Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Monthly Archives: August 2012

Optiuni in ingrijire

Mai devreme sau mai târziu, majoritatea părinţilor trebuie să găsească pe cineva care să stea cu copilul.
Aceşti părinţi se confruntă cu un proces delicat şi extrem de important: copilul lor va petrece cea mai mare parte a zilei în acest mediu şi în compania unor persoane care vor avea un impact direct asupra dezvoltării sale. Cu siguranţă creşa nu trebuie să devină o sursă de stres pentru copil şi de nelinişte sau de griji pentru părinţi!
Ce opţiuni au?
Într-o primă etapă, părinţii trebuie să afle ce tip de îngrijire li se potriveşte. Cele mai importante sunt următoarele:

• Creşe colective (şi familiale): creşe administrate de primării sau de judeţe.
• Creşe parentale: creşe administrate de o asociaţie de părinţi, ajutaţi de specialişti în îngrijirea copiilor, care sunt plătiţi de asociaţie.
• Asistentă maternală acreditată: un mod de supraveghere foarte des întâlnit, mai ales pentru părinţii care nu găsesc un loc la creşă. Asistenta maternală îngrijeşte 1-3 copii la domiciliul ei.
• îngrijire în comun la domiciliu: părinţii (adesea 2 familii) împart cheltuielile de îngrijire şi pun la dispoziţie locul, care poate fi alternativ la un domiciliu sau la celălalt.
• Îngrijirea copilului la domiciliu: o persoană se deplasează acasă la dumneavoastră pentru a avea grijă de copil.

Achizitiile sociale

Între 1–3 luni creşte receptivitatea la stimulii externi, zâmbetul începe să se asocieze şi cu alte persoane, obiecte sau situaţii declanşatoare a unor stări de bine.
Tot în această perioadă apar ţipetele modulate, diferenţiate pentru diferite nevoi, frustrări sau durere). Dacă până la 3 luni copilul se bazează pe principiul “aici şi acum”, între 3 şi 6 luni se dezvoltă capacitatea de stocare a memoriei şi de anticipare (caracteristică a gândirii) corelativ cu diferite situaţii frustrante.
Existenţa anticipării creează bazele dezvoltării unor noi trăiri, cum sunt bucuria, furia, dezamăgirea, spaima. Copilul începe să se socializeze, se joacă şi comunică cu ceilalţi. Zâmbetul capătă adresabilitate, conţinut, consistenţă şi învaţă să râdă. De pildă, copilul va zâmbi persoanelor cunoscute şi va râde dacă acestea fac ceva care îi provoacă plăcere. Toate aceste trăiri sunt achiziţii sociale.

Evolutia limbajului

În formarea limbajului se parcurg, ca şi în cazul celorlalte funcţii psihice, o serie de etape de evoluţie. Până la o lună ţipătul este mijlocul principal de comunicare, după care el este însoţit de gângurit pentru ca în lunile următoare să emită sunete care seamănă cu un chicotit si să asocieze două sunete “da”, “pa”, “ma” pe care le repetă la început neintenţionat, ulterior voit, în funcţie de întăririle pe care le primeşte de la adulţi.
În jur de 11 luni apar primele cuvinte articulate, de două silabe („mama”, „tata”, „papa”). După un an începe să construiască mici propoziţii: „Vreau apă!” si răspunde la mici propoziţii afirmativ sau negativ.
După un an si jumătate vocabularul activ al copiilor este de aproximativ 30 de cuvinte, dar ei înţeleg şi reacţionează corect la mult mai multe cuvinte. Studii nevalidate încă, au arătat că există diferenţe temperamentale în modalitatea de achiziţionare şi utilizare a limbajului.

Memoria copilului

Caracteristicile dezvoltării memoriei între 3 şi 6 ani sunt mai puţin cunoscute. Se pare că memoria funcţionează destul de limitat pe de o parte, datorită volumului mic de informaţii şi, pe de altă parte, datorită abilităţilor limitate de a transforma informaţiile stocate la nivelul memoriei de lungă durată în memoria de scurtă durată.
În general, la această vârstă capacitatea de recunoaştere este bună, capacitatea de rememorare a diferitelor informaţii este mai puţin performantă. Se constată o creştere a performanţelor în jurul vârstei de 5 ani.
În studiul memoriei se folosesc mai multe metode. Spre exemplu, pentru evaluarea capacităţii de recunoaştere se prezintă copilului o serie de obiecte, apoi aceleaşi obiecte împreună cu altele, în etapa finală se cere copilului să aleagă doar obiectele prezentate în prima etapă şi se stabileşte performanţa în funcţie de numărul obiectelor corect recunoscute.

Cosmarurile si somnambulismul

La copiii cu vârsta între 3 şi 6 ani coşmarurile apar de obicei dimineaţa, sunt repetitive şi se memorează, copilul le poate povesti.

Dacă un coşmar persistă mai mult de trei nopţi, atunci el reprezintă un indicator clar al prezenţei unei surse de stres în familie. Noctambulismul/somnambulismul este prezent la aproximativ 15% dintre copiii normali, se manifestă sub forma vorbitului în somn (fără a fi un „discurs” clar) şi/sau a deplasărilor nocturne.

Deplasarea nocturnă evoluează în felul următor: în somn, fără să fie conştient, copilul se ridică din pat, ochii sunt semideschişi (stare de semiveghe), merge „cu grijă” ocolind posibile surse de accidente, astfel încât în mod obişnuit nu se loveşte.

Aceste comportamente sunt în majoritatea cazurilor urmările unor trăiri puternic încărcate afectiv de pe parcursul zilei, dar pot fi şi simptom al unei tulburări psihice mai grave.

Crestem impreuna…

Temerile voastre devin si ale lui

Copiii absorb grijile părinţilor, adesea fără ca aceştia măcar să bănuiască. Dacă de mici vor fi expuşi, sistematic, la comentarii care trădează anumite temeri, există marele risc ca şi ei să-şi formeze un mod anxios de a gândi. Aşteptările se formează prin repetiţie, iar gândirea negativă poate deveni rapid circulară. Din nefericire, în zilele noastre părinţii au mai multe temeri ca altădată în privinţa copiilor lor.

Ne confruntăm deci cu o dilemă : cum să-i protejăm şi să-i prevenim de pericolele care îi pândesc, dar fără a le insufla o anxietate inutilă?

Pentru rezolvarea problemei nu există o cale simplă. Părinţii trebuie să aprecieze singuri cum să răspundă întrebărilor copiilor, câtă independenţă să le acorde şi mai ales la ce vârstă.

Ia-i frica in serios

Multe dintre sursele de adevărată spaimă din viaţa copiilor sunt absolut surprinzătoare şi de neînţeles pentru părinţi.

Copiii pot fi sincer speriaţi de lucruri pe care adulţii nu le iau în serios. Indiferent de motiv, atunci când copilului îi este frică trebuie să luaţi lucrurile în serios.

Frica este în ochii celui care o simte, aşa că trebuie să vedeţi lumea din perspectiva copilului.

Spunându-i celui mic « Nu fi prostuţ », « Nu ai de ce să te sperii » sau « Maturizează-te » nu faceţi nimic altceva decât să umiliţi copilul, adâncindu-i spaimele în străfundurile sufletului, unde vor continua să se amplifice, în tăcere.

 

Voi dati modelul !

Prin intermediul televiziunii şi al filmelor copii sunt expuşi la mii de ore de imagini cu lupte şi violenţe.

În aceste condiţii ostilitatea poate exploda oriunde : acasă între fraţi, la şcoală între colegi, ba chiar şi între necunoscuţi. Copiii îşi pot vedea sau auzi părinţii certându-se între ei, cu rudele sau cu vecinii.

Trăind într-o asemenea atmosferă ostilă, copiii ajung să se simtă vulnerabili. Unii reacţionează devenind duri, mereu puşi pe ceartă, gata să riposteze sau să caute ei înşişi motive de ceartă.

Alţii ajung să fie atât de speriaţi de certuri încât evită orice fel de conflict, inclusiv confruntările fireşti. Felul în care părinţii rezolvă crizele familiale este sistemul de referinţă în care copiii vor învăţa să facă faţă conflictelor – fie cu ostilitate distructivă şi agresivitate, fie prin dialog constructiv.

 

Criticile, cu masura

Copiii sunt ca bureţii. Absorb tot ce facem şi spunem noi. Învaţă în fiecare clipă de la noi, indiferent dacă suntem sau nu conştienţi de acest lucru.

Dacă vom adopta o atitudine critică, plângându-ne de ei, de alţii sau de lumea care ne înconjoară, le arătăm cum să-i condamne pe ceilalţi sau – şi mai rău – cum să se condamne pe ei înşişi. Îi învăţăm să vadă mai degrabă ce este rău în lume decât ce este bun. Putem critica în nenumărate feluri: prin cuvinte, prin tonul vocii, prin comportament sau printr-o privire.

Dar uităm de cele mai multe ori cât de sensibili sunt copiii şi cum pun toate acestea la inimă. Toţi mai criticăm câteodată. Dar important este ca această critică să nu fie permanentă, să nu fie, practic, un climat pentru copil.

 

Apara-ti copilul de falsele valori!

Atunci când ne lăudăm copiii mai mult pentru unele lucruri decât pentru altele, le arătăm de fapt ce anume este mai important pentru noi.

Din nefericire, în societatea noastră consumistă, copiilor li se transmite mesajul că valoarea şi meritele personale sunt determinate de cantitatea şi tipul de posesiuni materiale de care dispunem.

Este foarte important să descoperim căi de-a contracara valorile orientate spre consum, care îi asaltează la fiecare pas pe copiii noştri, cu propriile valori, mai puţin materialiste.

Putem începe făcându-i pe copii să înţeleagă că îi iubim în primul rând şi mai presus de orice pentru că sunt cine sunt.