Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Monthly Archives: June 2012

Pedeapsa, altfel

Deşi fiecare societate modelează comportamentul copiilor săi prin recompense şi laude (sau prin

amuzamentul şi atenţia adulţilor, pe care copiii le consideră recompense), există o altă latură a educaţiei pe care fiecare societate o utilizează: pedepsirea purtării rele sau neadecvate social. Tipul de pedepse pe care le utilizează părinţii pare să se coreleze foarte bine cu dezvoltarea unui

simţ puternic al conştiinţei la copil. Un studiu efectuat în 1938 a arătat ca studenţii care s-au dovedit că au o conştiinţă puternică (nu au copiat la un test atunci când au avut ocazia), suferiseră pedepse psihologice de la părinţii lor, iar cei care au trişat (deci nu aveau probabil o conştiinţă puternică) suferiseră pedepse fizice.

Când vorbim despre pedepse fizice nu sugerăm doar lovirea copiilor. Studiul a inclus şi pedepse

ca: interdicţia de a ieşi din casă, suprimarea banilor de buzunar. Pe de altă parte, în pedepsirea psihologică nu este necesar nici un tip de „amendă”, dar copilului îi este reproşată rănirea pe care a produs-o părintelui sau altei persoane, ori este făcut să se simtă vinovat şi responsabil de acţiunile sale.

Relaţiile sociale constituie aspectul de bază al acestor tipuri de pedepse. Copilul simte că acţiunea sa i-a dezamăgit pe părinţi sau că a cauzat inutil suferinţă altcuiva, dar în afară de a-şi cere scuze, nu poate face nimic în compensaţie.

 

Rolul modelelor

Identificarea este un proces care se realizează în două etape şi este implicat în învăţarea bazată pe observaţie. Deseori, un copil va învăţa un stil mai general de comportament asumându-şi un rol complet sau modelându-se după o altă persoană.

Identificarea are loc într-o perioadă mult mai mare de timp decât imitarea şi se crede că, în mare măsură, învăţarea rolurilor sociale, cum ar fi învăţarea rolului de gen şi sex, are loc prin procesul de identificare.

Prezenţa modelelor de rol este foarte importantă în dezvoltare. În jurul copilului trebuie să existe oameni pe care acesta să îi poată copia, ca să îşi poată forma o idee despre felul în care o fiinţă umană reală se comportă într-un anumit rol social. Astfel de modele de rol îi oferă copilului o linie de ghidare, care-l va orienta spre un comportament adecvat în viaţă.

O serie de experimente au investigat imitarea la copii si s-a constatat că nu toate modelele au fost imitate în mod egal. În principiu, copiii au imitat modelele pe care le-au considerat similare lor, de exemplu pe cele de acelaşi sex. Alţi cercetători au investigat felul în care stimulii pozitivi (cum ar fi lauda sau încurajarea) pot influenţa învăţarea prin imitare.

Dacă o purtare agresivă a copilului este ignorată sau pedepsită de către adulţi, atunci este mai puţin probabil ca acesta să repete acest comportament. Însă acţiunile agresive care au consecinţe satisfăcătoare pentru cel ce agresează, au o probabilitate mai mare de a se repeta.

Dezvoltare şi socializare

Atunci când analizăm fenomenul de durată al dezvoltării copilului, putem observa că acesta presupune un proces de socializare, în care copilul învaţă să se conformeze normelor societăţii şi să acţioneze adecvat.

Deşi acest proces poate implica aşteptări diferite de la o societate la alta, se pare că natura foarte sociabilă a copiilor presupune o disponibilitate foarte mare de a învăţa şi de a răspunde la influenţele sociale.

Există trei modalităţi principale de încurajare a socializării la copil, prin procesul de imitare şi identificare, prin educaţia directă, implicând pedepse şi recompense şi prin transmiterea expectanţelor sociale.

Majoritatea teoreticienilor învăţării sociale consideră că procesul de imitare şi de identificare este cel mai important dintre cele trei.

Moduri de comunicare non-verbala

O modalitate importantă de interacţiune între adulţi şi copii este imitarea. S-a dovedit că până şi copiii foarte mici imită expresiile mamelor lor, iar mamele afişează deseori expresii faciale exagerate atunci când le vorbesc copiilor. Specialiştii au arătat că bebeluşi de câteva săptămâni se angajează în interacţiuni cu mamele lor, în care imită expresiile acestora.

Plânsul poate fi de asemenea considerat o modalitate de comunicare. Pentru un copil neajutorat locomotor acesta este o strategie esenţială pentru supravieţuire. Mamele îşi dezvoltă adesea o capacitate de înţelegere a plânsului copilului lor, diferenţiind situaţiile în care copilul este flămând, are dureri sau este furios. Una din cele mai importante variante de comunicare între mamă şi copil, asupra căreia s-au concentrat numeroşi cercetători este contactul vizual.

S-a constatat că dilatarea pupilelor, care este o cale prin care semnalăm inconştient afecţiunea faţă de alte persoane, este un semnal pe care îl transmit şi copiii, mai ales faţă de părinţii lor, începând chiar de la vârsta de patru luni. Înainte de această vârstă îl afişează la vederea oricărei figuri.

Influente care contează

La naştere copilul dispune de un potenţial genetic care este influenţat de caracteristicile mediului proxim (familie, casă, jucării, locuri de joacă, parteneri de joacă, şcoală etc.).

Familia are o triplă funcţie, reglatoare, socializatoare şi individualizatoare. Modul în care se realizează aceste funcţii depinde de caracteristicile relaţiilor afective dintre membrii acesteia.

Contextul socio-economic are o influenţă indirectă asupra dezvoltării copilului. Astfel, nivelul de bogăţie-sărăcie se reflectă nu numai în diversitatea jucăriilor (importante surse de stimulare senzorială si cognitivă), dar şi la nivel afectiv. Dificultăţile financiare ale familiei se răsfrâng indirect asupra copiilor prin intermediul părinţilor.

Contextul cultural ca factor de influenţă este reprezentat de credinţe, atitudini, valori care ghidează comportamentul într-o societate. Aceste credinţe influenţează comportamentul adulţilor (inclusiv al părinţilor) şi modulează procesul de educaţie.

Corina Pirsean

 

Sfaturi de… adormit uşor

Copiii au nevoie de micul lor „ceremonial” şi vor uneori să îl prelungească sau să tărăgăneze jocul: „Mai spune-mi o poveste, te rog”, „Încă cinci minute”, „Mi-e foame, mi-e sete, vreau…”.

Mulţi părinţi nu ştiu cum să reacţioneze în faţa numeroaselor cereri ale copiilor. Unii le vor satisface în mod constant, alţii mai puţin. Nu există sfaturi valabile pentru toată lumea. Important este să vă cunoaşteţi limitele şi să nu le depăşiţi. Trebuie aşadar să fixaţi anumite reguli şi să încetaţi să „participaţi la joc”.

De reţinut că, dacă momentul în care vă întindeţi puţin lângă copil sau îi spuneţi o poveste reprezintă singurul pe care i-1 acordaţi doar lui într-o zi (timp în care copilul vă îmbrăţişează, vă simte căldura şi vă are „numai pentru el”), este normal ca acesta să dorească să îl prelungească! Cei mari trebuie să înţeleagă motivele care îl determină să acţioneze astfel şi să se străduiască să le compenseze în alt fel.

Dacă micuţului îi este totuşi greu să adoarmă, încercaţi să găsiţi un mod de a-1 linişti şi de a-1 ajuta să se simtă în siguranţă, cum ar fi:

• Utilizaţi o veioză (evitaţi întunericul total).

• Evitaţi liniştea, ascultaţi o melodie care îi place în mod deosebit.

• Nu închideţi uşa (sunt rari copiii cărora le place acest lucru).

• Daţi-i o jucărie, un animal din pluş sau una dintre hainele dumneavoastră.

• Faceţi o cutie cu amintiri care să conţină fotografii. Copilul va lua una seara şi va adormi cu această amintire frumoasă.

 

Rutina si ritual

Copiii au mare nevoie de o rutină în viaţa lor pentru a se dezvolta armonios. Ea le oferă repere şi stabilitate.Toate formele de stabilitate alimentează sentimentul de siguranţă, esenţial pentru dezvoltarea personalităţii lor. Graţie obişnuinţelor, copiii ştiu ce urmează, reuşind să scape de temeri, de nelinişti.

Nu le este teamă de ceea ce stiu ca li se va întâmpla. Ritualul culcatului este una dintre rutinele care trebuie să facă parte neapărat din viaţa copilului. Această rutină va face în aşa fel încât momentul pregătirii pentru somn să nu fie o luptă, ci un moment de complicitate între dumneavoastră şi copil.

Somnul este indispensabil bunei dezvoltări fizice şi mentale a copilului, favorizând învăţarea. Printre altele, în timpul somnului creierul produce hormonii de creştere.

Somnul contribuie de asemenea la maturizarea sistemului nervos, la dezvoltarea memoriei şi la organizarea informaţiilor dobândite în timpul zilei şi permite, desigur, recuperarea după oboseala acumulată şi încărcarea bateriilor pentru o altă zi plină de acţiune şi de stimulare. Trebuie aşadar să devenim conştienţi de importanţa unui orar adecvat şi de necesitatea unui somn suficient şi de calitate.

Toate acestea sunt esenţiale pentru o creştere corectă, pentru sănătatea şi dezvoltarea armonioasă a copilului. Lipsa somnului se poate traduce printr-o acumulare a oboselii, prin dificultăţi de atenţie ori de concentrare sau prin indispoziţii (iritabilitate), care ne pot face viaţa mai obositoare!

Când „dispare” jucăria?

Cu toate că este inutil (chiar contraindicat) să îi interzici copilului să aibă o jucărie preferată, trebuie să impui anumite limite sau reguli (de exemplu, fără jucărie la masă, la baie sau când îl schimbi).

Separarea are loc în general treptat şi te poţi aştepta ca această nevoie să se estompeze spre vârsta de 5 sau 6 ani. De multe ori chiar copilul iniţiază acest demers (atunci când devine mai sigur pe el însuşi).

Cu toate acestea, poţi să modifici uşor regulile după vârsta de 3 ani (nu-1 lăsa să iasă afară cu jucăria sau spune-i să nu o ia în anumite ocazii). Cu timpul, o va mai cere doar la culcare! Atenţie: jucăria preferată nu trebuie să devină, pentru părinte, un obiect de consolare utilizat cu orice ocazie. Prezenţa şi sprijinul unui părinte nu vor putea niciodată să fie înlocuite de o jucărie! Dacă, de exemplu, copilul se loveşte, este de preferat să îl mângâi şi să îl linişteşti tu în loc să-i dai imediat jucăria favorită! Copilul trebuie să se poată baza pe prezenţa şi pe sprijinul adulţilor când aceştia sunt lângă el.

Evită de asemenea să îl pedepseşti luându-i jucăria sau ameninţându-1 că o vei face. Cum aceasta are rolul de a-i oferi siguranţă, copilul va deveni şi mai anxios.

În fine, nu arunca jucăria pe ascuns. Lasă copilul să se separe de ea treptat. Obiectul va sfârşi prin a fi abandonat, devenind pur şi simplu o frumoasă amintire pe care părinţii pot să o păstreze, punând-o în lada cu amintiri!

Cateva sfaturi de… somn uşor

• Începeţi cu această rutină cât mai devreme posibil; ea va face în mod firesc parte din existenţa sa şi va constitui o etapă a zilei pe care o va aprecia (chiar bebeluş fiind).

• Terminaţi întotdeauna ritualul în dormitorul său. Patul va deveni astfel un loc pe care îl va asocia cu aceste momente agreabile.

• Nu adormiţi copilul ţinându-l în braţe (nu îl legănaţi până când adoarme, de exemplu, chiar dacă este atât de plăcut!). S-ar putea obişnui astfel şi ar putea aştepta acelaşi lucru şi când se trezeşte în timpul nopţii. Aceste momente plăcute au scopul de a destinde copilul şi de a-1 predispune la somn, nu de a-1 adormi. Se recomandă mai degrabă să aşezaţi copilul în pătuţul său chiar înainte de a adormi. Dacă plânge, îl luaţi în braţe şi reîncepeţi manevra după ce îl potoliţi. Mângâiaţi-1 pe frunte fără să îl ridicaţi din pătuţ. Copilul va sfârşi prin a înţelege că trebuie să adoarmă singur, ceea ce este excelent pentru următorii ani!

• Nu prelungiţi ritualul culcatului. El trebuie să aibă un început şi un sfârşit bine stabilite şi în nici un caz nu trebuie să depăşească 30 de minute. Nu ajută cu nimic întârzierea lui. Este mai bine să fiţi fermi: „Povestea s-a terminat*acum trebuie să dormi!”.

• Evitaţi să vă uitaţi la televizor sau să faceţi activităţi zgomotoase care pot agita copilul. Evident, nu este indicat să lăsaţi copilul să adoarmă în faţa televizorului sau pe canapea.

• Nu lăsaţi copilul să decidă care este ora sa de culcare.

 

De câte ore de somn are nevoie copilul meu?

Este interesantă constatarea că somnul şi repausul sunt prezente la făt (observăm prezenţa ciclurilor de activitate şi de nemişcare). Ciclul fătului se construieşte treptat, independent de cel al mamei.

După naştere

Încă de la naştere, bebeluşul are nevoie de mult somn (în medie, de 16-20 de ore pe zi), dar, spre marele necaz al părinţilor, acest somn este de multe ori repartizat în etape scurte şi frecvente.

De la 3 la 6 luni

Apoi, între 3 şi 6 luni, bebeluşul se adaptează puţin câte puţin la ritmul zi/noapte. Perioadele nocturne de somn devin mai lungi (5-9 ore) pentru un somn total de aproximativ 16 ore, incluzând siestele din timpul zilei (între una şi trei).

De la 6 luni la 4 ani

De la 6 luni până la 4 ani, siestele din timpul zilei se reduc progresiv, iar copilul se apropie de ritmul de somn al celor mari. Abia spre vârsta de 4 ani majoritatea copiilor se vor adapta la un ritm de somn similar celui al adulţilor. înainte de această vârstă, fazele şi ritmul somnului sunt total diferite de ale noastre. Trebuie deci să ţineţi cont de acest aspect. Nu uitaţi că, până la 6-12 luni, 50% dintre copii încă se trezesc în timpul nopţii!

Bine de stiut pentru parinti

1. Este bine să vă jucaţi şi să stimulaţi copilul încă de la naştere (pentru dezvoltarea sa senzorială).

2. Stimulaţi copilul când este odihnit şi când nevoile sale de bază au fost satisfăcute (mâncare, somn, schimbarea scutecului).

3. Evitaţi stimularea în exces: aveţi grijă ca joaca să nu devină o sarcină impusă!

4. Evitaţi abundenţa de jucării şi supraaglomerarea cu activităţi.

5. Acordaţi-vă, în mod regulat, un răgaz pentru a vă juca cu copilul dumneavoastră (fără a-i impune totuşi acest lucru).

6. Alegeţi jocuri care îl interesează pe copil şi care sunt potrivite pentru vârsta lui (pe care le poate juca).

7. Variaţi tipurile de jocuri (active, educative etc.).

8. Incurajaţi copilul în activitatea sa din timpul jocului, valorizaţi-i realizările, felicitaţi-l.