Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Category Archives: 1) Dezvoltarea scolarului 7-12 ani

Cele 8 lucruri de care copiii au nevoie zilnic

fericiti    Dezvoltarea armonioasa a copilului este data, pe langa asigurarea nevoilor de baza zilnice, de consolidarea sentimentelor lui de iubire si siguranta. Acestea din urma sunt cele care permit copilului sa devina o persoana sigura, puternica si prospera.

Dar ce anume avem mai exact de facut pentru a-i oferi copilului ce are nevoie? Ce bine ar fi daca ar exista acel manual de “crestere corecta si sigura a copilului”. Cum, din pacate, nu exista asa ceva, am analizat si am adunat pentru voi 8 lucruri esentiale de care trebuie sa tinem cont, atentie…ZILNIC!, pentru a ajuta copilul sa aibe parte de o evolutie reusita, asa cum merita.

1. Intampinarea nevoilor zilnice

“Nu plang de placere, ci pentru ca ceva ma deranjeaza.” Copiii au nevoie sa stie ca exista cineva care ii iubeste si care are grija de ei. Pentru bebelusi si copiii mici “cateva minute” inseamna un timp foarte lung atunci cand ei au o nevoie (le este foame sau sunt suparati). Cu cat sunt linistiti mai curand, cu atat se vor simti mai in siguranta.

2. Siguranta si securitate

Punctul 1, mai sus mentionat, stabileste baza acestor sentimente. Ulterior, secretul consta in a face copilul sa aiba incredere in parintii lui. Aveti grija sa va respectati promisiunile, renuntati la amenintari si evitati sperieturile de genul celor cu “bau-bau”.

3. Portia zilnica de iubire

Imbratisarile, joaca, leganatul, sarutatul sunt gesture prin care ii arati copilului ca iti pasa. Gandeste-te la propria-ti copilarie. Cata iubire ai avut din partea parintilor tai. De ce ai mai fi avut nevoie? Intreaba-te: “Ce este bine pentru copilul meu?”, “Ce fel de parinte vreau sa fiu?”. Asuma-ti raspunsurile si ofera copilului tau tot ceea ce stii ca ai mai bun.

4. Lauda-l

Copilul vrea sa te faca sa fii multumit de el. Atunci cand il lauzi pentru ceva ce a facut bine sau pentru ca s-a chinuit sa faca ceva, ii intaresti dorinta de a vrea sa faca din nou. Laudele ajuta copilul sa aiba incredere in el si sa isi doreasca sa devina din ce in ce mai bun.

5. Zambiti, va rog!

Zambetul este cel mai simplu mod prin care iti ajuti copilul sa se simta fericit si in siguranta. Cand ii zambesti copilului, ii arati ca:

–          Il iubesti

–          Te bucuri de compania lui

–          Esti multumit de el

–          Il observe

–          Esti fericit

–          Esti o persoana placuta

6. Vorbiti si ascultati

Clipele petrecute ascultandu-l si vorbind cu cel mic ii dau acestuia increderea ca este important pentru interlocutorul sau. Ii arati astfel ca iti pasa de el si ii demonstrezi ca te poate considera o persoana de nadejde atunci cand vine vorba de a exprima ceea ce simte si gandeste.

7. Invatati lucruri noi

Te poti folosi de orice din jur pentru a-l transforma intr-o lectie utila pentru copilul tau. Tu, ca parinte, esti cel care ii promoveaza dorinta de cunoastere si curiozitatea spre descoperirea lucrurilor noi. II dai sansa in acest fel de a deveni deschis, pro-aciv si determinat.

8. Recompense si tratamente speciale

Ce farmec ar mai avea efortul pentru un copil, daca ar sti ca nu primeste nimic in schimb? Recompensele nu trebuie vazute ca “mite”, ci ca un stimulent sau efect normal al unui act de efort. Iar cele mai potrivite sunt acelea care arata copilului ca este apreciat pentru ceea ce poate, de regula recompensele afective sau minime recompense material insotie de cele afective. O formulare de genul “Esti un copil deosebit, sunt tare mandru de tine”, insotita de o imbratisare, va valora intotdeauna mai mult decat orice jucarie sofisticata.

     Toate acestea sunt lucruri simple, pe care cu totii le cunoastem, insa in loc sa le aplicam sporadic, trebuie sa le vedem ca un tot, necesar zilnic, pentru cresterea armonioasa a copiilor.

Psiholog Cristina Nenciu

Criteriile de diagnostic pentru Tulburare prin Anxietate de separare

AnxietateAsa cum am vazut in articolul anterior, anxietatea de separare este un fenomen cu care multi dintre noi interactionam, chiar daca uneori nu suntem constienti de acest lucru.

 

Experientele copilariei care dau nastere fricii de necunoscut ne pot determina comportamentul si ne pot influenta covarsitor modul in care reactionam si privim lumea si experientele vietii. Primul pas catre tratarea anxietatii se face o data cu dorinta noastra de a ne vindeca. Criteriile de diagnostic corect, succinct prezentate sunt:

 

A. Din punct de vedere al dezvoltarii armonioase anxietatea nepotivita si excesiva in legatura cu separarea de locuinta sau de aceia fata de care persoana este atasata, este dovedita de trei (sau mai multe) din urmatoarele manifestari:

  1. Suferinta recurenta excesiva la separarea sau la anticiparea unei separari de casa sau de o figura majora de atasament;
  2. Ingrijorare persistenta sau excesiva in legatura cu pierderea suferita sau in legatura cu posibilul rau care s-ar putea intampla unor figuri majore de atasament;
  3. Ingrijorare persistenta sau excesiva ca un eveniment nedorit va duce la separarea de o figura majora de atasament (de ex: ca se va rataci sau ca va fi rapit);
  4. Lipsa dorintei sau refuzul, persistente, de a merge la scoala sau in alta parte, din cauza fricii de separare;
  5. Frica, persistenta si excesiva, sau ezitarea/lipsa dorintei de a ramane acasa singur sau fara figura majora de atasament ori de a ramane singur in alte medii, fara adulti semnificativi;
  6. Ezitare sau refuz, persistente, de a merge la culcare fara sa fie aproape de o figura majora de atasament ori ezitare sau refuz persistente de a dormi in alta parte decat acasa;
  7. Cosmaruri repetate, implicand tema separarii;
  8.   Acuze repetate de simptome somatice (cum ar fi cefalee, dureri de stomac, greata sau varsaturi) atunci cand se produce sau este anticipata o separare de figuri majore de atasament.

B. Durata tulburarii este de cel putin 4 saptamani.

  1. Debutul este inaintea varstei de 18 ani
  2. Tulburarea cauzeaza suferinta semnificativa clinic sau alterari sociale, academice (ocupationale) sau in alte domenii importante ale functionarii.
  3. Tulburarea nu apare numai in cursul unei tulburari pervazive a dezvoltarii, al schizofreniei sau unei alte tulburari psihotice si (la adolescenti si adulti) nu este explicata mai bine de tulburarea prin panica cu agorafobie.

Debut precoce = daca debutul s-a manifestat inaintea varstei de 6 ani.

 

Sursa: Manual de buzunar de Psihiatrie Clinica, de Kaplan and Sadock

 Constanta Vasile – Psiholog clinician/Consilier analitic

 

 

 

 

 

 

Anxietatea de Separare

Boy holding onto his motherAnxietatea de separare este un fenomen cu care multi dintre noi interactionam, chiar daca uneori nu suntem constienti de acest lucru.

Un exemplu in care anxietatea de separare este prezenta se regaseste in momentul in care copiii se despart de parintii lor in prima zi de scoala.

Ei plang si isi manifesta opozitia fata de timpul scurt pe care nu il mai petrec cu parintii lor.

Aceasta afectiune este activata in momentul in care interactionam cu o experienta traumatica (o boala incurabila, o despartire, moartea unei persoane dragi).

Astfel, persoanele care sufera de anxietate de separare se ingrijoreaza mai usor si se tem ca ceva tragic se poate intampla cu ele sau cu persoanele pe care le iubesc.

Aceasta este modalitatea in care reactioneaza copiii atunci cand sunt se despart de parinti pentru a merge la scoala, insa la varsta adulta, monstrii copilariei se transforma in boli, accidente sau orice alte evenimente neplacute care ii pot indeparta de cei dragi.

Mai mult decat atat, exista studii care arata ca anxietatea de separare este o extensie a unui atasament disfunctional stabilit intre noi si parintii sau ingrijitorii nostri atunci cand eram copii.

Aceasta legatura ne determina sa fim mai vulnerabli la varsta adulta, in special in momentele mai tensionante.

Experientele copilariei care dau nastere fricii de necunoscut ne pot determina sa ne simtim infricosati sau anxiosi.

Acest scenariu apare in special in cazul familiilor cu o situatie materiala dezavantajoasa, cu dificultati emotionale sau cu abuz de droguri sau alcool.

Aceste “preocupari” stresante ii pot determina pe parinti sa-si neglijeze copiii, ceea ce-i determina pe cei din urma sa simta instabilitatea iubirii sau atentiei parintilor lor.

Pe de alta parte, daca parintii isi protejeaza copiii in mod exagerat, acest fapt poate conduce la o stare de anxietate crescuta in randul copiilor cu privire la lucrurile negative care li se pot intampla.

Desi anxietatea de separare difera in functie de fiecare persoana in parte, cercetatorii au descoperit cateva caracteristici general valabile ale acestei afectiuni:

  1. Anxietatea de separare este prezenta mai mult in viata femeilor decat in cea a barbatilor.

  2. In cazul anumitor persoane, anxietatea de separare aparuta in copilarie poate continua la varsta adulta.

  3. Simptomele acestei afectiuni apar in urma unui eveniment traumatic. Insa exista si anumite schimbari care pot activa aceste simptome in cazul anumitor persoane (schimbarea job-ului, a partenerului, etc).

  4. Anxietatea de separare are perioade in care poate fi profund activata si altele in care nu isi face simtita prezenta.

  5. Printre simptomele pe care le putem enumera, amintim: gandul exagerat ca ii putem pierde pe cei dragi, cosmarurile in care aceste frici sunt prezente, tristetea, incapacitatea de a ne concentra, evitarea de a dormi departe de fiintele iubite.

  6. Anxietatea de separare este prezenta mai mult in cazul adultilor decat in cazul copiilor.

Desi tratamentul acestei afectiuni se intinde pe o durata mai lunga de timp, anxietatea de separare poate fi vindecata.

Fie ca alegem varianta medicamentelor, a sedintelor de psihoterapie sau a imbinarii acestora, primul pas catre tratarea anxietatii se face o data cu dorinta noastra de a ne vindeca.

Resurse: http://www.psychologyineverydaylife.net

Sursa: www.damaideparte.ro

5 pasi pentru o cura de dezintoxicare digitala

 

DetoxifiereIntoxicarea digitala reprezinta una dintre cele mai populare “afectiuni” ale modernitatii, care iti invadeaza viata si iti afecteaza serios sanatatea. Dependenta de tehnologie iti agata in cui viata sociala, sanatatea emotionala si fizica. Crezi ca nu poti sta sau trai fara televizor, calculator sau telefon, nici macar o zi? Noi iti dovedim ca este posibil cu o cura unplugged, in doar 5 pasi simpli, pentru o dezintoxicare digitala garantata!

1. Alege momentul potrivit!

Nu te poti desprinde complet de lumea digitala, daca esti la serviciu sau ai proiecte de finalizat, care necesita documentare online. De aceea, cea mai potrivita perioada petru a te deconecta de orice urma de tehnologie si pentru a te bucura de mai mult timp de calitate este weekendul sau concediul, in care sa nu fii nevoit sa iti verifici mailuri ori sa dai o sumedenie de telefoane.

2. Stabileste-ti obiective realiste!

Daca esti la prima cura de dezintoxicare digitala, este important sa fii realist si sa-ti dai seama ca nu vei putea sta complet deconectat cateva zile. Fa un compromis: elimina din viata ta marile surse de intoxicare digitala: laptopul, telefonul si orice alt dispozitiv conectat la internet, dar pastreaza la indemana eReader-ul, iPod-ul sau consolele de jocuri portabile, pentru a evita un “sevraj” si a ceda inainte de a termina experimentul.

3. Intoarce-ti privirea catre carti!

Daca esti pasionat de lectura si foloseai netul pentru a citi carti sau documentare interesante, este timpul sa-ti reintorci privirea spre metoda clasica de lectura – cartile – si sa redescoperi bucuria de a le rasfoi. In cazul in care nu ai acces la carti, opteaza pentru un eReader.

4. Reindragosteste-te de natura!

Este timpul sa redescoperi bucuria de a petrece timpul in mijlocul naturii. Iesi din casa, pentru a nu fi tentat sa iti verifici telefonul, mailul ori sa cablezi firul de internet la laptop, pentru a afla ultimele noutati pe retelele de socializare.

5. Intalneste-te cu prietenii!

Este timpul sa reinnozi legaturile cu prieteni vechi sa iti reactivezi viata sociala. Reprezinta cea mai “sanatoasa” metoda de a te detoxifia de stresul, sedentarismul si depresia pe care viata digitala le atrag in viata ta.

Daca ai reusit sa treci cu bine peste cele cateva zile de dezintoxicare digitala, ia-ti un ragaz si mediteaza asupra avantajelor pe care acest experiment de detasare de lumea digitala le-a atras in viata ta! S-ar putea sa-ti doresti sa il repeti destul de curand!

 

Sursa: www.imparte.ro

 

 

Ce se schimba incepand cu varsta de 7 ani? – Dezvoltarea cognitiva a scolarului

scolar     Dezvoltarea cognitiva presupune dezvoltarea abilitatilor de a gandi, intelege si judeca.

Incepand cu varsta scolara, copilul incepe sa isi schimbe perspectiva asupra lucrurilor. El lasa in urma gandirea egocentrica (a nu se confunda cu egoismul) si incepe sa dezvolte o intelegere mai matura a ceea ce-l inconjoara.

La o scurta analiza a achizitiilor cognitive ale acestei perioade vom observa ca inceperea scolii la aceasta varsta nu este intamplatoare.

Daca pana la aceasta varsta procesele cognitive ale copilului erau slab sistematizate si confuze, incepand de acum au loc schimbari importante la acest nivel.

Cele mai importante transformari ale scolarului:

→ Caracteristica principala a acestei varste este trecerea gandirii copilului in stadiul operatiilor concrete. Mai exact se face trecerea de la gandirea intuitiva, unde se lasa inselat de aparente, la gandirea operationala, unde intervine judecata, iar gandirea magica este inlocuita de cea concreta, logica. Copilul incepe sa stapaneasca operatii precum clasificarea si serierea si sa inteleaga concepte ca identitatea stabila/conservarea – modificarea unui aspect nu duce la schimbarea celorlalte- si reversibilitatea – capacitatea gandirii de a executa aceeasi actiune in doua sensuri de parcurs (ex: inlocuirea adunarii cu scaderea sau a inmultirii cu impartirea)-. Scolarul gandeste preponderent concret, in termeni tangibili, exacti si uni-directionali, bazandu-se pe experientele reale si concrete;

→ Se constata largirea campului vizual central si periferic, precum si cresterea diferentierii nuantelor cromatice;

Creste capacitatea de autocontrol al exprimarilor verbale, perfectionandu-se intonatia – un scolar va recita o poezie cu totul altfel fata de un copil de gradinita -;

→ Acum copilul poate aprecia pe cale auditiva distanta dintre obiecte, dupa sunetele pe care acestea le produc;

→ Creste acuratetea perceptiei spatiului si a timpului, formandu-se simtul orientarii spatiale si temporale;

→ Apare metacognitia: abia la aceasta varsta copilul poate deveni introspectiv, avand acum abilitatea de a reflecta asupra propriei gandiri;

→ In aceasta etapa copilul invata ca ceilalti oameni au propriile ganduri, sentimente si dorinte.

Pentru a-i oferi copilului o educatie echilibrata, fiecare parinte trebuie sa cunoasca capacitatile reale ale acestuia, oferite de stadiile naturale de dezvoltare. Numai in acest fel parintele va sti sa isi limiteze asteptarile, sa ceara cand si cat trebuie de la copilul sau.

Psiholog Cristina Nenciu

Da-i curaj!

Nu este întotdeauna uşor să-ţi încurajezi copilul. Când este mic, a-l lăsa să facă singur anumite lucruri îţi ia mai mult timp decât dacă le-ai face tu în locul lui.

Când creşte, problema nu mai este de timp ci de efort : te saturi să te tot războieşti cu el pentru a-l convinge să facă ceea ce ar trebui să facă singur.

Dar, indiferent de vârstă, nu trebuie să cazi în capcana de a face treaba în locul lui ! Copilul trebuie să capete sentimentul responsabilităţii şi să participe la corvezile zilnice ale casei după vârsta şi puterile lui.

Ţie îţi revine importanta sarcină de a-l încuraja.

 

Regulile se invata

Copiii noştri au nevoie de ajutor şi de îndrumare pentru a se putea integra într-o lume plină de legi şi reguli.

Când îi învăţăm aceste reguli, să ne reamintim că ruşinea şi vina sunt sentimente puternice şi de aceea trebuie folosite cu măsură. Şi să mai ţinem minte că blamând nu provocăm neapărat la copil comportamentul dorit de noi.

Pe când el, dacă ajunge să-şi perceapă rolul în generarea unui efect şi se ştie responsabil de faptele sale, cel mai adesea vom reuşi.

Când sunt ajutaţi să înţeleagă succesiunea evenimentelor, când sunt în mod repetat încurajaţi şi trataţi cu respect, majoritatea copiilor ajung să conştientizeze ideea că răspund pentru faptele lor şi, pe măsură ce pricep natura cauzei şi efectului, devin tot mai responsabili.

 

Toleranta si respectul se invata in familie

Copiii noştri vor creşte şi vor ajunge să trăiască alături de oameni având diferite credinţe, rase sau obiceiuri. Bunăvoinţa, consideraţia şi toleranţa faţă de diferenţele dintre personaje din interiorul familiei îi va pregăti să respecte drepturile şi nevoile altora.

Pe măsură ce copiilor li se lărgeşte universul şi ajung să-i respecte pe alţii pur şi simplu pentru valoarea şi demnitatea lor individuală, copiii se pot aştepta să fie respectaţi la rândul lor.

Dacă au crescut într-o atmosferă în care gesturile pline de bunăvoinţă şi grija activă faţă de ceilalţi fac parte din viaţa de zi cu zi, ei sunt pregătiţi să practice în viaţă toleranţa şi respectul. În decursul timpului, toţi marii învăţători ai religiilor lumii au fost de acord că tocmai actele mărunte, cotidiene de bunătate sunt cele prin care ne căpătăm calificativele la şcoala vieţii.

Ceea ce este perfect valabil şi pentru copii.

 

Moduri de comunicare non-verbala

O modalitate importantă de interacţiune între adulţi şi copii este imitarea. S-a dovedit că până şi copiii foarte mici imită expresiile mamelor lor, iar mamele afişează deseori expresii faciale exagerate atunci când le vorbesc copiilor. Specialiştii au arătat că bebeluşi de câteva săptămâni se angajează în interacţiuni cu mamele lor, în care imită expresiile acestora.

Plânsul poate fi de asemenea considerat o modalitate de comunicare. Pentru un copil neajutorat locomotor acesta este o strategie esenţială pentru supravieţuire. Mamele îşi dezvoltă adesea o capacitate de înţelegere a plânsului copilului lor, diferenţiind situaţiile în care copilul este flămând, are dureri sau este furios. Una din cele mai importante variante de comunicare între mamă şi copil, asupra căreia s-au concentrat numeroşi cercetători este contactul vizual.

S-a constatat că dilatarea pupilelor, care este o cale prin care semnalăm inconştient afecţiunea faţă de alte persoane, este un semnal pe care îl transmit şi copiii, mai ales faţă de părinţii lor, începând chiar de la vârsta de patru luni. Înainte de această vârstă îl afişează la vederea oricărei figuri.

Sfaturi de… adormit uşor

Copiii au nevoie de micul lor „ceremonial” şi vor uneori să îl prelungească sau să tărăgăneze jocul: „Mai spune-mi o poveste, te rog”, „Încă cinci minute”, „Mi-e foame, mi-e sete, vreau…”.

Mulţi părinţi nu ştiu cum să reacţioneze în faţa numeroaselor cereri ale copiilor. Unii le vor satisface în mod constant, alţii mai puţin. Nu există sfaturi valabile pentru toată lumea. Important este să vă cunoaşteţi limitele şi să nu le depăşiţi. Trebuie aşadar să fixaţi anumite reguli şi să încetaţi să „participaţi la joc”.

De reţinut că, dacă momentul în care vă întindeţi puţin lângă copil sau îi spuneţi o poveste reprezintă singurul pe care i-1 acordaţi doar lui într-o zi (timp în care copilul vă îmbrăţişează, vă simte căldura şi vă are „numai pentru el”), este normal ca acesta să dorească să îl prelungească! Cei mari trebuie să înţeleagă motivele care îl determină să acţioneze astfel şi să se străduiască să le compenseze în alt fel.

Dacă micuţului îi este totuşi greu să adoarmă, încercaţi să găsiţi un mod de a-1 linişti şi de a-1 ajuta să se simtă în siguranţă, cum ar fi:

• Utilizaţi o veioză (evitaţi întunericul total).

• Evitaţi liniştea, ascultaţi o melodie care îi place în mod deosebit.

• Nu închideţi uşa (sunt rari copiii cărora le place acest lucru).

• Daţi-i o jucărie, un animal din pluş sau una dintre hainele dumneavoastră.

• Faceţi o cutie cu amintiri care să conţină fotografii. Copilul va lua una seara şi va adormi cu această amintire frumoasă.

 

Jucăriile au sex?

La un moment dat, a existat tendinţa de a respinge (fără mare succes) „sexismul” jucăriilor (renunţând, de exemplu, la ideea de a oferi camioane doar băieţilor şi de a le interzice păpuşile).

S-a încercat în zadar să se evite clasificarea jucăriilor sau să li se inculce copiilor comportamente stereotipe. În general, aceştia se orientează spre jucăriile care corespund identităţii lor sexuale: băieţeii preferă camioanele, iar fetiţele – păpuşile!

Într-adevăr, începând cu vârsta de 2 ani, copiii îşi construiesc identitatea sexuală, imitând părintele de acelaşi sex.

In ciuda faptului că rolurile parentale au evoluat mult de-a lungul timpului (mai multe femei lucrează, iar bărbaţii participă într-o măsură mai mare la treburile casnice), nu este mai puţin adevărat că micuţii au în mod natural tendinţa de a prefera (şi în acelaşi timp de a distinge) jucăriile corespunzătoare sexului lor.

Cel mai important este să vă lăsaţi copilul să îşi aleagă jucăriile şi să i le puneţi la dispoziţie, indiferent de „genul” acestor jucării.

Unele fetiţe preferă să se joace cu maşinile şi cu camioanele şi nu trebuie să le împiedicaţi să o facă în numele acestor faimoase „stereotipuri”.