cauza lui parintii se despart. Reactiile afisate de catre copii pot diferi foarte mult de la unul la altul. In timp ce unii copii au reactii dintre cele mai violente, altii se inchid in ei si par de nepatruns de intreaga situatie. Pentru cei care treceti prin astfel de momente dificile, foarte important este ca inca din momentul in care ii dati vestea copilului, sa tineti cont de acest aspect.

Cea mai potrivita metoda este aceea in care explicati diferenta dintre soti si parinti: distinctia rolurilor, asa cum el este elev, copil si fiu, daca ia note mai slabe sau creste si nu o sa mai fie chiar un copil, asta nu inseamna ca rolul de fiu va avea de suferit. Dragostea parintilor este neconditionata. Asadar si daca sotii se separa, ei ca parinti vor fi la fel, ii vor fi mereu alaturi si il vor iubi la fel de mult in continuare.

O alta dificultate, poate nu la fel de des observata este aceea a temerii fata de societate. Copilul daca este mai marisor poate fi marcat de sentimentul de rusine: cum va fi privit de ceilalti copii de acum, mai ales in momentele in care va fi insotit la diverse ocazii doar de catre un parinte, in timp ce alti copii au ambii parinti langa ei. Este o problematica pe care trebuie sa o discutati si sa ii aratati copilului faptul ca poate vorbi oricand cu voi si ca nu trebuie sa treaca singur prin aceste momente.

In cazul familiilor cu adolescenti, o mare parte a problematicii intra in sfera iubirii si a increderii. In urma divorturilor, tot mai multi tineri au dificultati in a-si fortifica relatiile de cuplu datorita insecuritatii provocate de teama de a fi abandonati sau isi construiesc relatiile pe ideea ca pot iesi oricand din ele.

Divortul in sine este destabilizator pentru orice copil, datorita pierderii suferite. Este recomandat sa evitati pe cat posibil introducerea altor elemente de schimbare in viata copilului in aceste momente, cum ar fi schimbarea locuintei.

De o mare importanta este sa il asigurati de grija, sprijinul si onestitatea voastra, astfel incat sa va poata pune orice fel de intrebare oricand are vreo nelamurire. Consolidandu-va o relatie de incredere va poate da puterea de a trece mai usor prin asemenea momente delicate.

Psiholog Cristina Nenciu

Influente care contează

La naştere copilul dispune de un potenţial genetic care este influenţat de caracteristicile mediului proxim (familie, casă, jucării, locuri de joacă, parteneri de joacă, şcoală etc.).

Familia are o triplă funcţie, reglatoare, socializatoare şi individualizatoare. Modul în care se realizează aceste funcţii depinde de caracteristicile relaţiilor afective dintre membrii acesteia.

Contextul socio-economic are o influenţă indirectă asupra dezvoltării copilului. Astfel, nivelul de bogăţie-sărăcie se reflectă nu numai în diversitatea jucăriilor (importante surse de stimulare senzorială si cognitivă), dar şi la nivel afectiv. Dificultăţile financiare ale familiei se răsfrâng indirect asupra copiilor prin intermediul părinţilor.

Contextul cultural ca factor de influenţă este reprezentat de credinţe, atitudini, valori care ghidează comportamentul într-o societate. Aceste credinţe influenţează comportamentul adulţilor (inclusiv al părinţilor) şi modulează procesul de educaţie.

Corina Pirsean