Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Monthly Archives: April 2012

Un fenomen inexplicabil

Bebeluşii învaţă să vorbească în timp ce dorm, afirmă cercetătorii finlandezi, care au descoperit că dacă micuţii au un anumit fond sonor în timp ce dorm, în dimineaţa următoare ei îl vor recunoaşte.

Medicii nu au încă o explicaţie a fenomenului, dar au observat că bebeluşii nu-şi „deconectează” creierul atunci când dorm, aşa cum se întâmplă cu adulţii.

Studiul realizat de o echipă de la Universitatea Turku din Finlanda şi publicat în revista Nature a inclus 30 de bebeluşi. Mai întâi, ei au fost puşi să asculte în stare de veghe cuvinte în limba finlandeză.

Apoi grupul a fost împărţit în două, jumătate ascultând în somn sunete complicate, iar cealaltă sunete simple.

Monitorizarea cerebrală a ambelor grupuri a arătat că bebeluşii „antrenaţi” cu sunetele uşoare nu le recunoşteau pe cele complexe, în timp ce grupul celălalt nu avea nici o problemă în a le identifica.

 

Ştii când chiar e răsfăţ?

S-a împământenit ideea că un copil nu trebuie ţinut în braţe pentru că se răsfaţă, devine irascibil, agitat şi neînţelegător.

Cum se explică dorinţa copilului, oricât de mic ar fi el, să se simtă ocrotit la pieptul cuiva din familie? Ca şi adulţii, copiii au o stare de tensiune atunci când nu-şi consumă energia.

La cei mai mari, această tensiune este conştientizată, iar eliberarea de energie se face prin joc, prin mişcare. La copiii sub un an, lucrul acesta însă nu este posibil.

De aceea, chiar tradiţiile diferitelor popoare au rezolvat această problemă cu mijloace diferite, dar cu efecte asemănătoare. De exemplu, mamele africane îşi poartă copiii într-o legătură pe şolduri, japonezele îi duc în spate, într-un fel de rucsac. „Tandemul” mamă – copil şi participarea micuţului la tot ce se întâmplă în jurul lui este benefică atât pentru dezvoltarea lui fizică, cât şi psihică.

Acesta este atent la acţiunile desfăşurate de mamă şi astfel surplusul de energie este consumat. Un copil răsfăţat nu este acela care merge peste tot cu mama lui, ci acela căruia i se acordă atenţie sporadic şi care, dintr-un exces de energie, se manifestă violent atunci când este ignorat.

 

Televizorul are şi părţile lui bune

Multe voci afirmă că televizorul face mai mult rău decât bine în dezvoltarea copilului. Şi totuşi, un studiu recent, aparţinând cercetătorilor americani, vine să contrazică aceste opinii demonstrând faptul că totul depinde de calitatea programelor pe care copiii le urmăresc.

Oricât de greu ar fi de acceptat, există programe de televiziune care stimulează dezvoltarea intelectuală a copiilor. Ceea ce copiii învaţă de la televizor poate reprezenta cheia multor răspunsuri referitoare la influenţa programelor TV asupra comportamentului lor.

Dacă programele urmărite includ scene violente, mai mult ca sigur, copiii vor deprinde idei şi comportamente violente. Grija pentru eliminarea oricărei trimiteri la atitudini agresive şi la admiraţia pentru eroi negativi poate fi soluţia cea mai eficientă pentru ca televizorul să rămână un instrument util de educare a celor mici.

Multe dintre discuţiile recente ale specialiştilor au avut ca punct de plecare filmele de animaţie şi cele obişnuite, care prezintă scene de război în care protagoniştii folosesc tot felul de arme şi în care mor mulţi oameni. La acestea, s-au adăugat secvenţe reale care înfăţişau urmările atentatelor teroriste din 11 septembrie asupra SUA.

Concluzia este că părinţii trebuie să explice copiilor semnificaţia evenimentelor şi încărcătura lor morală.

În favoarea televizorului mai pledează şi faptul că o emisiune bună poate suplini, în cazul familiilor cu venit scăzut, lipsa altor posibilităţi educaţionale.

 

Regresul primului născut la sosirea celui de-al doilea copil

Văzând că nou-născutul obţine toată atenţia din partea părinţilor, copilul mai mare va adopta comportamente similare acestuia: va regresa.

Iată câteva comportamente specifice regresului:

• refuză să se îmbrace;

• îşi suge degetul;

• vrea să poarte scutece;

• vorbeşte ca un bebeluş;

• face pipi pe el;

• vrea biberonul.

Toate aceste comportamente sunt temporare; de aceea, părinţii nu trebuie să răspundă la astfel de cereri. Pot în schimb să „se joace de-a bebeluşul”, adică să îl ia în braţe, să îl legene (cum ar face cu un nou-născut), dar sub formă de joc.

Un alt mod de a compensa acest comportament regresiv este de a-i vorbi despre naşterea sa, despre ce făcea el când era bebeluş, de a-i arăta fotografii/filmuleţe.

Copiii adoră aşa ceva şi în acest fel le daţi ocazia să înţeleagă că acum sunt mari şi capabili să facă multe lucruri pe care frăţiorul sau surioara lor nu le poate face.

Indiferent de formă (agresivitate, gelozie sau regres), mesajul transmis de copil este acelaşi şi este foarte clar: are dificultăţi de adaptare la această nouă situaţie sau are nevoie de atenţie.

Nu este în nici un caz indicat să îl consideraţi pe el vinovat. Este o situaţie firească, de care trebuie să ţineţi cont ca părinte şi să vă modificaţi atitudinea în consecinţă.

 

Cum pregatim copilul pentru sosirea unui fratior sau a unei surioare?

Aparitia unui alt copil in familie necesita adesea o pregatire diferita de cea realizata pentru primul copil. Sosirea primului implica schimbari in planul cuplului si al obiceiurilor de viata, in timp ce al doilea sau al treilea copil necesita mai curând o pregatire „familiala”, in special pentru copii, care vor trebui sa „imparta” timpul parintilor.

Sfaturi de pregatire a copilului pentru sosirea unui nou-nascut:

  1. Explicati-i copilului ce se va intâmpla, si aceasta pe tot parcursul sarcinii.

  2. Faceti schimbarile necesare (mobilier, camere) inainte de sosirea bebelusului. Daca micutul trebuie sa-si schimbe camera, incercati sa faceti mutarea cu mult inainte de aducerea nou-nascutului!

  3. Acordati-i atentie si copilului in timpul sarcinii (fara fraze de genul „Mama nu te poate legana din cauza burticii”).

  4. Temperati-i nelinistile. Schimbarile fizice ale mamei, micile indispozitii, vizitele la medic: iata lucruri care il pot ingrijora pe copil. Explicati-i ca totul este normal si ca nu se va intampla nimic rau.

  5. Evitati sa il dezamagiti: nu-i creati iluzia ca va avea un tovaras de joaca ideal, ca va fi placut pentru el. Va fi si mai dezamagit la vederea unei fiinte mici si fragile, inactive, care plânge si necesita atât de multa atentie din partea parintilor.

  6. Utilizati numeroase carti cu relatari despre sosirea unui fratior sau a unei surioare. Pe lânga faptul ca va apropie mai mult de copil, aceste povesti ii permit copilului sa inteleaga ce se va intâmpla, sa se exprime si, in cele din urma, sa se pregateasca pentru sosirea nou-nascutului.

 

 

De ce este atat de dificil pentru mama sa „isi cedeze locul” ?

   În trecut se obişnuia ca tatăl să se implice în viaţa copilului după 18 luni, considerându-se că există o „vârstă a mamei”, apoi o „vârstă a tatălui”.

Astăzi se constată că nu se pune problema de aşa ceva şi că implicarea tatălui este binevenită încă de la naştere. Însă, în ciuda bunăvoinţei multor taţi, unele mame întâmpină dificultăţi în a le face loc, în a ceda locul „lor”.

Nu este întotdeauna uşor pentru mamă să lase să se interpună ceva între ea şi copil, deoarece în timpul celor nouă luni de sarcină (la fel ca în lunile care urmează) viaţa sa a fost organizată sau orientată în funcţie de copil.

Este firesc ca ea să privească cu ostilitate (chiar şi inconştient) ideea de a renunţa la relaţia sa de „exclusivitate” cu bebeluşul… chiar şi în favoarea tatălui!

Această reticenţă poate fi aşadar un mijloc de apărare sau o reacţie la pierderea progresivă a simbiozei cu copilul, într-adevăr, tatăl este adesea perceput ca primul element de „rupere” spre exterior.

El e cel care taie cordonul ombilical – gest simbolic indicând sfârşitul acestei legături strânse dintre mamă şi copilul „ei”.

Acest sentiment de separare sau de gol resimţit de unele mame poate explica dificultatea de a lăsa tatăl să ocupe un loc mai important în viaţa nou-născutului.

Această rezervă poate totodată să se exprime prin greutatea de a accepta ca tatăl să facă lucrurile într-un mod diferit!

Cere ajutor la nevoie!

Trebuie să înţelegeţi şi să acceptaţi că anumite situaţii grave de impas pot justifica apelul la un ajutor specializat (psiholog, medic, asistentă etc.). Iată câteva exemple:

• depresia post-partum (a nu se confunda cu baby blues-ul);

• bebeluşii hipersensibili şi foarte dificili, greu de potolit;

• situaţiile de criză în cuplu (conflicte, dificultăţi de adaptare).

Se impune aşadar să deveniţi conştienţi că rolul de părinte constă în primul rând în a fi la dispoziţia copilului, în a răspunde la nevoile acestuia, dar, mai ales, în a vă acorda timp pentru a vă adapta. Nu deveniţi părinţi peste noapte. Ca în orice nouă deprindere formată, există momente agreabile şi momente mai dificile. Este indicat să vă ocupaţi de fiecare lucru la timpul lui şi să profitaţi din plin de micile bucurii pe care vi le aduce acest rol nou, un rol cu care trebuie să vă acomodaţi încetul cu încetul.

Trucuri psihologice

1. Aranjaţi casa (camera etc.) şi cumpăraţi obiectele necesare din timp; în acest fel, puteţi diminua stresul.

2. Profitaţi de sarcină pentru a vă documenta despre ceea ce vă aşteaptă (îngrijiri, educaţie).

3. Nu ezitaţi să cereţi ori să acceptaţi ajutorul oferit sau să vă consultaţi cu cei apropiaţi.

4. Nu staţi închişi în casă (ieşiţi la aer sau cu prietenii).

5. Nu ezitaţi să apelaţi la ajutorul unui personal specializat (medic, asistentă, psiholog) dacă este nevoie.

 

Jucăriile au sex?

La un moment dat, a existat tendinţa de a respinge (fără mare succes) „sexismul” jucăriilor (renunţând, de exemplu, la ideea de a oferi camioane doar băieţilor şi de a le interzice păpuşile).

S-a încercat în zadar să se evite clasificarea jucăriilor sau să li se inculce copiilor comportamente stereotipe. În general, aceştia se orientează spre jucăriile care corespund identităţii lor sexuale: băieţeii preferă camioanele, iar fetiţele – păpuşile!

Într-adevăr, începând cu vârsta de 2 ani, copiii îşi construiesc identitatea sexuală, imitând părintele de acelaşi sex.

In ciuda faptului că rolurile parentale au evoluat mult de-a lungul timpului (mai multe femei lucrează, iar bărbaţii participă într-o măsură mai mare la treburile casnice), nu este mai puţin adevărat că micuţii au în mod natural tendinţa de a prefera (şi în acelaşi timp de a distinge) jucăriile corespunzătoare sexului lor.

Cel mai important este să vă lăsaţi copilul să îşi aleagă jucăriile şi să i le puneţi la dispoziţie, indiferent de „genul” acestor jucării.

Unele fetiţe preferă să se joace cu maşinile şi cu camioanele şi nu trebuie să le împiedicaţi să o facă în numele acestor faimoase „stereotipuri”.

 

Cum încurajăm copilul să se joace ? (II)

  • Diversificaţi tipurile de jocuri (jocuri active, educative etc.). în diferite momente ale zilei, copilul poate simţi nevoia de a se mişca sau poate prefera o activitate liniştită.

  • Variaţi şi distanţaţi elementele jocului (nu le concentraţi într-un singur loc).

  • Lăsaţi din când în când copilul să se joace singur (fiind în acelaşi timp atenţi să-i reînsufleţiţi sau să-i menţineţi interesul pentru joc dacă acesta scade).

  • Încurajaţi-1 în demersurile sale din cadrul jocului, puneţi-i în valoare realizările, propunându-i variante ori scenarii sau chiar luând parte la acestea (dacă vrea şi copilul).

  • Respectaţi-i ritmul: hiperstimularea poate deveni un factor negativ.

Pe scurt, joaca este mai mult decât un mod de a petrece timpul: este un mijloc inegalabil de a stabili relaţii instructive cu copilul dumneavoastră, de a crea o legătură afectivă solidă şi de a-i permite, în acelaşi timp, să se exprime, să comunice, să experimenteze, să descopere, să caute, să se concentreze, să se adapteze la diferite situaţii, să se autodepăşească şi… să înveţe. Toate acestea într-un context motivant, agreabil şi armonios. Trebuie doar să intraţi în joc!

Cum încurajăm copilul să se joace ? (I)

Nu o vom sublinia niciodată îndeajuns: joaca este o activitate esenţială pentru buna dezvoltare a copilului şi trebuie încurajată de părinţi. Sprijinul acestora va fi o sursă de valorizare şi de motivare pentru copil. Iată câteva elemente care vă pot ajuta:

  • Rezervaţi-vă timp pentru a vă juca cu copilul dumneavoastră : jocurile sunt interesante în măsura în care participă la ele şi părinţii. Un părinte care se joacă cu copilul său îi permite acestuia din urmă să-şi dezvolte încrederea în sine pentru că simte că părintele este aproape de el şi îl încurajează.

  • Dacă micuţul nu este sau nu mai este entuziasmat de un joc, nu ezitaţi să îi propuneţi altul. Este probabil de dorit să faceţi o pauză. Trebuie ca micuţul să fie interesat şi să se distreze… Aşa învaţă cel mai bine!

  • Aveţi grijă să îi propuneţi un joc pe care îl poate juca, altfel îl veţi descuraja. Evitaţi excesul de jucării şi de activităţi: riscaţi astfel să îl plictisiţi şi să inhibaţi, pe termen lung, dezvoltarea concentrării şi capacităţii sale de atenţie susţinută.

 

Relaxeaza-te ca sa nu clachezi

Confruntaţi cu nenumăratele îngrijiri şi cu atenţia permanentă de care are nevoie nou-născutul, unii părinţi au tendinţa de a sacrifica totul, inclusiv propria sănătate.

Se înţelege de la sine că nişte părinţi epuizaţi sau bolnavi nu vor putea avea grijă de copil aşa cum trebuie. Este aşadar important să rămâneţi receptivi la propriile nevoi şi să profitaţi de orice ocazie pentru a mai recupera din somnul pierdut sau pentru a vă ocupa de dumneavoastră… chiar şi neglijând menajul sau alte sarcini cotidiene, dacă altfel nu se poate.

Încercaţi să va faceţi un program zilnic de ieşiri (să vă plimbaţi cu copilul etc).

Acest lucru este recomandat mai ales atunci când părinţii se simt surmenaţi sau nu mai reuşesc să ţină situaţia sub control (de exemplu, atunci când bebeluşul nu se opreşte din plâns).

Aerul proaspăt şi lumina naturală vă vor reda cu siguranţă energia şi vor avea un efect reconfortant, atât pentru dumneavoastră, cât şi pentru copil.