Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Category Archives: 1) Dezvoltarea prescolarului (3-6 ani)

Cele 8 lucruri de care copiii au nevoie zilnic

fericiti    Dezvoltarea armonioasa a copilului este data, pe langa asigurarea nevoilor de baza zilnice, de consolidarea sentimentelor lui de iubire si siguranta. Acestea din urma sunt cele care permit copilului sa devina o persoana sigura, puternica si prospera.

Dar ce anume avem mai exact de facut pentru a-i oferi copilului ce are nevoie? Ce bine ar fi daca ar exista acel manual de “crestere corecta si sigura a copilului”. Cum, din pacate, nu exista asa ceva, am analizat si am adunat pentru voi 8 lucruri esentiale de care trebuie sa tinem cont, atentie…ZILNIC!, pentru a ajuta copilul sa aibe parte de o evolutie reusita, asa cum merita.

1. Intampinarea nevoilor zilnice

“Nu plang de placere, ci pentru ca ceva ma deranjeaza.” Copiii au nevoie sa stie ca exista cineva care ii iubeste si care are grija de ei. Pentru bebelusi si copiii mici “cateva minute” inseamna un timp foarte lung atunci cand ei au o nevoie (le este foame sau sunt suparati). Cu cat sunt linistiti mai curand, cu atat se vor simti mai in siguranta.

2. Siguranta si securitate

Punctul 1, mai sus mentionat, stabileste baza acestor sentimente. Ulterior, secretul consta in a face copilul sa aiba incredere in parintii lui. Aveti grija sa va respectati promisiunile, renuntati la amenintari si evitati sperieturile de genul celor cu “bau-bau”.

3. Portia zilnica de iubire

Imbratisarile, joaca, leganatul, sarutatul sunt gesture prin care ii arati copilului ca iti pasa. Gandeste-te la propria-ti copilarie. Cata iubire ai avut din partea parintilor tai. De ce ai mai fi avut nevoie? Intreaba-te: “Ce este bine pentru copilul meu?”, “Ce fel de parinte vreau sa fiu?”. Asuma-ti raspunsurile si ofera copilului tau tot ceea ce stii ca ai mai bun.

4. Lauda-l

Copilul vrea sa te faca sa fii multumit de el. Atunci cand il lauzi pentru ceva ce a facut bine sau pentru ca s-a chinuit sa faca ceva, ii intaresti dorinta de a vrea sa faca din nou. Laudele ajuta copilul sa aiba incredere in el si sa isi doreasca sa devina din ce in ce mai bun.

5. Zambiti, va rog!

Zambetul este cel mai simplu mod prin care iti ajuti copilul sa se simta fericit si in siguranta. Cand ii zambesti copilului, ii arati ca:

–          Il iubesti

–          Te bucuri de compania lui

–          Esti multumit de el

–          Il observe

–          Esti fericit

–          Esti o persoana placuta

6. Vorbiti si ascultati

Clipele petrecute ascultandu-l si vorbind cu cel mic ii dau acestuia increderea ca este important pentru interlocutorul sau. Ii arati astfel ca iti pasa de el si ii demonstrezi ca te poate considera o persoana de nadejde atunci cand vine vorba de a exprima ceea ce simte si gandeste.

7. Invatati lucruri noi

Te poti folosi de orice din jur pentru a-l transforma intr-o lectie utila pentru copilul tau. Tu, ca parinte, esti cel care ii promoveaza dorinta de cunoastere si curiozitatea spre descoperirea lucrurilor noi. II dai sansa in acest fel de a deveni deschis, pro-aciv si determinat.

8. Recompense si tratamente speciale

Ce farmec ar mai avea efortul pentru un copil, daca ar sti ca nu primeste nimic in schimb? Recompensele nu trebuie vazute ca “mite”, ci ca un stimulent sau efect normal al unui act de efort. Iar cele mai potrivite sunt acelea care arata copilului ca este apreciat pentru ceea ce poate, de regula recompensele afective sau minime recompense material insotie de cele afective. O formulare de genul “Esti un copil deosebit, sunt tare mandru de tine”, insotita de o imbratisare, va valora intotdeauna mai mult decat orice jucarie sofisticata.

     Toate acestea sunt lucruri simple, pe care cu totii le cunoastem, insa in loc sa le aplicam sporadic, trebuie sa le vedem ca un tot, necesar zilnic, pentru cresterea armonioasa a copiilor.

Psiholog Cristina Nenciu

Dezvolatre emotionala prin pictura

20150116_111406Asociatia Familie Sanatoasa (AFS), cea care realizeaza proiecte atat de frumoase pentru copii dar si familiile acestora, prietenii de la Acrilex care ne-au oferit produse de pictura si eroii de la Asociatia Gardienii Terrei, va invita in Proiectul AFS Sanatate si Culoare“.

Proiect de dezvoltare personala si emotionala pentru copii de gradinita. Pentru mai multe detalii click aici....

Criteriile de diagnostic pentru Tulburare prin Anxietate de separare

AnxietateAsa cum am vazut in articolul anterior, anxietatea de separare este un fenomen cu care multi dintre noi interactionam, chiar daca uneori nu suntem constienti de acest lucru.

 

Experientele copilariei care dau nastere fricii de necunoscut ne pot determina comportamentul si ne pot influenta covarsitor modul in care reactionam si privim lumea si experientele vietii. Primul pas catre tratarea anxietatii se face o data cu dorinta noastra de a ne vindeca. Criteriile de diagnostic corect, succinct prezentate sunt:

 

A. Din punct de vedere al dezvoltarii armonioase anxietatea nepotivita si excesiva in legatura cu separarea de locuinta sau de aceia fata de care persoana este atasata, este dovedita de trei (sau mai multe) din urmatoarele manifestari:

  1. Suferinta recurenta excesiva la separarea sau la anticiparea unei separari de casa sau de o figura majora de atasament;
  2. Ingrijorare persistenta sau excesiva in legatura cu pierderea suferita sau in legatura cu posibilul rau care s-ar putea intampla unor figuri majore de atasament;
  3. Ingrijorare persistenta sau excesiva ca un eveniment nedorit va duce la separarea de o figura majora de atasament (de ex: ca se va rataci sau ca va fi rapit);
  4. Lipsa dorintei sau refuzul, persistente, de a merge la scoala sau in alta parte, din cauza fricii de separare;
  5. Frica, persistenta si excesiva, sau ezitarea/lipsa dorintei de a ramane acasa singur sau fara figura majora de atasament ori de a ramane singur in alte medii, fara adulti semnificativi;
  6. Ezitare sau refuz, persistente, de a merge la culcare fara sa fie aproape de o figura majora de atasament ori ezitare sau refuz persistente de a dormi in alta parte decat acasa;
  7. Cosmaruri repetate, implicand tema separarii;
  8.   Acuze repetate de simptome somatice (cum ar fi cefalee, dureri de stomac, greata sau varsaturi) atunci cand se produce sau este anticipata o separare de figuri majore de atasament.

B. Durata tulburarii este de cel putin 4 saptamani.

  1. Debutul este inaintea varstei de 18 ani
  2. Tulburarea cauzeaza suferinta semnificativa clinic sau alterari sociale, academice (ocupationale) sau in alte domenii importante ale functionarii.
  3. Tulburarea nu apare numai in cursul unei tulburari pervazive a dezvoltarii, al schizofreniei sau unei alte tulburari psihotice si (la adolescenti si adulti) nu este explicata mai bine de tulburarea prin panica cu agorafobie.

Debut precoce = daca debutul s-a manifestat inaintea varstei de 6 ani.

 

Sursa: Manual de buzunar de Psihiatrie Clinica, de Kaplan and Sadock

 Constanta Vasile – Psiholog clinician/Consilier analitic

 

 

 

 

 

 

Anxietatea de Separare

Boy holding onto his motherAnxietatea de separare este un fenomen cu care multi dintre noi interactionam, chiar daca uneori nu suntem constienti de acest lucru.

Un exemplu in care anxietatea de separare este prezenta se regaseste in momentul in care copiii se despart de parintii lor in prima zi de scoala.

Ei plang si isi manifesta opozitia fata de timpul scurt pe care nu il mai petrec cu parintii lor.

Aceasta afectiune este activata in momentul in care interactionam cu o experienta traumatica (o boala incurabila, o despartire, moartea unei persoane dragi).

Astfel, persoanele care sufera de anxietate de separare se ingrijoreaza mai usor si se tem ca ceva tragic se poate intampla cu ele sau cu persoanele pe care le iubesc.

Aceasta este modalitatea in care reactioneaza copiii atunci cand sunt se despart de parinti pentru a merge la scoala, insa la varsta adulta, monstrii copilariei se transforma in boli, accidente sau orice alte evenimente neplacute care ii pot indeparta de cei dragi.

Mai mult decat atat, exista studii care arata ca anxietatea de separare este o extensie a unui atasament disfunctional stabilit intre noi si parintii sau ingrijitorii nostri atunci cand eram copii.

Aceasta legatura ne determina sa fim mai vulnerabli la varsta adulta, in special in momentele mai tensionante.

Experientele copilariei care dau nastere fricii de necunoscut ne pot determina sa ne simtim infricosati sau anxiosi.

Acest scenariu apare in special in cazul familiilor cu o situatie materiala dezavantajoasa, cu dificultati emotionale sau cu abuz de droguri sau alcool.

Aceste “preocupari” stresante ii pot determina pe parinti sa-si neglijeze copiii, ceea ce-i determina pe cei din urma sa simta instabilitatea iubirii sau atentiei parintilor lor.

Pe de alta parte, daca parintii isi protejeaza copiii in mod exagerat, acest fapt poate conduce la o stare de anxietate crescuta in randul copiilor cu privire la lucrurile negative care li se pot intampla.

Desi anxietatea de separare difera in functie de fiecare persoana in parte, cercetatorii au descoperit cateva caracteristici general valabile ale acestei afectiuni:

  1. Anxietatea de separare este prezenta mai mult in viata femeilor decat in cea a barbatilor.

  2. In cazul anumitor persoane, anxietatea de separare aparuta in copilarie poate continua la varsta adulta.

  3. Simptomele acestei afectiuni apar in urma unui eveniment traumatic. Insa exista si anumite schimbari care pot activa aceste simptome in cazul anumitor persoane (schimbarea job-ului, a partenerului, etc).

  4. Anxietatea de separare are perioade in care poate fi profund activata si altele in care nu isi face simtita prezenta.

  5. Printre simptomele pe care le putem enumera, amintim: gandul exagerat ca ii putem pierde pe cei dragi, cosmarurile in care aceste frici sunt prezente, tristetea, incapacitatea de a ne concentra, evitarea de a dormi departe de fiintele iubite.

  6. Anxietatea de separare este prezenta mai mult in cazul adultilor decat in cazul copiilor.

Desi tratamentul acestei afectiuni se intinde pe o durata mai lunga de timp, anxietatea de separare poate fi vindecata.

Fie ca alegem varianta medicamentelor, a sedintelor de psihoterapie sau a imbinarii acestora, primul pas catre tratarea anxietatii se face o data cu dorinta noastra de a ne vindeca.

Resurse: http://www.psychologyineverydaylife.net

Sursa: www.damaideparte.ro

Tipuri de plans la copii si semnificatia lor

uaaa   Fiecare om are la un moment dat rabdarea pusa la incercare de plansetul unui copil. Este necesar un discernamant sanatos pentru a intelege de ce un copil incepe sa scanceasca sau chiar sa aibe crize de plans si mai ales pentru a alege remediul potrivit impotriva acestuia.

La ora actuala exista o sumedenie de teorii si solutii potrivite fiecarui tip de plans. Dar timpul este inamicul numarul unu al tuturor, iar a cere unui parinte sa treaca la fiecare scancet al copilului printr-un proces destul de complex de “observatie-analiza-identificare-asigurare-rezolvare” este deja prea mult. Pentru a va usura munca in “lupta” cu plansul, va expunem o tipologie a plansului pentru a intelege mai bine sursa disconforului emotional al copilului, iar ulterior va vom prezenta modalitatea potrivita de raspuns in fata acestuia, cu aplicabilitate generala.

Copilul “manipulator” – La un moment dat, micutul smecheras s-a lovit cam tare, a inceput sa planga si a primit atentia normal din partea celor apropiati. Dar astazi si-a dat seama cat de mult ii place aceasta atentie si… de ce sa nu aibe parte de ea ma idea? Nu ii convine ceva? Trage puternic aer in piept si incepe concertul. Reactia asteptata din partea parintilor nu intarzie sa apara. Iata cum s-a stabilit mecanismul prin care se conduce o casa.

Copilul “singuratic” – Un copil care are nevoie de atentia parintelui isi va manifesta aceasta necesitate prin plans. Un parinte care este adesea critic sau distant va obtine aceeasi reactie “zgomotoasa” din partea copilului sau. Amintiti-va sa va tineti copilul aproape, sa va interesati constant de ceea ce face si simte si permiteti-i sa va ajute de cate ori este posibil. Asigurati-va ca incurajarile sunt cu mult mai predominante decat criticile.

Copilul “sensibil” – Toti copiii sunt diferiti si intr-adevar unii sunt mai sensibili decat altii. Din pacate, aceasta hipersensibilitate este alimentata de catre parinti, prin reactii exagerate de grija si atentie la cele mai minore “accidente” sau prin compatimire si simpatie hiperbolica la cea mai usoara neplacere a copilului. Amintiti-va ca micutii vostri invata prin imitatie, preluandu-va reactiile in diverse situatii. Daca devii isteric la cea mai mica “ranire” si copilul va reactiona la fel; daca va simtiti deseori nedreptatiti si nemultumiti si copiii se vor manifesta intocmai.

Desi este de apreciat sensibilitatea unui copil, excesul ii este daunator. Este greu, dar a ramane cerebral si ancorat in realitatea imediata este cea mai buna solutie pentru gestionarea unui copil sensibil.

Copilul “bolnavior sau obosit” – Uneori plansul copilul poate fi intemeiat. Asigurati-va ca micutul nu se confrunta cu o problema de sanatate, ca nu ii este foame si ca a dormit suficient. Aveti, insa, mare grija sa nu faceti un ritual fastuos de “vindecare”, fiindca veti spori sansele de aparitie ulterioara a “falselor simptome”. Ori de cate ori va dori pungasul sa scape de sarcinile neplacute sau sa aibe parte de atentie speciala, va deveni brusc bolnavior sau obosit.

Atitudinea potrivita in fata plansului: Evitati sa oferiti afectiune excesiva pentru a opri plansul, pentru ca in acest fel nu faceti decat sa recompensati plansul si sa alimentati perceptia copilului despre faptul ca scancetul este o solutie. Cel mai bine este sa ignorati “concertul”, sa distrageti atentia copilului dandu-i un rol important, punandu-l sa va ajute cu ceva, apoi recompensati-i comportamentul pozitiv intr-o maniera afectuoasa.

De retinut! La ce acorzi atentie “creste”. In consecinta, sa crestem comportamentele pozitive in ciuda celor negative. A fi mai ferm in fata plansului nu inseamna ca esti un parinte rau, ci dimpotriva, inseamna ca esti un parinte responsabil, care constientizeaza efectul “atentiei” lui pe termen lung.

Psiholog Cristina Nenciu

Atentie la mesajele duble!

neintelesCa parinte iti doresti sa ii oferi copilului tau cea mai buna educatie. Sa fie un copil respectuos, independent, sincer, sa nu se lase influentat de ceilalti s.a.m.d.  Si tu stii prea bine cat ai incercat sa ii insufli si sa ii explici copilului aceste valori, doar ca uneori observi ca cel mic nu le respecta intocmai. O posibila cauza aflata in spatele nerespectarii celor invatate de catre cel mic este mesajul dublu perceput de copil din partea parintelui. Mai exact este vorba de dualitatea ta vizavi de ceea ce incerci sa ii transmiti verbal copilului si ceea ce, involuntar, ii expui in fapte.

Sa urmarim niste exemple:

“Pentru a fi independent trebuie sa ai libertatea de a alege ce e bine pentru tine si ce nu.”

Intr-o forma sau alta, orice parinte la un moment dat incearca sa ii dezvolte independenta copilului sau. Ce se intampla insa, atunci cand acest mesaj ajunge la copil si el incearca sa il performeze, dar in unele situatii ceea ce simte el nu este respectat. Cum ar fi alegerea cantitatii de mancare: copilul simte ca s-a saturat, desi a mancat doar jumatate din portia de mancare, dar parintele, grijuliu ca de obicei, isista sa termine. Si exemplele pot continua.

In acest moment copilul devine frustrat, iar daca a mai trait experiente similare va renunta la liberul sau arbitru si va lasa parintele sa decida in locul lui. Rezultatul acestui tip de ambivalenta il puteti recunoaste in postura copilului care atunci cand este intrebat ceva lasa parintele sa raspunsa il locul lui sau cand i se ofera ceva se uita la parinte asteptand acordul de a-l primi. Este un exemplu des intalnit in cazul parintilor hiperprotectivi.

“Sentimentele sunt personale, nu trebuie sa iti dicteaze nimeni ce simti.”

Si totusi, daca vine buni in vizita, chiar daca cel mic nu da niciun semn de dorinta de afectiune, primul imbold al unor parinti este sa spuna: “hai, vino la buni sa ii dai un pupic”. Cu cat se repeta mai des astfel se situatii, cu atat in mintea copilului incolteste ideea ca e responsabilitatea lui sa satisfaca fizic si emotional dorintele altor persoane, gestionarea propriilor emotii devenind contradictorie.

Poate suna dur, dar responsabilitatea parintelui este aceea de a respecta nevoia spatiului privat al copilului, de a-l invata ca este in regula sa spuna “nu” atunci cand nu se simte confortabil in anumite cazuri.

Sa nu uitam ca tiparele comportamentale se formeaza in copilarie si nu putem decat sa avem grija ce influenta avem asupra copiilor, astfel incat sa le asiguram formarea unei identitati frumoase si sanatoase.

Psiholog Cristina Nenciu

Principale mecanisme de aparare ale E-ului

Uneori poate fi dificil pentru copil sa accepte anumite situatii sau sa isi asume unele trairi, astfel ca recurge, inconstient, la niste maniere de aparare fata de realitatatea suparatoare:

1. Negarea prin fantasma – de exemplu: un copil ar putea sa isi invingă teama de un tata puternic inventand un leu imaginar drept prieten, astfel incat sa ajunga la fel de puternic ca si tatal.

2. Refuzul in cuvant si fapta – un copil ar putea refuza, pur si simplu, sa admita existenta unei amenintari sau a unei surse de amenintare. De exemplu, un baietel ar putea afirma ca este la fel de mare si de puternic ca si tatal sau.

3. Limitarea E-ului – procesul de a nu permite deliberat, dezvoltarea unei parţi a personalitatii, cultivand in schimb, alte parţi.

4. Identificarea cu agresorul – de exemplu: un copil care abia a fost la dentist, ar putea actiona ca si cand ar fi el insusi dentistul.

5. Altruismul excesiv – copilul manifesta o grija excesiva fata de binele prietenilor sai, in detrimentul propriei persoane.

 Este o forma sanatoasa de a face fata, atat timp cat nu devine o constanta in viata copilului.

Memoria copilului

Caracteristicile dezvoltării memoriei între 3 şi 6 ani sunt mai puţin cunoscute. Se pare că memoria funcţionează destul de limitat pe de o parte, datorită volumului mic de informaţii şi, pe de altă parte, datorită abilităţilor limitate de a transforma informaţiile stocate la nivelul memoriei de lungă durată în memoria de scurtă durată.
În general, la această vârstă capacitatea de recunoaştere este bună, capacitatea de rememorare a diferitelor informaţii este mai puţin performantă. Se constată o creştere a performanţelor în jurul vârstei de 5 ani.
În studiul memoriei se folosesc mai multe metode. Spre exemplu, pentru evaluarea capacităţii de recunoaştere se prezintă copilului o serie de obiecte, apoi aceleaşi obiecte împreună cu altele, în etapa finală se cere copilului să aleagă doar obiectele prezentate în prima etapă şi se stabileşte performanţa în funcţie de numărul obiectelor corect recunoscute.

Invata toleranta de la copii

Ca să fii un bun părinte ai nevoie de o infinită răbdare. A fi provocat continuu de copii este absolut firesc. Aflat sub tirul lor, copleşit de celelalte responsabilităţi şi adesea frânt de oboseală, trebuie să lupţi ca să-ţi păstrezi răbdarea.

Dar când îţi dai seama că nimic nu e mai important în viaţa ta decât să-ţi iubeşti copiii şi să-i ajuţi să devină nişte adulţi echilibraţi, fericiţi, buni şi responsabili, totul devine mai uşor de suportat.

Vor exista în continuare situaţii în care îţi vei pierde răbdarea. Dar o poţi recăpăta. Uneori chiar te vei trezi că te scuzi în faţa lor pentru că nu ai mai avut răbdare într-o anumită situaţie. Din fericire, copiii au o mare capacitate de a ierta.

Nu dau dovadă de cine ştie ce răbdare în treburi mărunte cum ar fi legatul şireturilor sau aşteptarea la rând, dar când e vorba de părinţi au o impresionantă toleranţă.

 

Ofera-i timp copilului tau

Este foarte important ca părinţii să-şi organizeze programul în aşa fel încât copiii să aibă suficient timp pentru a exersa lucrurile pe care le învaţă : să se îmbrace singuri, să se spele pe dinţi, să-şi facă ordine în cameră etc cât mai destins şi fără grabă.

Mai toţi ducem o viaţă stresantă, aşa că ni se pare complicat să ne trezim cu o jumătate de oră mai devreme pentru a-i da copilului răgazul să exerseze pe îndelete. Multor părinţi li se pare dificil şi să ţină pasul cu multiplele solicitări de acasă şi de la serviciu.

Cu toate acestea e de preferat să căutaţi în voi resursele necesare, pentru că acest lucru este foarte important pentru copil.

El trebuie să înveţe să facă singur anumite lucruri şi trebuie să le facă aşa încât să fie mândru de asta, să creadă în ceea ce realizează, să nu fie ruşinat sau frustrat de incapacitatea de a ţine pasul cu ritmul frenetic al vieţii.

Da-i curaj!

Nu este întotdeauna uşor să-ţi încurajezi copilul. Când este mic, a-l lăsa să facă singur anumite lucruri îţi ia mai mult timp decât dacă le-ai face tu în locul lui.

Când creşte, problema nu mai este de timp ci de efort : te saturi să te tot războieşti cu el pentru a-l convinge să facă ceea ce ar trebui să facă singur.

Dar, indiferent de vârstă, nu trebuie să cazi în capcana de a face treaba în locul lui ! Copilul trebuie să capete sentimentul responsabilităţii şi să participe la corvezile zilnice ale casei după vârsta şi puterile lui.

Ţie îţi revine importanta sarcină de a-l încuraja.