Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Monthly Archives: September 2012

Trucuri psihologice pentru un somn sanatos

1. Respectati ciclul de somn al copilului dumneavoastră: lasati-i timp sa se adapteze (si dati dovada de rabdare)!

2. Creati un mediu diferit pentru siesta din timpul zilei: lasati sa patrunda lumina soarelui, tineti usa deschisa si  nu impuneti o tacere absoluta.

3. Introduceti o rutina specifica serii pentru ca bebeluşul sa isi dea seama ca se apropie somnul din timpul noptii (faceti-i baie, dati-i biberonul, fredonati-i cantece de leagan).

4. Retineti ca este posibil ca un copil sa nu doarma intreaga noapte inainte de a implini 3-4 luni (pentru el o noapte completa inseamna 5-6 ore).

5. Mergeti sa il linistiti daca se trezeste: este o nevoie, nu un moft!

 

Simtul tactil

Simţul tactil este cel mai extensiv simţ al organismului, receptorii fiind dispersaţi pe întreaga suprafaţă a corpului. Dezvoltarea sensibilităţii tactile se face progresiv.

0 – 1 lună: nou născutul reacţionează doar la temperatura ambiantă si la mângâierea mâinii.

3 – 4 luni: plânge când este ud, se linişteşte când este luat în braţe si schimbat, se joacă cu jucăriile atârnate deasupra patului.

5 – 6 luni: se joacă cu propriile degetele, atinge cu mâna obiecte si le aruncă.

8 – 9 luni: vrea să atingă hrana cu degetele.

1 an: foloseşte mâna pentru a mânca, bate din palme prin imitaţie, arată cu degetul.

1 an si jumătate: îşi foloseşte degetele pentru a mânca.

2 ani: reacţionează diferit la diverşi stimuli din exterior, învaţă că se poate răni, se teme de foc şi poate întoarce paginile unei cărţi.

2 ani si jumătate: sensibilitatea tactilă devine sofisticată, poate diferenţia obiecte prin pipăire, fără să le vadă.

3 ani: face distincţia între rece şi fierbinte.

 

Buna dimineata!

Evenimentul acestei săptămâni îl reprezintă dovezile pe care Greenpeace le-a adus şi făcut publice cu privire la faptul că lanţuri de restaurante folosesc ambalaje furnizate de companii care defrișează pădurile tropicale. Potrivit testelor de laborator efectuate pe trei piețe – Marea Britanie, China și Indonezia – prezența fibrelor care provin din arbori specifici pădurilor tropicale a fost confirmată în repetate rânduri în compoziția a numeroase tipuri de ambalaje. Raportul Greenpeace argumentează cum ambalajele au fost produse folosind lemn din pădurile tropicale din Indonezia, habitatul multor specii periclitate cum ar fi tigrul de Sumatra. Raportul arată cum companiile inca nu iau măsuri prin care să prevină aprovizionarea lanțurilor lor de producție cu produse provenite din defrișările pădurilor tropicale.

Am vrut să aflaţi şi voi lucrurile acestea pentru că sunt un motiv în plus să înteţim lupta noastră. Aţi putea spune că nouă nu are de ce să ne pese, că vorbim despre locuri îndepărtate si că ce se întâmplă acolo nu ne afectează pe noi. Nu, nu-i aşa! Ne afectează pe toţi, aşa cum încălzirea globală afectează întreaga planetă. Iar planeta Pământ este casa noastră, a tuturor, iar noi ne-am propus să milităm nu doar pentru ceea ce se află în imediata noastră apropiere ci de pretutindeni din lume. Şi tot ce putem face noi aici pentru a schimba ceva în bine, este un bine universal. Aşa cum va fi şi acţiunea noastră de plantare de pe 27 octombrie, de la Copăceni Ilfov, acolo unde în cadrul campaniei Mic şi ecologist a Asociaţiei noastre, Familie Sănătoasă vom da naştere unei alte păduri. A treia! Şi nu ultima!

Cu toată dragostea, prietenul vostru,

Sâmburel

Atasamentul anxios

Un copil care manifestă un ataşament anxios este nesigur că părinţii vor fi disponibili, receptivi şi gata să-i ofere ajutorul când sunt solicitaţi.

Din cauza incertitudinii, copilul trece prin anxietate/teamă de separare şi tinde să fie timorat în manifestarea comportamentului în mediului său. Acest model este menţinut de părinţii care uneori sunt disponibili, dispuşi să acorde ajutor copilului lor, iar alteori nu.

Ameninţările cu bătaia sau cu abandonul sunt folosite în creşterea şi educarea copilului. Acestea pot conduce la trăirea de către copil a sentimentului de nesiguranţă care se poate croniciza în timp.

Acest tip de ataşament poate fi observat la tipul de copil „iubitor”, cel care-şi sacrifică propriile nevoi pentru a le satisface pe cele ale adulţilor.

 

Principale mecanisme de aparare ale E-ului

Uneori poate fi dificil pentru copil sa accepte anumite situatii sau sa isi asume unele trairi, astfel ca recurge, inconstient, la niste maniere de aparare fata de realitatatea suparatoare:

1. Negarea prin fantasma – de exemplu: un copil ar putea sa isi invingă teama de un tata puternic inventand un leu imaginar drept prieten, astfel incat sa ajunga la fel de puternic ca si tatal.

2. Refuzul in cuvant si fapta – un copil ar putea refuza, pur si simplu, sa admita existenta unei amenintari sau a unei surse de amenintare. De exemplu, un baietel ar putea afirma ca este la fel de mare si de puternic ca si tatal sau.

3. Limitarea E-ului – procesul de a nu permite deliberat, dezvoltarea unei parţi a personalitatii, cultivand in schimb, alte parţi.

4. Identificarea cu agresorul – de exemplu: un copil care abia a fost la dentist, ar putea actiona ca si cand ar fi el insusi dentistul.

5. Altruismul excesiv – copilul manifesta o grija excesiva fata de binele prietenilor sai, in detrimentul propriei persoane.

 Este o forma sanatoasa de a face fata, atat timp cat nu devine o constanta in viata copilului.

Avem o misiune importanta

Bună dimineaţa!

Şi este chiar bună! Bună de tot ! Pentru că vestea pe care v-o dau azi este una excelentă! De la 1 septembrie, proiectul nostru „Mic şi ecologist” a intrat în cea de-a treia etapă a sa! N-aţi uitat ce plan ambiţios avem, de a planta un milion de copăcei, nu-i aşa ?! Ştiţi deja că suntem mândri părinţi a două tinere păduri : una plantată în toamna anului trecut la Moara Nouă, lângă Ploieşti, formată din 5000 de copaci, şi cea născută în primăvara acestui an, la Dealul Verde, Vidra – Ilfov, formată din 8000 de copăcei. Mulţi dintre voi – cei care ne urmăriţi aici activitatea – chiar aţi participat la ambele acţiuni, fapt pentru care atât vouă cât şi tuturor celorlalţi prieteni care ne-au fost alături, vă mulţumim încă o dată!

Ei bine, acum vom face cel de-al treilea pas, la fel de important ca şi ceilalţi doi: vom da viaţă celei de-a treia păduri „Mic şi ecologist”. Pentru că misiunea noastră nu s-a încheiat ci merge mai departe. Spre victorie! Mici dar puternici şi ambiţioşi, mari iubitori ai naturii, cu toţii ne pregătim, cu nerăbdare, pentru încă o reuşită. Încă o plantare, de data aceasta în localitatea Copăceni, Ilfov. Din câte ştiu eu acţiunea va avea loc pe data de 20 octombrie, dar dacă programul va suferi vreo modificare, veţi fi anunţaţi în timp util.

Aşadar, voinicii mei, pregătiţi-vă ! Eu voi veni prin grădiniţele şi şcolile voastre cu propunerea de a vă înscrie în “armata verde” a salvatorilor naturii (cum îmi place mie să spun). Educatoarele, învăţătoarele şi profesoarele voastre vor cunoaşte toate informaţiile de care veţi avea nevoie. Vouă nu vă rămâne decât să întrebaţi ce aveţi de făcut pentru a fi înscrişi in “armata verde” şi… să vă pregătiţi pentru această acţiune. Avem o misiune importantă, nu-i aşa?! Fiţi siguri că o vom duce până la capăt!

Al vostru prieten,

Sâmburel

 

Somnambulismul

Deşi somnambulismul este mai frecvent la copiii între 6 şi 10 ani (mai ales la băieţi), el se poate manifesta ocazional încă de când învaţă să meargă. Copilul începe atunci să hoinărească, puţin stângaci, cu ochii deschişi, dar având aerul că doarme, făcând toate acestea foarte liniştit. Nu este deloc indicat să treziţi un copil somnambul. Trebuie mai curând să îi vorbiţi cu blândeţe şi să îl conduceţi înapoi în camera sa. Nu se va opune şi va adormi din nou repede, fără ca a doua zi să-şi amintească ce s-a întâmplat.

Cum să liniştim copilul după un vis urât? Trebuie pur şi simplu să faceţi ceea ce fac din reflex majoritatea părinţilor: să îi vorbiţi calm, luându-l în braţe, să îi spuneţi că a visat urât şi că în realitate nimic din ceea ce a visat nu există sau nu s-a produs. Nu trebuie să neglijaţi temerile copilului, care simte o reală nevoie de a fi în siguranţă, fără ca totuşi să vă lansaţi în ample şi îndelungi explicaţii sau să îi cereţi să vă povestească în detaliu coşmarul, stricându-i de tot somnul. Este mai bine să reveniţi asupra subiectului a doua zi dimineaţă… dacă micuţul îşi aduce aminte visul!

 

Somnul si visele cu incarcatura negativa

Dacă în prima copilărie somnul nocturn este caracterizat prin debut rapid (în condiţii de igienă şi alimentaţie), cu câteva episoade scurte de veghe, între 3 şi 6 ani evoluţia este diferită.

Acum somnul de noapte este profund, fără întreruperi, ceva mai scurt şi se asociază cu o perioadă de somn diurn. Copii adorm mai greu, este evidentă dorinţa de prelungire a stării de veghe („soluţia” este „mama îmi este sete” sau „mama îmi este foame”, orice stratagemă este utilă si utilizată).
Visele sunt de două tipuri: cu încărcătură negativă şi coşmaruri.

Visele cu încărcătură negativă, sau ”visele urâte”, apar de obicei la începutul nopţii. La nivel comportamental ele sunt vizibile astfel: copilul se scoală, plânge dar se linişteşte sub protecţia mamei, adoarme şi a doua zi nu-şi aminteşte evenimentul nocturn. Visele cu încărcătură negativă se asociază cel mai frecvent cu o serie de evenimente importante, pozitive sau negative, care au apărut pe parcursul zilei.

Toti copiii au tendinta sa muste

Aproape toţi copiii simt, la un moment dat, nevoia sau tentaţia de a muşca. La vârste fragede, copilul nu îşi poate exprima verbal emoţiile (durerea, teama, mânia, frustrările) şi are aşadar tendinţa de a se exprima prin gesturi precum muşcatul, împunsul, ciupitul. Copiii au tendinţa să muşte din mai multe motive:

  • Poate fi vorba de un comportament specific fazei orale. Această perioadă se situează între 0 şi 3 ani, dar este mai accentuată între 12 şi 18 luni. Pentru un copil de această vârstă, muşcatul este un joc sau un mijloc de a-şi descoperi mediul.
  • Copilul poate simţi spontan dorinţa de a muşca atunci când îi erup dinţii. Este probabil cazul în special dintre 6 luni şi 2 ani. Muşcătura poate fi astfel o cale de a-şi suporta durerea.
  • Copilul este surescitat. Muşcătura poate deveni, pentru unii copii de 1-2 ani, un mod extrem de a vă da un pupic sau de a vă arăta că vă iubesc. Acest lucru se întâmplă adesea atunci când sunt surescitaţi
  • Gestul de a muşca poate fi în cazul unor copii o reacţie la un eveniment nou din viaţa lor (schimbarea domiciliului, venirea pe lume a unui alt copil, schimbarea creşei etc). La apariţia unui nou-născut, de exemplu, copilul poate fi tentat să apeleze la această tehnică pentru a demonstra că este gelos.
  • Poate fi vorba de un mijloc de a se afirma. Gestul de a muşca poate fi un mod de a se opune autorităţii sau celorlalţi în general (într-un grup de prieteni). Copilul doreşte să se afirme. Când se află în faza lui nu (faza teribilei vârste de 2 ani) poate dezvolta acest reflex ca formă de opoziţie. El apelează la această metodă pentru a-şi exprima mânia, nemulţumirea sau pur şi simplu pentru a-şi înfrunta părinţii.

Vizitati cresa inainte de a inscrie copilul!

Atunci când aţi găsit creşa care vă convine, este foarte important să o vizitaţi. Veţi putea astfel să întâlniţi persoana sau persoanele care se vor ocupa de copilul dumneavoastră şi să verificaţi dacă puteţi stabili o legătură bazată pe încredere. Nimic nu poate egala prima impresie pe care o are părintele în timpul vizitei. Personalul zâmbeşte, vi se prezintă mediul în care va evolua copilul, vi se explică cu pasiune cum decurge o zi sau ce activităţi speciale îi vor fi propuse copilului?
Această vizită vă va permite de asemenea:
• să vedeţi care este atitudinea personalului faţă de copii;
• să observaţi reacţia sau atitudinea copiilor la intervenţiile educatoarelor (ar trebui să se simtă în largul lor);
• să verificaţi limbajul şi modul de a se adresa copiilor (cu respect, cu prietenie);
• să vedeţi dacă micuţii de acolo par fericiţi şi relaxaţi;
• să inspectaţi spaţiul (curăţenia, organizarea, siguranţa);
• să examinaţi dotările (spaţii de joacă, jucării/cărţi disponibile) ;
• să puneţi întrebări suplimentare despre metodele de intervenţie etc.

Fiecare în patul lui

Copiilor le place să vină lângă părinţi în pat şi de multe ori este dificil să fie dezvăţaţi de acest „obicei prost”, care poate începe de la vârste fragede şi poate dura mai mulţi ani dacă părinţii nu intervin. Există o nouă tendinţă, prezentă mai ales în Europa, numită co-sleeping. Această şcoală de gândire promovează fără echivoc ideea împărţirii patului parental atât timp cât copilul simte nevoia. Este o practică foarte controversată deoarece contrazice tot ce s-a recomandat de ani buni încoace. Dormitul cu bebeluşul prezintă într-adevăr anumite pericole; posibilitatea ca micuţul să cadă din pat (din clipa în care acesta este capabil să se întoarcă singur), ca părinţii să facă o mişcare bruscă în timpul somnului sau ca bebeluşul să se sufoce – de exemplu, din cauza unui pat prea moale. O soluţie de compromis, recomandată în special pentru primele luni, este să aduceţi pătuţul copilului aproape de al dumneavoastră. Este, evident, cea mai bună soluţie (şi pentru părinţi, şi pentru copil), ce permite de asemenea o tranziţie mai blândă după cele 9 luni de fuziune sau de intimitate intensă dintre mamă şi copilul ei. Astfel, este mai uşor pentru mamă şi pentru bebeluş să fie împreună în timpul nopţii (pentru alăptare sau hrănit cu biberonul, pentru a readormi după trezirile nocturne etc.). Această perioadă de tranziţie ar trebui totuşi limitată la câteva săptămâni sau luni.