Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Monthly Archives: March 2012

E normal ca micuţul să refuze să-şi împartă jucăriile cu alţii ?

Tuturor copiilor le e greu să-şi împartă jucăriile cu alţii şi acest lucru este perfect normal. Generozitatea şi dorinţa de a împărţi nu sunt, din păcate, comportamente naturale sau înnăscute la micuţii noştri.

Dimpotrivă, ei au mai curând un instinct de posesiune foarte dezvoltat, ce face foarte dificilă încercarea de a-i învăţa să împartă. De fapt, părinţii nu ar trebui să se aştepte la dobândirea acestei noţiuni înainte de 3 sau 4 ani.

Deşi copilului îi place compania prietenilor, el se arată în general indiferent la nevoile lor, nu ţine cont decât de propriile dorinţe şi îşi protejează în mod constant spaţiul personal şi jucăriile.

Toate acestea fac parte din dezvoltarea identităţii sale. Abia după ce îşi va construi propria identitate, va fi în măsură să dea dovadă de deschidere către ceilalţi şi să le observe nevoile.

Aceasta nu înseamnă că este „rău”, ci pur şi simplu egocentric, ca toţi copiii de vârsta sa. Tot ceea ce poate atinge îi aparţine… chiar şi obiectul din mâinile vecinului său, care i se pare dintr-odată mai frumos.

Şi vai de cel care va încerca să i-l ia!

 

Toţi copiii se tem de anumite lucruri?

Mai devreme sau mai târziu, tuturor copiilor le e frică de ceva: de întuneric, de câini, de monştri, de tunete. Este absolut natural să aibă temeri: ele fac parte din procesul firesc de dezvoltare. Teama de întuneric este cea mai comună pentru micuţii de 1-3 ani.

În întuneric, copilul îşi pierde reperele, controlul asupra mediului, nu îşi mai vede jucăria preferată sau decorul liniştitor al camerei. Se simte lipsit de apărare şi se trezeşte într-o lume care dă frâu liber bogatei sale imaginaţii… Nu degeaba plânge sau ne cheamă pentru a-1 linişti!

Deşi temerile pot apărea încă de la naştere (teama de zgomote, teama de a nu cădea…), ele se manifestă mai puternic de la 10 luni, perioadă în care copilul începe să distingă cunoscutul de necunoscut.

Faptul că devine conştient de ceea ce îi este necunoscut sau de situaţiile care nu îi sunt familiare creşte riscul de a se speria. De altfel, de la această vârstă, unii copii nu mai acceptă să fie luaţi în braţe de străini.

Dezvoltă apoi, spre 18 luni, o teamă sau o frică de străini, ce corespunde cu ceea ce numim angoasa separării. Copiii de această vârstă sunt de asemenea speriaţi de evenimente cotidiene care până atunci nu le creau probleme: se tem de tunet, de aspirator, de anumite zgomote intense.

Toate la timpul potrivit

Este foarte adevărat că există situaţii în care părinţii nu au cu cine să lase copilul acasă şi sunt nevoiţi să îl înscrie într-o colectivitate.

Dar există şi cazuri în care, deşi are cine să stea cu ei, părinţii consideră că este în beneficiul copilului să stea câteva ore pe zi alături de alţi copii.

Sfatul specialiştilor este însă să evitaţi să îl daţi prea repede la creşă sub pretextul socializării, mai ales dacă se află în perioada de anxietate a separării.

O separare prea bruscă poate împiedica dobândirea maturităţii afective, putând dăuna socializării. Socializarea copilului este o etapă importantă în construirea identităţii şi a stimei de sine.

Ea condiţionează modul în care va reuşi, mai târziu, să se integreze în societate şi să stabilească relaţii sociale durabile, chiar adult fiind.

 

De ce se trezeşte copilul în timpul nopţii?

Tulburările somnului se numără printre problemele cel mai des evocate de părinţi. Faimoasele nopţi albe sau scurte reprezintă principala cauză a stresului şi a dificultăţilor cu care se confruntă noii părinţi.

Cu toţii se aşteaptă să treacă prin această etapă cu nou-născuţii lor, dar lucrurile capătă o altă proporţie atunci când copilul ajunge la vârsta de 2-3 ani. Putem vorbi atunci de tulburări ale somnului: panici nocturne, coşmaruri, somnambulism etc.

Tulburările somnului dezechilibrează atât viaţa părinţilor, cât şi pe cea a copiilor. Părinţii se plâng de oboseala şi nervozitatea cauzate de deteriorarea propriului somn. Sunt aşadar nevoiţi să-şi asculte copilul şi să găsească soluţii pentru ca micuţul să doarmă din nou bine.

Trebuie să înţelegem că problemele de somn sunt trecătoare şi fac parte din dezvoltarea normală a copilului. Nici un copil nu doarme în toate nopţile de la naştere până la 5 ani şi toţi părinţii se confruntă la un moment dat cu un copil care refuză să adoarmă, se trezeşte noaptea sau are coşmaruri.

Conform anumitor studii, 70% dintre copiii de 2 ani refuză să meargă la culcare, între 30 şi 50% dintre copiii de 2 ani se trezesc cel puţin o dată pe noapte şi 40% dintre copiii de 4 ani visează urât de două ori pe lună.

Cum reacţionăm în faţa temerilor copilului? (II)

Incercaţi să îl desensibilizaţi treptat pe copil faţă de obiectul sau situaţia care îi provoacă teamă, respectându-i totodată ritmulpropriu. Dacă îi este frică de câini şi se simte gata să-şi înfrunte teama, încurajaţi-1 să se apropie încet de un câine, pas cu pas. Apoi, dacă se simte în stare, încurajaţi-1 să îl atingă în acelaşi timpcu dumneavoastră şi liniştindu-1 (luându-1 în braţe dacă este necesar). Teama se va diminua progresiv.

Lăudaţi copilul. Când a reuşit să-şi înfrunte teama sau să-i facă faţă puţin câte puţin (fără să o fi învins neapărat), trebuie să-l felicitaţi călduros. Subliniaţi chiar micile lui reuşite; astfel îl veţi încuraja să-şi continue progresele. Fiecare etapă este importantă şi e bine să-i arătaţi acest lucru.

Nu criticaţi copilul dacă nu este gata să-şi înfrunte o teamă. Critica nu va face decât să îi accentueze sentimentul de nesiguranţă.

Pregătiţi-vă copilul pentru situaţiile care îl sperie. Explicaţi-i, de pildă, că va vedea un clovn la sărbătoare, încă înainte ca acesta să apară. Liniştiţi-1, explicându-i că este bun şi că îi este prieten… astfel îl veţi ajuta să se simtă în siguranţă sau, măcar, să nu se sperie atât de tare.

Vorbiţi adesea cu copilul despre lucrurile care îl înspăimântă, având grijă să îl liniştiţi;explicaţi-i că nu are de ce să-i fie frică şi că poate să-şi depăşească teama. Aceste discuţii vor permite reducerea emoţiilor negative atunci când se va confrunta din nou cu ele.

Abordaţi subiectul temerii sale prin diverse mijloace, cum ar fi marionetele sau păpuşile, cărţile, poveştile inventate, desenele… Aceste mijloace îl vor ajuta să bagatelizeze obiectul temerii sale (să îl facă mai puţin înspăimântător).

Părinţii trebuie să dea dovadă de înţelegere şi de răbdare şi să fie alături de copil de câte ori este nevoie.

 

Cum reacţionăm în faţa temerilor copilului? (I)

Temerile copilului pot să ne pară raţionale (teama de lupi, de câini) sau iraţionale (teama de fantome, de monştri).

Indiferent de situaţie, părinţii trebuie să le ia în serios şi să înţeleagă că sentimentul de teamă este foarte real pentru copil.

Această conştientizare îi va permite părintelui să răspundă adecvat la nevoile sale de bază: să-1 sprijine şi să-1 liniştească pentru a-i da un sentiment de siguranţă ce îl va ajuta să aibă curajul de a-şi înfrunta şi depăşi teama. Iată câteva sfaturi utile în legătură cu temerile copilului:

Amintiţi-vă că teama este foarte reală pentru copil. Nu o trataţi cu superficialitate, bătându-vă joc de reacţia sa.

Nu exageraţi în faţa spaimelor copilului şi nu fiţi prea protectori. Dacă părintele îşi manifestă în mod excesiv neliniştea sau instinctul de ocrotire faţă de copilul care plânge sau este în criză, ar putea să accentueze această teamă.

Copilul ar putea crede că are într-adevăr de ce să-i fie frică.

Evitaţi să vă speriaţi la rândul dumneavoastră. Cel puţin, încercaţi să vă controlaţi reacţia, deoarece mai mult tulburaţi copilul.

înţelegeţi că se poate teme, dar nu gândiţi la fel. Li-niştiţi-1 cu tandreţe. Spuneţi-i, de exemplu: „Ştiu că ţi-e teamă de monştri, dar nu există aşa ceva, nu sunt adevăraţi”‘.

Nu forţaţi niciodată copilul să-şi înfrunte teama înainte de a fi pregătit.

La o vârstă foarte fragedă (0-18 luni) evitaţi să îl puneţi în situaţii care îl înspăimântă (daţi, de pildă, cu aspiratorul când copilul nu este acasă). Oricum, aceste temeri sunt de multe ori trecătoare.

 

Nu-ti ingreuna inima…

Campania SOS CARDIO a luat nastere dintr-o ingrijorare justificata. Potrivit statisticilor, in 2020, boala cardiovasculara va deveni “ucigasul numarul unu” la nivel mondial, depasind bolile infectioase.

Succesul Campaniei SOS CARDIO s-a bazat pe Testul Cartonaselor, un instrument simplu, la indemana oricui, conceput pentru autoevaluarea riscului de boala cardiovasculara. Au fost create zece cartonase, fiecare dintre ele reprezentand un factor de risc. Raspunzand online la zece intrebari simple, oricine si-a putut evalua riscul cardiovascular.

  • Un total de 63,538 de persoane si-au facut online Testul Cartonaselor.
  • Rezultatele arata ca factorii de risc cei mai intalniti sunt: fumatul, stresul si hipertensiunea.
  • Testul Cartonaselor a fost completat de 33,560 de barbati si 29,978 de femei.
  • In Bucuresti, 14,004 de persoane au parcurs Testul, iar in tara 49,534.
  • O treime din cei care au completat Testul sunt fumatori, procentul fiind usor mai mare la barbati.
  • Stresul insa este prezent la 80% dintre respondenti, hipertensiunea la 50%, iar obezitatea caracterizeaza 30% dintre cei care au completat Testul Cartonaselor.

 

“Romania ocupa unul dintre ultimele locuri in Europa in ceea ce priveste speranta de viata, romanii traind cu zece ani mai putin decat cetatenii altor tari din cauza bolilor cardiovasculare. De obicei, doctorii dau doar ani vietii, noi va ajutam sa dati si viata anilor”, a subliniat presedintele FRI, Prof. Dr. Dan Gaita.

Cărţile, poarta către lume

Spre 8-10 luni, copilul va începe să perceapă sensul unor cuvinte, dându-ne astfel ocazia să introducem cărţile cu imagini şi cuvinte care prezintă obiecte atât de uşor de recunoscut (căţel, pisică, masă etc.).

Aceste cărţi, combinate cu câteva volume de poveşti foarte scurte (câteva rânduri de text pe pagină), sunt mijloace excelente de a-1 ajuta să descopere lumea înconjurătoare şi de a-i stimula percepţia vizuală şi auditivă, precum şi capacitatea de atenţie şi de reflecţie.

Aşadar, îi puteţi citi copilului foarte devreme, continuând această rutină zilnică mulţi ani (este chiar de dorit)… chiar şi după ce copilul învaţă să citească!

Sunt momente pe care el le va aprecia mereu şi care îi vor trezi sau întreţine gustul pentru lectură. Beneficiile lecturii încă din primele luni de viaţă ale copilului nu mai trebuie aşadar dovedite.

Este vorba de o activitate simplă, ce poate fi introdusă în rutina zilnică a bebeluşului. Aceste momente speciale dintre părinte şi copil favorizează stimularea într-un climat agreabil de destindere şi de deconectare.

Citeşte-mi o poveste…

Cărţile cu imagini şi poveştile scurte citite micuţilor reprezintă un alt mijloc de a descoperi lumea înconjurătoare şi de a-şi modela propria identitate în acest mediu. Poveştile constituie un mod de a transmite anumite mesaje sau pot reflecta unele sentimente, emoţii sau provocări pe care copilul le trăieşte în viaţa de zi cu zi, ajutându-l astfel să treacă peste anumite încercări: apariţia unui frăţior sau a unei surioare, intrarea la creşă, folosirea oliţei, teama de monştri. Copilul se recunoaşte în diversele personaje prezentate şi se identifică cu acestea, fapt ce îi permite să înţeleagă şi să trăiască numeroase stări sufleteşti, temeri, nelinişti.

Poveştile le permit de asemenea copiilor să îşi construiască propria lume imaginară, din care îşi vor extrage elementele ce vor servi la modelarea identităţii lor. Copilul se identifică astfel cu diferitele personaje sau diferiţii eroi, având o plăcere deosebită de a-i personifica, de a-i imita: „Sunt un cavaler”, „Sunt o prinţesă”.

Lectura nu este doar o activitate agreabilă, ci constituie şi un mijloc de învăţare excepţional. Ea devine o sursă de motivare şi prezintă numeroase avantaje pentru dezvoltarea copilului, permiţând:

• stimularea percepţiei sale vizuale şi auditive;

• stimularea capacităţii sale de atenţie;

• favorizarea dobândirii limbajului (va vorbi mai devreme şi mai bine);

• să înveţe să asculte;

• stimularea capacităţii sale de a raţiona şi de a înţelege;

• îmbogăţirea vocabularului;

• dezvoltarea creativităţii, a imaginaţiei;

• înţelegerea, de la o vârstă fragedă, a faptului că lectura se face de la stânga la dreapta.

Începând să îi citim devreme copilului, vom stimula, desigur, dobândirea limbajului şi, mai târziu, deprinderea de a scrie şi de a citi.

 

Tulburarea alimentara PICA….

exista o tulburare alimentara ciudata dar des intalnita numita PICA? Aceasta este definita prin consumul constant de alimente necomestibile (pamant, argila, pietre, par sau chiar materii fecale).

Aceasta afectiune apare de obicei la copiii cu traume psihice (abandonati, separati de unul dintre parinti) care au si alte activitati legate de cavitatea bucala (supt degete, ros unghii).

Mai poate fi implicat si un factor cultural (unele culturi africane incurajeaza consumul de argila).

Putem incerca sa vindecam aceasta afectiune prin asigurarea unui ritual de “curatire”: copilul e pus sa scuipe, apoi are loc o curatare indelungata a dintilor si mainilor, apoi are loc aruncarea si indepartarea obiectului incriminat.

Cum alegem jocul potrivit în funcţie de vârsta copilului?

Jocurile (şi jucăriile) trebuie adaptate, fireşte, în funcţie de vârsta şi de evoluţia copilului.

De la 0 la 4 luni, nou-născutul este captivat şi stimulat de lumea care îl înconjoară. Predominantă este stimularea senzorială. Părinţii joacă un rol important în această stimulare (fără a cădea în exces!). Copilul se joacă cu mâinile, cu picioarele sale, este fascinat de obiecte precum jucăriile sunătoare, muzicale etc. Descoperă de asemenea texturile (şi le preferă îndeosebi pe cele moi şi plăcute la atingere).

Câteva sugestii de jocuri stimulante

• faceţi grimase (expresii exagerate ale feţei);

• vorbiţi cu copilul în timp ce îl îngrijiţi;

• scoateţi sunete prelungite: AAAAAAAA, OOOOOOOO;

• imitaţi sunetele pe care le face el (îl încurajaţi astfel să le repete);

• ajutaţi-l să descopere efectul catifelat al obiectelor (pe piele);

mângâiaţi-l;

faceţi-i masaj;

faceţi-l să pedaleze cu picioarele sau cu braţele (şi faceţi în acelaşi timp ca motorul!);

rostogoliţi-l cu blândeţe;

aşezaţi-l pe o pătură de joacă.