Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Category Archives: 3) Intrebarile varstei

Intrebarile care ne incuie

intrebari       In jurul varstei de 3 ani, micutele noastre comori intra in minunata perioada a curiozitatii. Cum majoritatea achizitiilor de baza sunt marcate, interesul copilului este focalizat acum pe mediul exterior. Observa el o multitudine de fenomene care il inconjoara si pe care nu prea le intelege, astfel ca la fiecare pas rasare un “Mami, ce e asta?” sau “Tati, de ce…?” Pentru linistirea parintilor asupra normalitatii intrebarilor infinite venite din partea copiilor, va informam ca statisticile au stabilit: In medie, un copil de 4 ani pune cam 437 de intrebari pe zi, adica in mare, verbalizarea lui este sub forma de intrebari.  Asadar, rabdare multa si creativitate din belsug, pentru ca parintii sunt principala sursa de informare a micutilor lor.

Ce ne facem insa cand ne trezim in fata acelor intrebari care incuie orice parinte? Da, da, cele despre de unde vin bebelusii, de ce sunt diferite fetitele de baietei, ce se intampla cu cineva cand moare…aceste intrebari inevitabile din existent ta de parinte.

Ei bine, ceea ce nu multi parinti fac este sa verifice ce anume stie copilul deja despre subiectul in cauza. Intr-o astfel de situatie, instinctiv iti vine sa creezi o poveste frumoasa, in speranta de a lamuri copilul fara a-l bulversa. Dar de multe ori povestile noastre pot aduce si mai multa confuzie in mintea copilului, fiindca noi, ca adulti, elaboram povestile in functie de multitudinea de cunostinte pe care le avem despre notiunile respective. Ori copiii nici nu se duc cu gandul atat de departe cand adreseaza intrebarile. Asadar, cel mai corect pentru cel mic este sa il intrebam ce intelege el prin lucrul respectiv si cum crede ca se intampla. Acesta este cel mai potrivit punct din care sa plecam cu explicatiile noastre.

Totodata, incercati sa va folositi de notiuni cat mai reale, pentru a-i permite copilului sa isi creeze o imagine clara a celor explicate. Nu e nimic in neregula in a cunoaste realitatea asa cum e ea. Cu atat mai mult cu cat ceea ce isi reprezinta copilul in mintea lui la acest moment ii contureaza atitudinea fata de aceste lucruri in viitor. Prin urmare, autoanalizati-va perceptia asupra lucrurilor, fiindca asa cum sunt ele resimtite de catre parinti, asa sunt transmise mai departe copiilor. Daca aveti anumite subiecte pe care le tratati ca tabu-uri, ele se pot concretiza sub forma de inhibitii sau trairi reprimate ulterior de catre copii.

Ne oprim de la a elabora raspunsuri concrete, pentru ca fiecare copil are propriul mecanism de intelegere a lucrurilor, pe care numai parintele lui il cunoaste cel mai bine. Fiti calzi, deschisi si autentici, iar copilul nu va avea decat de castigat.

Iar ca regula generala de urmat atunci cand raspundem copiilor, este sa fim bine informati, sa ne putem explica noua insine fenomenul in cauza, pentru a transmite ceea ce este mai bun mai departe. Asa cum Einstein spunea “ Daca nu poti explica ceva unui copil, atunci nici tu nu ai inteles.”

Psiholog Cristina Nenciu

Copilul divortului: In spatele “culiselor”

 divort       Desi la ora actuala cazurile de divort sunt tot mai intalnite, trecerea acestora sub eticheta de “trend” este o greseala. Ce e drept, este o decizie mult mai usor luata decat cu cateva zeci de ani in urma, pentru ca in trecut, pe langa faptul ca “ce se strica se repara, nu se arunca”, institutia casatoriei prima in fata multor alte nevoi, atat personale cat si ale copiilor.  Acum oamenii detin o alta constiinta de sine si in incercarea lor de a evolua: fie vor sa evite plafonarea intr-o relatie nu tocmai constructiva, fie isi reneaga adevaratele nevoi in lupta pentru indeplinirea dorintelor.

Indiferent de motivul din spatele deciziei si oricat de inteligenta ar fi abordarea sotilor, pentru familiile in care exista si copii, trauma pierderii reprezinta un subiect foarte delicat ce trebuie gestionat in timp, cu mult tact. In cele ce urmeaza vom sublinia unele din elementele cheie ce trebuie avute in vedere spre facilitarea acestei situatii.

Am tot vorbit in articolele anterioare despre culpabilitatea resimtita de catre copil in cazul supararii parintilor. Ganditi-va cat de mult poate suferi copilul la gandul ca din cauza lui parintii se despart. Reactiile afisate de catre copii pot diferi foarte mult de la unul la altul. In timp ce unii copii au reactii dintre cele mai violente, altii se inchid in ei si par de nepatruns de intreaga situatie. Pentru cei care treceti prin astfel de momente dificile, foarte important este ca inca din momentul in care ii dati vestea copilului, sa tineti cont de acest aspect.

Cea mai potrivita metoda este aceea in care explicati diferenta dintre soti si parinti: distinctia rolurilor, asa cum el este elev, copil si fiu, daca ia note mai slabe sau creste si nu o sa mai fie chiar un copil, asta nu inseamna ca rolul de fiu va avea de suferit. Dragostea parintilor este neconditionata. Asadar si daca sotii se separa, ei ca parinti vor fi la fel, ii vor fi mereu alaturi si il vor iubi la fel de mult in continuare.

O alta dificultate, poate nu la fel de des observata este aceea a temerii fata de societate. Copilul daca este mai marisor poate fi marcat de sentimentul de rusine: cum va fi privit de ceilalti copii de acum, mai ales in momentele in care va fi insotit la diverse ocazii doar de catre un parinte, in timp ce alti copii au ambii parinti langa ei. Este o problematica pe care trebuie sa o discutati si sa ii aratati copilului faptul ca poate vorbi oricand cu voi si ca nu trebuie sa treaca singur prin aceste momente.

In cazul familiilor cu adolescenti, o mare parte a problematicii intra in sfera iubirii si a increderii. In urma divorturilor, tot mai multi tineri au dificultati in a-si fortifica relatiile de cuplu datorita insecuritatii provocate de teama de a fi abandonati sau isi construiesc relatiile pe ideea ca pot iesi oricand din ele.

Divortul in sine este destabilizator pentru orice copil, datorita pierderii suferite. Este recomandat sa evitati pe cat posibil introducerea altor elemente de schimbare in viata copilului in aceste momente, cum ar fi schimbarea locuintei.

De o mare importanta este sa il asigurati de grija, sprijinul si onestitatea voastra, astfel incat sa va poata pune orice fel de intrebare oricand are vreo nelamurire. Consolidandu-va o relatie de incredere va poate da puterea de a trece mai usor prin asemenea momente delicate.

Psiholog Cristina Nenciu

Daca mami ma pupa mai des decat tati, inseamna ca ma iubeste mai mult?

picioruse bebeFiindca tot suntem inconjurati de parfumul iubirii emanat de faimoasa zi a indragostitilor, despre iubire vorbim si noi, dar despre o iubire altfel…cea vazuta prin ochi de copil.

“Oare daca mami ma pupa mai des decat tati, inseamna ca ma iubeste mai mult?”

Miruna, la cei 3 anisori ai ei, masoara iubirea in pupici. Fiindca mami i-a spus ca o pupa atat de mult din cauza ca o iubeste. Suficient pentru cea mica sa ia ca etalon al iubirii…pupicul. Deci cu cat e pupata mai des, cu atat e iubita mai mult. “Dar stai asa…tati nu prea ma pupa…inseamna ca nu prea ma iubeste?” Copilul nu sta sa faca insiruiri de conexiuni, el crede ce i se spune si ce vede. S-a linistit repede micuta, cand a inteles ca fiecare om isi exprima in felul lui iubirea pe care o simte. Nici ea nu il pupa pe tati prea des, cu toate astea il iubeste foarte mult, spune ea.

O sa conturez o concluzie la care s-a ajuns in final: iubirea e atunci cand cineva face in mod constant un lucru considerat placut de catre persoana in cauza, pentru o alta persoana. “Asa cum tati ma face avion mereu cand vine de la serviciu, buni imi face gris cu lapte cand ma duc la ea, mami ma pupa si Rex (catelul familiei) doarme la mine in camera”.

Poate ar trebuia sa mai luam si noi aminte din cand in cand de la copii. Iubirea este pura, izvorata din lucruri simple, incarcata de intentii sincere. In fond, dragostea adevarata nu este dictata de asteptarile noastre, ci ea este acolo, in fata ta, pregatita de a fi descifrata si de cel mai simplu ochi. Sa lasam barierele aparentelor jos si sa ne bucuram sincer de frumusetea unor gesturi simple, pornite din sufletul cuiva, care poate chiar azi ti-au fost dedicate si tu nu le-ai observat. Tot ce trebuie sa faci este sa fii fericit/a. Este singurul lucru pe care iubirea il asteapta de la tine!

 

Mami, cand esti trista, ma iubesti?

little-girl-sad-mom-1“Ma trezesc dimineata, fara vlaga, dar totusi agitata, pun repede de o cafea, intre timp o trezesc pe cea mica sa o pregatesc pentru gradi, sotul imi spune din baie sa ma grabesc cu mancarea…reusesc sa ne rezolv pe toti si in scurt timp sa iesim pe usa. Spre seara, acasa, epuizata dupa o zi infernala la munca, las fetita sa se joace cat pregatesc eu ceva rapid de mancare pana vine tati…imi aduc aminte ca trebuie sa platim gradinita, ratele si intretinerea, dar banii ne intra abia peste doua saptamani…ajung in bucatarie si pe aragaz gasesc cafeaua de dimineata neatinsa, uitasem complet de ea. Imi reamintesc de zilele cand nu trebuia sa imi fac atatea griji. Sunt fericita cu viata mea de acum, dar totusi un sentiment de neliniste nu imi da pace. Expresia mea faciala, oricat as incerca sa imi lipesc un zambet permanent pe fata pentru copil, imi tradeaza starea. Iar asta mica tocmai acum s-a gasit sa se agite pe langa mine cu cerintele ei. O trimit inapoi sa se joace, sa ma lase se fac mancarea…incepe sa planga…”

Cate dintre mamici nu au macar o astfel de zi, in care sunt atat de solicitate si fizic si psihic incat rabdarea lor este pusa serios pe butuci? Si cate nu isi cearta copilul atunci cand acesta face o criza fix in momentele lor dificile?

Ei bine, exact aceste momente dificile pe care le traieste parintele sunt pentru copil de maxima importanta. Copilul crede ca tot ce se intampla in jurul lui are legatura cu el. Are nevoia constanta de a-i fi validate actiunile si de a fi valorizat, asigurandu-se astfel de iubirea parintelui. Este stiut faptul ca judecata rationala apartine adultilor, desi uneori suntem luati prin surprindere de logica impecabila a prichindeilor nostri. Dar cat e mic, copilul se ghideaza dupa principii predominant emotionale, iar rationamentele lui sunt de tip cauza-efect. El nu stie ce sunt alea rate, intretineri, servicii solicitante s.a.m.d. El stie doar ca tu esti trista (unul din primele sentimente pe care invata sa le diferentieze) si ca atunci cand esti trista el are de suferit: este fie neglijat, fie certat.

Unii copii in astfel de cazuri se agita, ca fetita din exemplul de mai sus, incercand sa capteze atentia mamei parca exact in ideea de a verifica daca mamica ei este suparata pe ea sau nu. Daca i se raspunde ca in exemplul dat, atunci sentimentele fetitei devin contradictorii, deoarece ea intelege ca este de vina pentru supararea mamei. Alti copii pot prelua starea parintelui si stau cat mai cuminti intr-un loc, incercati de o stare de anxietate, pana in momentul in care primesc un semn de afectiune de la parinte. In acelasi timp mai sunt si copiii care sufera cot la cot cu parintele, ei fiind cei care vin si cauta apropierea parintelui pentru a-i oferi alinarea de care are nevoie.

Oricat de mic ar fi, ai grija sa ii explici copilului tau atunci cand esti suparata ca nu este din cauza lui si sa il asiguri de iubirea ta prin suficienta recompensare afectiva. Trebuie sa stie ca mami il iubeste tot timpul, fie ca este vesela, fie ca este trista. Confirmarea iubirii nu este un moft, ci o nevoie a celui mic.

Psiholog Cristina Nenciu

Apara-ti copilul de falsele valori!

Atunci când ne lăudăm copiii mai mult pentru unele lucruri decât pentru altele, le arătăm de fapt ce anume este mai important pentru noi.

Din nefericire, în societatea noastră consumistă, copiilor li se transmite mesajul că valoarea şi meritele personale sunt determinate de cantitatea şi tipul de posesiuni materiale de care dispunem.

Este foarte important să descoperim căi de-a contracara valorile orientate spre consum, care îi asaltează la fiecare pas pe copiii noştri, cu propriile valori, mai puţin materialiste.

Putem începe făcându-i pe copii să înţeleagă că îi iubim în primul rând şi mai presus de orice pentru că sunt cine sunt.

Cum pregatim copilul pentru sosirea unui fratior sau a unei surioare?

Aparitia unui alt copil in familie necesita adesea o pregatire diferita de cea realizata pentru primul copil. Sosirea primului implica schimbari in planul cuplului si al obiceiurilor de viata, in timp ce al doilea sau al treilea copil necesita mai curând o pregatire „familiala”, in special pentru copii, care vor trebui sa „imparta” timpul parintilor.

Sfaturi de pregatire a copilului pentru sosirea unui nou-nascut:

  1. Explicati-i copilului ce se va intâmpla, si aceasta pe tot parcursul sarcinii.

  2. Faceti schimbarile necesare (mobilier, camere) inainte de sosirea bebelusului. Daca micutul trebuie sa-si schimbe camera, incercati sa faceti mutarea cu mult inainte de aducerea nou-nascutului!

  3. Acordati-i atentie si copilului in timpul sarcinii (fara fraze de genul „Mama nu te poate legana din cauza burticii”).

  4. Temperati-i nelinistile. Schimbarile fizice ale mamei, micile indispozitii, vizitele la medic: iata lucruri care il pot ingrijora pe copil. Explicati-i ca totul este normal si ca nu se va intampla nimic rau.

  5. Evitati sa il dezamagiti: nu-i creati iluzia ca va avea un tovaras de joaca ideal, ca va fi placut pentru el. Va fi si mai dezamagit la vederea unei fiinte mici si fragile, inactive, care plânge si necesita atât de multa atentie din partea parintilor.

  6. Utilizati numeroase carti cu relatari despre sosirea unui fratior sau a unei surioare. Pe lânga faptul ca va apropie mai mult de copil, aceste povesti ii permit copilului sa inteleaga ce se va intâmpla, sa se exprime si, in cele din urma, sa se pregateasca pentru sosirea nou-nascutului.