Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Daily Archives: April 19, 2014

Primul infarct nu trebuie să fie urmat de al doilea

Prof Dr Marius VintilaBucurești, 19 decembrie 2014. Din luna octombrie a acestui an, în 15 centre medicale din întreaga ţară, funcționează un program prin care pacienții sunt pregătiți pentru “viața de după infarct”. Medicii consideră că prevenirea celui de-al doilea infarct, care de obicei provoacă decesul, trebuie sa fie scopul acestui program, numit Şcoala de Infarct.

Practic, pacienții care au suferit un infarct și sunt spitalizaţi participă la cursuri ținute de specialiști. Programul se numește “Şcoala de Infarct” tocmai pentru că medicii știu că infarctul nu este o joacă. Chiar dacă au avut norocul să supraviețuiască primului infarct și au beneficiat de ajutor specializat în spital, pacienţii trebuie să înțeleagă că au şi ei responsabilitatea de a-și reorganiza viața după aceea. “Exact ca la școală, pregătim pacienții pentru viața de după infarct”, declară dr. Gabriel Tatu-Chițoiu, președintele Societății Române de Cardiologie (SRC).
Despre Școala de Infarct – cum funcționează
Consilierea pacienţilor şi a aparţinătorilor se face de către cadre medicale specializate. În fiecare zi de miercuri, acestea desfăşoară o şedinţă de training, cu o durată de aproximativ o oră, timp în care explică pacienţilor şi aparţinătorilor despre evenimentul cardiovascular prin care au trecut, despre medicamentele pe care le primesc, despre perioada de recuperare de după eveniment (numită reabilitare cardiacă), dar și despre acele lucruri simple pe care le pot face pentru a reveni la un stil de viață cât mai sănătos și normal.

Programul este unic în România. Pentru pacient, consilierea din centrul medical înseamnă să aloce timp pentru sănătate pe termen lung. Înseamnă să plece acasă pregătit. Iar pentru societate înseamnă uşurarea de povara economică a sindromului coronarian acut, care determină costuri semnificative, cele mai mari fiind asociate cu procedurile medicale din spital, efectuate ca urmare a evenimentului.
“Avem mulți pacienți pe care nu trebuie doar să îi tratăm, ci și să îi educăm. De la premisa aceasta a pornit programul Școala de Infarct. Am avut cazuri de pacienți care au venit după două săptămâni cu al doilea infarct. În procente, aș putea spune că vina aparține 40% pacientului și 60% medicului care nu îi informează corespunzător. În timpul trainingului, pacienților li se arată un film prin care le ilustrăm ce se întâmplă atunci când fac infarct. De asemenea, le vorbim despre importanța controlului factorilor de risc. Și, foarte important, îi pregătim pentru eventualitatea producerii celui de-al doilea infarct. Primul și cel mai important sfat în această situație: să sune cât mai repede la 112. Fiecare minut este prețios, pentru ca afectat este mușchiul cardiac, iar mușchiul acesta nu se mai reface!”, explică dr Lucian Câlmâc, de la Spitalul de Urgență Floreasca din București, unul dintre specialiștii care țin efectiv cursuri pacienților.

Şcoala de Infarct este un program pilot-lansat de AstraZeneca destinat informării şi educării pacienţilor care au suferit recent un infarct miocardic acut şi au beneficiat de o procedură de revascularizare. Programul se desfăşoară din luna octombrie a acestui an în 15 centre medicale din întreaga ţară, centre în cadrul cărora funcţionează câte un laborator de cateterism cardiac.
Rată de deces intraspitalicească mai mică. Dar ce se se întâmplă după?

Datorită Programului Național de Tratament Intervențional în Infarctul Miocardic, implementat de SRC în cooperare cu Ministerul Sănătății, mortalitatea intraspitalicească a fost redusă de la 13,5% in 1997, la 8,3% în 2014 (şi la 4,4 la pacienţii care primesc un stent).
“Cu acest program încercăm să închidem o verigă slabă în drumul pacientului cu infarct. Dacă în spital, grație Programului Naţional de Tratament Intervenţional în Infarctul Miocardic, şansele de supravieţuire sunt mari, după ce părăseşte spitalul, pacientul este singur în faţa deciziilor pe care le are de luat. Sunt cazuri de pacienţi care uită să îşi ia tratamentul, nu mai vor să se implice în propriul program legat de boală. Iar acest lucru poate avea o repercusiune nefastă: apariţia celui de-al doilea infarct, care este de cele mai multe ori fatal. Aşadar, programul Şcoala de Infarct este o pregătire a pacienţilor pentru tot ceea ce urmează”, precizează dr. Tatu-Chiţoiu.

Datele arată că un procent important dintre pacienţii cu infarct (9-12%) decedează sau fac un al doilea infarct, la un an după primul.
“În România, vorbim mai mult despre prevalența mortalității decât despre prevalența morbidității. Boala este o noțiune relativă, în timp ce moartea este cu “da” sau “nu”. Cifrele vorbesc de la sine. Lista Organizației Mondiale a Sănătății însumează 999 de boli. 60% dintre decese sunt cauzate de boli cardiovasculare. Din păcate, ne confruntăm cu un alt fenomen grav: 50% dintre pacienții din România care au făcut un infarct mor înainte să ajungă la medic”, declară prof. dr. Marius Vintilă, medic cardiolog la Spitalul Sf Pantelimon din București.