Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Category Archives: 4. Prescolarul

10 situatii in care copiii invata

fitness bebeCat este mic, pentru copil, orice experienta traita reprezinta un context de invatare. Acestea sunt principalele 10 situatii din care micutii extrag invataminte si pe care este bine sa le observam, pentru a contura un mediu cat mai sanatos de invatare.

1. Joaca

Inauntru sau afara, singur sau impreuna cu altii, in liniste sau zgomotos, joaca permite copiilor sa descopere lucruri, sa isi incerce si sa practice diverse idei si abilitati, sa isi asume riscuri, sa exploreze sentimente, sa invete din greseli, sa preia controlul si sa gandeasca creativ. Joaca este un centru important al invatarii pentru cei mici.

2.Fiind cu alte persoane

Precum si dezvoltarea securitatii emotionale si a abilitatilor sociale, a fi cu alte persoane – alti copii sau adulti – stimuleaza ideile si implicarea ce conduc spre invatare.

3. Fiind activi

Copiii au nevoie sa se miste si sa invete si sa isi aminteasca lucrurile prin intermediul experientelor traite activ. Sedentarismul este principalul inamic in invatarea copiilor mici.

4. Explorand lucruri si experiente noi

Curiozitatea profunda a copiilor ii indeamna pe acestia sa isi foloseasca toate simturile in a explora “cu mainile goale” mediul ce ii inconjoara si apoi sa puna toate informatiile laolalta in capsoarele lor, spre a-si forma idei si a da propriul sens lumii in care traiesc.

5. Vorbind cu ei-insisi

Unii copii obisnuiesc sa se foloseasca de auto-exprimare pentru a-si clarifica gandurile, a-si reglementa activitatile, a prelua roluri imaginare sau pentru a-si repeta abilitatile.

6. Comunicand cu cineva care ii asculta

Chiar inainte de a fi capabili sa se exprime in cuvinte, copiii sunt dornici sa isi impartaseasca ideile prin sunete, gesturi si limbaj corporal. Comunicarea ii ajuta pe copii sa inteleaga ceea ce traiesc. Este important ca ei sa aibe sansa de a-si exprima propriile idei, precum si de a avea parte de conversatii prin intermediul carora sa auda ideile altor oameni, extinzandu-si asfel limitele gandirii si intelegand ca limbajul este o sursa se invatare.

7. Intalnind provocari fizice si mentale

Atunci cand copilul incerca sa isi dea seama ce are de facut, cand incerca din greu si este perseverant in gasirea solutiilor, cand se gandeste la ce este mai bine pentru el, in acele momente are de a face cu oportunitati care il invata cum sa isi dezvolte intelegerea reala. Aceste provocari pot aparea in joc sau in activitatile planificate de zi cu zi.

8. Prin imitatie

Copiii pot deprinde abilitati prin observarea si imitarea celorlalti. Adultii, colegii sau copiii din parc pot fi modele directe de instruire sau ghidare in invatarea celor mici.

9. Practicand, repetand, aplicand aptitudinile

Repetand cele invatate in activitati similar sau in context noi ii ajuta pe copii sa devina adevarati maestri, sa se bucure de propria lor experienta si sa isi consolodeze aptitudinile.

10. Prin distractie

Prin ras si bunadispozitie copilul este cel mai dispus sa asimileze informatii noi. Oricat de capricios ar fi un copil, mediul ludic in ofera contextul ideal de invatare, transformand chiar si activitatile plictisitoare si riguroase in unele jucause.

Spor la invatat, micutilor!

Psiholog Cristina Nenciu

Copilul divortului: In spatele “culiselor”

 divort       Desi la ora actuala cazurile de divort sunt tot mai intalnite, trecerea acestora sub eticheta de “trend” este o greseala. Ce e drept, este o decizie mult mai usor luata decat cu cateva zeci de ani in urma, pentru ca in trecut, pe langa faptul ca “ce se strica se repara, nu se arunca”, institutia casatoriei prima in fata multor alte nevoi, atat personale cat si ale copiilor.  Acum oamenii detin o alta constiinta de sine si in incercarea lor de a evolua: fie vor sa evite plafonarea intr-o relatie nu tocmai constructiva, fie isi reneaga adevaratele nevoi in lupta pentru indeplinirea dorintelor.

Indiferent de motivul din spatele deciziei si oricat de inteligenta ar fi abordarea sotilor, pentru familiile in care exista si copii, trauma pierderii reprezinta un subiect foarte delicat ce trebuie gestionat in timp, cu mult tact. In cele ce urmeaza vom sublinia unele din elementele cheie ce trebuie avute in vedere spre facilitarea acestei situatii.

Am tot vorbit in articolele anterioare despre culpabilitatea resimtita de catre copil in cazul supararii parintilor. Ganditi-va cat de mult poate suferi copilul la gandul ca din cauza lui parintii se despart. Reactiile afisate de catre copii pot diferi foarte mult de la unul la altul. In timp ce unii copii au reactii dintre cele mai violente, altii se inchid in ei si par de nepatruns de intreaga situatie. Pentru cei care treceti prin astfel de momente dificile, foarte important este ca inca din momentul in care ii dati vestea copilului, sa tineti cont de acest aspect.

Cea mai potrivita metoda este aceea in care explicati diferenta dintre soti si parinti: distinctia rolurilor, asa cum el este elev, copil si fiu, daca ia note mai slabe sau creste si nu o sa mai fie chiar un copil, asta nu inseamna ca rolul de fiu va avea de suferit. Dragostea parintilor este neconditionata. Asadar si daca sotii se separa, ei ca parinti vor fi la fel, ii vor fi mereu alaturi si il vor iubi la fel de mult in continuare.

O alta dificultate, poate nu la fel de des observata este aceea a temerii fata de societate. Copilul daca este mai marisor poate fi marcat de sentimentul de rusine: cum va fi privit de ceilalti copii de acum, mai ales in momentele in care va fi insotit la diverse ocazii doar de catre un parinte, in timp ce alti copii au ambii parinti langa ei. Este o problematica pe care trebuie sa o discutati si sa ii aratati copilului faptul ca poate vorbi oricand cu voi si ca nu trebuie sa treaca singur prin aceste momente.

In cazul familiilor cu adolescenti, o mare parte a problematicii intra in sfera iubirii si a increderii. In urma divorturilor, tot mai multi tineri au dificultati in a-si fortifica relatiile de cuplu datorita insecuritatii provocate de teama de a fi abandonati sau isi construiesc relatiile pe ideea ca pot iesi oricand din ele.

Divortul in sine este destabilizator pentru orice copil, datorita pierderii suferite. Este recomandat sa evitati pe cat posibil introducerea altor elemente de schimbare in viata copilului in aceste momente, cum ar fi schimbarea locuintei.

De o mare importanta este sa il asigurati de grija, sprijinul si onestitatea voastra, astfel incat sa va poata pune orice fel de intrebare oricand are vreo nelamurire. Consolidandu-va o relatie de incredere va poate da puterea de a trece mai usor prin asemenea momente delicate.

Psiholog Cristina Nenciu

Mofturici, hai la masa!

moft

Cat de usoara ti-ar fi viata daca prichindelul tau ar manca orice i-ai pune in farfurie? Nu tu stres in fata rafturilor, gandindu-te la ce anume sa mai improvizezi pentru a-i oferi o alimentatie sanatoasa bazata pe alimentele lui preferate, iar timpul petrecut in bucatarie ar fi mult mai scurt, fiindca ai putea gati orice. Am intalnit si parinti fericiti, ai caror comori nu ridica niciun fel de pretentie in ale mancarii. Jos palaria in fata lor. Pentru o mare parte a populatiei de parinti, acesta este un vis a carei indeplinire se tot lasa asteptata.

Partea buna este ca se poate interveni, aducand o schimbare sanatoasa in aceste obiceiuri mai putin sanatoase. De preferat ar fi cat mai timpuriu.

Stiati ca introducerea hranei solide incepand cu varsta de 4-6 luni, scade semnificativ sansele de a avea un copil mofturos la mancare? Ultimele cercetari au concluzionat faptul ca prelungirea dietei bazata doar pe lapte sau lichide stabileste un tipar preferential al gusturilor copiilor. In intervalul varstei de 4-7 luni se dezvolta preferintele pentru diferite gusturi si texturi ale hranei ingerate. Astfel ca introducand copilului o alimentatie diversificata, bineinteles pasata, dam sansa copilului de a se obisnui cu multitudinea de alimente existente, facandu-l deschis spre cunoasterea acestora.

Bun, am inteles cum sta treaba cu bebelusii, dar ce putem face daca nazdravanii nostri sunt deja maricei?

Deprinderile lor sunt oarecum formate, si-au stabilit preferintele si nu inteleg de ce ar trebui sa aleaga consumarea altor alimente, daca lor le plac deja unele anume. Nu detin notiunea de sanatos sau diversificare. Copiii oricum sunt adepti ai rutinelor si accepta schimbarile destul de greu.

Totodata, prin tot ceea ce intreprind ei in aceasta perioada, vor sa demonstreze ca sunt capabili, isi cer pe de-o parte autonomia si au nevoie sa li se confirme si valorizeze aceasta capacitate a lor de a decide pentru ei. Lucru de care puteti profita din plin si in pregatirea meselor.

Implica-l in pregatirea mancarii. Copiilor le place sa se simta utili. Dati viata alimentelor in timp ce le preparati, personificati-le, puneti-le in valoare, puteti chiar inventa povesti, spre exemplu cum mazarea este prietena cea mai buna a carnitei. Puteti face chiar ghicitori, lasand copilul sa ghiceasca ce ingrediente se potrivesc sau construiti un cadru educativ, permitandu-i copilului sa cunoasca, de exemplu legumele, sa le desfaca, sa le simta. Odata depus acest efort de catre copil pentru prepararea mancarii, sansele sunt mari sa si vrea sa o guste.

Un alt aspect important este acela al perseverentei. Multi parinti se dau batuti dupa primele incercari nereusite de introducere a alimentelor noi. Este normal ca cel mic sa respinga schimbarea pe care nu o simte necesara. Incearca sa ii prezinti alimentele noi de cel putin 10 ori inainte sa bati in retragere. Pana la urma constanta de care dai dovada ii stabileste copilului o noua rutina si intr-un final va accepta alimentul ca parte a hranei lui obisnuite.

Pofta mare si diversificata sa aveti!

Psiholog Cristina Nenciu

Este sau nu, in fond, televizorul nociv pentru copii?

tv1) Ca fiecare lucru ce provoaca dependenta, nocivitatea lui este direct proportionala cu constanta cu care este “consumat” si 2) Prezenta unui adult responsabil, de preferat a parintelui, langa copil, in momentul vizionarii face o foarte mare diferenta.

La ora actuala, la o privire generala, in privinta raportului copil-televizor exista o clasificare ambivalenta: copiii carora nu li se permite accesul si copiii lasati in grija televizorului pana cel in grija caruia este isi rezolva treburile. Bineinteles, sunt si cazurile particulare, precum cei care se ghideaza dupa anumite reguli bazate pe recompensarea copilului prin accesul la TV.

Interesant este ca vizionatul la televizor impreuna cu copilul poate fi chiar benefic pentru cel mic. Ideea este ca unele programe sunt educative, transmit niste informatii chiar utile copilului. Insa, copilul oricat de placut impresionat vizual ar fi, are parte de o invatare statica. Tocmai de aceea, prin prezenta ta, ii poti oferi o lectie frumoasa chiar din fata televizorului. Tot ce trebuie sa faci este sa animi informatia televizata: prin sunete, miscari, asocieri, etc. Spre exemplu, pentru un copil de 1-2 ani, uitandu-va la desene cu diverse animale, le puteti imita: “Uite pisica, ea face miau-miau (ii sugerezi sunetul spre repetare), are mustati la gurita, uite aici (si ii arati gurita lui). Mami unde are gurita?. Uite, pisica a sarit! Cum a sarit? Uite asa…(exemplificati miscarile)”.

Este o forma de a invata interactiva, foarte distractiva pentru copil. Asimilarea informatiilor se produce mult mai usor datorita antrenarii a mai multor procese: vazul, auzul, limbajul, motricitatea, atentia, memoria, gandirea si imaginatia.

Totodata, petrecerea unui timp de calitate impreuna cu copilul tau este de neegalat. Iar atunci cand revii acasa, dupa o zi istovitoare de munca, de multe ori are de suferit capacitatea ta de a genera modalitati de a petrece timpul cat mai util cu micutul tau. Aceasta maniera poate fi chiar relaxanta pentru tine, fiindca te ajuta sa te detasezi de problemele acumulate si sa te detensionezi.

Televizorul, ca orice alta inventie tehnologica, la baza reprezinta un instrument menit sa ne ajute. Problema apare atunci cand notiunea de “instrument” se pierde, fiind inlocuita cu cea de “scop”. Astfel vizionarea programelor televizate devine un scop in sine in vietile oamenilor.

De retinut ca atitudinea copiiilor fata de lucrurile din mediul inconjurator depinde in mare masura de semnificatia acestora data de catre parinte.

Psiholog Cristina Nenciu 

Daca mami ma pupa mai des decat tati, inseamna ca ma iubeste mai mult?

picioruse bebeFiindca tot suntem inconjurati de parfumul iubirii emanat de faimoasa zi a indragostitilor, despre iubire vorbim si noi, dar despre o iubire altfel…cea vazuta prin ochi de copil.

“Oare daca mami ma pupa mai des decat tati, inseamna ca ma iubeste mai mult?”

Miruna, la cei 3 anisori ai ei, masoara iubirea in pupici. Fiindca mami i-a spus ca o pupa atat de mult din cauza ca o iubeste. Suficient pentru cea mica sa ia ca etalon al iubirii…pupicul. Deci cu cat e pupata mai des, cu atat e iubita mai mult. “Dar stai asa…tati nu prea ma pupa…inseamna ca nu prea ma iubeste?” Copilul nu sta sa faca insiruiri de conexiuni, el crede ce i se spune si ce vede. S-a linistit repede micuta, cand a inteles ca fiecare om isi exprima in felul lui iubirea pe care o simte. Nici ea nu il pupa pe tati prea des, cu toate astea il iubeste foarte mult, spune ea.

O sa conturez o concluzie la care s-a ajuns in final: iubirea e atunci cand cineva face in mod constant un lucru considerat placut de catre persoana in cauza, pentru o alta persoana. “Asa cum tati ma face avion mereu cand vine de la serviciu, buni imi face gris cu lapte cand ma duc la ea, mami ma pupa si Rex (catelul familiei) doarme la mine in camera”.

Poate ar trebuia sa mai luam si noi aminte din cand in cand de la copii. Iubirea este pura, izvorata din lucruri simple, incarcata de intentii sincere. In fond, dragostea adevarata nu este dictata de asteptarile noastre, ci ea este acolo, in fata ta, pregatita de a fi descifrata si de cel mai simplu ochi. Sa lasam barierele aparentelor jos si sa ne bucuram sincer de frumusetea unor gesturi simple, pornite din sufletul cuiva, care poate chiar azi ti-au fost dedicate si tu nu le-ai observat. Tot ce trebuie sa faci este sa fii fericit/a. Este singurul lucru pe care iubirea il asteapta de la tine!

 

Atentie la mesajele duble!

neintelesCa parinte iti doresti sa ii oferi copilului tau cea mai buna educatie. Sa fie un copil respectuos, independent, sincer, sa nu se lase influentat de ceilalti s.a.m.d.  Si tu stii prea bine cat ai incercat sa ii insufli si sa ii explici copilului aceste valori, doar ca uneori observi ca cel mic nu le respecta intocmai. O posibila cauza aflata in spatele nerespectarii celor invatate de catre cel mic este mesajul dublu perceput de copil din partea parintelui. Mai exact este vorba de dualitatea ta vizavi de ceea ce incerci sa ii transmiti verbal copilului si ceea ce, involuntar, ii expui in fapte.

Sa urmarim niste exemple:

“Pentru a fi independent trebuie sa ai libertatea de a alege ce e bine pentru tine si ce nu.”

Intr-o forma sau alta, orice parinte la un moment dat incearca sa ii dezvolte independenta copilului sau. Ce se intampla insa, atunci cand acest mesaj ajunge la copil si el incearca sa il performeze, dar in unele situatii ceea ce simte el nu este respectat. Cum ar fi alegerea cantitatii de mancare: copilul simte ca s-a saturat, desi a mancat doar jumatate din portia de mancare, dar parintele, grijuliu ca de obicei, isista sa termine. Si exemplele pot continua.

In acest moment copilul devine frustrat, iar daca a mai trait experiente similare va renunta la liberul sau arbitru si va lasa parintele sa decida in locul lui. Rezultatul acestui tip de ambivalenta il puteti recunoaste in postura copilului care atunci cand este intrebat ceva lasa parintele sa raspunsa il locul lui sau cand i se ofera ceva se uita la parinte asteptand acordul de a-l primi. Este un exemplu des intalnit in cazul parintilor hiperprotectivi.

“Sentimentele sunt personale, nu trebuie sa iti dicteaze nimeni ce simti.”

Si totusi, daca vine buni in vizita, chiar daca cel mic nu da niciun semn de dorinta de afectiune, primul imbold al unor parinti este sa spuna: “hai, vino la buni sa ii dai un pupic”. Cu cat se repeta mai des astfel se situatii, cu atat in mintea copilului incolteste ideea ca e responsabilitatea lui sa satisfaca fizic si emotional dorintele altor persoane, gestionarea propriilor emotii devenind contradictorie.

Poate suna dur, dar responsabilitatea parintelui este aceea de a respecta nevoia spatiului privat al copilului, de a-l invata ca este in regula sa spuna “nu” atunci cand nu se simte confortabil in anumite cazuri.

Sa nu uitam ca tiparele comportamentale se formeaza in copilarie si nu putem decat sa avem grija ce influenta avem asupra copiilor, astfel incat sa le asiguram formarea unei identitati frumoase si sanatoase.

Psiholog Cristina Nenciu

Mami, cand esti trista, ma iubesti?

little-girl-sad-mom-1“Ma trezesc dimineata, fara vlaga, dar totusi agitata, pun repede de o cafea, intre timp o trezesc pe cea mica sa o pregatesc pentru gradi, sotul imi spune din baie sa ma grabesc cu mancarea…reusesc sa ne rezolv pe toti si in scurt timp sa iesim pe usa. Spre seara, acasa, epuizata dupa o zi infernala la munca, las fetita sa se joace cat pregatesc eu ceva rapid de mancare pana vine tati…imi aduc aminte ca trebuie sa platim gradinita, ratele si intretinerea, dar banii ne intra abia peste doua saptamani…ajung in bucatarie si pe aragaz gasesc cafeaua de dimineata neatinsa, uitasem complet de ea. Imi reamintesc de zilele cand nu trebuia sa imi fac atatea griji. Sunt fericita cu viata mea de acum, dar totusi un sentiment de neliniste nu imi da pace. Expresia mea faciala, oricat as incerca sa imi lipesc un zambet permanent pe fata pentru copil, imi tradeaza starea. Iar asta mica tocmai acum s-a gasit sa se agite pe langa mine cu cerintele ei. O trimit inapoi sa se joace, sa ma lase se fac mancarea…incepe sa planga…”

Cate dintre mamici nu au macar o astfel de zi, in care sunt atat de solicitate si fizic si psihic incat rabdarea lor este pusa serios pe butuci? Si cate nu isi cearta copilul atunci cand acesta face o criza fix in momentele lor dificile?

Ei bine, exact aceste momente dificile pe care le traieste parintele sunt pentru copil de maxima importanta. Copilul crede ca tot ce se intampla in jurul lui are legatura cu el. Are nevoia constanta de a-i fi validate actiunile si de a fi valorizat, asigurandu-se astfel de iubirea parintelui. Este stiut faptul ca judecata rationala apartine adultilor, desi uneori suntem luati prin surprindere de logica impecabila a prichindeilor nostri. Dar cat e mic, copilul se ghideaza dupa principii predominant emotionale, iar rationamentele lui sunt de tip cauza-efect. El nu stie ce sunt alea rate, intretineri, servicii solicitante s.a.m.d. El stie doar ca tu esti trista (unul din primele sentimente pe care invata sa le diferentieze) si ca atunci cand esti trista el are de suferit: este fie neglijat, fie certat.

Unii copii in astfel de cazuri se agita, ca fetita din exemplul de mai sus, incercand sa capteze atentia mamei parca exact in ideea de a verifica daca mamica ei este suparata pe ea sau nu. Daca i se raspunde ca in exemplul dat, atunci sentimentele fetitei devin contradictorii, deoarece ea intelege ca este de vina pentru supararea mamei. Alti copii pot prelua starea parintelui si stau cat mai cuminti intr-un loc, incercati de o stare de anxietate, pana in momentul in care primesc un semn de afectiune de la parinte. In acelasi timp mai sunt si copiii care sufera cot la cot cu parintele, ei fiind cei care vin si cauta apropierea parintelui pentru a-i oferi alinarea de care are nevoie.

Oricat de mic ar fi, ai grija sa ii explici copilului tau atunci cand esti suparata ca nu este din cauza lui si sa il asiguri de iubirea ta prin suficienta recompensare afectiva. Trebuie sa stie ca mami il iubeste tot timpul, fie ca este vesela, fie ca este trista. Confirmarea iubirii nu este un moft, ci o nevoie a celui mic.

Psiholog Cristina Nenciu

Gadgeturile, noii “tutori” ai copilului?

games_2132888bNascuti in era tehnologiei moderne, tot mai multi copii cad prada comoditatii induse de gadgeturile actuale. Aceste minuni ale tehnologiei sunt bineinteles foarte utile, pentru noi, adultii, scutindu-ne de multe eforturi, atat fizice cat si mentale, dar nu si pentru cei mici. Noi am avut ocazia sa ne exersam abilitatile motorii si creative de-alungul copilariei. Acum avem datoria sa oferim si tinerelor generatii mediul propice de dezvoltare, fiindca noi trebuie sa ne crestem copiii, iar rolul de a-i stimula spre o dezvoltare sanatoasa ne apartine noua si nu electronicelor.

Achizitiile ce tin de motricitate sunt foarte importante pentru copil, iar o buna motricitate fina (manuirea obiectelor) ii permite puiului tau sa devina o persoana indemanatica si organizata. Cum isi poate dezvolta o astfel de abilitate, daca in loc sa se joace cu masinutele, cu papusile sau cu lego, care ii permit sa se miste din toate incheieturile si in plus de asta ii pun la treaba si imaginatia, sta ore in sir imobilizat cu tableta, smartphone-ul sau playstation-ul portabil in brate, efectuand miscari stereotipe ale mainilor si degetelor?

Creativitatea are si ea la randul ei foarte mult de suferit atat timp cat copilul, pentru a combate plictiseala si a-si elibera energia, nu mai creeaza propriile scenarii in joc, ci urmeaza tiparele prestabilite ale jocurilor video ora dupa ora.

Un alt aspect deloc de neglijat vizeaza sanatatea fizica a copilului. Stand imobil, micutul isi pierde energia, ii induce o stare de lentoare si cel mai probabil il transforma in adeptul comoditatii neproductive. Daca se mai adauga si o dieta alimentara nu tocmai sanatoasa, avem terenul propice dezvoltarii problemelor metabolice.

In concluzie, atunci cand ai un program incarcat, nu ii pune in brate copilului vreun gadget care sa il tina ocupat pana iti rezolvi tu treburile. Sunt atatea forme de activitate mult mai productive care ii pot mentine atentia ocupata celui mic. Un desen, un puzzle, o constructie lego sunt intotdeauna binevenite. Iar cand iti termini activitatea, copilul are sansa de a-ti povesti ce inseamna pentru el creatia sa.

Psiholog Cristina Nenciu

Clasa 0 din perspectiva copilului

first-day-of-schoolIn mare parte neinteleasa, aceasta initiativa a clasei pregatitoare aduce parintele sau cadrul didactic in postura de a o discredita. Insa, daca s-ar explica adevaratele asteptari de la aceasta clasa, poate multi dintre opozanti si-ar pune cel putin un semn de intrebare. Intregul fenomen este concentrat asupra legilor, sistemului “diagnosticat” ca deficitar si a populatiei deja obisnuita sa fie sceptica vis-à-vis de schimbare in general.

Schimbarea nu are legatura cu tine, nici cu ministerul, nici cu parlamentul, ci cu cel mic. Totul este pentru si despre el. Esti invitat sa privesti acum din perspectiva beneficiilor copilului, fiindca in fond si la urma urmei acesta este singurul aspect important al subiectului atat de mult dezbatut.

→   Acomodarea

Schimbarea mediului, cu tot ce inseamna el, poate fi resimtita ca o ruptura pentru copil.

Gandeste-te ca el renunta, involuntar, la un mediu familiar, unde era inconjurat de copii asemeni lui, in care cel mai mare accent se punea pe socializare si pe invatarea prin joc. Ori din clasa I, s-ar afla intr-o institutie cu copii mai mari, cu uniforme si rigori, unde accentul ar fi pus pe invatat, competitie si notare. Pentru multi dintre copii, efortul de adaptare poate fi prea mare, unii reusind sa se adapteze, altii nu. Iar performantele viitorului scolar depind in mare masura de aceasta adaptare a copilului, de amprenta pe care si-o pune asupra ideii de “scoala”. Astfel, se doreste o “imblanzire” a acestei treceri prin mai sus numita clasa pregatitoare. Indiferent de locul desfasurarii, gradinita sau scoala, castigul copilului este garantat, datorita imbinarii metodelor si obiceiurilor aferente celor doua tipuri de institutii.

Denumirea clasei “pregatitoare” este relevanta pentru obiectivul sau, acela de a-i pregati pe copii. Dar ce incearca nou, aceasta clasa pregatitoare fata de grupa pregatitoare?

→   Deprinderea notiunilor

Copilul, practic in acesta clasa va fi invatat cum sa invete. I se da sansa de a intelege si a exersa ce i se cere si cum sa foloseasca notiunile invatate, intr-un mediu nestimulat de teama de calificative (caci clasa zero nu se noteaza). Se aduce astfel spiritul didactic-scolar in fata elevului, sub o forma suportiva, mai usor asimilabil de catre copil.

→   Responsabilizarea

Copiii vor invata sa respecte programe prestabilite, de care se vor lovi ulterior, incepand cu clasa I.

Acest an de tranzitie este pentru copil o simulare a ceea ce inseamna scoala. Iar tu, ca parinte, nu poti decat sa ii oferi posibilitatea de a avea acces, in fond, la o experienta de crestere prin invatare.

bio

Principale mecanisme de aparare ale E-ului

Uneori poate fi dificil pentru copil sa accepte anumite situatii sau sa isi asume unele trairi, astfel ca recurge, inconstient, la niste maniere de aparare fata de realitatatea suparatoare:

1. Negarea prin fantasma – de exemplu: un copil ar putea sa isi invingă teama de un tata puternic inventand un leu imaginar drept prieten, astfel incat sa ajunga la fel de puternic ca si tatal.

2. Refuzul in cuvant si fapta – un copil ar putea refuza, pur si simplu, sa admita existenta unei amenintari sau a unei surse de amenintare. De exemplu, un baietel ar putea afirma ca este la fel de mare si de puternic ca si tatal sau.

3. Limitarea E-ului – procesul de a nu permite deliberat, dezvoltarea unei parţi a personalitatii, cultivand in schimb, alte parţi.

4. Identificarea cu agresorul – de exemplu: un copil care abia a fost la dentist, ar putea actiona ca si cand ar fi el insusi dentistul.

5. Altruismul excesiv – copilul manifesta o grija excesiva fata de binele prietenilor sai, in detrimentul propriei persoane.

 Este o forma sanatoasa de a face fata, atat timp cat nu devine o constanta in viata copilului.

Memoria copilului

Caracteristicile dezvoltării memoriei între 3 şi 6 ani sunt mai puţin cunoscute. Se pare că memoria funcţionează destul de limitat pe de o parte, datorită volumului mic de informaţii şi, pe de altă parte, datorită abilităţilor limitate de a transforma informaţiile stocate la nivelul memoriei de lungă durată în memoria de scurtă durată.
În general, la această vârstă capacitatea de recunoaştere este bună, capacitatea de rememorare a diferitelor informaţii este mai puţin performantă. Se constată o creştere a performanţelor în jurul vârstei de 5 ani.
În studiul memoriei se folosesc mai multe metode. Spre exemplu, pentru evaluarea capacităţii de recunoaştere se prezintă copilului o serie de obiecte, apoi aceleaşi obiecte împreună cu altele, în etapa finală se cere copilului să aleagă doar obiectele prezentate în prima etapă şi se stabileşte performanţa în funcţie de numărul obiectelor corect recunoscute.