Paste your Google Webmaster Tools verification code here

Monthly Archives: January 2012

La ce varsta se pot introduce jocurile ?

Puteti initia jocurile inca de la nastere, sub forma stimulilor (sunete, mangaieri, mimica fetei etc). De fapt, inainte de 4 luni, vorbim mai mult de „stimulari” decat de jocuri. Astfel, inca din primele luni, bebelusul dumneavoastra isi foloseste simturile pentru a se juca si pentru n descoperi mediul inconjurator: mirosul, gustul, pipaitul, auzul si vazul. De altfel, simtul olfactiv este foarte dezvoltat la nou-nascut si ii permite, printre altele, sa-si cunoasca mama gratie mirosului ei corporal. Favorizand dezvoltarea simturilor copilului, veti stimula dezvoltarea sa intelectuala. Nu ezitati deci sa va jucati cu bebelusul, sa il mangaiati, sa il masati, sa ii fredonati cantece, sa leganati in fata lui o jucarie zornaitoare pe care el o va urmari cu atentie si curiozitate, sa il faceti sa reactioneze prin grimase, surasuri ori tipete de bucurie, cu ajutorul mimicii dumneavoastra sau al unor „vocalize”.

De ce este joaca atat de importanta ?

Joaca este activitatea ce defineste copilaria. Copilul se joaca aproape tot timpul si noi nu ne dam seama intotdeauna de acest lucru. Chiar bebelus fiind, se distreaza urmarindu-si mainile si picioarele! Este o activitate indispensabila si esen­tiala bunei dezvoltari a copilului, pe care parintii trebuie sa o respecte si sa o incurajeze, nu doar pentru rolul sau in cultivarea inteligentei, ci si pentru echilibrul pe care-1 confera.

Foarte probabil, jocul constituie o activitate primordiala pentru cultivarea intelectuala, afectiva si psihica a celor mici, deoarece ii amuza, dar ii si stimuleaza la toate nivelurile. Copiii se joaca fara sa-si dea seama, ajungand sa ne uimeasca cu progresele lor, sa ne surprinda prin ceea ce au descoperit sau au invatat dintr-odata! Joaca este asadar benefica pentru ca, printre altele, ii permite copilului:

• sa se adapteze si sa descopere lumea inconjuratoare;

• sa devina constient de reguli si sa se obisnuiasca cu ele (socializarea);

• sa puna bazele dezvoltarii personalitatii sale;

• sa intre in competitie (si sa vrea sa se autodepaseasca);

• sa lege si sa pastreze prietenii;

• sa uite micile neplaceri cotidiene si sa se lase purtat intr-o lume imaginara.

Cand va face diferenta intre zi si noapte ?

Bebelusul va face diferenta intre zi si noapte abia spre varsta de 6 luni, aceasta fiind o deprindere de lunga durata. Trebuie sa va aduceti aminte ca, in urma cu doar cateva luni, fatul traia in utero, fara notiunea timpului, fara vreun reper, ca in lumea exterioara. Acestea sunt asadar notiuni pe care trebuie sa le dobandeasca in timp. Copilul isi va fixa progresiv repere, prin evenimente repetate sau prin rutina cotidiana. Rutina este esentiala in acest proces si constituie baza vietii sale. Jocurile urmate de hranirea cu biberonul, apoi de o baie calda si de un moment de destindere si de mangaiere in bratele tatalui sau ale mamei, intr-o incapere luminata bland reprezinta un exemplu de rutina care va favoriza intelegerea faptului ca ora de facut nani in timpul noptii se apropie! Stimularea din timpul zilei va permite de asemenea reducerea perioadelor de somn. De fapt, mediul din jurul bebelusului va deveni tot mai mult o sursa de stimulari sau de excitatii, ducand la reducerea naturala a frecventei sau duratei reprizelor de somn.
E de dorit si sa creati un mediu diferit pentru siesta din timpul zilei: lasati lumina soarelui sa patrunda in camera si nu renuntati la ocupatiile dumneavoastra doar pentru a face liniste totala cu orice pret! Acest lucru nu poate decat sa il ajute sa faca distinctia si sa se adapteze. Incetul cu incetul, el va asocia zgomotele familiare cu ziua si tacerea cu noaptea.

De ce se trezeste atat de des in timpul noptii?

Pentru proaspetii parinti, noptile scurte constituie probabil aspectul cel mai dificil al ingrijirii copilului. Chiar daca il anticipeaza si se pregatesc in acest sens inca din timpul sarcinii, noptile nedormite raman uneori o experienta foarte chinuitoare pentru parinti. In mod firesc, noptile albe vor influenta nivelul de rabdare si de energie al noilor parinti… dar si starea lor de spirit! Toti sugarii se trezesc noaptea – fara exceptii. Ei au un ciclu de somn foarte diferit de al nostru. Pentru un nou-nascut care si-a petrecut ultimele luni in con¬fortabilul mediu uterin si la caldura, nu este foarte simpla modificarea ciclului de somn si sesizarea particularitatilor ritmului nostru de viata, nu-i asa? Trebuie prin urmare sa dam dovada de rabdare si sa-i lasam timp pentru a se adapta. Ceasul lui biologic este programat pentru somn in cicluri de trei-patru ore, fara a-si mai pune si alte probleme! Un somn de circa sase ore consecutive este considerat ca o noapte completa (insa, din nefericire pentru parinti, acest lucru nu se intampla foarte des!). Parintii trebuie asadar sa se adapteze la ritmul bebelusului, si nu invers. Este necesar asadar sa intelegem clar ca daca bebelusul „isi face noptile” sau se trezeste din doua in doua ore, acest lucru nu depinde de competenta parintilor. Fiecare copil are caracteristicile proprii si, fara indoiala, nimic nu este batut in cuie: uneori poate foarte bine sa doarma mai multe nopti la rand, pentru ca apoi sa reinceapa sa se trezeasca in timpul noptii. Poate fi vorba de o perioada de crestere accelerata, de dintii care incep sa apara, de anumite indispozitii trecatoare etc. Pe scurt, trebuie sa aveti rabdare si sa va amintiti ca bebelusul nu face inca distinctia intre zi si noapte. Astep¬tand ca acest lucru sa se intample, este mai bine sa profitati de orice ocazie pentru a va recupera somnul pierdut si poate chiar sa va permiteti mici sieste atunci cand doarme el!

De ce sunt atat de importante jucariile

Interesul pentru anumita jucarie apare intr-o anumita etapa din viata multora dintre bebelusi: in momentul in care copilul a inceput sa isi dea seama ca este o persoana diferita de mama sa si ca poate fi despartit de aceasta oricand. in mod obisnuit, aceasta etapa incepe in jurul varstei de 7 sau 8 luni si va disparea treptat pe la 5-6 ani. Jucaria preferata este asadar un obiect tranzitional. Ea devine, prin mirosul si textura ei, un obiect de tranzitie intre lumea „cu mama” si lumea „fara mama”. Rolul sau este deci de a linisti copilul atunci cand acesta este despartit de parinti, de a-1 ajuta sa tolereze absenta acestora… dandu-i in acelasi timp posibilitatea de a-si dezvolta propria autonomie.
Jucaria ii va aminti copilului de prezenta mamei si va fi totodata un mijloc de calmare – in cazul in care se supara -sau de destindere daca oboseste. Dar nu toti copiii au o jucarie preferata. De fapt, aproximativ 50% dintre copii au una, dar nu neaparat pentru ca au nevoie de ea. In unele cazuri este doar un obicei pe care parintii au dorit sa-1 formeze copiilor: este atat de simpatic! Nu se stie exact de ce unii copii nu simt nevoia de a avea o jucarie preferata. In schimb, nevoia de jucarie poate lua forme diferite: fredoneaza un anumit cantec, isi suge degetul mare sau isi rasuceste o suvita de par – actiuni pe care copilul le va asocia cu prezenta mamei.

Cuplu destramat, copil derutat

Unii parinti isi pun problema daca sa se recasatoreasca sau nu, cum afecteaza relatia lor cu un nou partener viata copilului. Altii au diferite intrebari sau dificultati in relatia cu noul partener, pe care le leaga de atitudinea copilului. In alte cazuri celalalt parinte nu este de acord sa existe o relatie a copilului cu noul partener. De obicei aceste situatii par foarte incurcate. Si discutiile despre ele par incurcate si adesea sunt evitate sau amanate. Cel mai adesea copiii nu stiu care sunt relatiile dintre parintii lor si nici relatiile cu noii parteneri. Nu stiu pentru ca sunt prea mici pentru a intelege astfel de relatii. In schimb, copiii au o mare capacitate de a simti starile celor din jurul lor. Ei simt cand parintele este multumit sau cand este tensionat si incearca sa faca ceva. Multi le spun parintilor ca vor sa-i vada fericiti, au grija de ei, de sentimentele lor, se straduiesc sa nu spuna lucruri care i-ar face sa sufere. Alti copii se simt insa derutati, nu pot exprima ce vad, ce simt, nici ce e placut, nici ce e suparator, uneori doar accepta, alteori refuza tot ce li se propune. E un fel de a se supune sau a se opune fara posibilitatea de a avea o parere proprie, de a avea anumite lucruri preferate, fara a putea exprima propriile ganduri, opinii, dorinte, planuri, temeri, intrebari, nelamuriri.

Puterea lui NU

Din punct de vedere psihologic, orice refuz sau manifestare agresiva sau dezadaptativa a copilului are o cauza, iar simpla incapatanare inseamna de multe ori lucruri complet diferite. Poate fi efectul unei atitudini instabile a parintilor care i-au spus cand un lucru, cand opusul lui. In aceste conditii, copilul a inteles ca orice se poate si ca ce este interzis azi, va fi permis maine. O alta posibila cauza este atitudinea exagerat de protectoare din partea anturajului. Exista parinti si bunici care fac orice ca cel mic sa nu se supere, sa nu planga, sa nu se enerveze. La nevoie ii dau lucruri daunatoare doar “pentru ca le vrea”, pentru ca nu pot sa spuna “NU “, pentru ca nu stiu cum sa procedeze cu un copil care plange in public, care cere cu insistenta ceva, care nu se  adapteaza realitatii. Copilul intelege atunci ca va avea tot ce vrea, iar daca nu primeste de la unul, va primi cu siguranta de la celalalt. Astfel, va invata sa exploateze conflictele sau divergentele de opinii dintre parintii sai, dintre parinti si bunici sau dintre alti copii.  Refuzul ca atitudine se invata si el. De cele mai multe ori chiar de la unul dintre parinti, care il refuza pe celalalt. In general, cuvantul “NU ” este molipsitor. Parintii care spun “NU” copilului in jurul varstei de 1-2 ani, incercand sa-l fereasca de pericole sau sa salveze deteriorarea diferitelor obiecte, se vor lovi peste cativa ani de acelasi “NU ” spus de copilul lor. La fel si atitudinea incapatanata de a persevera intr-un lucru fara flexibilitate, duce la atitudine similara din partea copilului.

Salvarea e in comunicare

Daca privim din perspectiva parintilor, vedem ca unii dintre ei privesc cu teama la intrarea copilului in gradinita si, la cel mai mic esec, se grabesc sa-l mute sau sa-l retraga. De multe ori se sperie sau se supara cand educatoarea le spune cu mai mult sau mai putin tact despre “ispravile” micutului. Alteori se simt jigniti ca educatoarea indrazneste sa-i “invete” cum sa-si creasca propriul copil. In alte situatii se simt rusinati cand sunt confruntati cu probleme pe care nu stiu sa le abordeze sau se simt depasiti. Multi dintre copiii care nu vorbesc, care se bat cu ceilalti, care musca, plang sau tipa, care nu mananca sau nu dorm la gradi, care sunt timizi etc au dificultati la gradinita, sunt mutati dintr-o grupa in alta, de la o gradinita la alta, sunt tinuti acasa cand, de fapt, aceste schimbari nu le fac deloc bine, ei avand nevoie de un mediu stabil, de relatii constante pentru a se putea adapta, sa-si faca prieteni, sa-si poata depasi temerile. Deci, comunicarea parintelui cu educatoarea, cu restul personalului, cu prietenii pe care copilul ii are la gradi, este foarte importanta. Daca parintele reuseste sa discute cu educatoarea si cu copilul despre cele intamplate peste zi, sa afle ce-i place si ce nu, cu ce copii se joaca, ce activitati il atrag, atunci problemele, mai mici sau mai mari care apar isi vor gasi o solutie spre binele micutului

Vreau sa ma joc singur…

Personalitatea/maturitatea afectiva

In ciuda faptului ca micutul a avut parte de o educ este posibil ca temperamentul, maturitatea sau modul sau de viata sa nu ii permita sa stabileasca relatii sociale adecvate ori sa se deschida spre ceilalti. Copiii protejati in mod excesiv, timizi, anxiosi sau care nu au avut suficiente contacte cu persoane cunoscute pot avea dificultati de socializa-e
La ce varsta incepe socializarea ?
Socializarea este o deprindere ce se insuseste treptat, de la 1 la 6 ani, si care se poate concretiza incepand cu varsta de 3 ani, atunci cand copilul va iesi din faza egocentrica si va intra mai mult in relatii sociale cu cei de seama lui (par¬ticipand la jocuri, de exemplu).
De fapt, aceasta capacitate depinde de stadiul de dez¬voltare a copilului.
Jocuri individuale
La o varsta frageda (0-18 luni) copilul prefera sa se joace singur: vorbim de jocuri individuale. Copilul se va folosi de jucariile sale, le va duce la gura, fara sa tina vreodata cont de un alt copil ce se afla langa el. El nu simte nici nevoia, nici dorinta de a intra in relatie cu alti copii.
Spre varsta de 2 ani apare jocul paralel. Copiii se joaca unul langa celalalt, se imita reciproc, dar nu elaboreaza inca un joc impreuna. La aceasta varsta, copilul ramane inca foarte centrat pe el insusi (faza egocentrica). El apreciaza com¬pania altor copii numai din interesul de a-i imita si de a se identifica cu ei.

Cum intarim legatura afectiva

Nu o vom sublinia niciodata indeajuns: atasamentul se dezvolta petrecand timp cu copilul nostru si raspunzand la toate nevoile sale. Pentru un bebelus, aceasta inseamna sa fie leganat, tinut in brate, consolat… Acestea sunt nevoi esentiale pe care trebuie sa le satisfacem. Inainte de a implini un an, copilul se afla intr-o perioada foarte „fuzionala”, cand resimte puternic nevoia de contact fizic cu parintii. Prin plansul sau, manifesta nevoi fiziologice foarte reale. Nu putem vorbi aici de capricii. Bebelusii plang pentru ca trebuie sa isi satisfaca anumite nevoi si noua, ca parinti, ne revine sarcina de a le identifica (foame, teama, indispozitii, scutec ud, oboseala etc.).
Exista parinti care ezita sa isi atinga, sa isi ia in brate sau sa isi „deranjeze” bebelusul (care sta linistit in parutul sau) claca nu este neaparat necesar (pentru a-1 hrani cu bibe¬ronul, pentru a-i face baie…). Este important sa intelegem ca orice contact fizic corespunde unei nevoi reale a suga¬rilor. Se stie ca nou-nascutii nu vad foarte bine si ca starea lor de confort si de siguranta nu va putea fi satisfacuta decat prin numeroasele contacte fizice primite din partea adultilor din jurul lor. Sugarii simt nevoia sa fie mangaiati, leganati, rasfatati si incurajati, pentru ca nu pot stabili o relatie decat pe cale senzoriala.
Unii copii sunt mai anxiosi decat altii si simt nevoia de a fi luati in brate, de a fi linistiti sau leganati mai des. Nu putem spune, doar din acest motiv, ca sunt „capriciosi”. Parintii nu trebuie sa creada in mitul copiilor „razgaiati”. Daca il lasati sa planga, nu rezolvati nimic. Acesti copii au
pur si simplu mai multe nevoi decat ceilalti. Trebuie asadar sa dam dovada de rabdare si de intelegere si sa incercam sa raspundem nevoilor lor.
Sa ne luam copilul in brate, sa-1 mangaiem, sa-i cantam ca sa adoarma, sa-1 leganam, sa-i spunem povesti, sa ne jucam cu el, sa-i facem masaj… Toate aceste comporta¬mente ne vor permite, in timp, sa cladim aceasta legatura afectiva atat de importanta.

Atasamentul la copil

De la 0 la 3 luni, bebelusul isi exprima nevoile fata de persoanele din jurul sau (nu conteaza daca sunt sau nu parintii sai). Raspunzand la aceste nevoi cu grija si cu devotament, parintele ii va permite copilului sa dobandeasca incredere in mediul sau. Aceasta este baza necesara pentru construirea unei legaturi afective. Treptat, copilul intre 3 si 9 luni isi va dezvolta capacitatea de a-i distinge pe parinti de ceilalti (si de a-i prefera). Va recunoaste persoa¬nele familiare, ii va surade tatalui, va scoate un strigat pentru a-si exprima bucuria de a-si vedea mama, jocurile sau ca raspuns la alti stimuli. Va incepe de asemenea sa protesteze atunci cand tatal sau mama se indeparteaza sau in fata unei persoane pe care nu o recunoaste. Se va de-plasa tot mai mult si va incepe sa descopere mediul in care traieste, aruncand totusi cate o privire mamei si cerand chiar o mangaiere ca semn de incurajare! Acesta este inceputul atasamentului.
Intre 9 luni si 2 ani copilul isi manifesta dorinta de a fi mai „autonom” si isi construieste o baza de siguranta din ce in ce mai solida, fapt ce ii va permite sa se indeparteze mai usor de parinti: va indrazni mai mult… stiind ca poate conta pe ei. Dupa varsta de un an, copilul se va afirma intr-o masura tot mai mare. Noile sale nevoi vor cere mai mult sprijin din partea parintilor, pentru a-1 ajuta sa inteleaga care sunt limitele, regulile… Acesta este inceputul socializarii, care isi va dobandi adevarata importanta incepand de la 3 ani!