Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Category Archives: 2) Debutul personalitatii

Tipuri de plans la copii si semnificatia lor

uaaa   Fiecare om are la un moment dat rabdarea pusa la incercare de plansetul unui copil. Este necesar un discernamant sanatos pentru a intelege de ce un copil incepe sa scanceasca sau chiar sa aibe crize de plans si mai ales pentru a alege remediul potrivit impotriva acestuia.

La ora actuala exista o sumedenie de teorii si solutii potrivite fiecarui tip de plans. Dar timpul este inamicul numarul unu al tuturor, iar a cere unui parinte sa treaca la fiecare scancet al copilului printr-un proces destul de complex de “observatie-analiza-identificare-asigurare-rezolvare” este deja prea mult. Pentru a va usura munca in “lupta” cu plansul, va expunem o tipologie a plansului pentru a intelege mai bine sursa disconforului emotional al copilului, iar ulterior va vom prezenta modalitatea potrivita de raspuns in fata acestuia, cu aplicabilitate generala.

Copilul “manipulator” – La un moment dat, micutul smecheras s-a lovit cam tare, a inceput sa planga si a primit atentia normal din partea celor apropiati. Dar astazi si-a dat seama cat de mult ii place aceasta atentie si… de ce sa nu aibe parte de ea ma idea? Nu ii convine ceva? Trage puternic aer in piept si incepe concertul. Reactia asteptata din partea parintilor nu intarzie sa apara. Iata cum s-a stabilit mecanismul prin care se conduce o casa.

Copilul “singuratic” – Un copil care are nevoie de atentia parintelui isi va manifesta aceasta necesitate prin plans. Un parinte care este adesea critic sau distant va obtine aceeasi reactie “zgomotoasa” din partea copilului sau. Amintiti-va sa va tineti copilul aproape, sa va interesati constant de ceea ce face si simte si permiteti-i sa va ajute de cate ori este posibil. Asigurati-va ca incurajarile sunt cu mult mai predominante decat criticile.

Copilul “sensibil” – Toti copiii sunt diferiti si intr-adevar unii sunt mai sensibili decat altii. Din pacate, aceasta hipersensibilitate este alimentata de catre parinti, prin reactii exagerate de grija si atentie la cele mai minore “accidente” sau prin compatimire si simpatie hiperbolica la cea mai usoara neplacere a copilului. Amintiti-va ca micutii vostri invata prin imitatie, preluandu-va reactiile in diverse situatii. Daca devii isteric la cea mai mica “ranire” si copilul va reactiona la fel; daca va simtiti deseori nedreptatiti si nemultumiti si copiii se vor manifesta intocmai.

Desi este de apreciat sensibilitatea unui copil, excesul ii este daunator. Este greu, dar a ramane cerebral si ancorat in realitatea imediata este cea mai buna solutie pentru gestionarea unui copil sensibil.

Copilul “bolnavior sau obosit” – Uneori plansul copilul poate fi intemeiat. Asigurati-va ca micutul nu se confrunta cu o problema de sanatate, ca nu ii este foame si ca a dormit suficient. Aveti, insa, mare grija sa nu faceti un ritual fastuos de “vindecare”, fiindca veti spori sansele de aparitie ulterioara a “falselor simptome”. Ori de cate ori va dori pungasul sa scape de sarcinile neplacute sau sa aibe parte de atentie speciala, va deveni brusc bolnavior sau obosit.

Atitudinea potrivita in fata plansului: Evitati sa oferiti afectiune excesiva pentru a opri plansul, pentru ca in acest fel nu faceti decat sa recompensati plansul si sa alimentati perceptia copilului despre faptul ca scancetul este o solutie. Cel mai bine este sa ignorati “concertul”, sa distrageti atentia copilului dandu-i un rol important, punandu-l sa va ajute cu ceva, apoi recompensati-i comportamentul pozitiv intr-o maniera afectuoasa.

De retinut! La ce acorzi atentie “creste”. In consecinta, sa crestem comportamentele pozitive in ciuda celor negative. A fi mai ferm in fata plansului nu inseamna ca esti un parinte rau, ci dimpotriva, inseamna ca esti un parinte responsabil, care constientizeaza efectul “atentiei” lui pe termen lung.

Psiholog Cristina Nenciu

Tu cum reactionezi in fata crizelor de plans publice?

crize publiceRiposte violente, tipete si crize de plans in fata rafturilor din magazine…parintii de copii mici sigur cunosc foarte bine sentimentul coplesitor ce ii inunda in acele momente delicate cand simt ca nu isi pot controla copilul si parca toti ochii sunt atintiti asupra lor. Fiecare parinte a incercat toate modalitatile de a linisti copilul intr-o astfel de situatie, dar parca nimic nu functioneaza.

Ce e totusi de facut?

Prima masura de precautie in aceste cazuri trebuie luata dinainte de a te aventura cu cel mic la cumparaturi: asigura-te sa fie bine hranit si odihnit! Odata satisfacute aceste doua nevoi ale copilului, toleranta acestuia la frustrare devine mai ridicata. Astfel ca data viitoare cand intentionezi sa intri cu prichindelul prin magazine imediat dupa ce l-ai luat de la gradinita sau dupa o joaca sanatoasa prin parc, gandeste-te de doua ori inainte.

In drum spre magazin ai grija sa ii comunici copilului scopul cumparaturilor si incearca sa formulezi astfel incat sa ii transmit clar care ii este rolul lui in aceasta actiune. Responsabilizandu-l cu un rol clar, spre exemplu acela de a alege cele mai frumoase legume, ii asigura copilului o tinta pe care sa se concentreze. Ajunsi in magazin, evita pe cat posibil zonele unde stii ca se afla ceva ce copilul isi doreste poate foarte mult. E ca si cum tu ai tanji intr-o zi torida dupa o limonada si cineva se plimba cu ea prin fata ta; este exemplul perfect pentru a intelege ce il incearca pe copil in fata tentatiilor, cu plusul ca nu are autocontrolul dezvoltat.

Si totusi, daca inevitabilul se produce, ramai ferm. Nu uita ca nu conteaza decat copilul si faptul ca tu incerci din rasputeri sa ii oferi cea mai buna educatie posibila. Uita de lumea din jurul tau, chiar daca te incearca cel mai puternic sentiment de rusine.Copilul nu cunoaste un asemenea sentiment si intentia lui e de departe sa te faca sa te simti astfel.

Bineinteles ca a mustra copilul folosind un ton ridicat nu calmeaza deloc apele, ba dimpotriva, ii accentueaza copilului emotiile negative care deja il incearca si intreg conflictul ia amploare.

Chiar daca te auzi cu greu de plansetul lui, vorbeste-i calm si gratios si foloseste-te de haz. Oricat de greu ti-ar fi, nu uita ca tu esti cel care cunoaste autocontrolul.  La cel mai mic semn de linistire lauda-l, recompenseaza-l afectuos si incearca sa ii aduci zambetul pe buze.

Foarte important este sa nu cedezi plansetelor, iar daca totusi te simti depasit de situatie, i-al pe cel mic cu tact si paraseste incinta magazinului. Copiilor le place sa mearga la cumparaturi, iar adoptand o astfel de atitudine, va simti in mod direct consecintele comportamentului sau.

Atunci cand tratezi armonios problema, pe langa faptul ca linistea se instaureaza mai rapid, iti oferi tie sansa de a fi mandru de felul in care ai gestionat problema si te eliberezi de povara invinuirii in urma unor eventuale izbucniri nervoase asupra micutului tau.

Psiholog Cristina Nenciu

Mami, cand esti trista, ma iubesti?

little-girl-sad-mom-1“Ma trezesc dimineata, fara vlaga, dar totusi agitata, pun repede de o cafea, intre timp o trezesc pe cea mica sa o pregatesc pentru gradi, sotul imi spune din baie sa ma grabesc cu mancarea…reusesc sa ne rezolv pe toti si in scurt timp sa iesim pe usa. Spre seara, acasa, epuizata dupa o zi infernala la munca, las fetita sa se joace cat pregatesc eu ceva rapid de mancare pana vine tati…imi aduc aminte ca trebuie sa platim gradinita, ratele si intretinerea, dar banii ne intra abia peste doua saptamani…ajung in bucatarie si pe aragaz gasesc cafeaua de dimineata neatinsa, uitasem complet de ea. Imi reamintesc de zilele cand nu trebuia sa imi fac atatea griji. Sunt fericita cu viata mea de acum, dar totusi un sentiment de neliniste nu imi da pace. Expresia mea faciala, oricat as incerca sa imi lipesc un zambet permanent pe fata pentru copil, imi tradeaza starea. Iar asta mica tocmai acum s-a gasit sa se agite pe langa mine cu cerintele ei. O trimit inapoi sa se joace, sa ma lase se fac mancarea…incepe sa planga…”

Cate dintre mamici nu au macar o astfel de zi, in care sunt atat de solicitate si fizic si psihic incat rabdarea lor este pusa serios pe butuci? Si cate nu isi cearta copilul atunci cand acesta face o criza fix in momentele lor dificile?

Ei bine, exact aceste momente dificile pe care le traieste parintele sunt pentru copil de maxima importanta. Copilul crede ca tot ce se intampla in jurul lui are legatura cu el. Are nevoia constanta de a-i fi validate actiunile si de a fi valorizat, asigurandu-se astfel de iubirea parintelui. Este stiut faptul ca judecata rationala apartine adultilor, desi uneori suntem luati prin surprindere de logica impecabila a prichindeilor nostri. Dar cat e mic, copilul se ghideaza dupa principii predominant emotionale, iar rationamentele lui sunt de tip cauza-efect. El nu stie ce sunt alea rate, intretineri, servicii solicitante s.a.m.d. El stie doar ca tu esti trista (unul din primele sentimente pe care invata sa le diferentieze) si ca atunci cand esti trista el are de suferit: este fie neglijat, fie certat.

Unii copii in astfel de cazuri se agita, ca fetita din exemplul de mai sus, incercand sa capteze atentia mamei parca exact in ideea de a verifica daca mamica ei este suparata pe ea sau nu. Daca i se raspunde ca in exemplul dat, atunci sentimentele fetitei devin contradictorii, deoarece ea intelege ca este de vina pentru supararea mamei. Alti copii pot prelua starea parintelui si stau cat mai cuminti intr-un loc, incercati de o stare de anxietate, pana in momentul in care primesc un semn de afectiune de la parinte. In acelasi timp mai sunt si copiii care sufera cot la cot cu parintele, ei fiind cei care vin si cauta apropierea parintelui pentru a-i oferi alinarea de care are nevoie.

Oricat de mic ar fi, ai grija sa ii explici copilului tau atunci cand esti suparata ca nu este din cauza lui si sa il asiguri de iubirea ta prin suficienta recompensare afectiva. Trebuie sa stie ca mami il iubeste tot timpul, fie ca este vesela, fie ca este trista. Confirmarea iubirii nu este un moft, ci o nevoie a celui mic.

Psiholog Cristina Nenciu

Dezvoltarea copilului in teoria invatarii sociale

Copii    Personalitatea sau comportamentul copilului se dezvolta ca urmare a interactiunii sociale – prin recompense si pedepse, imitare, identificarea cu anumite modele de rol si conformarea la expectante. In cursul dezvoltarii copilului intra in joc toate procesele sociale: perceptia sociala si intelegerea comportamentului oamenilor, rolurile sociale, comportamentele asociate si comunicarea, atat verbala cat si non-verbala.

  Primul contact al copilului cu lumea exterioara are loc, in mare masura, prin gesturile, mimica si vorbele persoanei care are grija de el.

Toate acestea ii pot oferi copilului o experienta destul de variata: ridicarea si strangerea in brate sunt diferite de mesajul verbal, iar zambetul parintilor constituie un tip de stimulare diferit de zambetul afisat de copil atunci cand este gadilat.

Din aceasta diversitate de comportamente pe care le manifesta parintii (nu trebuie neaparat ca parintele sa fie principala persoana care are grija de copil), copilul incepe sa isi formeze cunostintele asupra lumii.

 

Atasamentul anxios

Un copil care manifestă un ataşament anxios este nesigur că părinţii vor fi disponibili, receptivi şi gata să-i ofere ajutorul când sunt solicitaţi.

Din cauza incertitudinii, copilul trece prin anxietate/teamă de separare şi tinde să fie timorat în manifestarea comportamentului în mediului său. Acest model este menţinut de părinţii care uneori sunt disponibili, dispuşi să acorde ajutor copilului lor, iar alteori nu.

Ameninţările cu bătaia sau cu abandonul sunt folosite în creşterea şi educarea copilului. Acestea pot conduce la trăirea de către copil a sentimentului de nesiguranţă care se poate croniciza în timp.

Acest tip de ataşament poate fi observat la tipul de copil „iubitor”, cel care-şi sacrifică propriile nevoi pentru a le satisface pe cele ale adulţilor.

 

Crestem impreuna…

Apara-ti copilul de falsele valori!

Atunci când ne lăudăm copiii mai mult pentru unele lucruri decât pentru altele, le arătăm de fapt ce anume este mai important pentru noi.

Din nefericire, în societatea noastră consumistă, copiilor li se transmite mesajul că valoarea şi meritele personale sunt determinate de cantitatea şi tipul de posesiuni materiale de care dispunem.

Este foarte important să descoperim căi de-a contracara valorile orientate spre consum, care îi asaltează la fiecare pas pe copiii noştri, cu propriile valori, mai puţin materialiste.

Putem începe făcându-i pe copii să înţeleagă că îi iubim în primul rând şi mai presus de orice pentru că sunt cine sunt.

Ofera-i timp copilului tau

Este foarte important ca părinţii să-şi organizeze programul în aşa fel încât copiii să aibă suficient timp pentru a exersa lucrurile pe care le învaţă : să se îmbrace singuri, să se spele pe dinţi, să-şi facă ordine în cameră etc cât mai destins şi fără grabă.

Mai toţi ducem o viaţă stresantă, aşa că ni se pare complicat să ne trezim cu o jumătate de oră mai devreme pentru a-i da copilului răgazul să exerseze pe îndelete. Multor părinţi li se pare dificil şi să ţină pasul cu multiplele solicitări de acasă şi de la serviciu.

Cu toate acestea e de preferat să căutaţi în voi resursele necesare, pentru că acest lucru este foarte important pentru copil.

El trebuie să înveţe să facă singur anumite lucruri şi trebuie să le facă aşa încât să fie mândru de asta, să creadă în ceea ce realizează, să nu fie ruşinat sau frustrat de incapacitatea de a ţine pasul cu ritmul frenetic al vieţii.

Toleranta si respectul se invata in familie

Copiii noştri vor creşte şi vor ajunge să trăiască alături de oameni având diferite credinţe, rase sau obiceiuri. Bunăvoinţa, consideraţia şi toleranţa faţă de diferenţele dintre personaje din interiorul familiei îi va pregăti să respecte drepturile şi nevoile altora.

Pe măsură ce copiilor li se lărgeşte universul şi ajung să-i respecte pe alţii pur şi simplu pentru valoarea şi demnitatea lor individuală, copiii se pot aştepta să fie respectaţi la rândul lor.

Dacă au crescut într-o atmosferă în care gesturile pline de bunăvoinţă şi grija activă faţă de ceilalţi fac parte din viaţa de zi cu zi, ei sunt pregătiţi să practice în viaţă toleranţa şi respectul. În decursul timpului, toţi marii învăţători ai religiilor lumii au fost de acord că tocmai actele mărunte, cotidiene de bunătate sunt cele prin care ne căpătăm calificativele la şcoala vieţii.

Ceea ce este perfect valabil şi pentru copii.

 

Rolul modelelor

Identificarea este un proces care se realizează în două etape şi este implicat în învăţarea bazată pe observaţie. Deseori, un copil va învăţa un stil mai general de comportament asumându-şi un rol complet sau modelându-se după o altă persoană.

Identificarea are loc într-o perioadă mult mai mare de timp decât imitarea şi se crede că, în mare măsură, învăţarea rolurilor sociale, cum ar fi învăţarea rolului de gen şi sex, are loc prin procesul de identificare.

Prezenţa modelelor de rol este foarte importantă în dezvoltare. În jurul copilului trebuie să existe oameni pe care acesta să îi poată copia, ca să îşi poată forma o idee despre felul în care o fiinţă umană reală se comportă într-un anumit rol social. Astfel de modele de rol îi oferă copilului o linie de ghidare, care-l va orienta spre un comportament adecvat în viaţă.

O serie de experimente au investigat imitarea la copii si s-a constatat că nu toate modelele au fost imitate în mod egal. În principiu, copiii au imitat modelele pe care le-au considerat similare lor, de exemplu pe cele de acelaşi sex. Alţi cercetători au investigat felul în care stimulii pozitivi (cum ar fi lauda sau încurajarea) pot influenţa învăţarea prin imitare.

Dacă o purtare agresivă a copilului este ignorată sau pedepsită de către adulţi, atunci este mai puţin probabil ca acesta să repete acest comportament. Însă acţiunile agresive care au consecinţe satisfăcătoare pentru cel ce agresează, au o probabilitate mai mare de a se repeta.

Regresul primului născut la sosirea celui de-al doilea copil

Văzând că nou-născutul obţine toată atenţia din partea părinţilor, copilul mai mare va adopta comportamente similare acestuia: va regresa.

Iată câteva comportamente specifice regresului:

• refuză să se îmbrace;

• îşi suge degetul;

• vrea să poarte scutece;

• vorbeşte ca un bebeluş;

• face pipi pe el;

• vrea biberonul.

Toate aceste comportamente sunt temporare; de aceea, părinţii nu trebuie să răspundă la astfel de cereri. Pot în schimb să „se joace de-a bebeluşul”, adică să îl ia în braţe, să îl legene (cum ar face cu un nou-născut), dar sub formă de joc.

Un alt mod de a compensa acest comportament regresiv este de a-i vorbi despre naşterea sa, despre ce făcea el când era bebeluş, de a-i arăta fotografii/filmuleţe.

Copiii adoră aşa ceva şi în acest fel le daţi ocazia să înţeleagă că acum sunt mari şi capabili să facă multe lucruri pe care frăţiorul sau surioara lor nu le poate face.

Indiferent de formă (agresivitate, gelozie sau regres), mesajul transmis de copil este acelaşi şi este foarte clar: are dificultăţi de adaptare la această nouă situaţie sau are nevoie de atenţie.

Nu este în nici un caz indicat să îl consideraţi pe el vinovat. Este o situaţie firească, de care trebuie să ţineţi cont ca părinte şi să vă modificaţi atitudinea în consecinţă.