Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Evolutia limbajului

În formarea limbajului se parcurg, ca şi în cazul celorlalte funcţii psihice, o serie de etape de evoluţie. Până la o lună ţipătul este mijlocul principal de comunicare, după care el este însoţit de gângurit pentru ca în lunile următoare să emită sunete care seamănă cu un chicotit si să asocieze două sunete “da”, “pa”, “ma” pe care le repetă la început neintenţionat, ulterior voit, în funcţie de întăririle pe care le primeşte de la adulţi.
În jur de 11 luni apar primele cuvinte articulate, de două silabe („mama”, „tata”, „papa”). După un an începe să construiască mici propoziţii: „Vreau apă!” si răspunde la mici propoziţii afirmativ sau negativ.
După un an si jumătate vocabularul activ al copiilor este de aproximativ 30 de cuvinte, dar ei înţeleg şi reacţionează corect la mult mai multe cuvinte. Studii nevalidate încă, au arătat că există diferenţe temperamentale în modalitatea de achiziţionare şi utilizare a limbajului.