Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Category Archives: 5) Dezvoltarea sociala si dinamica relatiilor familiale

Cum sa ii insufli bucuria de a citi

     cartea copiluluiCa adult, tu stii ca cititul ofera copilului sansa de a-si antrena imaginatia si de a deveni o persoana mai bogata intelectual si spiritual. Dar ce poti face pentru a-l initia in tainele cititului, in conditiile in care de cele mai multe ori persuasiunea verbala este de prisos?

Iti punem la dispozitie 4 strategii prin care poti aduce cartile in viata copilului tau:

1. Calatoreste fara sa parasesti locuinta

Inspira-i curiozitatea prin a-i oferi copilului ceva diferit de ceea ce experimenteaza in viata de zi cu zi. Alege carti din locuri sau perioade diferite decat cele in care traiti. Odata ce copilul descopera un subiect ce il fascineaza, va dori sa cunoasca mai mult.

2. Cititi povestile pe diferite voci

Faceti un obicei alaturi de cei mici din a citi povestile cu voce tare si diferentiati personajele folosind distincte tonalitati ale vocii. Opriti-va asupra imaginilor, vorbiti despre ele si antrenati imaginatia si curiozitatea copiilor, intrebandu-i ce cred ca urmeaza sa se intample. Sunt pasi mici, dar siguri, pe calea spre iubirea de carte.

3. Adu-i la cunostinta recompense

Adesea copiii nu vad valoarea intrinseca a cititului. Asadar, de creativitatea ta depinde sa gasesti succesul motivational spre o lectura placuta a copilului. Puteti lansa provocari de genul: “la finalul lecturii vei primi o mantie ca cea a personajului X” sau “o coronita ca a printesei din poveste”.

4. Da viata povestii

Foloseste-te de energia abundenta a copilului pentru a aduce personajele la viata. Puteti confectiona caracterele din diverse materiale sau le puteti cumpara, drept recompense si sa redati cu ajutorul lor pasaje din carte. Ori, pentru o activitate mai dinamica, va puteti costuma asemeni personajelor, improvizand cu ce aveti prin casa si sa repuneti povestea in scena. O activitate de-a dreptul adorata de copii!

     Pasiunile se nasc din placere. Iar placerea copiilor este data de distractie. Evidentiaza latura distractiva a farmecului cartilor, iar copilul tau va deveni pasionat de citit.

“Copiii devin cititori in bratele parintilor lor.” – Emilie Buchwald

Psiholog Cristina Nenciu

Poveste despre iubirea de frate

frati     Era odata o ferma frumoasa ce se-ntindea pe doua dealuri. La aceasta ferma traiau doi frati ce aveau casele unul pe un deal si unul pe celalalt deal. Cei doi frati de cand se stiau aveau opinii diferite si nimic in comun. Ce mai, nu s-au prea inteles niciodata. Fratele cel mare era casatorit, avea trei copii si animale multe pe langa casa, cu ajutorul carora isi intretinea familia. Fratele cel mic era singur si nu avea nimic pe langa casa, fiindca tot timpul si-l dedica distractiei si calatoriilor. Desi diferiti, ce aveau impreuna cei doi frati era un mare si frumos lan de cereale ce se intindea intre cele doua dealuri. Era mostenirea primita si impartita in mod egal pentru cei doi frati de catre parintii lor.

Toamna, dupa strangerea granelor, ambii frati aveau hambarele pline. Intr-o noapte de toamna, ce se gandi fratele mai mic: “Eu sunt singur si nu imi trebuie atatea grane. Pe cand fratele meu are copii si animale de hranit. Ia sa incarc eu vreo doi saci din cerealele mele si sa i le duc lui in hambar.” Zis si facut. Si-a pus in spate doi saci de grane si a plecat in miez de noapte catre casa fratelui sau. Tiptil, i-a descarcat acolo in hambar si s-a intors multumit si vesel acasa.

Nu stiu cum se face, dar tot in acea noapte, fratele mai mare se gandea: “Eu am copii, in curand or sa creasca mari si or sa ma ajute in gospodarie, avem multe animale care ne dau hrana, pe cand fratele meu mai mic este singur si nu are nimic. Ia sa ii duc eu vreo doi saci din granele mele. Poate vrea sa le vanda, sa aiba din ce sa se intretina.”  Zis si facut. Incarca doi saci, ii pune in spate si pleaca spre casa fratelui. Ajuns, descarca incet sacii peste granele fratelui si se intoarce cu inima impacata acasa.

 A doua zi, ambii frati isi faceau de lucru pe langa hambarele lor si observa ei ca cerealele lor tot sunt mai mult decat suficiente pentru ei si hotarasc ca la noapte sa incarce si mai multi saci pe care sa ii duca. Si asa a fost. Cand se lasa noaptea, fiecare s-a incarcat cu cat a putut si au plecat fiecare spre casa celuilalt.

Mare minune le-a fost dat sa vada, cand osteniti de greutatea ce-o aveau in spate, se intalnesc cei doi la mijlocul drumului. Cand si-au dat seama ce faceau au izbucnit in lacrimi si s-au imbratisat. “Esti cel mai bun si iubitor frate” si-au spus fiecare. Si de atunci au devenit atat de apropiati incat nimic nu i-a mai putut desparti.

Am fost binecuvantat

Cand Dumnezeu mi te-a dat.

Un frate ca tine,

Cel mai bun prieten pentru mine.

Si ma voi bucura mereu

Ca esti tu fratele meu.

Stilul parental decide viitorul copilului tau

stil parental     In randul copiilor vei auzi de multe ori aprecieri la adresa parintilor lor: “ Parintii tai sunt super!” sau “ Parintii lui X sunt atat de…”. Ce inseamna, de fapt, pentru un copil ca un parinte este “super” sau dimpotriva, este “rau”? In mare parte, aceste aprecieri sunt facute pe baza permisivitatii parintilor. Cu cat copilului ii sunt permise mai multe lucruri, cu atat este invidiat de colegii si prietenii lui pentru parintii “de treaba” pe care ii are. Iar copiii ai caror parinti sunt mai exigenti din punct de vedere al regulilor stabilite sunt deseori compatimiti sau chiar luati in deradere de ceilalti copii. Ajuta-ti copilul sa inteleaga rolul tau ca parinte si argumenteaza-ti deciziile luate, pentru ca el sa poata aprecia just dimensiunile actiunilor intreprinse.

Interesant este ca stilul parental adoptat de parinti contureaza profilul de viitor adult al copilului. Stilul parental se refera la strategiile pe care parintele le abordeaza in cresterea si educarea copilului sau. Cele mai importante dimensiuni in care stilul parental isi pune amprenta, avand un impact puternic asupra dezvoltarii copilului sunt: strategiile de disciplinare, continerea (caldura suportiva/securizanta din mediul familial) si afectiunea, stilurile de comunicare si asteptarile legate de maturitate si control.

In continuare gasiti cele mai frecvente patru stiluri parentale si impactul lor asupra dezvoltarii copiilor:

Parintele autoritar

Acest parinte stabileste reguli stricte pe care copilul trebuie sa le urmeze. Nerespectarea regulilor duce adesea la pedepsirea copilului. Parintele autoritar este acel gen de parinte care isi argumenteaza deciziile prin “fiindca asa spun eu”. Asteptarile acestuia sunt ridicate si nu este interesat prea mult de nevoile si dorintele copilului.

Impactul asupra copilului ca viitor adult: Copiii ca adulti ajung sa fie eficienti in ceea ce fac, avand continuu nevoia de a demonstra ca sunt capabili. Se vor supune normelor, fiindu-le greu sa iasa din tipare. Imaginea de sine este deseori afectata, se vor declara cu greu multumiti si fericiti, iar abilitatile sociale tind sa fie scazute.

Parintele autorizat

Stabileste reguli clare pe care copilul lui se asteapta sa le respecte, insa spre deosebire de parintele autoritar, nu recurge la pedepse atunci cand regulile nu sunt indeplinite. Acesta, desi are autoritate, adopta un stil mult mai democratic. Stabileste limitele copilului si isi argumenteaza deciziile pentru a fi intelese, iar copilul poate alege ce considera ca este mai bun pentru el, avand toate informatiile la dispozitie. Metodele de disciplinare sunt mai mult suportive decat punitive. Parintele autorizat este receptiv la nevoile si dorintele copilului, este cald si continator si asteapta de la copilul lui sa fie asertiv.

Impactul asupra copilului ca viitor adult: Pornind la drum cu un fundament solid, bazat pe sprijin si implicare, acest copil va fi capabil sa cunoasca succesul atat profesional cat si personal si social. Fiind obisnuit sa delibereze asupra aspectelor cu importanta din viata sa, ii va fi usor sa se decida asupra a ceea ce il face fericit. Asertivitatea dobandita il ajuta sa fie o persoana populara si apreciata de cei din jur. Nu are nevoie sa demonstreze nimic in plus, fiindca e sigur de suportul actiunilor sale.

Parintele permisiv

Este acel parinte indulgent, care nu impune reguli copilului, ci ii permite acestuia sa faca tot ce doreste, numai sa fie fericit. Adopta un stil de comunicare deschis cu copilul lui, este saritor la dorintele acestuia, intrand mai mult in rolul de prieten decat acela de parinte responsabil cu disciplinarea copilului sau.

Impactul asupra copilului ca viitor adult: Copilul cu o educatie permisiva risca sa aiba pe viitor probleme cu legea, fiindu-i foarte greu sa se supuna normelor. Multumirea acestuia va fi neclara, avand tendinta de a experimenta cat mai mult pentru obtinerea placerii. Va fi inconsistent in actiunile intreprinse, succesul academic si profesional avand de suferit din aceasta cauza.

Parintele neimplicat

Acest parinte are grija sa satisfaca nevoile de baza ale copilului: oferirea unui camin, hrana si cele necesare din punct de vedere material pentru desfasurarea activitatilor zilnice. Cand vine vorba de comunicare, afectiune, disciplina si receptivitate la nevoile si dorintele copilului, acest parinte este complet detasat de aceste aspecte, lasandu-le deseori in seama altora: bone, bunici, educatori, profesori etc.

Impactul asupra copilului ca viitor adult: Competentele copilului neglijat au de suferit, acesta avand o imagine de sine defectuoasa, ii lipseste increderea in sine si are un slab autocontrol. Pentru atingerea succesului tinde sa depuna mari eforturi in incercarea de a-si dovedi valoarea, crezand ca astfel castiga aprecierea celor apropiati. Poate deveni o persoana egocentrica, avand o mare nevoie de atentia celor din jur, iar dimensiunea afectivitatii poate fi inlocuita cu cea materiala.

Este de la sine inteles ca ceea ce nu avem si ne dorim, facem cum putem pentru a obtine. Astfel stau lucrurile si in cazul dezvoltarii copilului: ceea ce nu are parte in copilarie, va face tot posibilul sa obtina ca adult prin maniera de actiune intiparita in copilarie.

Psiholog Cristina Nenciu

Patru lucruri mici, cu efecte mari

asa tata asa fiu   Vorbim despre atitudinile normale pe care le adopta orice parinte mai devreme sau mai tarziu, independente de interesul copilului si totusi cu un impact direct asupra lor.  Sa nu uitam ca parintele este principalul model al copilului. Nu exista comportamente fara importanta pe care le poti afisa in preajma lui, atat timp cat el se raporteaza la sine si la ceilalti prin prisma imaginii tale despre tine si despre mediu.

In continuare gasiti cele mai uzuale 4 greseli nevinovate facute de parinti si luate drept exemple de catre copii:

  1. Adoptarea unui regim alimentar nesanatos atunci cand sunteti nemultumit de propria imagine corporala – copilul va intelege ca aceasta este solutia potrivita pentru a-si rezolva problemele ce tin de imaginea de sine si in plus, ii va intari refuzul fata de alimentatia impusa de parinti, pe motiv ca nici acestia nu o respecta.
  2. Remarci negative la adresa persoanelor cu care copilul interactioneaza – opinia adultului influenteaza foarte mult atitudinea copilului in societate. Acesta va prelua impresiile parintelui despre o anumita persoana, va pune etichete fara sa le mai verifice in prealabil si le va transmite mai departe.
  3. Randament slab in sarcinile zilnice – poate din cauza oboselii sau motive personale, fiecare om are zile in care nu e cea mai productiva persoana. Aveti insa grija sa nu devina o obisnuinta neducerea la bun sfarsit a sarcinilor propuse sau neindeplinirea obligatiilor casnice, familiale sau profesionale, fiindca ii veti transmite copilului ca este normal sa nu isi termine temele, sa amane ce are de facut sau sa se sustraga de la diverse actiuni.
  4. Adeptii contrazicerilor – in special in momente de tensiune in cuplu, parintii tind sa duca o lupta de putere, ajungand sa se contrazica si in cele mai mici detalii. Mare grija ca acesta arta a contrazicerilor sa nu devina o rutina in comunicarea conjugala, pentru ca si copilul va prelua acest tipar de relationare, sporindu-i increderea ca este in regula sa se opuna oricarei situatii care nu ii este pe plac.

Psiholog Cristina Nenciu

Inteligenta emotionala: Trei modalitati prin care ii asiguri succesul copilului tau

medalieDaca observi ca ii este greu copilului tau sa faca fata cerintelor sociale, intra des in conflicte sau sentimentul de nemultumire deja reprezinta o constanta in viata lui, atunci cel mai probabil acesta are un nivel mai scazut decat cel normal al inteligentei emotionale.

Inteligenta emotionala este un predictor-cheie al abilitatilor copilului in a stabili de-a lungul timpului relatii adecvate cu ceilalti, in a se intelege cu parintii, in a atinge performante academice sau in a-si dezvolta o perspectiva echilibrata asupra vietii.

Aceasta inteligenta emotionala presupune capacitatea noastra de a ne intelege, utiliza, reglementa si de a ne gestiona emotiile ca principali factori determinanti ai succesului vietii si fericirii noastre.

Caracteristicile fundamentale cuprinse de acest termen sunt urmatoarele:

  • Auto-constientizarea – cunoasterea emotiilor, recunoasterea sentimentelor atunci cand apar si diferentierea lor;
  • Gestionarea starilor – manipularea emotiilor, astfel incat sa fie relevante pentru situatia data, avand capacitatea de a reactiona intr-un mod corespunzator;
  • Auto-motivarea – a-ti aduna trairile si a te indrepta spre atingerea scopurilor propuse, in ciuda indoielii, inertiei si impulsivitatii;
  • Empatia – recunoasterea sentimentelor celorlalti si rezonarea cu exprimarile lor verbale si nonverbal;
  • Gestionarea relatiilor – a face fata cu brio interactiunilor interpersonale, rezolvarii conflictelor si a negocierilor.

Nivelul scazut al inteligentei emotionale la copii limiteaza abilitatile acestora de a utiliza doua capacitati de baza in a face fata unei situatii: calmul/stapanirea de sine si rezolvarea problemelor.

Asadar, multe din lucrurile pe care copilul “alege” sa nu le faca (sa fie mai constient de realitate, sa fie mai respectat sau apreciat de ceilalti copii ori sa isi controleze impulsurile)au la baza o neputinta a acestuia. Cu cat intelegi mai mult maturitatea si limitarile emotionale ale propriului copil, cu atat il poti ajuta, lucrand impreuna cu el in dezvoltarea capacitatilor estompate, in loc sa i le inhibi si mai mult prin certuri.

Trei modalitati prin care iti poti ajuta copilul sa-si optimizeze inteligenta emotionala:

Invata-l sa realizeze cand este stresat! Primul pas de a reduce stresul este sa il recunosti. Impartaseste-i cum se simte corpul tau atunci cand esti stresat: ce tensiuni apar in corp, cum ti se mareste ritmul respiratiei, cum ai mainile incordate sau cum devii mai agitat si fruntea iti este mai incruntata. Invata-l sa isi constientizeze si el trairile, ca in situatia cand apar sa se poata linisti reducand treptat din efectele acestora.

Ajuta-l sa-si identifice raspunsul la stres! Daca devine agresiv sau agitat in momente de tensiune, gasiti modalitati de a se angrena in activitati care sa il calmeze. Daca devine abatut sau depresiv, apelati la activitati care sa il stimuleze activ, iar daca se blocheaza apelati la distractori care sa il detensioneze. Animalele de companie pot fi uneori de mare folos, reprezentand exact solutia de care copilul are nevoie in momentele dificile, pentru ca ele asigura atat confort cat si stimulare.

Incurajeaza-l sa isi descopere tehnica cea mai potrivita pentru el de a tine piept stresului! Cea mai rapida metoda de calmare este de a antrena unul sau mai multe simturi: vaz, auz, miros, gust sau simt. Descoperiti impreuna ce simt predomina in activitatile sale recreative: daca ii place sa deseneze sau sa faca puzzle-uri este predominat vizual, daca ii place sa asculte muzica sau povesti, sunetele sunt solutia, iar daca prefera jocurile active, precum cele care implica miscare corporala sau prezenta fizica a altei persoane, o imbratisare sau o activitate distractiva acompaniata poate fi raspunsul.

Adevarata putere nu sta in ascunderea sentimentelor, ci in recunoasterea lor!

Psiholog Cristina Nenciu

Rivalitatea fraterna

rivalitatea fraternaDe ce apare aceasta rivalitate fraterna? Deoarece copiii nu isi aleg familiile in care se nasc, nu isi aleg fratii. Ei pot fi de sexe diferite, varste diferite, pot avea cu totul alte temperamente si mai presus de toate trebuie sa imparta ceea ce fiecare isi doreste cel mai mult pentru el: parintii.

Intre timp, motivele de aparitie a competitiei intre copii pot fi dintre cele mai neasteptate. Pe cand fratele mai mare e nemultumit ca trebuie sa isi asume responsabilitatile celui mai mic, cel mic se lupta sa il ajunga din urma pe fratele mai mare, pentru a fi luat si el in serios. Un frate isi poate uri sora pentru simplul fapt ca este fata si toata lumea se poarta mai bland cu ea, in timp ce fetita este suparata pentru ca tatal ei se joaca mai mult cu fratele ei, fiindca e baiat.

Rivalitatea in cele din urma este normala. Odata impacat cu acest gand trebuie gandita strategia ce va stabili ordinea in casa ta. Si este o sarcina cat se poate de serioasa, fiindca nu de putine ori, datorita faptului ca parintii nu au luat in serios conflictele aparute intre frati, unii copii au dezvoltat ceea ce se numeste tulburarea de rivalitate fraterna. Aceasta se traduce prin anxietate puternica resimtita de copil la gandul ca fratele lui are parte de mai multa atentie din partea parintilor si poate ajunge la stadiul obsesiv in care nu isi mai permite nici sa doarma, doar pentru a se asigura ca parintii lui nu ii acorda mai putina atentie decat fratelui sau.

Cel mai important factor este, bineinteles, atitudinea parentala. Si fiecare parinte aflat in aceasta situatie stie foarte bine ca a avea o atitudine impartiala, cum de multe ori sunt sfatuiti, este extreme de dificil. Copiii sunt diferiti, au dispozitii si nevoi diferite, asadar e aproape imposibil sa ii tratezi la fel. Practic, a fi impartial in cazul copiilor tai inseamna a le ignora nevoile.

Recomandat este sa stabiliti reguli clare intemeiate pe motive obiective. Nu cedati in fata celebrului “nu e corect, el de ce poate si eu nu?!”, cu atat mai mult cu cat diferenta de varsta este semnificativa intre copii. Odata ajuns si cel mic la stadiul in care va fi tratat ca fratele mai mare,cum ar fi sa i se prelungeasca ora de culcare, o va simti ca un adevarat privilegiu.

Nu faceti comparatii! Copiii au dreptul de a avea o dezvoltare naturala diferita. Fiecare copil trebuie sa aibe propriul tel si nivel al asteptarilor corespunzator nevoilor si abilitatilor sale.

Nu subestimati supararea sau furia copiilor. Tratati-le sentimentele ca pe cele ale unui adult. Chiar daca sunt copii, emotiile traite de ei sunt la fel de intense ca cele traite de tine. Ia-i separate si acorda-le timpul fiecaruia de a-si exprima ceea ce simte, asigura-i ca sunt ascultati, intelesi si incurajeaza-i sa gaseasca o solutie de a rezolva conflictele prin care sa te faca mandru. Si atunci cand reusesc nu uita sa ii recompensezi afectiv din plin.

Intelegerea consecintelor e un alt subiect ce trebuie atins in relatia cu copiii. In special in cazul celor mai agresivi. Acestia ajung de cele mai multe ori sa aibe parte de adevarate teorii despre ce este corect si ce nu, au parte de diverse interdictii si pedepse, care, ghiciti ce!? Reprezinta exact atentia de care aveau nevoie sa le fie acordata, fie ea si sub aceasta forma mai frustranta. Si prin intregul ritual de pedepsire si revolta a copilului nu se stabileste decat un tipar al atentiei primite de catre cel mic. O atitudine ferma si retragerea copilului din orice activitate ii poate oferi acestuia o alta perspectiva asupra lucrurilor.

Psiholog Cristina Nenciu

Copilul divortului: In spatele “culiselor”

 divort       Desi la ora actuala cazurile de divort sunt tot mai intalnite, trecerea acestora sub eticheta de “trend” este o greseala. Ce e drept, este o decizie mult mai usor luata decat cu cateva zeci de ani in urma, pentru ca in trecut, pe langa faptul ca “ce se strica se repara, nu se arunca”, institutia casatoriei prima in fata multor alte nevoi, atat personale cat si ale copiilor.  Acum oamenii detin o alta constiinta de sine si in incercarea lor de a evolua: fie vor sa evite plafonarea intr-o relatie nu tocmai constructiva, fie isi reneaga adevaratele nevoi in lupta pentru indeplinirea dorintelor.

Indiferent de motivul din spatele deciziei si oricat de inteligenta ar fi abordarea sotilor, pentru familiile in care exista si copii, trauma pierderii reprezinta un subiect foarte delicat ce trebuie gestionat in timp, cu mult tact. In cele ce urmeaza vom sublinia unele din elementele cheie ce trebuie avute in vedere spre facilitarea acestei situatii.

Am tot vorbit in articolele anterioare despre culpabilitatea resimtita de catre copil in cazul supararii parintilor. Ganditi-va cat de mult poate suferi copilul la gandul ca din cauza lui parintii se despart. Reactiile afisate de catre copii pot diferi foarte mult de la unul la altul. In timp ce unii copii au reactii dintre cele mai violente, altii se inchid in ei si par de nepatruns de intreaga situatie. Pentru cei care treceti prin astfel de momente dificile, foarte important este ca inca din momentul in care ii dati vestea copilului, sa tineti cont de acest aspect.

Cea mai potrivita metoda este aceea in care explicati diferenta dintre soti si parinti: distinctia rolurilor, asa cum el este elev, copil si fiu, daca ia note mai slabe sau creste si nu o sa mai fie chiar un copil, asta nu inseamna ca rolul de fiu va avea de suferit. Dragostea parintilor este neconditionata. Asadar si daca sotii se separa, ei ca parinti vor fi la fel, ii vor fi mereu alaturi si il vor iubi la fel de mult in continuare.

O alta dificultate, poate nu la fel de des observata este aceea a temerii fata de societate. Copilul daca este mai marisor poate fi marcat de sentimentul de rusine: cum va fi privit de ceilalti copii de acum, mai ales in momentele in care va fi insotit la diverse ocazii doar de catre un parinte, in timp ce alti copii au ambii parinti langa ei. Este o problematica pe care trebuie sa o discutati si sa ii aratati copilului faptul ca poate vorbi oricand cu voi si ca nu trebuie sa treaca singur prin aceste momente.

In cazul familiilor cu adolescenti, o mare parte a problematicii intra in sfera iubirii si a increderii. In urma divorturilor, tot mai multi tineri au dificultati in a-si fortifica relatiile de cuplu datorita insecuritatii provocate de teama de a fi abandonati sau isi construiesc relatiile pe ideea ca pot iesi oricand din ele.

Divortul in sine este destabilizator pentru orice copil, datorita pierderii suferite. Este recomandat sa evitati pe cat posibil introducerea altor elemente de schimbare in viata copilului in aceste momente, cum ar fi schimbarea locuintei.

De o mare importanta este sa il asigurati de grija, sprijinul si onestitatea voastra, astfel incat sa va poata pune orice fel de intrebare oricand are vreo nelamurire. Consolidandu-va o relatie de incredere va poate da puterea de a trece mai usor prin asemenea momente delicate.

Psiholog Cristina Nenciu

Prea ocupat pentru micutul tau?

parinti ocupatiIntri pe usa, iti iei copilul in brate, ti se umple sufletul de bucurie sa il vezi acolo, dar parca intotdeauna mai ai ceva de facut pana sa te dedici in totalitate micutului care se uita la tine cu ochi mari in timp ce intreaba: “Tati/Mami te joci cu mine?”. “Imediat, mami, stai sa incalzesc mancarea si dupa ne jucam!” sau “Imediat, tati, stai sa mai dau un telefon si vin la tine” sunt raspunsuri des intalnite, fiindca nu ca nu vrei sa petreci timp cu el, ci vrei sa termini odata tot ce mai ai de facut, ca apoi sa stai in tihna alaturi de copilul tau. Numai ca una dupa alta, treburile parca nu se mai termina si in acest timp mititelul te tot intreaba “Acum ne jucam?”. Aceasta persistenta a lui, care atunci cand va mai creste va fi o calitate laudabila, acum o simti parca agasanta.

Din nou nu ai terminat ce ti-ai propus sa faci si prichindelul se duce la televizor, se uita la ceas, se uita spre tine, numara fiecare minut asteptand ca tu sa fii gata pentru el. Suna telefonul, e un amic care vrea sa iti impartaseasca ceva si tu te prinzi provocat in conversatie. Cel mic se uita din nou la ceas si vede cum te destinzi la telefon pe timpul lui. Se resemneaza in a astepta si se afunda intr-un joc stereotip, probabil meditand la cum mancarea, vasele, mailurile, telefoanele sunt mai importante pentru tine decat el.

Timpul este resimtit altfel de catre copii decat de adulti. In timp ce adultii, datorita multitudinii de responsabilitati, traiesc de pe o zi pe alta, copiii traiesc fiecare secunda. Copilaria, desi este cea mai scurta perioada din viata unui om, este traita cel mai profund. Timpul zboara si maine cand o sa te intorci spre copilul tau sa petreci ceva timp cu el, vei gasi un tanar ocupat si agitat, care nu mai are timp de tine, fiindca are atatea de facut…doar de la tine a invatat acest lucru.

Pentru ca timpul e atat de scurt, cu atat mai mult trebuie sa le acordam atentie copiilor. Cu atat mai mult cu cat sunt mici si au atata nevoie de noi. Acum e perioada in care noi suntem cei mai importanti pentru ei si nu stim sa ne bucuram cu adevarat de acest lucru. La final, intotdeauna daca omul ar fi intrebat ce ar schimba la viata lui, nu ar spune “mi-as fi dorit sa lucrez mai multe ore suplimentare” sau “sa fac mai multa curatenie in casa” ci “mi-as fi dorit sa petrec mai mult timp cu cei dragi”.

O revizuire a prioritatilor e intotdeauna binevenita, iar 15 minute de atentie exclusiva asupra copiilor nostri nu ne afecteaza cu nimic rutina zilnica, ba chiar o vitalizeaza.

Psiholog Cristina Nenciu

Atentie la mesajele duble!

neintelesCa parinte iti doresti sa ii oferi copilului tau cea mai buna educatie. Sa fie un copil respectuos, independent, sincer, sa nu se lase influentat de ceilalti s.a.m.d.  Si tu stii prea bine cat ai incercat sa ii insufli si sa ii explici copilului aceste valori, doar ca uneori observi ca cel mic nu le respecta intocmai. O posibila cauza aflata in spatele nerespectarii celor invatate de catre cel mic este mesajul dublu perceput de copil din partea parintelui. Mai exact este vorba de dualitatea ta vizavi de ceea ce incerci sa ii transmiti verbal copilului si ceea ce, involuntar, ii expui in fapte.

Sa urmarim niste exemple:

“Pentru a fi independent trebuie sa ai libertatea de a alege ce e bine pentru tine si ce nu.”

Intr-o forma sau alta, orice parinte la un moment dat incearca sa ii dezvolte independenta copilului sau. Ce se intampla insa, atunci cand acest mesaj ajunge la copil si el incearca sa il performeze, dar in unele situatii ceea ce simte el nu este respectat. Cum ar fi alegerea cantitatii de mancare: copilul simte ca s-a saturat, desi a mancat doar jumatate din portia de mancare, dar parintele, grijuliu ca de obicei, isista sa termine. Si exemplele pot continua.

In acest moment copilul devine frustrat, iar daca a mai trait experiente similare va renunta la liberul sau arbitru si va lasa parintele sa decida in locul lui. Rezultatul acestui tip de ambivalenta il puteti recunoaste in postura copilului care atunci cand este intrebat ceva lasa parintele sa raspunsa il locul lui sau cand i se ofera ceva se uita la parinte asteptand acordul de a-l primi. Este un exemplu des intalnit in cazul parintilor hiperprotectivi.

“Sentimentele sunt personale, nu trebuie sa iti dicteaze nimeni ce simti.”

Si totusi, daca vine buni in vizita, chiar daca cel mic nu da niciun semn de dorinta de afectiune, primul imbold al unor parinti este sa spuna: “hai, vino la buni sa ii dai un pupic”. Cu cat se repeta mai des astfel se situatii, cu atat in mintea copilului incolteste ideea ca e responsabilitatea lui sa satisfaca fizic si emotional dorintele altor persoane, gestionarea propriilor emotii devenind contradictorie.

Poate suna dur, dar responsabilitatea parintelui este aceea de a respecta nevoia spatiului privat al copilului, de a-l invata ca este in regula sa spuna “nu” atunci cand nu se simte confortabil in anumite cazuri.

Sa nu uitam ca tiparele comportamentale se formeaza in copilarie si nu putem decat sa avem grija ce influenta avem asupra copiilor, astfel incat sa le asiguram formarea unei identitati frumoase si sanatoase.

Psiholog Cristina Nenciu

Crescand un preadolescent

preadIti amintesti cat de mult te speria ideea cresterii unui nou-nascut, cand credeai ca nu ai nici cel mai mic habar de cum sa ai grija de o mogaldeata care depinde in totalitate de tine? Ei bine, cel mai probabil acum, cand bebelusul tau a devenit “peste noapte” un preadolescent in adevaratul sens al notiunii, incepi sa ai cu adevarat dubii referitoare la ceea ce stii sau trebuie sa faci. Iti spui ca era floare la ureche atunci, doar tu decideai fiecare actiune si puteai detine controlul tuturor situatiilor ce tineau de cel mic. Pe cand acum, cresterea copilului te supune unor provocari constante, care iti pun la indoiala capacitatile tale de bun parinte.

Preadolescentul este in acea perioada minunata, situata intre granitele copilariei si adolescentei. Si se comporta absolut normal pentru situatia data. E destul de mare sa creada ca poate lua propriile decizii, dar e inca prea tanar sa isi recunoasca limitele. El are nevoie sa se afirme acum, iar viata sociala si pararea celorlalti sunt foarte importante. Tu trebuie sa fii foarte constient de acest lucru si sa nu il blamezi. E nevoia lui naturala de  cautare a individualitatii, de autodescoperire, iar tu trebuie sa ii fii alaturi, sa ii isufli o formare sanatosa, nicidecum sa ii impui un fel de a fi.

Un lucru de care trebuie sa tii cont este faptul ca acest moment al dezvoltarii sale este marcat de subiectivism. Oricat ai incerca tu sa ii explici diverse teorii gen “Daca…atunci”, cel mai probabil vor trece pe langa urechile lui fara sa se lipeasca mare lucru sau ajungeti in mijlocul unei dispute bazate pe contraziceri.

Daca vrei sa aibe efect ceea ce ii transmiti, trebuie fii putin mai smechera decat copilul tau si sa transpui fiecare pledoarie in cuvintele lui. Spre exemplu, atunci cand sunteti la cumparaturi si bineinteles, gusturile voastre in materie de haine potrivite varstei nu sunt deloc pe acceasi lungime de unda, raspunsuri ca:“ Mami, nu iti putem lua hainele astea, fiindca esti prea mic/a sa porti asa ceva “ vor duce probabil la un conflict, pe cand “ Da, sunt frumoase, dar parca le lipseste ceva ca sa te puna in valoare. Nu vrei sa cautam ceva si mai frumos?” va aduce in stadiul negocierii, pentru a colabora in gasirea celor mai potrivite solutii. Aici trebuie sa fie subliniata diferenta dintre maturitatea unui copil si a unui adult. Copilul reactioneaza impulsiv, pe cand adultul detine autocontrolul ce ii permite exprimarea cu tact.

Copilul tau e acum mare si tie iti e greu sa slabesti fraiele. Dar asta nu inseamna ca el nu mai are nevoie de tine, ba dimpotriva. Prezenta ta suportiva si afectiva e absolut vitala pentru buna lui dezvoltare. Permite-i doar un spatiu mai mare al vietii sale private. Vei observa cu cata bucurie va veni de la prietenii lui sa iti povesteasca ce s-a mai intamplat, fiindca se simte valorizat prin acceptarea ta.

Prietenii lui sunt catalizatori, dar tu trebuie sa ii fii ancora!

 Psiholog Cristina Nenciu 

.

Regulile se invata

Copiii noştri au nevoie de ajutor şi de îndrumare pentru a se putea integra într-o lume plină de legi şi reguli.

Când îi învăţăm aceste reguli, să ne reamintim că ruşinea şi vina sunt sentimente puternice şi de aceea trebuie folosite cu măsură. Şi să mai ţinem minte că blamând nu provocăm neapărat la copil comportamentul dorit de noi.

Pe când el, dacă ajunge să-şi perceapă rolul în generarea unui efect şi se ştie responsabil de faptele sale, cel mai adesea vom reuşi.

Când sunt ajutaţi să înţeleagă succesiunea evenimentelor, când sunt în mod repetat încurajaţi şi trataţi cu respect, majoritatea copiilor ajung să conştientizeze ideea că răspund pentru faptele lor şi, pe măsură ce pricep natura cauzei şi efectului, devin tot mai responsabili.