Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Monthly Archives: July 2012

Da-i curaj!

Nu este întotdeauna uşor să-ţi încurajezi copilul. Când este mic, a-l lăsa să facă singur anumite lucruri îţi ia mai mult timp decât dacă le-ai face tu în locul lui.

Când creşte, problema nu mai este de timp ci de efort : te saturi să te tot războieşti cu el pentru a-l convinge să facă ceea ce ar trebui să facă singur.

Dar, indiferent de vârstă, nu trebuie să cazi în capcana de a face treaba în locul lui ! Copilul trebuie să capete sentimentul responsabilităţii şi să participe la corvezile zilnice ale casei după vârsta şi puterile lui.

Ţie îţi revine importanta sarcină de a-l încuraja.

 

Regulile se invata

Copiii noştri au nevoie de ajutor şi de îndrumare pentru a se putea integra într-o lume plină de legi şi reguli.

Când îi învăţăm aceste reguli, să ne reamintim că ruşinea şi vina sunt sentimente puternice şi de aceea trebuie folosite cu măsură. Şi să mai ţinem minte că blamând nu provocăm neapărat la copil comportamentul dorit de noi.

Pe când el, dacă ajunge să-şi perceapă rolul în generarea unui efect şi se ştie responsabil de faptele sale, cel mai adesea vom reuşi.

Când sunt ajutaţi să înţeleagă succesiunea evenimentelor, când sunt în mod repetat încurajaţi şi trataţi cu respect, majoritatea copiilor ajung să conştientizeze ideea că răspund pentru faptele lor şi, pe măsură ce pricep natura cauzei şi efectului, devin tot mai responsabili.

 

Patru lucruri care contează

  • Nu certa copilul dacă nu poate să pronunţe corect un cuvânt sau nu înţelege sensul acestuia. Dă-i ocazia să vorbească şi să comunice cu tine chiar dacă face greşeli.

  • Vorbeşte cu copilul folosind propoziţii simple, scurte şi corect formulate. Pentru ca micuţul să poată vorbi corect, să îşi însuşească o articulare bună a cuvintelor, fără să le stâlcească, ai grijă ca în tonul vocii tale să se oglindească gândul şi dorinţa de comunicare cu el.

  • Priveşte copilul în ochi când vorbeşti cu el. De asemenea, chiar şi atunci când întrerupe o discuţie ca să-ţi vorbească, acordă-i întreaga atenţie. Mai târziu, când va înţelege mai mult, îi vei arăta care este comportamentul corect.

  • Ajuta-l să rostească silabele şi cuvintele pe care încearcă sau îi este greu să şi le amintească sau să le pronunţe.

Sentimente necesare

Participarea părinţilor la procesul de joacă este foarte preţioasă şi importantă pentru copil, deoarece îl ajută să înveţe să se joace, să împartă, să participe, să creeze…

Prezenţa părinţilor la ora de joacă şi participarea acestora dau copilului energie, îl sprijină psihic, îi creează sentimentul de acceptare şi de satisfacţie, simţind că împarte cea mai importantă activitate şi mulţumire a sa cu două persoane apropiate, care îl iubesc, îl îngrijesc şi îl supraveghează.

Sentimentul copilului că părinţii înţeleg necesitatea lui de a se juca, de a savura şi de a crea, este necesar pentru dezvoltarea sa psihică normală.

Jucăria potrivită

Fiecare sugar are o personalitate proprie, o unicitate a sa, reacţionează în felul său, special şi personal, la jucării şi provocări. Criteriul esenţial în alegerea jucăriilor este cunoaşterea copilului şi a preferinţelor sale.

Specialiştii şi oamenii de ştiinţă sunt de acord că nu jucăriile scumpe şi elaborate sunt cele care au cea mai mare valoare pedagogică. O jucărie simplă, al cărei preţ este de obicei scăzut, ca şi o jucărie confecţionată de tine, poate stimula la fel de mult fantezia copilului.

Evita jucăriile care nu sunt potrivite pentru vârsta copilului, ca şi cele care îl îndeamnă la distrugere, şi mai ales jucăriile războinice.

Înaintea împlinirii vârstei de un an, de o importanţă deosebită pentru copil sunt libertatea de mişcare, curiozitatea acestuia de a cunoaşte şi de a cerceta spaţiul care îl înconjoară cu propriile sale „instrumente”: mâini, picioare şi gură pentru încercarea gusturilor.

Diferitele obiecte, jucăriile, adeseori, sunt neglijate sau se află pe un loc secundar faţă de părţile propriului corp.

Lasă copilul să aleagă din diversitatea de jucării pe care le are şi să se joace cu aceea care îl atrage mai mult!

 

Toleranta si respectul se invata in familie

Copiii noştri vor creşte şi vor ajunge să trăiască alături de oameni având diferite credinţe, rase sau obiceiuri. Bunăvoinţa, consideraţia şi toleranţa faţă de diferenţele dintre personaje din interiorul familiei îi va pregăti să respecte drepturile şi nevoile altora.

Pe măsură ce copiilor li se lărgeşte universul şi ajung să-i respecte pe alţii pur şi simplu pentru valoarea şi demnitatea lor individuală, copiii se pot aştepta să fie respectaţi la rândul lor.

Dacă au crescut într-o atmosferă în care gesturile pline de bunăvoinţă şi grija activă faţă de ceilalţi fac parte din viaţa de zi cu zi, ei sunt pregătiţi să practice în viaţă toleranţa şi respectul. În decursul timpului, toţi marii învăţători ai religiilor lumii au fost de acord că tocmai actele mărunte, cotidiene de bunătate sunt cele prin care ne căpătăm calificativele la şcoala vieţii.

Ceea ce este perfect valabil şi pentru copii.

 

Puterea unei promisiuni

Copiii se bazează pe faptul că părinţii lor fac ceea ce au promis că fac, iar dacă nu pot, că le vor mărturisi acest lucru. Cei mici cred ceea ce le spun părinţii lor, şi au încredere că aceştia se vor ţine de cuvânt.

Dacă un părinte va face acest lucru în cea mai mare parte a timpului, copilul va învăţa că se poate baza pe el. În decursul timpului facem copiilor nenumărate promisiuni.

Poate că noi nu le considerăm promisiuni, însă ei da. Dacă le spunem că îi vom lua acasă de la grădiniţă (de exemplu) la o anumită oră, ei se aşteaptă aşa să şi facem.

Dar dacă obişnuim să întârziem sau – şi mai grav – să uităm cu desăvârşire, copiii vor învăţa că nu pot avea încredere în noi şi se vor simţi – pe bună dreptate – neglijaţi.

Când nu ne putem ţine promisiunea, cel mai bine este să-i anunţăm. Pentru că şi cei mici trebuie trataţi cu respect, dacă vom dori să primim de la ei acelaşi lucru.

La ce vârstă trebuie să nu îi mai dăm suzeta ?

Nu există o vârstă anume, dar este sigur că cei mai mulţi copii îşi vor abandona progresiv suzeta începând cu vârsta de 2-3 ani.

Odată depăşită această vârstă, pe lângă faptul că poate deveni obiectul unor remarci negative sau ironii din partea prietenilor sau chiar a adulţilor, folosirea intensă a suzetei poate genera probleme de dentiţie şi de pronunţie.

Trebuie să menţionăm că pentru unii copii despărţirea de suzeta lor este un proces foarte dificil şi marchează într-o anumită măsură îndreptarea spre lumea „celor mari”. Este prin urmare important ca părintele să fie alături de copilul său în acest demers(şi nu bona, de exemplu).

Spre vârsta de 2-3 ani, cei mai mulţi copii vor renunţa progresiv la suzetă şi se vor consacra jucăriei preferate. La această vârstă, copilul este atras din ce în ce mai mult de prieteni şi de jocuri, fapt ce favorizează abandonarea suzetei. Dacă acest lucru nu se întâmplă, trebuie să respectaţi ritmul copilului şi să-i impuneţi cu tact anumite limite (evitaţi să-l dezobişnuiţi în mod brutal, aruncând suzeta la gunoi, de pildă!).

Pe scurt, nu trebuie să perceperi această etapă ca pe o probă cu care părintele trebuie să se confrunte cât mai curând posibil. Trebuie să ajungeţi la ea încetul cu încetul, în funcţie de ritmul copilului.

 

Regulile se stabilesc împreună

În fiecare casă funcţionează o serie de convenţii, specifice sau generale, care simplifică viaţa de zi cu zi în sânul familiei.

De la protocolul din timpul cinei la gradul de ordine şi curăţenie impus în zonele de locuit sau la ritualurile de culcare, părinţii şi copiii acceptă nenumărate principii care le fac mai uşoară coexistenţa ca familie.

Aceste convenţii sunt liantul vieţii de familie, ajutându-i pe copii şi pe părinţi să se ridice la înălţimea aşteptărilor reciproce.

Unele dintre regulile familiei sunt nenegociabile, iar altele pot fi concepute pentru a promova eficienţa sau ordinea în general, şi sunt în principiu mai flexibile.

Cu cât copiii sunt mai implicaţi în stabilirea şi negocierea acestor convenţii, de comun acord, cu atât este mai probabil ca ei să coopereze şi să accepte mai uşor dezaprobarea părinţilor atunci când le încalcă.

 

Apreciere şi laudă

Există o diferenţă între a fi apreciat de alţii şi a te aprecia singur, deşi ambele sunt importante. Dorim maturizarea emoţională a copiilor noştri.

Dorim ca ei să înveţe cum să se ajute şi să se încurajeze singuri la nevoie, pe măsură ce devin tot mai independenţi. Dacă se pot aprecia singuri vor avea o sursă de hrană sufletească întotdeauna laîndemână. Iar acest proces de învăţare ar trebui să înceapă de la cea mai fragedă vârstă.

Lauda nu trebuie folosită ca un substitut de dragoste şi atenţie. Părinţii ar trebui să fie conştienţi că atunci când copiii caută într-una şi cer, de-a dreptul, laude, ei de fapt transmit altceva.

Când cerşesc mereu acest gen de atenţie este posibil ca de fapt ei să caute asigurarea că sunt iubiţi şi susţinuţi – o nevoie mult mai adâncă decât aceea de a fi apreciaţi pentru realizările lor.

 

Este normal să aibă nevoie de o suzetă ?

Cu toate că există persoane care susţin că suzeta nu este utilă pentru bebeluş, e clar că toţi copiii simt nevoia de a suge ceva. Copilul îşi suge deja in uterodegetul mare şi lichidul amniotic.

Este vorba de un reflex înnăscut de supravieţuire. Pentru bebeluş, suptul este în primul rând o nevoie fiziologică. Este aşadar normal să răspundem acestei nevoi şi să utilizăm suzeta în mod obişnuit.

Suzeta are un efect calmant sau reconfortant. Atunci când copilul îşi molfăie suzeta, îşi aminteşte de laptele cald şi liniştitor pe care i-1 oferă mama sa… un moment foarte plăcut.

Spre 7 sau 8 luni, suzeta (şi degetul mare, pe care de asemenea şi-1 suge) poate fi percepută ca un element de siguranţă. Rolul ei este acum de a-1 linişti pe copil atunci când acesta nu se află lângă părinţii săi, de a-1 ajuta să le suporte mai uşor absenţa.

Suzeta ajută şi la potolirea durerilor sugarilor. Nu trebuie totuşi să permiteţi ca aceasta să înlocuiască sistematic sprijinul dat de părinte şi să devină o soluţie simplă şi rapidă. Suzeta este un element reconfortant ce poate fi utilizat în completarea cuvintelor încurajatoare şi a plăcutelor mângâieri ale părinţilor!