Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Category Archives: 3) Provocarile si riscurile varstei/Dependente

Crescand un preadolescent

preadIti amintesti cat de mult te speria ideea cresterii unui nou-nascut, cand credeai ca nu ai nici cel mai mic habar de cum sa ai grija de o mogaldeata care depinde in totalitate de tine? Ei bine, cel mai probabil acum, cand bebelusul tau a devenit “peste noapte” un preadolescent in adevaratul sens al notiunii, incepi sa ai cu adevarat dubii referitoare la ceea ce stii sau trebuie sa faci. Iti spui ca era floare la ureche atunci, doar tu decideai fiecare actiune si puteai detine controlul tuturor situatiilor ce tineau de cel mic. Pe cand acum, cresterea copilului te supune unor provocari constante, care iti pun la indoiala capacitatile tale de bun parinte.

Preadolescentul este in acea perioada minunata, situata intre granitele copilariei si adolescentei. Si se comporta absolut normal pentru situatia data. E destul de mare sa creada ca poate lua propriile decizii, dar e inca prea tanar sa isi recunoasca limitele. El are nevoie sa se afirme acum, iar viata sociala si pararea celorlalti sunt foarte importante. Tu trebuie sa fii foarte constient de acest lucru si sa nu il blamezi. E nevoia lui naturala de  cautare a individualitatii, de autodescoperire, iar tu trebuie sa ii fii alaturi, sa ii isufli o formare sanatosa, nicidecum sa ii impui un fel de a fi.

Un lucru de care trebuie sa tii cont este faptul ca acest moment al dezvoltarii sale este marcat de subiectivism. Oricat ai incerca tu sa ii explici diverse teorii gen “Daca…atunci”, cel mai probabil vor trece pe langa urechile lui fara sa se lipeasca mare lucru sau ajungeti in mijlocul unei dispute bazate pe contraziceri.

Daca vrei sa aibe efect ceea ce ii transmiti, trebuie fii putin mai smechera decat copilul tau si sa transpui fiecare pledoarie in cuvintele lui. Spre exemplu, atunci cand sunteti la cumparaturi si bineinteles, gusturile voastre in materie de haine potrivite varstei nu sunt deloc pe acceasi lungime de unda, raspunsuri ca:“ Mami, nu iti putem lua hainele astea, fiindca esti prea mic/a sa porti asa ceva “ vor duce probabil la un conflict, pe cand “ Da, sunt frumoase, dar parca le lipseste ceva ca sa te puna in valoare. Nu vrei sa cautam ceva si mai frumos?” va aduce in stadiul negocierii, pentru a colabora in gasirea celor mai potrivite solutii. Aici trebuie sa fie subliniata diferenta dintre maturitatea unui copil si a unui adult. Copilul reactioneaza impulsiv, pe cand adultul detine autocontrolul ce ii permite exprimarea cu tact.

Copilul tau e acum mare si tie iti e greu sa slabesti fraiele. Dar asta nu inseamna ca el nu mai are nevoie de tine, ba dimpotriva. Prezenta ta suportiva si afectiva e absolut vitala pentru buna lui dezvoltare. Permite-i doar un spatiu mai mare al vietii sale private. Vei observa cu cata bucurie va veni de la prietenii lui sa iti povesteasca ce s-a mai intamplat, fiindca se simte valorizat prin acceptarea ta.

Prietenii lui sunt catalizatori, dar tu trebuie sa ii fii ancora!

 Psiholog Cristina Nenciu 

.

Apara-ti copilul de falsele valori!

Atunci când ne lăudăm copiii mai mult pentru unele lucruri decât pentru altele, le arătăm de fapt ce anume este mai important pentru noi.

Din nefericire, în societatea noastră consumistă, copiilor li se transmite mesajul că valoarea şi meritele personale sunt determinate de cantitatea şi tipul de posesiuni materiale de care dispunem.

Este foarte important să descoperim căi de-a contracara valorile orientate spre consum, care îi asaltează la fiecare pas pe copiii noştri, cu propriile valori, mai puţin materialiste.

Putem începe făcându-i pe copii să înţeleagă că îi iubim în primul rând şi mai presus de orice pentru că sunt cine sunt.

Rolul modelelor

Identificarea este un proces care se realizează în două etape şi este implicat în învăţarea bazată pe observaţie. Deseori, un copil va învăţa un stil mai general de comportament asumându-şi un rol complet sau modelându-se după o altă persoană.

Identificarea are loc într-o perioadă mult mai mare de timp decât imitarea şi se crede că, în mare măsură, învăţarea rolurilor sociale, cum ar fi învăţarea rolului de gen şi sex, are loc prin procesul de identificare.

Prezenţa modelelor de rol este foarte importantă în dezvoltare. În jurul copilului trebuie să existe oameni pe care acesta să îi poată copia, ca să îşi poată forma o idee despre felul în care o fiinţă umană reală se comportă într-un anumit rol social. Astfel de modele de rol îi oferă copilului o linie de ghidare, care-l va orienta spre un comportament adecvat în viaţă.

O serie de experimente au investigat imitarea la copii si s-a constatat că nu toate modelele au fost imitate în mod egal. În principiu, copiii au imitat modelele pe care le-au considerat similare lor, de exemplu pe cele de acelaşi sex. Alţi cercetători au investigat felul în care stimulii pozitivi (cum ar fi lauda sau încurajarea) pot influenţa învăţarea prin imitare.

Dacă o purtare agresivă a copilului este ignorată sau pedepsită de către adulţi, atunci este mai puţin probabil ca acesta să repete acest comportament. Însă acţiunile agresive care au consecinţe satisfăcătoare pentru cel ce agresează, au o probabilitate mai mare de a se repeta.