Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Category Archives: 2) Rolul parintelui

Proiectul „Grădiniţa armoniei”

Banner AFSGrădiniţa armoniei” este un nou proiect de educaţie timpurie al Asociaţiei Familie Sănătoasă ce îşi propune să dezvolte abilităţi socio-emoţionale la copiii de vârstă preşcolară.

Proiectul „Grădiniţa armoniei”, derulat de Asociaţia Familie Sănătoasă în perioada decembrie 2015-iulie 2016 este un proiect realizat cu sprijinul companiei ING Bank şi se va desfăşura la sediul Grădiniţei cu program prelungit „Albatros” din oraşul Năvodari, judeţul Constanţa.

Această iniţiativă a luat naştere din dorinţa noastră de a le oferi copiilor şansa de a deveni adulţi echilibraţi. Dezvoltarea inteligenţei socio-emoţionale reprezită una dintre componentele de bază ale adaptării copilului şi adultului. Perioada preşcolară este perioada propice pentru punerea bazei abilităţilor socio-emoţionale.

În fiecare săptămână copiii vor participa la jocuri şi activităţi prin care vor învăţa despre emoţii şi despre strategii de reglare emoţională, dar şi despre cum să formeze relaţii sociale funcţionale cu ceilalţi copii şi cu adulţii din viaţa lor.

Proiectul „Grădiniţa armoniei” are în centrul său copiii preşcolari. Însă aceştia sunt susţinuţi în dezvoltarea lor de părinţii lor şi de cadrele didactice din Grădiniţei cu program prelungit „Albatros” din oraşul Năvodari. Astfel, pe lângă activităţile dedicate special copiilor, vor avea loc şi ateliere pentru părinţi în care aceştia vor învăţa despre ce simt copiii lor şi despre metodele prin care să îi ajute pe copii să își exprime emoţiile, vor învăţa despre disciplinarea pozitivă a copilului şi gestionarea comportamentelor dificile, despre comunicare asertivă cu copilul şi despre felul în care corpul copilului poate exprima trăirile emoţionale ale acestuia prin diferite boli (psiho-somatizare).

Cadrele didactice din Grădiniţa cu program prelungit „Albatros” din oraşul Năvodari vor beneficia şi ele de ateliere de discuţii cu psihologul astfel încât să cunoască strategiile prin care pot contribui la formarea abilităţilor socio-emoţionale ale copiilor preşcolari.

Prin sprijinul acordat de compania ING Bank avem posibilitatea de a realiza un studiu privind impactul unui astfel de program de intervenţie pentru dezvoltare socio-emoţională conduce la formarea şi modelarea abilităţilor socio-emoţionale de bază la preşcolari. Rezultatele acestui studiu vor fi prezentate pentru a arăta nevoia unor astfel de programe în toate unităţile de învăţământ preşcolar.

Vă vom informa în perioada următoarele despre calendarul activităţilor şi despre rezultatele obţinute în urma derulării proiectului nostru!

 

Cariile si socul emotional al copiilor

Copil la dentistAparitia la copii de varsta mica a cariilor dentare, poate avea la baza mai multe cauze. Trebuie sa stiti ca, cariile sunt dezvoltate de Streptococcus Mutans, aceasta fiind bacteria care transforma zaharul din cavitatea bucala in acid lactic, ce ataca smaltul dintilor, facand astfel dintii sa devina sensibili la carie timp de mai multe ore.

 

Cauzele principale care duc la aparitia cariilor la copii sunt:

 

  1. Bacteriile din cavitatea bucala, care se activeaza la o igiena dentara defectuasa

  2. Alimentatia bazata in special pe dulciuri (produse zaharoase). Zaharul eset un precursor al cariei dentare, bacteriile din cavitatea bucala se hranesc cu zahar.

  3. Igiena orala incorecta, pentru o dantura sanatoasa copilul, acesta trebuie sa-si realizeze periajul dentar de cel putin 3 ori pe zi, dupa fiecare masa.

  4. Cariile de biberon, sunt cariile care apar atunci cand alimentatia este predominant realizata de laptele din biberon, cand de fapt copilul ar trebui sa manance alimente solide,

 

Studiile arata, ca sunt din ce in ce mai multi copii sub 10 ani care dezvolta carii si care au nevoie de consultul dentistului. Dentistul intr-adevar isi face treaba si dintisorii cariati sunt tratati si reconstruiti cu tot felul de substante chimice (amalgam) care poate produce cu timpul alte si alte probleme de sanatate.

 

Noua medicina Hamer sustine ca orice tip de afectiune, inclusiv caria dentara apare datorita unui soc emotional. Astfel ca depasind conflictul emotional, dintele cariat isi recapata sanatatea.

 

Am preluat in totalitate un pasaj din cartea(atasat link) Medicina mai presus de toate:

 

“Este important sa se inteleaga socul emotional de plecare pentru a pastra o dentitie sanatoasa : medicina Noua este si ( mai ales) o medicina preventiva. Ne vom preocupa aici de smaltul dintilor, partea exterioara a dintelui care il protejeaza de uzura masticatiei, precum si de dentina, partea care se gaseste sub smalt si care confera forma dintelui.

 

Confruntarea

 

Saint Bernard si basetul german

 

Exista numeroase rase de caini care se inteleg mai mult sau mai putin bine intre ele. Cand doi caini care se intalnesc simpatizeaza, ei emit anumite mormaituri si se adulmeca reciproc agitandu-si coada; cand stau la panda si nu au intentia de a simpatiza, isi arata dintii.Dar Saint Bernard-ul si bassetul german nu se pot suferi. Daca se zaresc de la distanta, schimba trotuarul si se ignora unul pe celalalt.

Basetul german ar cam vrea sa il muste, insa este atat de mic incat nici nu se pune problema si Saint Bernard-ul ar da orice sa il transforme, dintr-o inghititura . Dar este atat de mare incat daca ar ceda dorintei sale, si-ar pierde credibilitatea in fata celorlalti caini. Astfel, bassetul gandeste: “nu il pot musca pentru ca sunt prea mic, imi este imposibil sa fac asta”, traind un conflict de davlorizare fizica care se termina cu o osteoliza ( o gaura) in dentina. Saint Bernard-ul isi spune: “Nu trebuie sa il musc, nu am dreptul deoarece sunt mult mai puternic in comparatie cu el ”, traind un conflict de devalorizare de sine cu caracter moral, care duce la aparitia unei carii, pe care noi, in ignoranta noastra o atribuim interventiei microbilor.

 

Cand merg la scoala, copiii se afla pe pozitia bassetului german , iar profesorul este Saint Bernard-ul care mentine disciplina si spune lucruri plictisitoare. Copilul ar vrea sa o muste, insa este atat de mic ca nu poate face asta, asa incat conflictul activ provoaca carii. Daca ma devalorizez ca dintii mei nu sunt capabili “sa muste”, creierul ordona aparitia unei carii in locul unde actiunea este franata. Cand parintii se afla intr-o situatie precum aceasta, le-ar fi suficient sa aplice o stratagema simpla pentru rezolvarea problemei: puneti-va copilul in fata unui mar care va reprezenta Saint Bernard-ul, pentru a –si infige dintii in el! Stima basset-ului va creste simtitor. Folosirea simbolica a marului este extrem de eficienta! ( Sa nu se supere medicii dentisti: oricum se pare ca nu duc lipsa de munca…)”

 

Informatii utile :http://www.newmedicine.ca/gnmsessions.php

 

 

Corina Pirsean

 

Tipuri si tipare de atasament

Tipul tau de atasament vorbeste despre modalitatea in care relationezi cu ceilalti.

Stilul tau de atasament a fost conturat inca din primii doi ani de viata.
O data ce acesta a fost stabilit, el va ramane pe parcursul intregii vieti si chiar va juca un rol important in modalitatea in care iti vei educa propriii copii.

Asadar, este util sa-ti intelegi stilul de atasament deoarece te ajuta sa iti constientizezi comportamentul, cat si modalitatea in care te raportezi la cei din jurul tau.

Tipare de atasament dezvoltate in copilarie:
Inca de mici, copiii au nevoie sa-si dezvolte o legatura stransa macar cu un parinte sau ingrijitor astfel incat latura lor emotionala sa se dezvolte normal. Fara atasament, ei pot suferi “deteriorari” serioase la nivel psihologic si social.
Iata care sunt principalele stiluri de atasament la copii:
1. Atasamentul de siguranta.
Incepand de la varsta de 6 luni pana la 2 ani, copiii creaza un atasament emotional fata de adultul care are grija de el. Tocmai de aceea, este foarte important ca figura parentala sa fie una constanta pe parcursul acestei perioade.
Incepand cu cel de-al doilea an, copilul se raporteaza la adult ca la o baza sigura cu ajutorul careia se poate raporta la lume si devine mai independent.
2. Atasamentul de evitare.
Exista adulti care nu sunt disponibili din punct de vedere emotional sau care pur si simplu nu sunt constienti de nevoile copilului. Ei nu reactioneaza atunci cand copilul este ranit sau stresat.
Acesti parinti nu incurajeaza plansul, ci independenta. Cel mai probabil, copiii acestora devin “mici adulti” care reusesc sa aiba grija de ei insisi.
3. Atasamentul anxios.
Exista parinti care au un comportament inconsistent fata de copiii lor. Pe de o parte, pot fi foarte apropiati fata de acestia, iar pe de alta parte pot fi reci si indiferenti.
Copiii care au parte de o astfel de educatie sunt confuzi si nesiguri, nestiind ce fel de tratament vor primi din partea parintilor. Ei sunt adesea suspiciosi si neincrezatori in parintii lor, dezvoltand un tip de atasament anxios.
4. Atasamentul dezorganizat.
Atunci cand un parinte are un comportament abuziv fata de copil, cel din urma priveste experientele vietii ca pe o amenintare. Acest tip de atasament este sursa de stres a copilului.

In acest context, copiii se separa de egourile lor. Ei au parte de un atasament dezorganizat deoarece dezvolta teama fata de parintii lor.

Personalitatea conturata in functie de stilurile de atasament:
1. Personalitatea bazata pe siguranta.
Persoanele care dezvolta un atasament de siguranta in copilarie au parte de tiparele atasamentului de siguranta la varsta adulta.
Ei au un simt puternic al propriei persoane si isi doresc relatii foarte apropiate cu cei din jur.
In general, au o perspectiva pozitiva asupra propriei persoane, partenerului sau relatiilor lor.
Vietile lor sunt destul de echilibrate.
2. Personalitatea nepasatoare.
Copiii care dezvolta tipare de atasament de evitare isi contureaza o personalitate indiferenta.
Acestia au tendinta de a deveni singuratici si nu acorda o importanta prea mare relatiilor si emotiilor.
Sunt persoane rationale care isi ascund cu usurinta emotiile.
De asemenea, ei au tendinta de a se izolva si de a se indeparta de ceilalti.
3. Personalitatea preocupata.
Copiii care dezvolta un atasament anxios isi contureaza o personalitate preocupata.
Adesea, ei sunt autocritici, nesiguri si cauta in mod constant aprobarea celorlalti.
Acest comportament ii determina sa fie dependenti de partenerul lor.
4. Personalitatea tematoare.
Persoanele care au dezvoltat un atasament dezorganizat isi contureaza o personalitatea tematoare.

Ei isi doresc foarte mult o relatie, insa atunci cand intra in ea, nu reusesc sa se apropie prea mult din punct de vedere emotional de acesta.
Nici vietile acestora nu sunt foarte echilibrate: ei nu au un simt coerent al propriei persoane si nici nu au legaturi concrete cu ceilalti.

(Sursa: damaideparte.ro)

Invata-ti copilul despre copiii cu nevoi speciale

prietenDin pacate, una dintre problemele intalnite in societatea noastra este ignorarea provenita din ignoranta. La fiecare pas vei afla oameni care se fac ca “nu vad” cum o persoana cu probleme locomotorii se chinuie sa deschida o usa, desi unii se uita lung la ea sau cum un copil isi scapa jucaria pe jos si nimeni nu se oboseste sa o ridice. Acel copil va suferi din pricina ignorarii oamenilor, iar acea persoana cu probleme locomotorii isi va adanci suferinta sub sentimentul stigmatizarii indus de societate. Adesea aceste doua persoane se vor regasi intr-un singur trup: de copil cu nevoi speciale.

A face astfel incat aceste suflete nevinovate sa nu mai sufere de pe urma ignorantei oamenilor este imposibil. Cu dizabilitate sau fara, fiecare dintre noi ajungem sa fim mahniti la un moment dat de lipsa de tact a unora. Dar atunci cand cineva ne adreseaza un salut, o mana de ajutor sau un simplu zambet, ne insenineaza ziua.

Inainte de toate trebuie sa ne mai spunem o data: cu totii suntem diferiti, insa cu totii suntem oameni. Aceasta trebuie sa fie printre primele lectii pe care le primim in copilarie. Este responsabilitatea parintelui sa isi invete copilul despre aparente inselatoare, altruism si bunatate.

De unde poti incepe, tu ca parinte, atunci cand vrei sa iti inveti copilul sa nu mai faca diferente intre copiii cu nevoi speciale si ceilalti copii?

  1. Analizeaza-ti propriile credinte si reactii vis-à-vis de persoanele cu nevoi speciale. Daca obisnuiesti sa te faci ca nu le vezi si sa treci cat mai repede pe langa ele sau dimpotriva sa le acaparezi cu o mila exagerata, punandu-le astfel automat eticheta de “diferit”, trebuie sa iti autorestructurezi aceste obiceiuri inainte de a incerca sa dai un exemplu copilului. Atunci cand compatimesti parintele unui copil cu dizabilitati, spre exemplu, copilul tau va intelege ca acel parinte are un copil demn de mila si se va manifesta ca atare fata de acesta din urma.
  2. Ofera explicatii simple, corelate cu experinte cunoscute copilului. La intrebarile precum “Mami, de ce X este asa?” sau “De ce Y face asa?”, nu te aventura in explicatii sofisticate sau nerealiste. Foloseste-te de ceea ce copilul cunoaste:“Stii, asa cum tu te-ai nascut cu alergii si nu poti manca laptic, asa si el s-a nascut cu o dificultate si nu poate merge/nu poate vorbi”.
  3. Subliniaza ceea ce au in comun, in pofida diferentelor. Chiar daca unii copii se exprima mai greu, reactioneza sau se deplaseaza cu dificultate, pot avea aceiasi eroi preferati, aceleasi pasiuni si aceleasi preferinte culinare. “Asa cum tu si verisorul tau sunteti diferiti, unul mai energic si celalalt mai linistit, asa si acest copil, desi este in carucior, urmareste aceleasi desene animate ca voi, ii place si lui sa se distreze, sa manance inghetata sau sa se joace cu masinutele.”
  4. Incurajeaza-l sa salute copiii si permite-i sa fie natural in intrebari. Chiar daca unele intrebari pot fi prea directe sau lipsite de tact, simplul fapt ca se intereseaza de un copil, care in mod obisnuit este ignorant, poate avea rezultate benefice pentru amandoi: copilul tau are sansa sa inteleaga conditia unui copil cu nevoi speciale, iar copilul cu nevoi speciale are parte de atentia, de ce nu, a unui viitor prieten.
  5. Accepta si promoveaza normalitatea fiecaruia. Asa cum pentru tine si copilul tau este normal sa mergeti cu bicicletele prin parc sau sa achizitionati si sa va jucati jocuri pe calculator, asa si pentru familiile in care sunt copii cu nevoi speciale este normal sa urmeze programe de recuperare sau sa achizitioneze instrumente care sa le faciliteze deplasarea sau exprimarea. Invata-ti copilul despre aceste lucruri, astfel incat data viitoare cand va interactiona cu un copil aflat intr-o astfel de situatie sa poata face remarci pozitive precum “ce carucior frumos ai”. Fii sigur ca o astfel de remarca, pentru cineva caruia in sfarsit ii este si lui apreciata normalitatea, inseamna enorm.
  6. Alege-ti cu grija cuvintele. Evita sa pui etichete de genul “handicapat”, “retardat” sau “olog”. Este foarte dureros pentru parinte sau pentru copil sa auda ca este caracterizat astfel. Orice persoana cu nevoi speciale este inainte de toate o persoana. Un copil care sufera de autism, nu este un autist, ci este tot un copil, care insa are autism. Aveti grija sa subliniati aceste aspecte copiilor!
  7. Nu permite glumele pe seama persoanelor cu nevoi speciale. Explica-i copilului ca este aceeasi situatie ca atunci cand el pateste ceva si lumea incepe sa rada de el pe seama a ceea ce a patit si sa il asocieze cu acel lucru.
  8. Chiar daca sunt lucruri pe care copiii cu nevoi speciale nu le pot face, cu siguranta sunt si lucuri pe care le pot face mai bine decat ceilalti. Acest lucru inseamna sa iti inveti copilul sa aprecieze egalitatea dintre oameni si sa nu se creada mai bun decat alti copii, doar pentru ca acestia intampina anumite dificultati. “Baiatul in scaun cu rotile nu va fi un as la fotbal, insa este un mare artist”.

Cu toate acestea revenim la ideea de baza: tu, ca parinte, ce exemplu oferi? Cum ti se pare apartenenta la un mediu alaturi de persoane cu nevoi speciale? Ce parere ai despre asocierea copilului tau cu un alt copil cu nevoi speciale? Ai sustine prietenia dintre ei?

10 trucuri sanatoase pentru un copil fericit

10Sfaturi utile in cresterea copilului, succint prezentate, pentru a veni in ajutorul parintilor, al caror timp stim prea bine cat este de pretios:

  1. Copilul deprinde mai usor si mai corect mersul daca este lasat cu piciorusele desculte. Faptul ca simte direct suprafata pe care calca ii ofera siguranta fiecarui pas;
  2. Cand ii explicati copilului notiunea timpului folositi-va de un ceas analog in locul celui digital, deoarece il va ajuta sa isi reprezinte timpul mai usor;
  3. Plictiseala este cat se poate de benefica pentru copii, deoarece le stimuleaza imaginatia si creativitatea in incercarea de a gasi ceva de facut. Prin urmare data viitoare cand il vedeti ca se plictiseste nu sariti imediat cu sugestii, ci incurajati-l sa descopere singur ce i-ar placea sa faca;
  4. Rutina este sfanta pentru cei mici. Acestia au nevoie de stabilitate, iar schimbarile bruste aparute in viata lor le simt ca amenintatoare. Asadar, respectati-le obiceiurile, iar daca aveti in plan vreo noutate, vorbiti cu el pentru a sti la ce sa se astepte;
  5. Copiilor nu trebuie sa le fie teama sa le vorbeasca parintilor lor. Daca vrei sa iti construiesti o relatie bazata pe incredere cu copilul tau, vorbeste-i acestuia zilnic, folosind contact vizual, simtul umorului si nu discredita ceea ce iti transmite;
  6. Agresivitatea copilului exista pentru ca acesta nu stie cum altfel sa exprime ceea ce simte. Prin interdictii ii arati copilului ce nu e bine sa faca, dar nu il inveti ce poate face cu sentimentele negative. Ajuta-l sa inteleaga trairile precum frustrarea, dezamagirea sau furia si exersati impreuna modalitatile de a face fata acestor sentimente;
  7. Ceea ce pare a fi un act de rebeliune de fapt poate fi supararea copilului datorata inabilitatii sale de a efectua anumite actiuni;
  8. Daca ii laudati copilului efortul atunci cand face ceva, ii intariti increderea in abilitatile lui, dezvoltandu-se intr-o persoana sarguincioasa, pe cand daca ii laudati persoana, ii induceti ideea ca este suficient de bun de la natura si nu se va mai osteni sa dovedeasca prin efort;
  9. Intotdeauna criticati comportamentul si nu copilul. Este bine ca cel mic sa stie ca anumite comportamente ale lui nu sunt acceptate, fara ca imaginea lui de sine sa fie afectata;
  10. Atitudinea pozitiva sau negativa se invata din primii ani de viata, in mare parte din ceea ce auzim. Asadar, daca vreti sa aveti un copil pozitiv si optimist exprimati-va in formulari pozitive in defavoarea celor negative: “vorbeste mai incet” in loc de “nu mai tipa” sau “tine paharul cu ambele maini” in loc de “vezi cum tii paharul sa nu-l versi”.

Povesti terapeutice

Ce semeni aia culegiBlidul de lemn – Poveste cu talc

 

după o povestire de Lev Tolstoi

 

Ce seamănă omul, aceea va şi culege”

Un bătrânel împovărat de ani s-a dus să locuiască împreună cu fiul şi cu nora lui, care aveau un băieţel de 4 ani. Mâinile bătrânului tremurau tot timpul, ochii
ăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mâna după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsă pe faţa de masă. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până- ntr- o zi când…ăre i se rostogoleau din lingură pe covor, când întindea mâna după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsă pe faţa de masă. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până- ntr- o zi când…
“Trebuie să facem ceva cu bunicu’, a spus fiul. M-am săturat să tot văd lapte vărsat pe masă, să tot calc pe boabe de mazăre şi să tot aud cum plescăie şi troscăie în farfurie!” Aşa că soţul şi soţia au pus o măsuţă în colţul camerei, după uşă. Acolo bunicu’ mânca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Şi pentru că bunicu’ reuşise să spargă vreo 2-3 farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.

Uneori, când se uitau în direcţia bunicului, familia putea să vadă o lacrimă stingheră în ochii lui slăbiţi şi trişti – singur, după uşă, bunicu’ îşi mânca bucăţica de pâine muiată în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul şi nora le aveau pentru el erau de mustrare când îi cădea furculiţa pe covor sau când se mai vărsa din lapte pe masă. Băieţelul se uita când la bunicu’, când la mămica şi la tăticu’ lui, fără să spună un singur cuvânt…

Apoi, într-o seară, chiar înainte de cină, tatâl a observat că băieţelul meştereşte ceva pe covor. S-a apropiat şi a vâzut că încearca să cioplească o bucată de lemn. “Ce faci tu acolo? “, l-a întrebat tatăl duios.

Băieţelul şi-a ridicat ochii mari spre tăticul lui şi i-a răspuns la fel de duios: ” O, am treabă, vreau să fac un blid de lemn din care să mănânci tu şi mami când cresc eu mare…” A zâmbit şi s-a întors la “treaba” lui.

De data aceasta a fost rândul părinţilor să rămână fără cuvinte. O linişte apăsătoare s-a aşternut în cameră. şi lacrimi mari şi curate au început să le tremure în ochi, să li se rostogolească peste obrajii care de-acum luaseră culoarea sângelui vărsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvânt, deplină tăcere, dar amândoi ştiau prea bine ce au de făcut.

În seara aceea, soţul l-a luat pe bunic de mănă şi l-a condus cu grijă la masa mare din centrul camerei. Bunicu’ urma să mănânce la masă împreună cu întreaga familie – în seara aceea şi în fiecare seară de-atunci înainte, până la sfârşitul zilelor lui. Şi, dintr-un motiv sau altul, nici fiul şi nici nora nu mai păreau să fie deranjaţi dacă se vărsa din lapte pe faţa de masă sau dacă mai cădea câte-o furculiţă pe covor.

Copiii sunt ca nişte radare extrem de sensibile. Ochii lor nu lasă nimic neobservat, urechile lor sunt întotdeauna pe recepţie, iar mintea lor prelucrează neobosită mesajele pe care le receptionează.îi erau înceţoşaţi, iar paşii împleticiţi.

 

Întreaga familie mânca împreună la masă, însă mâinile nesigure ale bătrânului şi vederea lui tot mai slăbită îl puneau mereu în încurcatură – boabele de mazare i se rostogoleau din lingură, pe covor, când întindea mâna după cana cu lapte, jumătate din lapte se vărsa pe faţa de masă. Fiul şi nora se simţeau tot mai iritaţi de neajutorarea lui. Până într-o zi când…

 

Trebuie să facem ceva cu bunicu’, a spus fiul. M-am săturat să tot văd lapte vărsat pe masă, să tot calc pe boabe de mazare şi să tot aud cum plescăie şi troscăie în farfurie!” Aşa că soţul şi soţia au pus o măsuţă în colţul camerei, după uşă. Acolo bunicu’ mânca singur, în timp ce întreaga familie se bucura în jurul mesei. Şi pentru că bunicu’ reuşise să spargă vreo 2-3 farfurii, i-au cumpărat un blid de lemn.

 

Uneori, când se uitau în direcţia bunicului, familia putea să vadă o lacrimă stingheră în ochii lui slăbiţi şi trişti – singur, după uşă, bunicu’ îşi mânca bucăţica de pâine muiată în lapte. Cu toate acestea, singurele cuvinte pe care fiul şi nora le aveau pentru el erau de mustrare cand îi cădea furculiţa pe covor sau când se mai vărsa din lapte pe masă. Băieţelul se uita când la bunicu’, când la mămica şi la tăticu’ lui, fără să spună un singur cuvânt…

 

Apoi, într-o seară, chiar înainte de cină, tatăl a observat că băieţelul meştereşte ceva pe covor. S-a apropiat şi a văzut că încearcă să cioplească o bucată de lemn. “Ce faci tu acolo”, l-a întrebat tatăl, duios.
Băieţelul şi-a ridicat ochii
mari spre tăticul lui şi i-a răspuns la fel de duios: “O, am treabă, vreau să fac un blid de lemn din care sa mănânci tu şi mami, când cresc eu mare…” A zambit şi s-a întors la “treaba” lui.

 

De data aceasta a fost rândul părinţilor să rămană fără cuvinte. O linişte apăsătoare s-a aşternut în cameră. Şi lacrimi mari şi curate au început să le tremure în ochi, să li se rostogolească peste obrajii care de-acum luaseră culoarea sângelui vărsat pe crucea de la Calvar. Nici un cuvânt, deplină tăcere, dar amândoi ştiau prea bine ce au de făcut.

 

În seara aceea, soţul l-a luat pe bunic de mână şi l-a condus cu grijă la masa mare, din centrul camerei. Bunicu’ urma să mănânce la masă împreună cu întreaga familie – în seara aceea şi în fiecare seară de-atunci înainte, până la sfârşitul zilelor lui. Şi, dintr-un motiv sau altul, nici fiul şi nici nora nu mai păreau să fie deranjaţi dacă se vărsa din lapte pe faţa de masă sau dacă mai cădea câte-o furculiţă pe covor.

 

 

Copiii sunt ca niste radare extreme de sensibile. Ochii lor nu lasa nimic neobservat, urechile lor sunt intotdeauna pe receptie iar mintea lor prelucreaza neobosita mesajele pe care le receptioneaza.

 

Constanta Vasile – Psiholog clinician/Consilier analitic

 

Scrisoarea copilului catre parintii sai !

Povesti terapeuticeManutele mele sunt inca mici, de aceea nu te astepta la perfectiune cand fac patul, cand pictez sau cand arunc mingea. Treaba pe care am făcut-o eu, te rog sa nu o faci înca o data. Voi simti ca nu am făcut fata asteptarilor tale. Încearca sa iei partea buna din tot ceea ce fac; bucura-te ca m-am chinuit sa ma leg singur la pantofiori, chiar dacă n-a iesit decat un nod.

Piciorutele mele sunt inca mici, te rog frumos nu face pasi mari, ca sa pot tine si eu pasul cu tine. Nu uita ca sunt la început de drum. Ai rabdare cu mine. Voi învăta totul, dar treptat-treptat. Nu ma grabi, nu ma condamna si nu te necaji cu mine! Lumea aceasta are atatea mistere pentru mine, iar tu trebuie sa-mi fii invatator pe drumul vietii.

Ochii mei sunt inca mici, nu au vazut lumea asa cum ai văzut-o tu. Te rog, lasa-ma sa aflu totul, fara sa ma pedepsesti pentru curiozitatea mea. Si nu mă limita inutil! Nu te enerva cand intreb prea mult, prea des si cateodata acelasi lucru. Eu nu cunosc lumea din jurul meu si nici nu am pe altcineva în afara de tine sa intreb. Fa-ti, te rog, timp si pentru mine, explicandu-mi ce stii despre lumea aceasta frumoasa si fa aceasta bucuros si plin de dragoste.

Nu te teme sa-mi fixezi limite si reguli. Sigur le voi respecta dacă esti consecvent în aplicarea lor. Insa dacă astazi spui una si maine alta, sigur voi deveni confuz si nu voi mai sti ce este interzis si ce nu. Nu ma compara mereu cu fratii mei, cu colegii mei sau cu oricine altcineva. Sunt unic si niciodata nu voi fi la fel ca altii.Sigur am si eu ceva special, fa-ti doar putin timp si vei vedea si partile mele bune. Eu nu voi fi pentru multa vreme copil, lasa-ma sa-mi trăiesc copilăria si sa  ma bucur de ea. Nu îmi incarca programul cu tot felul de lucruri care nu sunt pentru varsta mea. Acum lasa-ma doar sa ma joc!Sufletul meu este foarte sensibil, sentimentele mele sunt înca foarte gingase. Nu ma face mai mic decat sunt! Fii întelegator la greselile mele si la stangaciile pe care le fac mereu. Daca ma critici constant voi deveni stingher si lipsit de încredere în fortele proprii. Gandeste-te: poti sa-mi critici faptele, fara sa ma critici ca persoana!

Respecta-mi drepturile de copil si demnitatea. Nu mă umili si nici nu folosi violenta verbala sau fizica cu mine. Din asta voi învata numai sa ma ascund de tine, sa mint si sa-mi fie frica. La un comportament pozitiv intotdeauna voi raspunde pozitiv, deci incearca sa fii blând, iubitor si intelegator. Pastreaza-mi sufletul curat! Nu ma lasa sa vad si sa invat lucruri rele. Tu esti modelul meu. Nu ma minti, caci o sa cred ca minciuna este singura cale în viata; nu folosi forta, caci o sa cred ca forta este ceva normal în relatiile cu ceilalti; nu ma critica, caci astfel voi invata sa judec; nu ma respinge, caci voi crede că nu ma doresti si as putea incepe sa te urasc pentru asta. Ajuta-ma sa invat valorile morale: credinta, adevarul, cinstea, increderea, bunatatea, iubirea.

Tu stii ca eu vin de la Dumnezeu si tot ce vine de la El nu are cum sa fie “bun de nimic”. Nu ma face sa ma simt vinovat pentru ceea ce sunt si pentru ca nu sunt asa cum ai visat. Eu sunt copilul tau si tu esti parintele meu. Asa ne-a dat Bunul Dumnezeu unul altuia.

 Accepta-ma si iubeste-ma asa cum sunt !”

De Jacques Salome

 

Fidelitatile = Angajamente ale sinelui

FidelitateaÎn relaţiile dintre oameni se creează adesea o confuzie între registrul sentimentelor şi cel al relaţiei.

Pentru a încerca să definim mai clar lucrurile încă de la început, vom cădea de acord că specificul unei entităţi vii este să evolueze dar şi că între entităţile înzestrate cu viaţă oamenii sunt singurii care pot dezvolta sentimente faţă de ceilalţi ori faţă de sine.

Pentru că un sentiment este ceva viu, indiferent de intensitatea şi forţa sa de la început, şi acesta va evolua, se va modifica, va fi înţeles şi asumat diferit de cel care îl manifestă şi de cel ce-l primeşte.

Relaţia este şi ea vie, deci şi ea va evolua. Cum o relaţie implică două sau mai multe persoane, ea va evolua diferit pentru parteneri şi nu va avea în mod obligatoriu acelaşi parcurs şi ritm.

Orice discuţie pe tema fidelităţii, adică pe tema menţinerii unui angajament pornind de la bilanţul unei schimbări în sine, la un moment dat, al existenţei personale, va trebui să se conformeze următorului şablon:

EU mă implic AZI, cu ceea ce SUNT, faţă de TINE, cu ceea ce EŞTI. Eu mă implic în această relaţie cu o parte din mine, care se află în continuă evoluţie, evoluţie pe care încă nu o cunosc, faţă de o parte din tine, aflată tot în evoluţie şi pe care nu o cunosc şi nici tu nu o cunoşti încă. Ne implicăm pe un anumit termen, pe care nu-l putem anticipa cu precizie, cu părţi din noi pe care încă nu le cunoaştem, ceea ce înseamnă că nu îi cunoaştem încă pe cei care vom deveni şi acţiona.”

Un angajament lucid şi sincer presupune acceptarea faptului că orice implicare presupune trei componente: „eu”, „tu” şi „o parte din noi pe care nu o cunoaştem” care se poate manifesta în orice fel posibil, fiind în evoluţie continuă; practic această a treia parte înseamnă un mister.

Deci, în angajamentele noastre nu pornim singuri, ci alături de această parte imprevizibilă, incontrolabilă care, prin manifestările şi schimbările ei, ne poate uni sau ne poate depărta unii faţă de ceilalţi. În acest angajament noi implicăm acea parte din noi pe care (credem că) o cunoaştem foarte bine, dar care şi ea se prezintă prin imagini pe care “EU VREAU să le expun şi pe care TU LE VEZI AŞA CUM VREI să le vezi”. Însă implicăm la fel de mult şi o parte din noi pe care nu o cunoaştem şi care ţine de zonele noastre de umbră, în spaţii în care putem evolua total necontrolat şi imprevizibil, în moduri şi direcţii chiar de neconceput logic în momentul sau zona de lumină.

De asemenea, în angajamente ne implicăm faţă de ceea ce cunoaştem, ştim şi vrem să vedem în celalalt. Dar ne angajăm, cum am spus, şi faţă de zona lui de umbră şi mister, necunoscută niciunuia dintre noi. Aceste părţi de umbră nu pot fi însă greşit gestionate, ignorate, ignorare care ar reprezenta o greşeală fatală, pentru că ele dictează ceea ce vom deveni. Asumarea existenţei şi puterii lor de influenţă şi decizie, garantează implicit o mare parte din puterea noastră de înţelegere, asumare şi, putem să-i spunem frumos, control în şi faţă de angajamentele noastre. Nu putem ignora şi nici ascunde pentru multă vreme ceea ce am devenit sau devenim într-un angajament. Şi nici nu este corect faţă de noi înşine sau unul faţă de celălalt (ceilalţi).

Adesea, ca măsură sumară de precauţie, încercăm să ne asigurăm împotriva riscurilor pe care le implică angajamentele sau relaţiile noastre prin negarea existenţei acestei zone de mister şi manifestarea unei false puteri de control, cu certitudini distructive faţă de noi şi ceilalţi, cu credinţe idealiste şi încrederi oarbe care ajung, de foarte multe ori, să ne dea replica dură a schimbărilor şi palma aruncării într-un abis plin de angoase şi frământări ale logicii. Zonele de umbră ale sufletului şi personalităţii noastre nu joacă după reguli ale logicii minţii ci, de cele mai multe ori, după reguli de „logică” ale inimii şi psihicului, a emoţionalului.

Fidelitatea faţă de noi înşine reprezintă acel liman, acel refugiu şi ancoră în jurul căreia se încarcă nevoile noastre de coerenţă internă atunci când se manifestă pregnant şi este mult prea mare distanţa între respectul faţă de angajament sau relaţie, respectul faţă de celălalt şi respectul de sine, conflicte aprinse de loialitate.

Ştim că:

  • Nu orice exprimare devine comunicare;

  • Nu orice relaţie evoluează în ataşament;

  • Nu orice „schimb” afectiv se transformă într-un angajament.

Totuşi, toate aceste posibilităţi circulă sub forma de potenţial în orice întalnire dintre oameni.

Rămâne şi ţine doar de noi, la nivel individual, să ne fixăm indicatoare şi/sau repere clare în raport cu:

  • Cum putem menţine claritatea şi coerenţa în angajamentele noastre, în alegerile de viaţa sau întalnirile din viaţă, în respectul faţă de sine şi faţă de celalalt?

  • Cum putem armoniza nevoia de calitate, durată şi rigoare a angajamentelor luate cu schimbarea, evoluţia şi transformările necesare?

Să nu uităm că fidelitatea faţă de celălalt şi faţă de angajamentul într-o relaţie este direct proporţională cu fidelitatea faţă de sine. Dacă acceptăm că una dintre premisele de bază ale libertăţii umane este aceea de a dezvolta capacitatea sinelui de a face alegeri, descoperim că a face o alegere înseamnă, de fapt, a renunţa la ceva şi a rămâne fidel sinelui şi valorilor şi reperelor acestuia.

Fiţi liberi, frumoşi, autentici! Aproape nimic nu contează mai mult decat să fii TU, să fii fidel ţie insăţi…

Meda Dobocan – Preşedinte AFS

Reguli de igiena relationala

friends     De multe ori, atunci cand suntem prinsi intr-o intr-o discutie, observam ca ceea ce ne-am propus sa transmitem nu a iesit exact cum trebuia sau mai rau, cuvintele exprimate reusesc sa dizolve relatiile cu ceilalti. De ce se intampla toate acestea? Pentru ca ne lasam ghidati si acaparati de ceea ce se numeste poluare relationala (exprimari si credinte relationale defectuoase).

Jacques Salomé, psihosociolog francez, ne propune cateva reguli de igiena relationala, cu ajutorul carora putem stabili tipare de comunicare si de relationare sanatoase si productive.

In continuare le vom mentiona pe cele mai importante dintre acestea:

  • Pentru a clarifica mai bine felul in care percep relatiile

–          Nu uit ca in orice relatie suntem intotdeauna trei: celalalt, relatia dintre mine si el si eu;

–          Eu fac diferenta intre ceea ce primesc de la celalalt (un mesaj care imi este destinat) si ceea ce inteleg eu (mesajul primit): nu intoteauna este acelasi lucru!

–          Ceea ce transmit eu nu este intotdeauna ceea ce intelege celalalt. Celalalt imi raspunde in functie de ce a inteles.

–          Trebuie sa fiu atent sa nu confound sentimentele cu relatia: pe de o parte exista dimensiunea afectiva emotionala, pe de alta parte dimensiunea relationala (a cere, a da, a primi si a refuza).

–          Cand vreau sa vorbesc despre mine si sa fiu inteles, verific daca celalalt este pe aceeasi lungime de unda si ma asculta in acelasi registru in care ma exprim; in functie de ce acest aspect imi stabilesc asteptarile de la el.

  • Pentru a-mi spori capacitatea de a ma exprima cu propriile mele cuvinte

–          Evit sa fac generalizari sau sa folosesc locuri commune sau sa ma refugiez in spatele vorbelor altor persoane, asumandu-mi riscul de a vorbi despre un model personal, concretizand, plecand de la un model trait, personalizat.

–          Pot sa detin o multime de cunostinte, dar nu pot sa stiu ceva pentru celalalt, pot sa impartasesc ceea ce stiu, fara sa incerc sa impun ceva!

–          Daca pot sa imi recunosc propriile sentimente ca fiind ale mele, acest lucru ma ajuta sa evit sa le neg sau sa le proiectez asupra celuilalt (sa le atribui celuilalt).

–          Fiecare relatie este unica si nu poate fi schimbata cu o alta. Evit sa aduc intr-o relatie ceea ce apartine unei alte relatii.

–          Daca vreau sa fiu inteles, pot sa aleg sa renunt la o exprimare implicita pentru a fi mai explicit.

–          A iesi dintr-o relatie de supunere sau de dependenta inseamna a-ti asuma riscul de a spune nu.

–          Cum sa obtinem mai multa autonomie si mai multa reciprocitate: sa facem din ce in ce mai putine lucruri in locul celuilalt, pentru a face tot mai multe lucruri impreuna cu el.

  • Pentru a respecta nevoile si trairile si a trece de la ascultare la intelegere

–          Nu voi cultiva culpabilizarea, daca sunt dezamagit, frustrate. Eu sunt cel care va trebui sa ma ocup de deceptia mea, de frustrarea mea, fara sa il fac responsabil pe celalalt pentru ceea ce simt eu.

–          Indraznesc sa fac cereri directe, fara sa trec la acuzare, repros, manipulare…

–          Trairile celuilalt mi se pot parea excesive, nedrepte, gresite, dar aceastea ii apartin doar lui. Altfel spus, acesta trebuie sa fie inteles cu trairile pe care le are.

–          Pentru a nu intretine pseudo-ascultarea si nereceptarea mesajului, nu voi uita faptul ca cel care vorbeste vrea sa fie inteles in ceea ce a trait si a simtit el.

–          Atunci cand ma stradui sa implinesc dorintele celuilalt, fara ca acesta sa fi exprimat o cerere clara, nu inseamna neaparat ca ii fac acestuia un serviciu.

–          In loc sa sa incerc sa inteleg, sa explic, pot sa ascult si sa confirm ceea ce am inteles.

–          Cel mai frumos cadou pe care il putem face cuiva, nu este neaparat sa il iubim, ci sa ii permitem sa se iubeasca el insusi.

–          Daca sunt parinte, rolul meu este de a raspunde nevoilor copiilor mei si nu dorintelor lor. Stiind ca o dorinta are nevoie de a fi recunoscuta, inteleasa si uneori…valorizata, ceea ce nu inseamna sa fie realizata.

–          Cand celalalt enunta o intentie, o dorinta, pot sa il intreb “ce crezi ca poti sa faci tu singur pentru a-ti realiza intentia sau a-ti indeplini dorinta?”

A vorbi este usor, a comunica este o stiinta, a relationa este o arta.

Cum iti inveti copilul ARTA DE A FI FERICIT?

ochisoriPentru un parinte, sa stie ca a crescut un copil fericit este ca si cum ar primi premiul Nobel pentru succesul lui parental. Din moment ce fericirea este un produs al sanatatii emotionale, scopul acestui articol este acela de a ajuta parintii sa vina in intampinarea nevoilor copiilor, sa ii sustina in dezvoltarea unei atitudini pozitive, optimiste, mai exact de a ajuta la cresterea unor copii fericiti.

Dar sa vorbim specific despre ce face ca un om sa fie fericit. Ultimele cercetari au concluzionat ca fericirea s-a dovedit a fi mai putin un rezultat al norocului si al circumstantelor externe si mai mult un produs al starilor noastre mentale, emotionale si al obiceiurilor fizice, care creeaza acea chimie a organismului ce determina nivelul nostru de fericire.

Unii dintre noi suntem mai optimisti, iar altii mai pesimisti. Sunt niste stari de dispozitie intr-o oarecare masura innascute, dar cea mai mare parte a starii noastre sufletesti tine de obiceiuri.

Adica fericirea este un obicei? Ciudat, dar da! Pana la varsta adulta ni se stabileste obiceiul de a fi niste persoane predominant fericite sau predominant nefericite.

Fericirea se afla in stransa relatie cu trei tipuri de obiceiuri:

  • Ce gandim si simtim despre lume in general, asadar cum ne percepem experientele;
  • Anumite actiuni si ritualuri, precum exercitiile fizice, alimentatia, meditatia si distractia;
  • Trasaturi de caracter, precum autocontrolul, corectitudinea, intelepciunea, spiritul de conducator, onestitatea etc.

Cum iti ajuti copilul sa isi dezvolte obiceiul de a fi fericit?

1. Invata-l obiceiuri constructive de a-si controla mintea si de a crea fericire.rege

Multi oameni nu stiu ca pot alege sa scape de starile proaste de dispozitie si sa devina pozitivi intr-un mod constient. Primul pas este sa identifici trairile negative, de unde au aparut. Adesea, cand cineva empatizeaza cu tine, trairile negative pur si simplu isi pierd din intensitate si se face loc schimbarii. Atunci se trece la pasul doi: alegerea constienta de a te simti bine.

Atunci cand copilul tau este indispus, ajuta-l sa-si exprime trairile si confirma-i-le. Cand s-a mai linistit si este intr-o dispozitie buna, comentati impreuna despre cat de minunat este sa te simti bine si cat timp pretios pierzi atunci cand esti indispus. Vorbiti despre ce strategii puteti gasi pentru a va crea o stare de buna-dispozitie.

Tips: Copiii iubesc sa se simta la putere. Explicati-i ca el este regale/regina fericirii si este singurul care hotaraste cand sa fie fericit, iar inamicii (supararea , furia) trebuie sa se supuna si sa asculte de el.

2. Ajuta-l sa vada bucuria in lucrurile marunte de zi cu zi.vrabiute

Studiile au aratat ca oamenii care observa micile miracole ale vietii si se lasa incantati de ele sunt mai fericiti. Rasaritul soarelui, gargarita de pe pervaz, caldura zambetului vanzatoarei de la alimentara, un mesaj de la bunici, toate acestea sunt mici lucruri ce pot crea o stare de fericire pentru o intreaga zi. Mentioneaza-le copilului de fiecare data cand le intalnesti si impartaseste placerea momentului impreuna cu el.

Albert Einstein spunea foarte bine ca “Sunt doar doua feluri de a-ti trai viata. Unul, ca si cum n-ar exista miracole. Celalalt, ca si cum totul este un miracol.” Copiii invata din exemplul nostru ce este important in viata.

3. Ajuta-ti copilul sa-si dezvolte multumirea teddy

Multi cred ca nu pot fi multumiti pana nu sunt fericiti. Daca stai sa analizezi, realizezi ca dimpotriva: esti fericit pentru ca esti multumit. Cei care isi cultiva multumirea intr-un mod constient au adesea o stare de bine si se simt fericiti.

Copiii vad lucrurile foarte simplu: au – sunt fericiti, nu au – sunt tristi. Insa cum vad ei acest fapt de “a avea” este important de lucrat de catre parinti. Copiii nu stiu daca sunt norocosi sau nu. Stiu doar ca Gigel are mai multe luminite la bicicleta decat ei sau ca Ionut are un ghiozdan mai scump.

Secretul, ca parinte, este sa iti inveti copilul de mic sa nu ia lucrurile de-a gata, ci sa aprecieze fiecare lucru pentru utilitatea lui. Formati-va un ritual periodic de a va arata aprecierea si multumirea pentru diverse lucruri materiale sau personale pe care le aveti. Astfel ii stabiliti copilului un tipar sanatos de apreciere si constientizare a ceea ce detine. In acest fel, apreciindu-si ghiozdanul pentru faptul ca este spatios si nu s-a rupt, chiar daca este de anul trecut, nu va mai cere un altul nou doar pentru ca un coleg de clasa se lauda cu ghiozdanul lui cel nou de firma.

4. Modeleaza-i autoaprecierea

Imaginea de sine este graitoare pentru starea de fericire. Atunci cand esti multumit de tine esti fericit.

Aratati-va aprecierea fata de copil, atunci cand face ceva bun si in acelasi timp incurajati-l sa-si exprime si el aprecierea fata de propria persoana. “Bravo, mami, ai desenat minunat! Trebuie sa iti apreciezi si tu munca. Cum te apreciezi? Spune-ti si tu: Bravo, Matei, esti talentat!”

O sa il amuze si o sa ii dea o stare de bine, garantat! Insa cel mai important, va invata sa se autoaprecieze si sa fie multumit de el, conturandu-si astfel o imagine de sine pozitiva.

balonaseStiati ca: Fizicul si psihicul sunt intr-o legatura atat de stransa, incat daca mimati continuu timp de 20 de secunde o stare (fericire, tristete sau entuziasm), psihicul se lasa pacalit si preia starea? Folositi-va de aceasta informatie pentru a va aduce zambetul pe buze in fiecare zi. Zambiti si deveniti fericiti!

 

Psiholog Cristina Nenciu

5 pasi pentru o cura de dezintoxicare digitala

 

DetoxifiereIntoxicarea digitala reprezinta una dintre cele mai populare “afectiuni” ale modernitatii, care iti invadeaza viata si iti afecteaza serios sanatatea. Dependenta de tehnologie iti agata in cui viata sociala, sanatatea emotionala si fizica. Crezi ca nu poti sta sau trai fara televizor, calculator sau telefon, nici macar o zi? Noi iti dovedim ca este posibil cu o cura unplugged, in doar 5 pasi simpli, pentru o dezintoxicare digitala garantata!

1. Alege momentul potrivit!

Nu te poti desprinde complet de lumea digitala, daca esti la serviciu sau ai proiecte de finalizat, care necesita documentare online. De aceea, cea mai potrivita perioada petru a te deconecta de orice urma de tehnologie si pentru a te bucura de mai mult timp de calitate este weekendul sau concediul, in care sa nu fii nevoit sa iti verifici mailuri ori sa dai o sumedenie de telefoane.

2. Stabileste-ti obiective realiste!

Daca esti la prima cura de dezintoxicare digitala, este important sa fii realist si sa-ti dai seama ca nu vei putea sta complet deconectat cateva zile. Fa un compromis: elimina din viata ta marile surse de intoxicare digitala: laptopul, telefonul si orice alt dispozitiv conectat la internet, dar pastreaza la indemana eReader-ul, iPod-ul sau consolele de jocuri portabile, pentru a evita un “sevraj” si a ceda inainte de a termina experimentul.

3. Intoarce-ti privirea catre carti!

Daca esti pasionat de lectura si foloseai netul pentru a citi carti sau documentare interesante, este timpul sa-ti reintorci privirea spre metoda clasica de lectura – cartile – si sa redescoperi bucuria de a le rasfoi. In cazul in care nu ai acces la carti, opteaza pentru un eReader.

4. Reindragosteste-te de natura!

Este timpul sa redescoperi bucuria de a petrece timpul in mijlocul naturii. Iesi din casa, pentru a nu fi tentat sa iti verifici telefonul, mailul ori sa cablezi firul de internet la laptop, pentru a afla ultimele noutati pe retelele de socializare.

5. Intalneste-te cu prietenii!

Este timpul sa reinnozi legaturile cu prieteni vechi sa iti reactivezi viata sociala. Reprezinta cea mai “sanatoasa” metoda de a te detoxifia de stresul, sedentarismul si depresia pe care viata digitala le atrag in viata ta.

Daca ai reusit sa treci cu bine peste cele cateva zile de dezintoxicare digitala, ia-ti un ragaz si mediteaza asupra avantajelor pe care acest experiment de detasare de lumea digitala le-a atras in viata ta! S-ar putea sa-ti doresti sa il repeti destul de curand!

 

Sursa: www.imparte.ro